Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Scrisori dintr-o vacanţă rătăcită

EA

Și s-au spus mii de cuvinte. Nu a contat importanţa lor. Nu a contat nici sensul lor. Nici măcar de ce au fost spuse nu a mai contat.

Astăzi nu mai sunt cuvinte de spus, și chiar dacă mai sunt, mai bine rămân nespuse, decât ţipate pe drumul pe care l-ai ales.

Mă îmbrățișai și îmi spuneai că mă iubești...” Ce sens mai are acum? Ce sens mai are dorul? Ce sens mai au zilele rătăcite, când sunt doar eu?

Urmele de fericire sunt amprentate în fotografii. Și vor rămâne veșnic în trecutul ăla frumos, de care mă voi lega mereu când îmi va fi dor. Mă gândeam să îţi scriu, dar tu nu vrei asta. Și nici eu nu vreau să mă simt o povară, din nou.

Dar - hei! măcar știu că am iubit un om minunat, lângă care radiam. Și îmi va lipsi întotdeauna sufletul tău îmbrățișat cu al meu. Urmele au rămas. Și trece timpul peste ele, dar nu te voi uita. Doar mă voi obișnui.

Nimic nu va fi la fel fără noi, iar mie îmi vei lipsi întotdeauna. Dar te las să pleci, în sfârșit te poți îndepărta. Sper să te bucuri de asta acum, m-am ridicat din drumul în care stăteam îngenuncheată și te las, te las să treci.

 

EL

Stau aici și îmi spun că trebuie să plec mai departe, că trebuie să încep să mă fericesc, că nu contează cu adevărat și că pot fi fără tine. Atunci am adormit și visez, te visez pe tine, mă trezesc în transpirații, mă trezesc în lacrimi și e ca și cum tot ce mi-am spus eu este uitat.

Sunt singuratic într-un mod îngrozitor de profund și pentru o clipă de clandestinitate, pot vedea cât de singur și cât de adânc se petrece acest sentiment. Și mă sperie gândul de a fi singur, pentru că pare caricaturizarea unei speranţe de viaţă însingurată.

 

EA

Plouă. E o ploaie lină, într-o noapte de vară, în care iubesc absența ta.

Mi-e dor de tine. Și nu pentru că-mi atingi corpul cu strălucirea ta. Mi-e dor de fapt de mine, pentru că mă inspiri în cer cu absența ta, nu mai are sens să te doresc.

Am nevoie de lună în acest peisaj. Am nevoie să mă simt cafea. Consumată, inspirată de atingerea-ţi delicată, care mă conectează, aici pe pământ, cu cerul.

Am fost dezbrăcată de absența ta și simt doar bătăi care te numesc. Bătăi ale buzelor care-ţi îmbrăţişează sufletu.

 

EL

Suntem doi într-un spațiu mic și periculos, un loc de coexistență liniștită, cu relații simple și binecunoscutele cărări ale unor giganți dezbrăcați într-un ocean îndepărtat, ne poartă aici din timpuri imemoriale; la baza unei peșteri, pe o felie de nisip, sau pe o insulă mică în mijlocul unei furtuni de speranţe.

Ne-am întâlnit. Ne-am descoperit. Am acceptat şi am găsit şi apărat visele noastre. Am povestit în cuvintele noastre, în vocile şi şoaptele corpurilor acea luptă dulce a împreunării.

O zi a căldurii? Foarte probabil, deși, nu e doar o zi, e o întreagă vacanţă. Ignorantă, pentru toți, pentru toate, pentru ei și pentru mine, tot în afară de tine. cuvintele nu vor să mai ajungă pe foaie dacă nu îți sunt destinate, rolul lor e de a ajunge în amalgamul tău de stări și să te sfâșie.

 

EA

Ascultă dragostea mea, ascultă strigătul meu, sufletul meu, suspinul mea infinit, devotamentul meu, spiritul meu care câștigă un război.

Părul meu plânge, hainele mele sunt ude cu lacrimi, am nevoie de secunde să te îmbrățișez și brațele mele să fie refugiul lor, dar ele nu ascultă pielea mea, nu respiră și mă tot dor pentru momentele tăcerii.

Nu este timpul pierdut, nu se termină a doua zi, poate că mâine vom auzi soarele ridicându-se în tăcere, țipând, plângând a ploaie, cu ziduri de noroi şi plimbări violente.

 

EL

O uşă roşie, de bronz. Se învârte în acompaniamentul înrădăcinat în kilometri de stele, care în calitatea noastră este pasiunea ascunsă care ne-a deschis marea.

Am descoperit vocea stelelor, drumurile ni s-au supus mirosului. Locuim în visul vântului, ne prăbușim degetele în mierea paradisului, ne strivim și în frenezii voluptoase muzica ne însoțește în același ritm.

Eşti un verb, eu sunt substantiv, esti versul, eu sunt proza, esti un cuvânt, eu sunt un alfabetul. Ne lingem buzele, ne sărutăm, gândim, ne îndrăgim, ne dezbrăcăm, ne atingem, ne zăpăcim.

Cerem mai mult, și mai mult și tot timpul din râurile pe care le depășim...

Am fost stăpânii corpurilor, vacanţele ni s-au rătăcit dincolo de uşa roşie, sarea mărilor a căzut în fulgere şi tunete, părul ne-a fluturat între mâini şi extatic, cu plăceri, ne-am dat delirului.

 

EA

Ai iubit vreodată ca și cum nu ţi-ar fi păsat? Ai fost vreodată atât de obosit încât nu puteai să dormi? Ai fost vreodată așa de singur încât nu ai fi putut să fii singur pentru o secundă? Ai fost vreodată atât de pierdut încât ai acționat ca și cum ai avea totul? Eu am fost. Și acum nu pot spune diferența dintre fantezie și realitate.

Dintre visul meu şi existenţa ta.

 

EA

Poate într-o zi să mă fi găsit frumoasă, să mă fi iubit, să-mi fi dat orice fel de atenție. Te rog, nu te comporta cu mine ca şi cu o piesă de artă. Da, sentimentul ar fi frumos și apreciat, dar te rog să nu faci acest lucru.

Vezi, opera de artă este destinată muzeelor. Arta nu este menită să fie atinsă, ci doar admirată de departe; arta poate fi vizualizată numai în timpul programului de lucru. Arta își petrece fiecare noapte în pace.

Dacă trebuie să mă compari cu ceva, îţi recomand să mă compari cu pilota ta preferată. Cea pe care ai avut-o toată viața, zdrobit de iubire. Cea care te face să te simțiți în siguranță și în căldură, ca și cum nimic nu ţi-ar putea face rău.

Compară-mă cu filmul preferat. Cel pe care l-ai vizionat de mai multe ori decât îţi poți imagina; cel pe care îl cunoşti în toate scenele, dar pe care continui să-l urmăreşti iar, și iar.

Compară-mă cu ceva ce-ţi place, cu ceva la care nu ai putea renunța niciodată.

Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost toate aceste lucruri. Va fi fost misiunea mea să te păstrez în siguranță și la caldură și să nu te fi rănit nimic. Aş fi fost familia ta, casa ta. Aş fi luptat cu toți monștrii. Chiar și cei dinăuntrul tău.

Dar tu m-ai comparat cu un obiect de artă...

 

TOT EA

Găsește-mă astăzi căci trăiesc, caută-mă fără pretexte, fără date speciale, fără a fi ziua nașterii mele.

Caută-mă acum, dă-mi timpul, râsul, spațiul brațelor tale, dulceața din lumina ochilor tăi, mângâierea mâinii tale în părul meu.

Nu-ţi pierde atenția rătăcind vacanţe, viaţa se trăieşte, să ne privim goi trupurile noastre, mâine vom fi bătrâni, vederea ne va fi slăbită.

Umblă cu mine, umblă în mine, poate uneori umblă peste mine, în afară, sau uneori mai înăuntru, într-un vis, pe o platformă de oglinzi. Întreabă-mă întotdeauna în tăcere, în sunet, în muzică, în suspin, în pânza de infinit, întreabă-mă despre mine, întreabă-mă despre tine.

 

EL/EA

Voi merge în fiecare dimineață la sărutul soarelui...

NOTĂ: personaje - 2(3) - EL, EA, EL/EA;  1200 cuvintecuvintele impuse sunt subliniate prin îngroşare în text (soare - soarele; căldură - căldurii, căldură; cafea - cafea; rătăcire - rătăcite; furtună - furtuni; plimbări - plimbări; noapte - noapte; bronz - bronz; nisip - nisip; cărare - cărări); cuvinte de 15 litere = 4 (subliniate şi îngroşate în text - CARICATURIZAREA, BINECUNOSCUTELE, CLANDESTINITATE, ACOMPANIAMENTUL)

Vizualizări: 534

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Bună dimineața, Rodica!

Mă bucur că ai acceptat provocarea, care ți-a ieșit provocator de bine!

Aurelia, suntem noi diferite, dar uneori ne mai şi asemănăm! Mulţumesc de lectură şi cuvinte!

Rodica, Rodica! Ce-avem noi aici? Mă obişnuisem cu ideea că te-ai dat pe proză foarte, foarte scurtă, dar iată: 1200 de cuvinte! Într-o proză poetică de dragoste! Felicitări! Văd că se citeşte.

Va fi singura în concurs? Chiar nu ai curaj de mai multe? Aproape că-mi vine să dau şi eu în mintea prozatorilor...

Da, textul Rodicăi te îmbie să te cauți , să te dezvolți , să te descoperi,

pentru a înțelege iubirea unui suflet frumos! Felicitări, Rodica!

Intenţia mi-a fost alta. Parte din scrisori sunt reale, aşa că... Vă provoc să vă căutaţi şi voi scrisorile voastre, să desfăşuraţi pe hârtie tainele nespuse ale gândurilor... sau spuse numai în doi...

Scrisorile se rătăcesc, vacanţele se rătăcesc, EL, EA, Ele, Ei se rătăcesc cu toţii... O poveste care se vrea mai erotică, un fel de proză poetică văd în acest text... Nu ştiu dacă e pură fantezie sau ceva real, extras din foi de scrisori din vremuri când nu existau IT-uri şi cel mult o maşină hodorogită de scris, dar cel mai la îndemână erau pixurile, stilourile, culorile... şi nişte plicuri mărunte... Aşa am văzut eu în nişte filme.

După toată tevatura cu  pleacă, vino un final indecis (EL/EA) merge la sărutul soarelui. Cum o fi şi ăsta?

Ce frumoase erau scrisorile?! ...

Când le primeai sau le trimiteai, erau încărcate cu emoții,

cu miros de parfum și colorate... Îmi plăcea să scriu scrisori

Am avut posibilitatea să recitesc unele, pe care le-am primit cadou

de ziua mea, de la un destinatar, crezând că-mi vor schimba hotărârea luată...

M-a amuzat ce scriam și desenam în ele.

Chiar dacă prin poştă nu se mai poartă decât  scrisori oficiale, cele pa mail, sau pe notiţe, sau chiar cele lipite pe frigider - se poartă. Şi sunt pline de surprize!

Aurelia, eu am găsit prin sertare scrisori mai vechi (decât mine)... O doamen, ce minunate erau unele...

Da, erau pline cu sufletul celor care le scriau...

În una din scrisori restituite am găsit un cal desenat de mine, am încercat să-l desenez,

dar n-am mai reușit să-l fac ca cel dăruit într-o scrisoare,

probabil starea pe care o aveam atunci, nu mai corespundea...

Mateo, nu te întrece cu gluma! La maşina de scris m-am antrenat vreo câţiva anişori. Şi muzica aia ţaca-ţaca-ţaca e splendidă când visezi sau când îţi vine a te întinde cu cineva pe birou...

M-au zăpăcit vizualizările... nota mea este  8

Scrisori dintr-o vacanță rătăcită, printre multe gânduri triste.

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support