Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Hotelul Palace - CONSTANȚA

Nici un cazinou nu îşi are raţiunea de a fi fără de jucătorii ce îl frecventează. Jucătorii, în afara motivaţiei de a se afla în cazinouri sunt oameni ca toţi ceilalţi, legaţi de nevoile stricte ale oricărui individ, hrană şi odihnă... Unele din mari hoteluri ale lumii au devenit celebre tocmai datorită cazinourilor. Construit spre a fi locul de tranzit al jucătorilor de Cazino, Hotelul Palace din municipiul Constanţa a devenit cu timpul un simbol al peninsulei constănţene... dar, decenii la rând a rămas să fie ceea ce i-a fost menirea: un hotel din umbra unui cazinou. La 15 martie 1911 recent construitul Cazinou din Constanţa a fost închiriat lui Alphonse Hietz, proprietar de restaurante şi hoteluri din Bucureşti. Punând în primul rând problema de rentabilitate a 'stabilimentului", (care costase enorm), primăria a trecut peste toate opoziţiile formulate de consilierii şi notabilităţile cu scrupule conservatoare în ale moralei şi la aceiaşi dată Consiliul Comunal a autorizat jocurile de noroc. În scurt timp, Cazinoul din Constanţa a devenit unul dintre stabilimentele cunoscute de acest gen din Europa, fiind preferat de împătimiţii jocurilor de noroc care veneau aici, uneori incognito, din toate mai toate colţurile lumii. In anul 1912, urmare a unor conjuncturi, Primăria a organizat o nouă licitaţie pentru concesionarea Cazinoului comunal, licitaţie câştigată de data aceasta de baronul Edgar de Marçay care deţinea importante acţiuni şi la cazinoul din Monte Carlo. Acesta, conform clauzelor din contract, a început şi construcţia unui hotel (Hotelul Palace), cu scopul de a deservi clienţii cazinoului. Ulterior baronul de Marçay a cedat dreptul de cesiune către Societatea Marilor Stabilimente din Constanţa care îşi avea sediul în Bucureşti. Societatea a dat la data de 28 martie 1912 o comandă de proiect. Avându-se în vedere clientela pretenţioasă şi sofisticată a Cazinoului, pentru proiectarea hotelului s-a apelat la arhitectul francez Edgar de Goue, care a conceput o clădire modernă şi elegantă, în stilul rivierei franceze. Hotelul Palace se remarca prin proportionalitatea volumelor. O serie de spaţii tehnice funcţionau la demisolul dinspre stradă al clădirii. Integrarea ferestrelor acestora la nivelul pavamentului conferă o notă de postament ridicat pe ambrazuri. Talentul proiectantului a constat şi în modul cum a rezolvat funcţiunile tehnice ale hotelului. Hotelul avea 250 de camere si apartamente cu lumina electrica si apa calda, sala de corespondenta, salon de fumat, ascensoare moderne, fabrica de gheata si restaurant cu bucatarie romaneasca si frantuzeasca.  Functionalitatea cladirii si indeosebi, armonizarea compozitionala a componentelor decorative ale fatadelor o incadreaza in stilul neofrancez de la sfarsitul secolului al XIX-lea. În 1916, imediat după intrarea României în Primul Război Mondial, germanii, împotriva cărora românii luptau, au preluat conducerea asupra Hotelului ”Palace” și au împărțit bijuteria de clădire între spital pentru răniții în război, o aripă destinată birourilor administrative și o alta care ținea loc de spații de depozitare. Pe timpul funcţionării sale din perioada interbelică hotelul a fost grevat de cheltuieli substanţiale. La data de 8 mai 1928 Societatea Marilor Stabilimente, care deţinea proprietatea localului, a luat decizia de a vinde hotelul avocatului Toma Boată, cu obligaţia ca acesta să-i achite datoriile. În anul 1939 acesta încă mai avea încă de plătit datorii. Clădirea a fost ipotecată prin Societatea de Credit Financiar Urban Iaşi.  Serviciile oferite de ”Palace” erau numeroase și costau mult. Atât doamnelor, cât și domnilor li se puneau oricând la dispoziție mijloace de transport moderne, care îi plimbau prin oraș sau îi puteau duce în capitală sau la altă destinație, contra unor sume importante. Apoi, doamnele puteau cere la recepție să le fie trimise în cameră coafeze, cosmeticiene, croitorese, un medic sau orice altceva mai aveau nevoie. De la un etaj la altul se ajungea cu liftul, un moft pe care la acea vreme îl mai găseai doar în câteva hoteluri din București. Toate camerele furnizau apă caldă și rece, încălzire centrală, telefonie sau poștă rapidă cu Europa și Orientul Apropiat și Mijlociu. Apoi, cei care se cazau aici aveau acces la presa franceză, britanică, germană, austriacă, la cofetării și florării. Confortul, luxul și discreția de la ”Palace” îi atrăgea pe bogații Europei interbelice care găseau la malul mării condiții de lux pe care le mai întâlneau doar în Occident. Câteva aspecte din arhitectura hotelului demonstrează că acesta a fost gândit pentru a asigura în principal confort și discreție pentru clienții lui. La parter, scările care duc spre camere sunt despărțite spre stânga și spre dreapta, astfel încât clienții să poată alege dacă sunt văzuți sau nu cu cine urcă la braț spre cameră, ori dacă fiecare o ia pe câte o scară și se întâlnesc abia în fața camerei. Apoi, pe latura hotelului cu vedere spre mare nu există nicio terasă deschisă, deși priveliștea e superbă. Singura vedere spre mare se reflectă prin niște geamuri mici și o terasă interioară închisă. Apoi, salonul de mese este mic și nu îi putea găzdui nicidecum pe toți cei cazați în cele 250 de camere. Intimitate și discreție pe toate palierele hotelului. O dovadă în acest sens este și faptul că la Palace nu au fost niciodată organizate întâlniri politice sau de altă natură. Nici intelectualii, nici politicienii, nici familia regală nu alegeau Palace pentru întâlniri oficiale, dineuri sau alte evenimente importante. Hotelul era ales exclusiv de jucătorii de cărți, împătimiții zarurilor și ai ruletei, cei pe care familiștii nu îi vedeau cu ochi buni. Spre exemplu, dacă un politician sau o persoană publică ar fi petrecut un sejur la malul mării și ar fi ales pentru asta Hotel Palace, atunci e sigur că alegerea lui ar fi stârnit controverse și discuții aprinse în spațiul public.După începerea celui de-al doilea Război mondial odată cu venirea trupelor germane la Constanţa şi până în anul 1944 hotelul a fost rechiziţionat de germani. După 23 august 1944 a fost preluat de trupele sovietice. După retragerea ocupaţiei sovietice clădirea a fost pustiită. În anul 1957 ea a devenit spaţiu de cazare pentru mecanizatorii agricoli. Începând cu anul 1964 a fost transformată în imobil de locuit. Comuniștii au decis apoi ca hotelul să aibă destinația de cămin pentru agricultorii veniți în Dobrogea în timpul cooperativizării. Soarta tragică și ironică a făcut posibil ca cel mai luxos hotel de la malul mării să ajungă, în vremea comuniștilor, adăpost pentru muncitorii câmpului și, în 1964, cămin de nefamiliști. Condițiile de trai din fosta bijuterie deveniseră atât de rele încât muncitorii cazați temporar aici abia așteptau o repartiție într-o locuință din oraș. În anul 1972 clădirea a fost renovată şi a reintrat în circuitul hotelier. Ulterior lui 1990 hotelul a fost revendicat de moştenitori care au reintrat în posesia clădirii. Abia în 2006 hotelul începe să primească iar turiști. Doar că întreaga construcție avea nevoie din nou de reabilitări capitale așa că, în 2016, acesta a fost închis după un episod nefericit. Un constănțean care se plimba de-a lungul hotelului a văzut la timp o cărămidă care se desprinsese din clădire și, ferindu-se de ea, a fost lovit de o mașină care traversa zona. Scandalul a adus în atenția publică soarta clădirilor care stau să se prăbușească în centrul vechi al Constanței. Patronii au închis hotelul și au promis că Hotel Palace va fi reabilitat și redeschis la 1 mai 2017. Lucrurile nu au mers conform planului și, în februarie 2017, hotelul a fost scos la vânzare. Până în prezent niciun potențial cumpărător nu a dus negocierile până la capăt.

 

 

Vizualizări: 40

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” - Craiova, Dolj

Alexandru Aman (1820-1885), magistrat, fratele mai mare al celebrului pictor Theodor Aman şi soţia sa, Aristia Aman (1833-1904), născută Grigorie Lăceanu, lasă, prin testamente, întreaga lor avere – case, mobile, tablouri, cărţi şi obiecte de artă – Primariei Craiova, pentru înfiinţarea unui aşezământ public de cultură: Fundaţia “Alexandru şi Aristia Aman”, formată din bibliotecă, muzeu şi o galerie de tablouri.

Casa familiei Lăceanu, la începutul secolului XX:

Extrase din textele testamentelor fondatorilor:


“Pentru cultura poporului din oraşul meu natal Craiova, îi leg biblioteca mea, precum şi toată colecţia mea de tablouri originale ale familiei mele, obiecte de artă şi toate mobilele. Cu acestea să se înfiinţeze o bibliotecă liberă şi un muzeu pentru răspândirea cultului de frumos în sine…”

Alexandru Aman (14 noiembrie 1884)


“Voiesc… ca în casele mele din acest oraş cu tot locul şi dependinţele lor din strada Kogălniceanu, Primăria Craiovei să înfiinţeze şi să întreţină o bibliotecă publică în etajul de jos, un muzeu cu o galerie de tablouri la etajul de sus al acestor case…”

Aristia Aman (14 mai 1901)


Fundaţia “Alexandru şi Aristia Aman”, inaugurată la 21 decembrie 1908 şi compusă din trei secţiuni: bibliotecă, pinacotecă şi muzeu, s-a bucurat de un prestigiu deosebit, atestat şi de semnăturile în cartea de onoare a unor personalităţi marcante care au vizitat acest centru cultural din Craiova: regele Ferdinand, regina Maria, regele Carol al II-lea, prinţul G. Ştirbei, g-ral Al. Averescu, Nicolae Iorga, Petre Antonescu, N. Ghica-Budeşti, Mihail Dragomirescu, Emil Grigorovitza, Ramiro Ortiz, G. Ionescu-Siseşti, Simion Stoilow, Sabba Ştefănescu, Gh. Ţiţeica, Ion Kalinderu, Lucian Blaga, Victor Eftimiu, Şt.O. Iosif, Marius Bunescu, Onisifor Ghibu, C.C. Giurescu, Tache Papahagi, Simion Mehedinţi, Spiru Haret, Ion Minulescu ş.a.


Holul şi scara principală a casei “Aman”


Sala de lectură a Bibliotecii Fundaţiei “Alexandru şi Aristia Aman”

Biblioteca a început să funcţioneze cu un număr mic de volume donate de fondatori, lucrări de literatură, artă, istorie, drept, filosofie, în limbile română, franceză, greacă şi latină, moştenite de familie, achiziţionate de Alexandru Aman în perioada studiilor la Paris, cumpărate din ţară sau primite în timpul vieţii sale.


Sala tablourilor a Pinacotecii Fundaţiei “Alexandru şi Aristia Aman”


Sala principală a Muzeului Fundaţiei “Alexandru şi Aristia Aman”

Zestrea bibliotecii a sporit, după cum atestă documentele vremii, prin achiziţii şi donaţii datorate legăturii cu o serie de instituţii culturale, ştiinţifice sau persoane particulare iubitoare de carte. Prima insituţie care a contribuit la îmbogăţirea colecţiilor Bibliotecii “Alexandru şi Aristia Aman” a fost Academia Română, donatoare a unor valoroase lucrări ale istoricilor şi filologilor români.

În 1921, după Theodor Popescu şi Ştefan Ciuceanu, la conducerea Fundaţiei Aman a fost numită Elena Farago care a condus această instituţie timp de peste trei decenii, locuind şi creând în casa care astăzi adăposteşte o expoziţie permanentă dedicată poetei.

Până în 1950 biblioteca a fost patronată de primăria locală. Începând cu 1 noiembrie 1950 devine bibliotecă regională până în 1968, apoi municipală, iar din 1974 – judeţeană.

Cărţile din inventarul fundaţiei se regăsesc în colecţiile de bază ale bibliotecii publice a oraşului Craiova, instituţie care a reluat numele fondatorilor în 1991.

Celelalte bunuri ale fundaţiei: mobilier, tablouri, gravuri, monede etc. se regăsesc în inventarele Muzeului de Artă şi Muzeului Olteniei din Craiova.

Imagini pentru biblioteca aman craiova

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” - Craiova

Fundaţia Aman, inaugurată la 21 decembrie 1908 şi compusă din trei secţiuni: bibliotecă, pinacotecă şi muzeu, s-a bucurat de un prestigiu deosebit, atestat şi de semnăturile în cartea de onoare a unor personalităţi marcante care au vizitat acest centru cultural din Craiova: regele Ferdinand, regina Maria, regele Carol al II-lea, prinţul G. Ştirbei, g-ral Al. Averescu, Nicolae Iorga, Petre Antonescu, N. Ghica-Budeşti, Mihail Dragomirescu, Emil Grigorovitza, Ramiro Ortiz, G. Ionescu-Siseşti, Simion Stoilow, Sabba Ştefănescu, Gh. Ţiţeica, Ion Kalinderu, Lucian Blaga, Victor Eftimiu, Şt.O. Iosif, Marius Bunescu, Onisifor Ghibu, C.C. Giurescu, Tache Papahagi, Simion Mehedinţi, Spiru Haret, Ion Minulescu ş.a.

Biblioteca a început să funcţioneze cu un număr mic de volume donate de fondatori, lucrări de literatură, artă, istorie, drept, filosofie, în limbile română, franceză, greacă şi latină, moştenite de familie, achiziţionate de Alexandru Aman în perioada studiilor la Paris, cumpărate din ţară sau primite în timpul vieţii sale.

Zestrea bibliotecii a sporit, după cum atestă documentele vremii, prin achiziţii şi donaţii datorate legăturii cu o serie de instituţii culturale, ştiinţifice sau persoane particulare iubitoare de carte. Prima insituţie care a contribuit la îmbogăţirea colecţiilor Bibliotecii Aman a fost Academia Română, donatoare a unor valoroase lucrări ale istoricilor şi filologilor români.

În 1921, după Theodor Popescu şi Ştefan Ciuceanu, la conducerea Fundaţiei Aman a fost numită Elena Farago care a condus această instituţie timp de peste trei decenii, locuind şi creând în casa care astăzi adăposteşte o expoziţie permanentă dedicată poetei.

Până în 1950 biblioteca a fost patronată de primăria locală. Începând cu 1 noiembrie 1950 devine bibliotecă regională până în 1968, apoi municipală, iar din 1974 - judeţeană.

Cărţile din inventarul fundaţiei se regăsesc în colecţiile de bază ale bibliotecii publice a oraşului Craiova, instituţie care a reluat numele fondatorilor în 1991.

Celelalte bunuri ale fundaţiei: mobilier, tablouri, gravuri, monede etc. se regăsesc în inventarele Muzeului de Artă şi Muzeului Olteniei din Craiova.

Informatii colectii         Carte românească : 364.229 u.b.

Carte străină : 75.963 u.b.

Periodice româneşti : 55.020

Periodice străine : 9.589 u.b.

Colecţii audio video : 9.318 u.b.

Colecţii speciale : 39.542 din care:

- 535 u.b. patrimoniu

- 5 manuscrise (sec. XVII-XVIII), aparţinând şcolii copiştilor de la Bistriţa-Năsăud

- Carte veche românească (1643-1830); cea mai veche tipăritură Cazania lui Varlaam, Iaşi, 1643

- Carte străină rară (1512-1800); cea mai veche tipăritură Verborum... a lui Erasm din Rotterdam, Iena, 1512

- Cărţi de patrimoniu în limba română (104 u.b.); limba franceză (290 u.b.); în limba italiană (14 u.b.); în limba latină (96 u.b.); în limba greacă (16 u.b.); în limba germană (14 u.b.);

- Mozaicul (1838-1839), prima publicaţie periodică apărută la Craiova cu alfabet de tranziţie (chirilic şi latin) în prima tipografie a oraşului condusă de pictorul Constantin Lecca.

- 1.773 ex-libris-uri

Colecţii cartografice : 23 u.b.

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, Craiova

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” - Craiova

ora 11.16 - 4 raspunsuri

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->