Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Sărbătoarea ortodoxă Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, pe Muntele Taborului, a fost suprapusă pe o sărbătoare, deja existentă în calendarul popular românesc, Probejenia.

Probejenia” sau „Obrejenia” (de la „a probăzi” care înseamnă „a certa”), cum mai este numită această sărbătoare în popor, este situată în interiorul Postului Sfintei Marii, astfel încât este Dezlegare la Peşte. Este aşadar momentul de „ceartă” între vară şi toamnă.

La Probejenie frunza codrului începe să-şi schimbe culoarea, de-acum iarba încetează să mai crească şi pleacă păsările migratoare. În unele zone se crede că berzele pleacă spre ţările calde, ducând rândunelele pe spate, iar oamenii ţin sărbătoarea pentru ca păsările să ajungă cu bine. Începe să se îngălbenească frunza, „intră şerpii şi gângăniile în pământ”.


Se crede astfel că din acest moment întreaga natură capătă amprenta toamnei: culorile florilor pălesc, apa din izvoare şi fântâni devine mai rece, fructele încep să se coacă, iar cerul dimineţilor are o culoare mai puternică. Agricultorii cred că, după 6 august, este posibilă oricând căderea brumei, dar rareori se întâmplă aşa, în schimb îşi mai face apariţia grindina.

Tot din 6 august sunt estimate roadele livezilor, din convingerea că de atunci înainte fructele nu se mai „aleg”, adică nu mai cad singure şi vor ajunge să se coacă.

În preajma acestei sărbători, stupii care au fost transportaţi în pastorală sunt pregătiţi să fie aduşi acasă, din aceeaşi credinţă că florile „pălesc” şi nu mai au în ele dulceaţă.

Deţinătorii de fâneţe consideră că acum este momentul cositului otavei, pentru că înainte de 6 august se crede că ar avea un gust dulceag şi se obţine mai puţină, în schimb, cosită imediat după această dată, se spune că este sărată şi consistentă ca şi fânul din prima recoltă.

 

Din această zi oamenii nu se mai scaldă în apele râurilor, acestea începând să se răcească. Oamenii nu se spală, nu se scaldă în râu („cerbul spurcă apa şi o răceşte”) şi nu spală rufe.

În această zi se recoltează plante şi fructe de leac cu puteri vindecătoa: leuştean, avrămeasă, usturoi, flori de muşetel, alune, se descântă „de urât”.

De-acum se schimbă fructele, care până la această vreme fuseseră „veninoase”, apare „prima” dulceaţă a lor. Acum se gustă poama nouă din rodul viilor, spunându-se: „boabă nouă în gură veche”.

Se ţine pentru naştere uşoară, apărarea de boli şi apărarea casei de trăznet, foc şi ploşniţe.

Femeile, mai ales în mediul rural, nu mai lasă noaptea ferestrele deschise, nu atât de teama frigului care se instalează spre toamnă, ci din credinţa că, în miez de noapte, duhurile rele se trag, de frig, în case şi că membrii familiei atinşi de ele rămân o vreme cu membrele înţepenite sau strâmbe, de parcă i-ar fi tras curentul.

Durerile de cap ivite în această zi persistă tot anul.

Oamenii nu se ocărăsc să nu fie în ceartă tot anul. „De te cerţi astăzi cu cineva, vei petrece întreg anul într-o gâlceavă”. Există credinţa generală în spaţiul românesc că până la 6 august trebuie neapărat să te împaci cu toţi cei pe care i-ai „probozât” (certat) de-a lungul anului. Se spune că în această zi nu este bine nici să te cerţi, pentru că altfel vei petrece întreg anul într-o gâlceavă. Copiii ar fi bine ca astăzi să fie mai cuminţi decât de obicei, deoarece cei care vor fi „probozâţi”, ocărâţi sau mustraţi au toate şansele să li se întâmple acelaşi lucru şi în restul anului. Despre cei care nu sărbătoresc această zi aşa cum se cuvine se crede că se vor usca şi îngălbeni ca florile ce dau înapoi de la Obrejenie!

În popor există credinţa potrivit căreia cine se roagă să scape de un viciu, de o patimă, în această zi, va reuşi. Tot în 6 august îşi pot sărbători onomastica cei care se numesc David sau Cristina.

Dacă se spală în zorii zilei cu roua din grădină, luată de pe florile abia îmbobocite, chiar şi bătrânele cu chipul zbârcit pot redeveni frumoase sau măcar vor fi privite cu mai multă plăcere de omul iubit.

Tinerele necăsătorite evită să se privească în oglindă în seara premergătoare sărbătorii, de teama că vreun duh necurat ascuns acolo să nu le fure frumuseţea, lăsându-le strâmbe şi pocite. În schimb, dacă au o fântână nouă, din care nu s-a băut încă apă, se grăbesc să privească în ea în miez de noapte, după o zi întreagă de post, la lumina unei lumânări, în speranţa că apa se va tulbura uşor şi va lăsa să se întrevadă chipul ursitului. Metoda este folosită şi de văduvele tinere, dar femeile vârstnice spun că „vedenia” apare numai dacă au fost credincioase defunctului şi nici măcar în vis nu au păcătuit.

Se crede că, dacă vremea se schimbă brusc în această zi, aspectul său nou se va menţine acelaşi până la 15 august, când se serbează Adormirea Maicii Domnului.

Este totodată o zi sfântă în care se deschid Cerurile şi se pot vedea porţile Raiului de către cei aleşi de Dumnezeu, fapt prefigurat de altfel de Insuşi Mântuitorul, cu 6 zile înainte de urcarea pe muntele Tabor: „Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moarte până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere”.

În directă legătură cu aspectul religios-creştin, sărbătoarea poate semnifica şi schimbarea noastră în bine, schimbarea invidiei în bucurie, a răutăţii în iertare, a împăcării cu sine şi cu ceilalţi.

Vizualizări: 235

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitari..

Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc joi Schimbarea la Faţă a Domnului, ce aminteşte de o minune a lui Iisus, sărbătoare numită în popor Pobreajenul şi considerată a marca despărţirea de vară.


Sărbătoarea se referă la momentul schimbării minunate la faţă a lui Iisus, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov, cu care a urcat pe munte ca să se roage.

Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: "Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17, 1-2).

Pe lângă semnificaţia religioasă, Schimbarea la Faţă a fost asimilată în popor ca zi ce marchează desparţirea de vară, altfel spus, schimbarea veşmintelor naturii, dar şi ale oamenilor, cu cele ale noului anotimp care se pregăteşte să sosească. De-acum, frunzele încep a se îngălbeni, apele a se răci, iar păsările migratoare încep a-şi pregăti plecarea.

În această zi nu se lucrează, iar credincioşii duc la biserică fructe din noua recoltă, care se binecuvântează şi apoi se împart. Tot acum se adună şi plante de leac.

Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte.

Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă.

Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.

Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.

Mii de pelerini din România merg în fiecare an de Schimbarea la Faţă pe Muntele Tabor , singurul munte izolat din Israel, care se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor se mai numeşte Muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos.

Astăzi pe Tabor se înalţă două mănăstiri creştine, una ortodoxă (în partea de nord-est) şi una franciscană (în partea sudică). În mănăstirea de maici greco-ortodoxă de pe Tabor vieţuiesc şi câteva călugăriţe românce.

De actuala biserică ortodoxă de pe Muntele Taborului se leagă numele arhimandritului român din Moldova Irinarh Rosseti, una dintre marile figuri ale monahismului românesc din secolul al XIX-lea. După ce a întemeiat şi a dezvoltat Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, acesta a plecat la Locurile Sfinte împreună cu ierodiaconul Nectarie Banul, ucenicul său, stabilindu-se în Muntele Tabor, unde a stat 16 ani. Cuviosul Irinarh începe construcţia unei mari biserici de piatră pe Muntele Taborului în cinstea Schimbării la Faţă a Domnului, dar nu va reuşi să o termine din cauza faptului că era în vârstă şi bolnav, încheierea acestei construcţii lăsând-o în grija ucenicului său, care se loveşte şi el de lipsa de fonduri. La un moment dat, neavând cu ce să întreţină sfântul lăcaş, îl închină Patriarhiei Ierusalimului, acesta fiind acum sub administrarea grecilor.

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/