Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Gara din Băile Herculane - CARAȘ-SEVERIN

Gara din stațiunea Băile Herculane, județul Caraș-Severin este un monument istoric înălțat între anii 1878 și 1886 după planurile arhitectului A.D. Serres. Edificiul este o reproducere a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia a Austriei, din apropierea Vienei. Gara realizată în stil baroc, un baroc vienez caracterizat prin cupole şi arce de cerc sub diverse îmbinări, fiind situată pe magistrala feroviară 900 care leagă între ele orașele București și Timișoara. De la început construcția nu a avut destinație de gară, ci a fost casa de vânătoare a împăratului Franz Joseph al Austriei (1830-1916). Dacă împăratul Franz Josef numea staţiunea de pe Cerna „perla Europei“ cu siguranţă despre gara staţiunii putem spune că este „perla perlei Europei. Corpul central al Gării Băile Herculane, acoperit de o cupolă cu ţigle multicolore dispuse în figuri geometrice, este decorat pe interior cu fresce reprezentând elemente din mitologia romană vizând vânătoarea, care este leitmotivul arhitectonic al edificiului. Între aceste reprezentări ies în evidenţă: legendarul erou Hercules, zeul Marte și Ares. Decorul interior este completat de un orologiu, realizat de Paul Garnier, şi de câteva corpuri de iluminat frumos lucrate. Pe peron, alături de un interesant ceas de perete, tot marca Paul Garnier, atrag atenţia colonadele specifice barocului, acoperite de liane, dispuse paralel cu şinele, de care atârnă ghivece cu flori. De-a lungul vremii pragul Gării din Herculane a fost trecut de personalităţi de marcă ale României ori Imperiului Austro-Ungar şi începe cu Franz Josef, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei şi regele Carol I al României. Clădirea impresionează ca obiectiv turistic prin cupola maiestuoasă, sprijinita de două coloane, ce se găseşte în corpul central al clădirii şi care dă definiţia caracteristică stilului arhitectural baroc.

 

 

 

 

Vizualizări: 36

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Construit în anul 1953, Teatrul de Vară din Eforie Sud a aparținut inițial de primăria Eforie. În anul 1981 acesta a fost preluat de către Teatrul Fantasio Constanța (funcționând ca aripă externalizată a acestuia). În anul 1991 a fost preluat de către Casa de Cultură Eforie.

Teatrul de Vară din Eforie Sud are o capacitate de 1.800 de locuri, iar ca grad de ocupare acesta a funcționat la capacitate maximă până în anul 1999.

Teatrul de vară. 1963. 
Imagine apărută anterior cu vechea denumire a stațiunii: Vasile Roaită.

Teatrul de Vară din Eforie Sud

Vedere din parc. 1962. 

Cu Teatrul de Vară in fundal (n.a.) 
Imagine apărută anterior cu vechea denumire a stațiunii, Vasile Roaită.
Vedere din parc. 1967. 
Imagine identică cu cea precedentă, titulatura trecută pe spatele ilustratei.
Dispare inscripționarea: "Republica Populară Romînă".
Mai există o variantă, identica. Este trecut si autorul fotografiei:
Hedy Loffler. 1967.
Teatrul de vară. Eforie Nord/Eforie Sud/Techirghiol - Mic îndreptar turistic. 1974.

carte postala Romania imagine Teatrul de Vara Eforie Sud

ilustrata 1959 Vasile Roaita Teatrul De Vara, azi Eforie Sud

Vasile Roaită (Eforie Sud), Teatrul De Vară – carte poștală ilustrată circulată în august 1959

Teatrul de vara din statiunea Eforie Sud este in pericol de prabusire - YouTube

EFORIE SUD - Teatrul de vara | Okazii.ro

Manifestari importante de 1 Mai la Eforie Sud

Eforie – orașul dintre Mare și Ghiol / AUDIO+FOTO : Europa FM

Teatrul de vară din staţiunea Eforie Sud, Constanţa

Teatrul de Vară. Eforie Sud

ora 11.09 - 4 raspunsuri

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->