Zile de naştere

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Biserica din comuna Bunești - BRAȘOV

Terenul pentru actula biserică a comunei Bunești, județul Brașov, a fost cumpărat de părintele Curta în anul 1880 de la un sas. Strangerea materialului necesar s-a facut pe parcursul mai multor ani, din 1881 si pana in 1886. Satul intreg a dat bani pentru caramida, cu totii au stins varul si varnitele in curtea bisericii. Peste tot era prezent si parintele. A cerut si ajutoare de la Sibiu, de la Fundatia Saguna, de la Ministerul Cultelor si  Instructiunii Publice, de la biserica Sf.Nicolae din Brasov, toate instituțiile răspunzând favorabil cererilor preotului. Mare ajutor in colectarea de fonduri l-a avut de la Zaharia Boiu (1834-1903), fiul protopopului de la Sighisoara, ajuns la Sibiu asezar consistorial, redactor la Telegraful Roman si membru al Academiei Române. S-au facut si imprumuturi si in 1886 s-a inceput lucrul la zid. Oamenii munceau cu multa insufletire, dupa cum isi aminteste parintele : "in toata viata mea nu am putut vedea o insufletire si o tragere de inima mai mare"86). in octombrie 1887, biserica era ridicata si acoperita. La 10 noiembrie 1888, in prezenta protopopului Dimitrie Moldovan de la Sighisoara si a inginerului Neundorf s-a facut receptia lucrarii. S-au cumparat icoane, comandate la Viena, policandre, sfesnice si toate cele de trebuinta in biserica si in 1889, a treia zi de Rusalii, a fost tarnosita biserica, in prezenta parintelui protopop Dimitrie Moldovan si a preotilor din jur. Datoriile nu s-au terminat decat in 1903,cand s-a achitat ultima rata bancii din Sibiu. A fost un efort mare, dar oamenii au fost multumiti. Un fapt demn de remarcat : cele 12 Mineie au fost cumparate in 1907, cu ajutorul banilor trimisi din America de romanii bunesteni si vicrieni stabiliti acolo. Razboiul intai mondial a trecut ca o furtuna si peste Bunesti. Vieti omenesti pierdute, schilodiri trupesti si sufletesti, scumpetea ce-i darama pe bietii oameni, toate erau consecintele razboiului. Parintele Curta, el insusi avand baietii si ginerii in lupta tinea ca oamenii sa stie ce se intampla pe front, sa fie informati asupra miscarilor de trupe, a victoriilor si a infrangerilor. Le aducea oamenilor in biserca Telegraful Roman, Gazeta Transilvaniei si chiar ziare ce apareau dincolo de Carpati. Comentau, se intristau, se imbarbatau laolalta. Faptul ca dintre ei au fost unii care au mers la Alba Iulia, avand in frunte steagul tricolor, a insemnat o izbanda pentru tot satul. Venituri ale bisericii au permis repararea acesteia, in 1925 si cumpararea unui clopot, caci razboiul adusese si pierderea clopotelor. Părintele Curta a trecut la cele vesnice in 1949, la 95 de ani, plans de toti, regretat de tineri si de batrani. Era mai demult decat oricare dintre ei, "incat fiinta sa se confunda cu satul si cu biserica". Parohul urmator, Dumitru Balascuta, a pastorit pana in anul 1956. A fost un bun gospodar, pastrand in buna randuiala Biserica si Cimitirul, cumparand, de asemenea, frumoasa casa parohiala, de la Andrei si Maria Pora, ginerele si respectiv fiica parintelui Curta si parintii academicianului Eugen Pora. Urmeaza parintele Ioan Rosca, care a zugravit din nou biserica si-a schimbat tabla de pe turn. In 1978, Bunestiul primeste cu bratele deschise un nou preot, in persoana tanarului Vasile Joanta. Harnic si intreprinzator si impreuna cu credinciosii, repara biserica si casa parohiala, betoneaza aleea spre cimitir pe care o impodobeste cu un gard viu de toata frumusetea, imprejmuieste cimitirele. Dar mai ales noul parinte a adus un mare plus in viata spirituala a parohiei. Bun duhovnic, capabil sa-i inteleaga si sa-i indrume pe oameni, a reprezentat modelul preotului - calauza spirituala. De altfel, rostul parintelui Vasile s-a implinit prin intrarea sa in obstea manastirii de la Sambata de Sus, in ianuarie 1986. A pastrat insa in inima sa un locsor anume pentru Bunesti si pentru bunesteni. A venit randul unui preot tanar, al doilea fiu al satului, dupa parintele Curta, preotul Gheorghe Lup. Nu voia sa fie mai prejos decat vrednicii sai inaintasi, asa ca s-a angajat de la inceput in continuarea lucrarilor incepute. Era in lucru, la venirea lui, pictase biserica, terminata si sfintita in 1988, in prezenta I.P.S. Sale Dr. Antonie Plamadeala. Se implineau 100 de ani de la construirea acestui lacas de inchinare. În anii din urma bunestenii, impreuna cu parohul lor s-au angajat la o lucrare mareata si deosebita, ridicarea unei manastiri in apropierea satului in locurile unde traditia orala spune ca, odata, s-ar fi nevoit un pusnic. Peisajul este de o frumusete rara, un colt de rai, cu care se armonizeaza biserica manastirii si chiliile, deja construite si finisate, pana in 1994, cand au venit primele maici vietuitoare. Parintele se bucura si bunestenii lui se bucura ca au ajuns sa vada o asa mare realizare. Dumnezeu le-a ajutat sa nu fie mai prejos decat inaintasii lor de acum 100 de ani, care ridicasera biserica din mijlocul satului. Si ei au inaltat lacas de inchinare, intru slava lui Dumnezeu. In februarie 1995 este hirotonit Parintele Ioan Silea, absolvent al Facultatii de Teologie din Sibiu. Acesta si-a desfasurat activitatea misionara pana la data de 1 iunie 2005. In cadrul acestei parohii intalnim nu doar unitatea de credinta ci si unitatea in bucurie si suferinta; aceste lucruri sunt posibile datorita parintelui Ioan Silea. In prezent parintele isi desfasoara activitatea pastorala la o alta parohie din Arhiepiscopia Sibiului.Astazi in Biserica "Sfantul Nicolae" slujeste parintele Ionel Munteanu, cel de-al treilea fiu al satului ca preot.

Vizualizări: 21

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Banca Naţională a României, Râmnicu Sărat
Inaugurată pe 10 februarie 1929

Io acu' am văzut că s-a pus întrebare şi pe 217.11!...

La data de 10 februarie 1929, Banca Națională din Râmnicu Sărat se muta într-o nouă locație, pe strada Carol (azi Tudor Vladimirescu), peste drum de grădina publică. Clădirea monument istoric este astăzi sediul BCR.

Noul sediu al Băncii Naționale, mult mai generos, dispunea de subsol, parter și etaj, având două săli mari la parter, dar și multe încăperi pentru birouri, nenumărate dependințe și chiar locuințe pentru personal. Construit în manieră neoclasică, cu coloane dorice, cornișă sprijinită pe console și atic care maschează acoperișul, imobilul este și astăzi foarte plăcut privirii. În ciuda anilor care au trecut peste clădire, ea rămâne un martor tăcut al unor vremuri în care, chiar şi într-un târg prăfuit de provincie, se construia încântător și durabil. Până în anul 1929, Banca Nationala din Râmnic și-a desfășurat activitățile specifice într-un imobil de pe strada Unirii. Clădirea care a găzduit-o, și ea monument istoric, există şi azi și se află în paragină.


În iarna anului 1929, în luna lui făurar, se inaugura la Râmnic localul Băncii Naţionale. Imobilul în manieră neoclasică a fost ridicat pe Strada Carol, peste drum de grădina publică. Coloanele dorice, corpurile laterale în rezalit, cornişa sprijinită pe console şi aticul ce maschează acoperişul alcătuiesc o compoziţie plăcută privirii.

Câteva detalii despre acest imobil aflăm din cartea „Judeţul Slam-Râmnic, un colţ de ţară românească”, autor V. Nicolescu: „Instalaţiile de încălzire centrală s-au realizat de către firma Silzes Freres din Bucureşti. Au mai executat lucrări următoarele firme: instalaţii sanitare, firma A. Covaci din Bucureşti; împrejmuirea, antreprenorul Mihai Gheorghiu; sobele din faianţă, Fabrica de Sobe Robert Moser; instalaţia electrică, firma Radionel din Bucureşti; lămpile de iluminat au fost furnizate de Societatea Lumina din Bucureşti; mobilierul de către Fabrica de Mobile Szekely & Retiu din Târgu Mureş, alte piese de mobilier fiind realizate de către Atelierul de Tâmplărie Sotir Tarază din Râmnicu Sărat; maşinile de gătit, firma Gaiser & Co. din Bucureşti, soneriile de alarmare au fost montate de Jean Bodelescu; rulourile de pânză de la ferestre de către tapiţerul BNR, C. Mihăescu, după ce s-a refuzat oferta lui Moritz Springher, tapiţer din Râmnic; uşile blindate de la camera de tezaur fiind marca Ratcliff & Horner; grilajele de fier de la balcoane – Gheorghe Creţu din Râmnic, montate de I. Warlam, maestru la Şcoala de Arte şi Meserii; nivelarea şi pavarea curţii – antrepriza Juliany Pacific din Buzău, tot aceasta montând jgheaburile şi burlanele de scurgere a apelor pluviale; marchiza de la intrarea principală în sala de operaţiuni şi glasvandul dintre sala contabilităţii şi culoarul către casierii, de Laurenţiu Blondor din Sebeşul Săsesc; broaştele de la uşi – firma Fichert din Bucureşti; grilajele de la ferestre şi alte lucrări mărunte – Şcoala de arte şi Meserii”.

Inaugurat la 10 februarie 1929, noul sediu dispunea de subsol, parter şi etaj, cu încăperi pentru birouri şi locuinţe personal, astfel: la subsol – 5 camere şi 6 dependinţe; la parter – 9 camere şi 2 săli, iar la etaj – 8 camere şi 8 dependinţe. În conformitate cu o lege de încurajare a construcţiilor, nu se plătea impozit zece ani.

„Unul dintre vecinii noului sediu, Menelas Chircu, a avut un diferend pe parcursul a câţiva ani cu banca, pe motiv că împrejmuirea a fost făcută pe o parte din terenul său, situaţie de arhitectul N. Trandafirescu. Diferendul s-a încheiat prin sentinţa Tribunalului Râmnicu Sărat din 23 iunie 1930 (judecători C. A. Degan şi Constantin Zotta), prin care Agenţia BNR îi plătea o despăgubire de 140 000 lei”.

Aşadar, imobilul neoclasic al Băncii Comerciale Române se apropie de o sută de ani. Cu mai bine de zece ani în urmă, cei de la bancă au instalat reflectoare care să pună în valoare faţada în întuneric. Din păcate, au funcţionat o scurtă perioadă de timp, bancherii evitând probabil cheltuielile inutile. În ciuda anilor care au trecut peste această clădire, ea rămâne un martor trecut al unor vremuri în care, chiar şi într-un târg prăfuit de provincie, se construia durabil, în contrast cu ceea ce se întâmplă în prezent.

*

Doamna Nicoleta Leu, o distinsă şi inimoasă colaboratoare la RETRO-RÂMNIC, îmi trimite o imagine cu un imobil de pe Strada Unirii, existent şi azi, ce adăpostea înainte de 1929 Banca Naţională. Din păcate, clădirea se află azi în paragină. Şi nimeni nu cred că se gândeşte la refacerea ei. Mulţumiri doamnei mai sus amintite.


Vechea Bancă Naţională, detaliu de arhitectură

Cladire de banca din Ramnicu Sarat : Obiective turistice Buzău - Deștepți.ro

Cladire de banca din Ramnicu Sarat : Obiective turistice Buzău - Deștepți.ro

luni 29 nov. ora 11.37 - 2 raspunsuri 

Este Clădirea Băncii Naționale - Rm.Sărat - BUZĂU

   

La data de 10 februarie 1929, Banca Nationala din Râmnicu Sărat se muta într-o nouă locație, pe strada Carol (azi Tudor Vladimirescu) peste drum de grădina publică. Clădirea - monument istoric, este astăzi sediul B.C.R.. Noul sediu al Băncii Naționale, mult mai generos, dispunea de subsol, parter și etaj, având două săli mari la parter, dar și multe încăperi pentru birouri, nenumărate dependințe și chiar locuințe pentru personal. Construit în manieră neoclasică, cu coloane dorice, cornișă sprijinită pe console și atic care maschează acoperișul, imobilul este și astăzi foarte plăcut privirii. În ciuda anilor care au trecut peste clădire, ea rămâne un martor tăcut al unor vremuri în care, chiar şi într-un târg prăfuit de provincie, se construia încântător și durabil. Până în anul 1929, Banca Nationala din Râmnicu și-a desfășurat activitățile specifice într-un imobil de pe strada Unirii. Clădirea care a găzduit-o, și ea monument  istoric, există şi azi și se află în paragină.

 

© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->