Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

ANTON PANN-MORALISTUL

 

Anton Pann a fost trecut cam neobservat de contemporanii lui. Îl vedeau cu un fes pe cap, cu giubeaua la spinare, învârtind niște mătănii de lemn aduse de la Sfântul Munte, cântând la biserică. Îi cunoșteau probabil și isprăvile lui amoroase și-l ignorau cu bună știință. De-ar mai trăi și el ar spune : „La pomul lăudat cu sacul mare să nu te duci.” Și nici nu-i păsa prea mult de laude: „Lumea să te laude, câinii să te latre. Pe mine câți câini m-au lătrat, toți au turbat.” Chiar el a declarat odată că nu este un scriitor învățat. „N-am învățat nicio limbă din cele poleite.”, aluzie la franceza cu care veneau bonjuriștii de la Paris. Anton Pann ne aduce aminte de un alt mare scriitor pe nume Ion  Creangă care nu prea se dădea în vânt după filozofia timpului, urmându-și țărăniile lui. Așa și cu Anton Pann, el adunase învățătura populară și o strânsese în proverbe. O astfel de învățătură avea el. Numărul paremiilor, al snoavelor și fabulelor, al cuvintelor, și deci, al noțiunilor, al trăsăturilor de moravuri și de caracter, pe care le-a reținut, fiind atât de mare, încât ,în comparație cu el, toți scriitorii vremii par mai de grabă la un început de drum.

Anton Pann ar trebui mai de grabă căutat printre vechii povestitori ai Renașterii, un Boccaccio, un Rabelais, un Cervantes, scriitori care au reprodus în sinteze personale întreaga cultură populară.

Născut în Bulgaria dintr-un tată căldărar român și o mamă grecoaică, el a trecut Dunărea cu familia în căutarea unui trai mai bun. Limba lui românească s-a format în afara granițelor țării, unde oamenii încă mai trăiau groaza Semilunii. Anton Pann cu glasul lui faimos este primit imediat în corul Catedralei din Chișinău unde nu stă mult și se mută la București. Aici și-a trăit viața printr-o lume pestriță de negustori, breslași, tabaci, șelari, zlătari, ceaprazari, cojocari, blănari, croitori, cavafi, curelari, brașoveni, lipscani, brutari, cârciumari, și măcelari. De aici și-a cules el înțelepciunea. Din sărăcia și vremelnicia timpurilor. În timpul lui Caragia birurile se înmulțesc: Belu belește, Golescu golește, Manu jupuiește!

Morala lui Anton Pann este a unui om din Orient. „Temeiul înțelepciunii este frica lui Dumnezeu”-ne învață scriitorul. El recomandă cititorului credința proprie și toleranța față de alte religii. „Cinstește toate legile, dar te închină numai la a ta; căci cel ce se închină la două credințe, acela nicio lege n-are și la toți e-n ură mare.” Ferește-te de ingratitudine căci soarta e schimbătoare-pare a zice. „Fii recunoscător făcătorilor tăi de bine în timpul când ai avut trebuință de dânșii și nu-i uita în timpul fericirii tale; că nu știi cum se întoarce soarta care umblă ca o roată, ea astăzi te înalță ca în dulap și mâine te dă peste cap.” În binefacerile tale trebuie să pui înțelegere și simțire:„Pe omul înțelept și scăpătat sau sărac ajută-l mai cu simțiciune, măcar de orice lege ar fi; că  a face bine nu este niciodată rău; precum zice proverbul: tu binele din mâini îl scapă și lasă să cadă măcar și în apă, că binele nu s-afundă,ci stă pe deasupra-n undă”

Moralistul recomandă rezervă față de cei mari: „Cu mai marii tăi daraveră să n-aibi.” Trebuie să-ți iai măsurile tale din vreme, căci te pândește înșelăciunea: „La stăpân nu te băga fără tocmeală.” Înțeleptul știe cu câte primejdii îl încojoară stăpânii lui: „Înaintea celor mari nu fi îndrăzneț la vorbă și grabnic la răspuns; ci te înfățișează cu sfială și răspunde cu socoteală; că toată graba strică treaba; iar vorba dulce mult aduce.” Trebuie să-ți cântărești bine cuvintele să nu curgă cu ușurință: „Când vreai să vorbești cu cineva, să-ți scoți cuvântul prin trei lacăte, adică: unul să-l ai la inimă, al doilea la gât și al treilea la buze, că dacă iese din gură cuvântul se duce iute ca vântul; și nu-l poți ajunge nici cu armăsarul, nici cu ogarul.” Trebuie să nu vorbim vrute și nevrute:  „Păzește-te de vorbe fanfaroane sau flecare, nici întrebuința minciuni; pentru că minciuna întâi cade și ca plumbul în apă se afundă, iar în urmă iese ca frunza pe undă.” După controlul cuvintelor se impune cel al sentimentelor și deprinderilor: „Apără-ți ochii de invidieri sau zavistii, mâinile de răpiri și furtișaguri, gura de pâri și clevetiri și picioarele de către pasuri rele.” Nu adânci zavistia (ura) între oameni: „ De vei avea vecin rău sau veun asupritor, nu purta în contă-i ură, să te asemenea lui… că c-un oțet și cu fiere nu se face augurida miere.” Previne pe cei predispuși la vorbirea mânioasă: „ Cui îi iese din gură blestemul, îi cade în sân cu ghemul.” Ferește-te de frecventările proaste, ca să nu ți se poată spună: „..s-a strâns rânced lângă muced.” El n-are încredere în justiția vremii: „Ferește-te de certe și judecăți, căci totdeauna e mai bine o învoială strâmbă, decât o judecată dreaptă.” Nu trebuie să te lingușești, dar fii atent la învățăturile omului înțelept:„ Pe omul cel înțelept, lipește-l cât poți de piept; și îi ascultă învățăturile, primindu-le cu sete, ca când ai bea apă dintr-o fântână rece; că mai bine e să te bată un înțelept decât să te laude un nerod.”

Fii politicos, cultivă prietenia, dar fii rezervat: „Cercetează-ți vecinii și amicii sau prietenii: dar însă du-te mai rar și șezi puțin; nu fi ca anghira sau racul corăbiii, care ușor se aruncă în apă și cu anevoie se aridică; că e mai bine să pleci și să nu le pară bine, decât să șezi până să li se urască de tine.”  El recomandă modestia:„Când vei fi chemat la masa altuia nu grăbi să șezi la locul cel dintâi.” Nu fi zgârcit:„Scumpul nu e stăpân pe banii săi, căci banii îl stăpânesc pe el.” Fii milostiv:„Din mâna ta întinde și săracului o bucată de pâine.” Fii ospitalier, caută tovărășia bună la drum și bagă bine de seamă unde te adăpostești: „Păzește pe drum părăsit să nu apuci, vama împărătească să n-o ocolești și la cârciuma unde unde vei vedea nevastă tânără și bărbatul bătrân să nu dormi, că la asemenea loc se adună oameni de toată mâna.” Fiecare hotărâre în viață trebuie luată la timpul ei: „Sau fă-te ostaș, sau fă-te călugăr, sau te însoară, dar însă ostaș să te faci mai tânăr, călugăr mai bătrân, și  să te însori când ajungi la mintea coaptă.” Mai ales în capitolul căsătoriei moralistul vede mare prudență, fiind chiar el Stan Pățitul: „ Când vei vrea să te însori, deschide ochii în patru ca să nu aduci pe dracul cu lăutari în casă.”

Toate aceste sfaturi de înțelepciune și altele multe sunt împărtășite de Archir nepotului său Anadam și alcătuiesc în povestirea care poartă numele celor două personaje un adevărat tratat de morală. Maximele acestea presărate cu glume aduc o mare plăcere cititorului prin conciziunea lor prin comparațiile și metaforele folosite, prin limba deosebită. Și ne amintesc de un mare înaintași, fost domnitor, care i-a lăsat fiului său aceleași învățături și anume” Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”

 

 

Prof. Ion Ionescu-bucovu

 

 

 

 

Vizualizări: 374

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Anton Pann

Anton Pann a fost cantaret de strana si profesor de muzica psaltica, compozitor, folclorist si scriitor, tipograf si colportor al scrierilor lui si ale altora, situandu-se intre intemeietorii culturii noastre. De aceea, Anton Pann a ramas, prin personalitatea sa complexa, in egala masura,  atat in istoria literaturii romane, cat si in cea a Bisericii Ortodoxe Romane.

Anton Pann,  viata si activitatea

Anton Pann s-a nascut in Bulgaria, la Silven, un targ insemnat asezat la poalele versantului sudic al muntilor Balcani, pe malul stang al raului Tundza, laN-NE de Stara-Zagora .

Anton Pann

Tatal se numea Pantoleon sau Pantaleon Petrov ("vreun Pandele sau Pantelimon", cum sugereaza intrun studiu Tudor Vianu) si era de meserie caldarar sau aramar. George Calinescu afirma ca prin tatal sau, Anton Pann era roman de origine: "Cunoasterea miraculoasa a limbii noastre e un semn ca era sau roman (valah curat ori cutovlah), sau ca venise aici in frageda copilarie" . Numele tatalui, Pantoleon Petrov, a devenit in romaneste Petroveanu, iar fiul si-a pastrat numele de Antonie Pantoleon Petroveanu, cu care isi semna manuscrisele pana prin 1826.

Tatal raposeaza inainte de vreme, lasand in urma-i o vaduva si trei orfani (o sora care murise demica). Anul mortii tatalui, 1806, coincide cu izbucnirea a nu se mai stie catelea razboi ruso-turc."Antonachi", cum il alinta mama, ia drumul pribegiei, impreuna cu ceilalti doi frati, la Nord de Dunare, in cautarea unei vieti mai bune.

De aici, insoteste trupele rusesti in miscare, trece in Basarabia si se stabileste la Chisinau, unde intra (la varsta de 10 ani) in corul bisericii mari din aceasta localitate, avand o voce frumos timbrata. Aici isi fixeaza vocatia de psalt si invata limba rusa.Cei doi frati, inrolandu-se in armia ruseasca, sfarsesc eroic in 1809 la asaltul Brailei impotriva turcilor. Orasul Chisinau il fascineaza si il determina sa faca o insemnare pe o carte de cult:"A. Pann, aflandu-ma intre sopranii armoniei eclesiastice, la anul 1810".

In iarna anului 1812, vaduva Tomaida ajunge, cu ultimul dintre copii, la Bucuresti. Desi avea numai 16 ani, intelesese lectiile dureroase ale vietii si ale razboiului. Sarac si fara cunostinte printre localnici intra datorita vocii lui ingeresti cantaret la biserica"Cu Sfinti", sau "Cu Sibile" , dupa ce fusese paracliser la biserica Olari.

Anton Pann cunostea destul de bine limbile: romana, greaca, bulgara, turca si rusa. Dornic sa-si imbogateasca cunostintele, se inscrie "ca auditor" la "scoala de muzichie" deschisa de Dionisie Fotino, "scriitor erudit si compozitor muzical", cunoscator perfect almuzicii orientale (1769 -1821). In 1816 paraseste aceasta scoala si se inscrie la scoala deschisa de Petru Efesiul, unul din grecii priceputi in muzica eclesiastica, care i-a transmis nu numai cunostintele de baza ale artei muzicale, dar si dorinta de perfectiune, scoala care functiona pe langa biserica Sf. Nicolae Selari.

Aici invata si mestesugul tiparului, in tipografia aceluiasi Petru Efesiul, iar in 1819 ajunge"director" al tipografiei si tipareste pentru intaia data un Axion in romaneste, care, din nefericire, nu s-a pastrat in nici un exemplar.

In 1819, scaunul arhieresc din Capitala e ocupat de Dionisie Lupu, om luminat care initiaza o adevarata campanie de"autohtonizare" a vietii eclesiastice. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu in comisia pentru traducerea cantarilor bisericesti din greceste in romaneste, folosindu-se de noua semiologie hrisantica, dovada ca devenise un nume cunoscut in viata muzicii bisericesti a epocii.

In timpul anului 1821 Anton Pann se refugiaza la Brasov, dupa modelul boierilor, adapostindu-se pe langa biserica Sf. Nicolae din Schei, unde canta la strana. Aici il va cunoaste pe Ion Barac, celalalt colportor, traducator si tipograf de carti populare din orasul de sub Tampa , cu care va lega o stransa prietenie. Dupa inabusirea Zaverei, revine in Bucuresti in primavara anului 1822.

Anul 1826 aduce ceva nou in viata lui, si anume legatura cu meleagurile valcene. Documentele vremii il gasesc in acest an oranduit "dascal de muzichie" la scoala de pe langa Episcopia Ramnicului si cantaret la biserica"Buna Vestire".

In activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal romanizarea si modernizarea muzicii bisericesti, dovada fiind manuscrisele redactate cu scrisul fin al psaltului, constand in cantari specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. In acelasi timp, preda lectii de muzica maicilor de la manastirile Dintr-un Lemn si Surupatele, care erau incantate de"glasul mangaios al psaltului" .

Casa Memoriala Anton Pann - Ramnicu Valcea

In timpul sederii la Ramnicu-Valcea Anton Pann a locuit in imobilul din strada Stirbei Voda (azi muzeul memorial Anton Pann), aflat pe acea vreme la marginea orasului, pe drumul Cheii si al Olanestilor. Este cea mai veche cladire din Ramnicu-Valcea, care mai pastreaza stilul acesta de constructie curat romanesc, cu specificul zonei valcene.

Anton Pann a trecut la cele vesnice in ziua de 2 noiembrie 1854. Este inmormantat la biserica Lucaci dinBucuresti, din apropierea casei sale.

In curtea bisericii Lucaci, pe o modesta lespede de piatra, sunt sapate trei din cele cinci strofe ale epitafului pe care si l-a compus singur: "La mormant ca sa-mi radice/Un stalp ca un monument/De marmura, sa nu-i strice/Taria vrun element./Carele lucrat sa fie/Cvadrat si lucrat frumos,/Si pe dansul sa se scrie/Aceste versuri din jos Aici s-a mutat cu jale/In cel mai din urma an/Care in cartile sale/Se citeste Anton Pann.//Acum mana-i inc e t eaza, /Ce la scris me reu sedea,/Nopti intregi nu mai lucreaza/La lumina carti sa dea.//Implinindu-si datoria/Si talantul ne-ngropand,/S-a facut calatoria,/Dand in lume altor rand>>

Din opera muzicala bisericeasca a lui Anton Pann amintim: Noul Doxastar, Bazul teoretic si practic al muzicii bisericesti sau Gramatica melodica, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar.

Anton Pann, compozitor al muzicii imnului national al Romaniei

Anul 1848 il gaseste pe Anton Pann la Ramnicu Valcea. Parasise Bucurestii din pricina molimei de holera. La 11 iunie izbucneste ca o uriasa flacara Revolutia si se intinde in intreaga tara. G. Dem. Teodorescu scrie in legatura cu acest eveniment ca "Anton Pann lucra peste Olt pentru realizarea ideilor nationale si canta triumful revolutiunii printr-un imn, de care s-a vorbit in organele de publicitate ale epocii". Este vorba de un document Nr. 1184 din 30 iulie 1848 si publicat in "Monitorul Roman" Nr. 14 din 26 august 1848, inserat in colectia "Anul 1848 in Principatele Romane", in care, la 30 iulie 1848, comisarul de propaganda al districtului Valcea, Dumitru Zaganescu, fratele eroului din Dealul Spirii, raporta Ministrului Treburilor din Launtrul Tarii Romanesti, cadrul in care fusese sarbatorita revolutia in orasul Ramnicu-Valcea si care mentioneaza si participarea lui Anton Pann: "Intr-acest pompos constitutiu, aflandu-se si d-lui Anton Pann, profesor de muzica, impreuna cu cativa cantareti de aceeasi profesie, au alcatuit o musica vocala cu nisce versuri prea frumoase puse pe un ton national plin de armonie si triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie in inimile tuturor cetatenilor".

Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, "intr-o campie inconjurata cu arbori, ce este la marginea cetatii", adica actualul parc Zavoi, prilej cu care s-a depus juramantul pe Constitutie, s-au sfintit steagurile revolutiei si s-a cantat "pentru prima data in Tara Romaneasca" , intr-un cadru oficial, dupa afirmatia lui Vasile Roman, viitorul Imn de stat al Romaniei,"Desteapta-te, romane!"

Anton Pann a fost cel care a pus pe muzica versurile poeziei "Un rasunet", scrisa de brasoveanul Andrei Muresanu prin 1842. Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann si unul din admiratorii acestuia, ne relateaza cum in casa poetului Andrei Muresanu din Brasov, unde se intalneau N. Balcescu, Ion Bratianu, Gh.Magheru, Cezar Bolliac si Vasile Alecsandri, cu totii fiind in cautarea unei melodii pentru poezia"Un rasunet", cel care a gasit melodia"veche, taraganata", dar devenita atat de vibranta in posterioritate, a fost Anton Pann.

Aceasta melodie nu era alta decat romanta "Din sanul maicii mele", alcatuita in 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Vorbind despre poetul Andrei Muresanu si despre poezia "Un rasunet" (Desteapta-te, romane), George Calinescu numeste aceasta poezie "Marseilleza romana", iar pe Anton Pann il considera"acel Rouget de Lisle roman" , comparandu-l cu Claude Joseph Rouget de Lisle (1760-1836), ofiterul francez care a compus Marseilleza, imnul revolutiei franceze de la 1789.

Anton Pann in memoria oamenilor de cultura

Mihai Eminescu Eminescu a pus, in poezia"Epigonii", acea inscriptie nemuritoare pe mormantul literar al lui Anton Pann:" S-a dus Pann, finul Pepelei, cel istet ca un proverb", ca si cum acesta l-ar fi avut nas pe insusi Pepelea, personajul snoavelor si povestirilor populare romanesti, inrudit cu Pacala si intruchipand istetimea, umorul si perspicacitatea.

La randul sau, Nicolae Iorga, in "Istoria literaturii romanesti", il caracteriza astfel pe Anton Pann: "Cantaretul de giumbusuri, lautarul literar al petrecerilor, ghidusul de ietacuri, amorezatul care cauta la ferestruicele casutelor de mahala, prinzand ceasul cand lipseste respectivul jupan, tovarasul ceasurilor de veselie ale preotilor, dascalilor, tarcovnicilor, carora li zice pe glas de psaltichie lucruri care fac parte din placuta slujba a Satanei".

Alti cercetatori l-au asemanat cu Ion Creanga sau cu Ion Luca Caragiale: "Prin clasicism, prin intelepciune si bun-simt, prin eruditie si jovialitate, prin folclor, Anton Pann e predecesorul lui Creanga. Insa Pann e balcanic. Paradoxal, dar nu pe humulesteanul Ion Creanga il anticipeaza "profesorul de cantari", ci, in linie tipologica, pe levantinul Caragiale. Eroii predilecti ai lui Pann sunt cetateni onorabili, proprietari, negustori ca jupan Dumitrache" .

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Mulțumesc Camelia pentru completări!

Cu placere, domnule Bucovu

Interesant videoclipul. Mulțumesc d-le Ioan Muntean.

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/