Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Dacă sunt șomer, eu n-am dreptul la vacanță? Muncesc mai mult decât vecina Gina care toată ziua rânduiește, apoi anexează hârtiile în bibliorafturile ei ofilite. Noaptea horcăie ca o oală de sarmale, iar ziua pierde vremea. Cât e ziulica de mare, eu îmi tocesc pantofii rătăcind pe toate cărările să-mi găsesc o slujbă. Nici nu trebuie să sar gardul la ștrand să mă bronzez. Mă înnegresc pe drum. Ei, sar eu zăplazul, dar strict să fac o baie. Apa din Jiu e prea murdară...

Baschetbalistei de la parter i-a dăruit clubul o mașinută, cică pentru merite deosebite. Săraca de ea, cât îi muntele de mare nici nu știe să salute, ce să mai închidă geamul când ascultă muzică. Parcă blocul nostru e sala ei de sport. Obraznica!  

Cadadicsiserăți să-i spuneți vecinei că sar pârleazul? Cum ar fi să cutreier jigărit? Cine m-ar mai angaja? Acasă mi-au tăiat utilitățile, că n-am plătit. Deci, nu-i mai bine să plec în vacanță? Muncă ioc, apă și curent pas. Aventura mi-a rămas!

În timp ce fierb zațul de la cafeaua de ieri, un gând plimbăreț și năstrușnic îmi bubuie în căpșorul meu inteligent. O fi căldura vinovată? Nu cred. Se-ntinsă o ploaie în Bănie că nu poți scoate nici mâța din casă. Ce mai de colo de colea, e furtună, nenicule...

Ce-ar fi să îmbin utilul cu plăcutul, că dacă Românica mea începu să se occidentalizeze, eu, Dorel de la Craiova, nu pot? Plec la Bucale, vere!

 

– Ce faceți în București, domnule? mă întreabă după un răstimp șoferul camionului.

– O aștept pe soția mea la aeroport. Vine din Italia și pierdui trenul. Ceasul rău...

– Ce ghinion! Aveți noroc însă cu mine, ajungeți mai repede decât cu trenul și puteți să-i cumpărați și un buchet de flori.

– Nu-i cumpăr flori domnule, că nu-i moartă încă!

– Cum adică...

– Uite-așa. Flori duci doar la morți.

– Și vreți să-mi spuneți că nu i-ați cumpărat soției niciodată flori?

– Dar ea mi-a cumpărat bere?

– Ei, de-aia cred că a plecat dumneaei în Italia...

– Prea multe crezi, mătăluță. M-ai cam jignit. Dacă îți trag un dos de palmă, te proiectez în parbriz.

Camionul se oprește și șoferul, cu o mimică gravă îmi arată cu degetul ușa. Înțeleg, fără cuvinte, că până aici mi-a fost. Mă dau jos fără să-i zic nimic. Noaptea își face culcuș în nisipul de lângă șosea și astfel pot citi, fără să-mi pun ochelarii, ce scrie pe borna kilometrică – Chiajna 3 km/ București 23 km.

Bun băiat, șoferul ăla. De aci pot merge și pe jos, dacă n-oi găsi alt fraier...

Nu apuc să fac pe jos curba pe drumul național, că în spatele meu oprește un microbuz. Șoferul mă claxonează și îmi face cu mâna să mă apropii. Urc, până nu se răzgândește:

– Bună dimineața.

– Bună să-ți fie inima, domnule. Cred că nu vii pe jos de la Videle...

– Nici vorbă. Fițele lui nevastă-mea... M-a dat jos din mașină că i-am menționat să nu-i mai arunce ocheade șefului.

– Deci... a recunoscut?

– Nici moartă, jigodia!

– Unde mergeți?

– Păi o duceam la mare, să-l uite pe șefu și s-o giugiulesc doar eu pe nisipul fierbinte.

– L-ați prins pe Dumnezeu de mână. Eu merg la Murfatlar după vin. Vă pot lăsa acolo.

– E bun, băiete, calc-o!

Și de la Chiajna la Murfatlar am pus cu dumnealui țara la cale. Nu l-am contrazis, fiindcă îmi convenea traseul și era din start... moca. Ce să mai spun c-a fost și domn pe deasupra. În București a făcut cinste cu un langoș, o cafea și o apă minerală la doi litri, cică să fie acolo...

– Ia de-aici, 50 de lei. Să-ți ajungă până în Constanța. Acolo, vezi cum dai de soața matale și n-o mai necăji...

– Mulțam fain, băiete.

În gară la Murfatlar beau o vodcă, apoi îmi stâmpăr mațele cu o cafea, căci primul tren spre Constanța vine în două ore și ies în spatele gării să-mi dezmorțesc picioarele și să mă ușurez. Pe marginea șoselei spre litoral, trei pițipoance cu fusta făcută cu economie de material își așteaptă „prada”. Dacă ele, da, eu de ce nu? Gândesc, și fac cu mâna primei mașini care se apropie. Spre surprinderea mea, autovehiculul oprește lângă mine. Fetele aleargă, însă eu sunt deja pe scaunul din spate și închid repede ușa. Șoferița, făcându-se că nu le vede, demarează. Doar după trei minute, observând că sunt taciturn mă întreabă unde merg. De fapt, „taciturnul” de mine plănuia ce să-i spună...

– Unde mergeți, domnule?

– La Eforie Nord. Bunica e... bolnavă, afirm eu și strecor o lacrimă pe obrazu-mi prăfuit.

– Aveți noroc. Eu merg la Mangalia.

Mă fac că am acumulat toată tristețea din lume pentru a nu mă interoga. Cu mâna dreaptă pe frunte, sprijinită de stânga, încerc să mă odihnesc puțin. Nu se știe ce obstacole mai am de sărit. Atentă la trafic, excursionista nu are intenții să-mi intre în suflet. Poate, m-a văzut, așa, necăjit și nu vrea să-i dau din energia mea negativă.

– Gata, domnule. Vă las aici. Acolo-i gara, încolo-i stațiunea, cred că vă descurcați.

– Cât mă costă? întreb eu, tremurând să nu-mi ia banii oferiți de șoferul microbuzului.

– Ei, nu vă costă nimic. Bunica să se facă sănătoasă.

– Vă mulțumesc. Concediu plăcut.

– Nu merg în concediu. Am o afacere în Neptun.

Îmi vine să-mi dau cu capul de pereți! Cum? Toți mișcă câte ceva, iar eu? Mă apropii de un aparat de cafea, fiindcă aburii vodcăi încep să își facă efectul și mă așez pe trotuarul umezit de la resturile unei proaspete furtuni. Gândurile mele rătăcesc încercând să-mi planifice soarta. Trupul, puțin dezmorțit, demarează o plimbare spre nisip, soare, femei. Valurile nu mă interesează în mod deosebit, căci le-am simțit de când sunt șomer pe pielea mea neputincioasă.

 Kilometraserăți cât am făcut până aici? Nici eu. La ce bun? Important e c-am făcut economie. Să mănânc o pizza sau să merg pe plajă?

Stomacul meu decide că plaja nu fuge din loc și mă îndrept agale spre centrul stațiunii încurcându-mi pașii printre ceilalți turiști. Un afiș mare, cât o zi de duminică, situat chiar în fața unei pizerii îmi trage cu ochiul. Citesc și recitesc: „Angajăm ajutor de pizzer. Oferim cazare și salar fix – 2000 lei.” Să fie ăsta motivul pentru care m-a atras marea? Intru sigur pe mine, căci doar sunt Dorel din Craiova. Nu comand nimic, însă solicit să vorbesc cu șeful. Un bărbat între două vârste se apropie de mine.

– Spuneți, cu ce vă pot fi de folos.

– Vă deranjez în legătură cu angajarea...

– Plăcerea e de partea mea. Ați mai lucrat în domeniu?

– Are vreo importanță?

– Nu neapărat, însă se lucrează zi-lumină și țin la prestigiul afacerii mele, nu-mi permit rabat la calitate.

– Rahat! Stai tu aici și usucă-te lângă cuptor, eu merg să fac o baie în mare.

– Ai grijă cum vorbești, domnule.

Auzi la el, zi-lumină. Și marea? Valurile? Ca să nu mai spun că s-ar alege praful de vacanța mea. Pentru asta am bătut atâta drum, să stau închis în bucătăria unui restaurant? Alții... nicidecum Dorel!

 

Notă de subsol:

numărul şi identitatea personajelor: 1. Dorel, 2. vecina Gina, 3. baschetbalista, 4. șoferul camionului, 5. șoferul microbuzului, 6. șoferița autovehiculului, 7. cele trei pițipoance, 8. imaginara bunică, 9. șeful pizzeriei.

numărul de cuvinte din text: 1200

lista cuvintelor impuse în forma folosită în text:

soare: soare

căldură: căldura

cafea: cafeaua, cafea, cafea, cafea

rătăcire: rătăcind, rătăcesc

furtună: furtună, furtuni

plimbări: plimbăreț, plimbare

noapte: noaptea, noaptea

bronz: să mă bronzez

nisip: nisipul, nisipul, nisip

cărare: cărările

 

cuvintele de 15 litere: bibliorafturile, baschetbalistei, cadadicsiserăți, occidentalizeze, kilometraserăți – 5 (cinci)

procentajul cuvintelor unice: 47%

Vizualizări: 84

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

He, he... ultimele 7 minute. Chiar aţi dorit să stabiliţi un record (probabil aveţi cele mai multe texte înscrise în concurs). În vacnţă cu autostopul, poate părea interesant. Frumoasă aventură, frumoasă transpunere (iar)... Nota mea este 8.

Această proză e... pe ultima sută de metri, în sensul c-am început-o pe la ora 17:00 și-am postat-o aproape de miezul nopții, chiar ultimele retușuri le-am făcut după postare... N-aș fi putut dacă nu m-ar fi luat de mână curajul și... Dorel (personaj de „legendă”) din Craiova. Sau o fi faptul că-s din zodia scorpionului și-s încăpățânată?

Vă mulțumesc pentru notă, domnule Johnny Em, foarte generoasă din punctul meu de vedere.

P.S. Probabil că trebuie să menționez faptul că lucram concomitent și la ultimele 2 - 3 proze, scrise cu o zi sau două în urmă, de care nu eram la momentul respectiv (înaintea postării lor) mulțumită de forma pe care-o aveau. Și asta după o zi istovitoare la servici.

Jo, trebuia să ridici ștacheta, zic eu... era ultima și a stabilit și recordul în numărul de postări...

Eu mai am un zece pe care i-l dăruiesc cu mare bucurie și dacă ar mai fi scris ceva, căutam prin coșulețul sufletului meu altele, pentru că acolo am atâția, pentru textele postate de ea, în proză și poezie!

Felicitări Dorinele pentru perseverență, pentru subiectele dezvoltate și pentru felul în care ne-ai determinat să ne simțim printre personajele descrise de tine Din punctul meu de vedere tu ești o câștigătoare, nu contează dacă la această ediția ne-am încurcat în tematică Ceea ce contează sunt acele minute petrecute citind tot ce s-a postat.Nota mea pentru tine este ( 10 ) și...

Ps. Dacă jurizatorul nu are note de zece, i le voi împrumuta eu, fără dobândă 

Are și dumnealui note de zece, însă e zgârcit și mi se pare normal să fie așa. Nu o notă dă valoarea unui text sau numărul de like-uri, care de multe ori e departe de realitate, ci conservarea în timp a ceea ce scrii. Dacă peste ani valoarea rămâne atunci ne putem declara mulțumiți de ceea ce scriem, de ceea ce citim.

Cu drag de tine, îți mulțumesc Aurelia.

Am glumit! Știu că trebuie să fie mai atent cu notele pe care le va da

Probabil ele se vor îndrepta spre calitate, nu spre ceea ce fiecare dintre noi simte când citește și este normal. Altfel calitatea dispare și ar fi păcat!

Și eu când am notat am luat în calcul doar calitatea, nicidecum autorul. Dincolo de valoarea textelor noastre consider și sper să fiu în asentimentul tuturor că suntem prieteni, chiar dacă doar virtualul ne macină gândurile, ideile zi de zi.

Pupici din Timișoara,

Îndreptați în toată țara

Și pentru tine-n mod special

Blocată „dincolo”... ocazional.

Când citești ceva, este normal să te îndrepți spre ceea ce citești, nu autorul contează, ci felul în care te acaparează și te bucură, citind. Autorul devine preferat după ce te încântă. 

Mulțumim pentru pupici! Să ai o zi frumoasă, Dorinele!

Afurisit Dorel, nu-i munca pentru el! Nota mea e 9!

Dacă-i plăcea munca, nu-l chema Dorel. Vă mulțumesc pentru notă, doamnă Gabriela.

Cu autosdtopul ăsta constat c+ă am făcut un adevărat maraton şi eu, dar şi dv. 9 proze în 5 zile! Deşi e captivantă şi aceasta nu cred că e cea mai reuşită din cele 9. Deci nota mea este: (8)

Da, a fost un efort deosebit pentru mine, dragă Rodica, însă m-a captivat fiecare idee în parte. Sunt convinsă că ai dreptate când afirmi că această proză nu-i prea reușită. Nu a mai avut timp să treacă prin sita propriei cenzuri și nici n-a apucat să stea la „dospit” aproape deloc.

Totuși mi-ai oferit o notă mare pentru care-ți mulțumesc.

O dragoste din... tei pentru toți autostopiștii din România:

Dar mă întreb (îngândurată de datra aceasta), personajul meu, Dorel de la Craiova, auzise de O-zone?

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support