Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Conducerea lotului olimpic al Australiei a decis să acorde unui singur sportiv, ales aleatoriu, o vacanță în Hawaii. S-a organizat un concurs online, la care au participat toți sportivii care-au fost prezenți la Rio, în care trebuia să răspundem la zece întrebări despre serialul Hawai’i Five-0. Nici acum nu-mi vine să cred că am răspuns la nouă dintre ele perfect și-n cel mai scurt timp. În câteva zile soarele hawaiian va saluta o australiancă bronzată la Rio. Rătăcită pe cărările vieții, poate că noaptea mă va descoperi în piscina hotelului sau la bar cu un whisky și o cafea frappe. Furtunoase vise mi se plimbă prin capul ăsta încălzit cu adrenalină și atras de continentul american.

Totul s-a întâmplat așa de repede încât bucuria reușitei, adică medalia de argint obținută la 200 m fluture și surprinzătoarea medalie de aur cu ștafeta la 4 X 100 m liber, a căzut pe plan secund. De două zile fac bagaje – împachetez, despachetez, probez. Nu mi s-au dat amănunte despre itineralul vizitei mele, însă presupun că voi aluneca pe panta exclusivismului. Îmi pot permite și acest lucru. Două medalii olimpice rătăcesc în vitrina mea cu trofee și o vacanță exotică e tot ce-mi lipsea.

Goodbye, Hilton! Aloha, Honolulu!

 

Ajunsă pe aeroportul internațional Daniel K. Inouye din Honolulu, spre surprinderea mea, nu pot spune: „Aloha, Alex O'Loughlin!”, căci lipsește. Nici colierul din flori, nici prezența actriței Grace Park, nu-l pot substitui pe... Steve, prins într-un caz. O întrebare insistentă rătăcește prin gândurile mele care tind să devină furtunoase: „Cum adică e prins într-un caz? Unde am nimerit, în vacanță la Honolulu, sau direct în serial?”

Tac, însă telefonul fetei se încăpățânează să ne ofere o plimbare liniștită spre locul de cazare. Și eu care credeam că voi lăsa bagajele la hotel, apoi voi gusta din plin plăcerea unei rătăciri pe nisipul călduros de la malul Oceanului Pacific. Se pare că interlocutoarei mele îi dă dispoziții însăși Steve?

– Am o veste proastă pentru tine, Lorine. McGarrett e prins într-o urmărire internațională a traficanților de droguri. Posibil să plece în Mexic, nu se știe pentru cât timp. Ai două alternative, dar trebuie să te decizi rapid. Pleci cu el pe urma mafioților mexicani sau te pironești la piscina hotelului tău, până se limpezesc apele.

Mahalo, piscine sunt și-n Australia! Plec spre... Mexic!?

Ok. Ne așteaptă în parcarea hotelului, însă va trebui să faci o transbordare. De cazarea ta mă voi ocupa eu.

Am impresia că sunt la camera ascunsă, până când, după o curbă mai bruscă a Toyotei condusă de Kono, căci dacă am aterizat în serial e inutil s-o mai numesc pe tipa de la volan Grace, se aude  claxonul unei mașini. În apropiere, The Kahala Hotel ne salută cu grandoare. Probabil cel care ne-a atenționat e chiar Steve. Da, nu m-am înșelat:

– Kono, ai o armă în plus la tine? întreabă Steve uitându-se în fugă spre mine.

– Desigur, ți-ai pierdut pistolul?

– Nu-mi arde de glume! Vii cu noi la depozitele de cauciuri abandonate. Știi... cele de lângă aeroportul Molokai. Cretinul de Alfonso l-a luat ostatic pe Chin.

– Și... Lorine?

Aloha, mademoiselle. Uite, aici ți-e hotelul. Cazează-te, bea un suc sau o cafea, prăjește-te la soare. Sunt ocupat, însă... mai vorbim.

– Cum adică, am survolat mii de kilometrii ca să-mi spui: „Mai vorbim?” Glumești! Vin cu voi, afirm eu în timp ce ies din mașina fetei.

– Și bagajele, cazarea?

– Se ocu-pă Ko-no, zâmbesc silabisind și dându-mi ochii peste cap.

Ok.

Și-mi deschide ușa din spate, fiindcă pe scaunul din dreapta, puțin agitat, e Danny.

– Dă-i domnișoarei pistolul tău, Kono. Asta pentru orice eventualitate.

– Pardon, sunt înotătoare nu practic tirul.

– Totul are un început, suntem în Hawaii ce mama naibii!

Kono se execută rapid. Îmi aruncă pistolul pe care-l prind cu ambele mâini și-l strecor în buzunarul de la piept al gecii, apoi mă tolănesc pe bancheta din spatele mașinii. Raliul prin Honolulu e ca cireașa de pe tortul pe care speram să-l primesc la sosire.

– Steve, de ce-ai lipit talpa de accelerație? Duduia a venit să se distreze, nu s-o proiectezi tu într-un pom.

– Ce copac vezi, Danny? Cât despre Lorine, am omis să-ți spun, a fost medaliată la Rio, nu-i fetiță de pension.

– O-ho-ho, deci așa? Ce sport practici?

– Crezi că mai are importanță? Doar elicele-mi lipsesc, căci simt că m-ați transformat în elicopter!

– Uau! E de-a mea, Danny. Las-o baltă cu interogatoriile.

Și vitezei supersonicului autovehicul i s-au lipit niște râsete rătăcite printre pedala de accelerație. Poate că dac-am fi continuat în ritmul meu aș fi reușit să-i întorc din drum, oprindu-ne sub palmierii din fața reședinței mele hawaiiene. N-am eu însă norocul ăsta, căci sunetul unui telefon rupe brusc tărăboiul.

– McGarrett.

– Comandante, grăbește-te, se închide la casa de bilete. ¡ Hasta la vista!  

Și Steve aruncă telefonul pe bord, mai-mai să spargă parbrizul, apoi gâdilă cu putere accelerația.

– Ai înnebunit? Vrei să-i faci domnișoarei o impresie proastă? Doar apelând la inteligență îl putem salva pe Chin.

– Lasă tu diplomația, Danny. Alfonso e pe punctul să ne tragă o țeapă. Dacă ne mișcăm precum găinile, am pierdut!

Mașina se oprește în spatele unui depozit, iar Steve, fără să ne invite, își scoate pistolul și avansează, ca un extraterestru crispat, până când zgomotul unui vehicul aerian îi electrocutează gesturile. Aleargă în direcția sunetului deranjant. Danny privește debusolat, însă eu, obișnuită cu sprinturile, încerc să țin pasul. Nu apuc să-l prind de mânecă doar în momentul când pune piciorul pe scara unui avion Alpha, de două locuri. Spre surprinderea mea, nu mă împinge spre sol, ci mă trage spre el.  Rafale de mitralieră se îndreaptă spre noi din direcția unui elicopter Air One.

– Ești nebun, Steve? Coboară, l-am găsit pe Chin într-un depozit.

– Facem o plimbare, Danny.

Promenada despre care vorbește Steve e întâmpinată de sunetul câtorva mitraliere. Mă simt ca la Rio, doar că aplauzele spectatorilor au fost înlocuite de pișcăturile muniției inamicului la intersecția cu tabla nevinovată a aeronavei noastre. Întrebările de genul: „De unde făcuse rost de avion? Are suficient combustibil pentru misiunea în care ne-am implicat?” au rămas undeva la sol. Pe chipul nostru se citește doar propoziția: „Trăiește clipa!” În învălmășeala fonică aeriană, sunetul telefonului abia se aude:

 – McGarrett.

– Aveți la dispoziție zece secunde să părăsiți piticania aia, dacă nu vrei să deveniți friptură.

Din elicopterul pe care-l urmărim, un semnal ciudat urmat de un fascicul de foc brăzdează cerul. N-am văzut arma, dar gravitatea mimicii lui Steve mi-a sugerat că sfârșitul poate fi aproape.

– Lorine, ori sărim, ori murim!?

– Sărim!

Nu știu cât timp ne-a luat să revenim la suprafață, dar la vreo cincizeci de metri de mutrele noastre pleoștite, fostul avion, în flăcări, se pregătea să exploreze fundul oceanului.

Suflul întinderii albastre e indirect proporțional cu pulsul meu, însă trăiesc. N-aș fi crezut că prima zi a șederii mele în Honolulu să fie unsă cu mai multă adrenalină decât o finală olimpică.

– Comandante, ne întâlnim la mal, îl strig pe Steve în timp ce-am început să brăzdez apa oceanului.

– Ești hoață, Lorine, ai trișat startul!

 

Notă de subsol:

numărul şi identitatea personajelor: 1. Lorine 2. Steve McGarrett 3. Kono, alias Grace 4. Danny 5. Alfonso 6. Chin

numărul de cuvinte din text: 1200

lista cuvintelor impuse în forma folosită în text:

soare: soarele, soare

căldură: încălzit, călduros

cafea: cafea, cafea

rătăcire: rătăcită, rătăcesc, rătăcește, rătăciri

furtună: furtunoase, furtunoase

plimbări: se plimbă, plimbare, plimbare

noapte: noaptea

bronz: bronzată

nisip: nisipul

cărare: cărările

 

cuvintele de 15 litere: surprinzătoarea, exclusivismului, interogatoriile – 3 (trei)

procentajul cuvintelor unice: 52 %

Vizualizări: 182

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ce-mi place titlul?? Frumoasă idee, dialoguri ce nu te plictisesc,

ci te îmbie să citești și ce nu e scris...

Dialogul te lasă să mai respiri, la mine totul te determină să citești ca-ntr-un maraton

Și la sfârșit te dezumfli, că nu e cum ți-ai fi dorit

Titlul mi se pare unul obișnuit, la locul lui. Textul însă zboară mult prin imaginația mea presărată cu dorința de-ai vedea și... pipăi pe protagoniștii serialului despre care fac referire în proză.

Îți mulțumesc pentru promovare, dragă Aurelia.

Obositoare vacanță! Dialogul nu te lasă, urmărești cu sufletul la gură.

Obositoare? Aș da orice să fiu în locul personajului Lorine, dragă Nicoleta. Și la anii mei!

Îți mulțumesc pentru lectură și notă.

De când am văzut în titlu "Honolulu" m-am şi gândit la Hawaii 5.0! Şi în parte nu m-am înşelat. O poveste scurtă, gen comedie "poliţistă" care binedispune... Oricum ai zugrăvit bine personajele. Felicitări!

Căldura cuvintelor tale, dragă Matei, mă determină să încerc ceva similar și cu... Lost (unul dintre cele mai bune seriale vizionate de mine). Poate la un alt concurs...

Îți mulțumesc pentru lectură și promovare.

Nu ştiu cum le-o zice în Honolulu la emoticoanele mele. Aşa că acord 9: 

HO-HO-HO!!! O notă mare, Matei. Pupicii, momentan, vin spre tine din Timișoara, însă nu se știe, poate cândva din... Honolulu!?

Ingenioasă idee! Ador filmul iar povestea ta e superbă! Felicitări! Nota mea e 10. Cu bis! 

Momentan, doar atât, să nu se supere McGarrett, că-mi ia insigna.

E chiar pentru oameni grei,

Că pe-acolo n-ajunsei!

Doar la Turda și la Strei!

Felicitări!

V-aș chema, de aș putea,

Însă-i mică solda mea.

Nu-i nimc, plutim în zbor

Pe harta de pe... covor.

P.S. Vă mulțumesc pentru lectură și catrenul umoristic, domnule Nitu Constantin. Cu aleasă prețuire, vă invit să lecturați și celelalte proze pe care le-am înscris în acest mini concurs. Pupici din Timișoara.

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support