Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

”Vreau să plec, să fug cât mai departe, să trăiesc liberă în roua dimineții într-o armonie fizic-psihic, să nu mai existe reguli, metode, stropi de sudoare și dureri de spate sau genunchi, julituri pe la coate sau genunchi. Vreau iubire, pasiune, zile cu soare, nopți cu stele petrecute în doi, nu antrenamente cu echipa și-un antrenor stupid și zelos care merită turtit cu rost pe cărările din munte unde nu ne lasă să respirăm aerul frumos, ci ne împinge de la spate: ”Hai, iute, iute, că ne așteaptă competiția!”... O competiție oarecare nesemnificativă pentru mine, când vacanțele sunt pline de veselie, bucurie și distracții.” Așa gândea o componentă al unui lot de handbal. Nu era una fâțoasă, care făcea mutre, era chiar una muncitoare, executa tot ce i se spunea. Dar... la sfârșit de iulie ar fi vrut o vacanță la mare, nu un cantonament la munte, cu un antrenor ce nu știa decât, muncă, muncă și iar muncă, nu le lăsa nici-un răgaz, mereu găsea ceva de făcut.
În dimineața asta se trezise tare leneșă și fără nici-un chef de alergare pe cărări de munte, ci dorea să se răsfețe în fața unei cafele, să citească o carte pe care o începuse de acasă, dar n-a reușit să o mai deschidă, să asculte muzică, să clevetească cu colegele, vrute și nevrute... Nu au durat mult gândurile ei că a auzit bătăi la ușile pensiunii, nu discrete, ci stridente iar o voce răgușită striga cât putea: ”Hai, scularea, e deja târziu!! Și-a îndreptat corpul a lene și s-a dat jos din pat, nu cumva să vină dinozaurul și la ele la ușă. Cătălina, că de ea este vorba, sta în cameră cu Carmen, o fată cuminte, chiar foarte cuminte, nu avea o fire de handbalistă, dar era ținută în echipă pe post de rezervă, când cineva se accidenta, o înlocuia. Relația dintre ele era firească, doar că aveau temperamente diferite, Cătălina o zurlie, pusă pe șotii mereu, pe când Carmen o fată liniștită. Cătălina era tartorul tuturor glumelor făcute în echipă, chiar și celor ce se ocupau cu administrativul. Tehnician maseur era un tip plin de mușchi, cu pernuțe pe abdomen, brunet cu ochi albaștri, toate se uitau după el, doar Cătălina nu-l băga în seamă, i se părea prea sigur pe el, știa că-i plăcut de toate fetele și acest lucru îl făcea și mai înfumurat. Ziua de azi părea că se va desfășura la fel ca toate celelalte, trezirea, înviorarea, micul dejun, alergarea și un meci scurt, în care se mai găsea antrenorul să mai critice ceva. Antrenorul era un tip trecut de vârsta a doua, era cu un picior în a treia, un bărbat voinic și volubil în vorbire, te făcea cum îi venea când ceva i se părea nelalocul lui. Din acest motiv nu prea era agreat de fete. Doctorița era o femeie blândă și drăguță, puteai discuta cu ea orice. Fetele o plăceau foarte mult. Ceilalți, nu prea aveau tangență cu echipa doar din prisma administrativului, dacă echipamentul și grija ustensilelor necesare antrenamentelor. Meniul era făcut de doamna doctor, care îl făcea consultând echipa.
În această dimineața înviorarea și alergarea va fi coordonată de mușchiulos, care în buzunarele de la spate are mereu vise deșuchiate, cum vede o fată, e ca fluturii neconformiști. Nu se știe dacă a avut o relație cu cineva, dar avea un ”ce” pe Cătălina care mereu răspundea la avansurile lui cu câte-o boroboață. El nu înțelesese până la vârsta pe care o avea, că iubirea nu e un joc. El cucerea, se distra și pleca. Probabil credea că iubirea e o vacanță de două trei săptămâni. Cu sportiva Cătălina nu i-a mers jocul și o aștepta la cotitură, cum se spune. Nu de ieri sau azi, de ceva ani. Azi, când Cătălina a auzit că vor face gimnastica de dimineață și alergarea cu el, deja își făcuse un plan diabolic. Dar avea nevoie de întreaga echipă să poată duce planul până la capăt și aștepta momentul. S-au strâns toate în fașa hotelului să-i asculte discursul cu ce presupune ziua de azi, în care fusese desemnat de antrenor să-i țină locul.
- Fetelor, azi eu voi fi antrenorul vostru, așa că, vă rog să mă ascultați cu atenție; vom face înviorarea și alergarea în natură, nu cum o făceam până acum;
Când au auzit fetele, au crezut că va fi un antrenament de voie, mai multă plimbare pe cărări de munte, voie bună, relaxare, dar... nu au avut timp să se bucure suficient, că mușchiulosul a adăugat:
- Începem cu înviorarea, în prima parcare pe care o vom întâlni, apoi vom alerga pe drumul ce duce spre stâna ciobanului care ne aduce brânză...
Când au auzit, nu le venea să creadă, înviorare în parcare, alergare până la stâna ciobanului, era un drum de zece km, dus și întors, au început să murmure, să comenteze că este prea mult, că nu vor să facă altfel de antrenament...
- Liniște! ... i s-a auzit vocea stridentă, parcă dorea să le închidă gura, gândurile... Căpitanul de echipă, Elena, a încercat să intervină pentru a calma lucrurile:
- Domnule ” antrenor”, vă rog să ne ascultați, apoi veți hotărî cum va decurge înviorarea și alergarea; Dacă vom accepta propunerea dumneavoastră nu vom ajunge la micul dejun și dacă nu mâncăm, nu putem face antrenamentul...
-Vom ajunge, nu-ți face probleme!! Răspunse ”mușchiulosul” plin de el, parcă era un curcan cu coada înfoiată, era antrenor, nu?
Nu au reușit să-i schimbe părerea, așa că... au găsit o parcare, au făcut gimnastica de înviorare, cu mare greutate, se plimbau mașinile printre ele mai să le lovească.
După, au pornit la alergare pe o cărare greșită, s-au întors s-o găsească pe cea corectă, totul sub un soare torid și fără apă la ele, nu le lăsase să-și ia apa iar el, a uitat sticle cu apă minerală. Totul era aiurea, fără nici-o noimă, ”calități” neprofesionale. Devenise totul un val de furtună în gândul fetelor, nu știau ce să-i facă să oprească, alergare nu se numea. El la bustul gol și bronzat, ele cu bluze de trening pe ele, transpirate toate, parcă erau la saună, nu la alergare în natură. Le venea să îi dea cu ceva în ochi, cu nisip, crengi, orice, dar să-l oprească. Cum alergau ele așa și el după ele, Elena l-a rugat să se oprească puțin să-și mai tragă fetele sufletul, doar nu erau în lotul de box, să facă rezistență.
- Domnule maseur , fetele vă roagă să oprim puțin în poieniță, au obosit. 
- Nu oprim! Mergem mai departe! A răspuns răspicat.
Toate fetele l-au rugat să treacă în față rândului că știe drumul. De unde, nu-l știa, dar a trecut. Grupul fetelor a rămas în urmă, doar Cătălina care a prins momentul, rămăsese în urma lui, urmând a se împiedica de el și să cadă amândoi, ea s-a ridicat rapid, iar el s-a rostogolit într-o prăpastie plină cu copaci spinoși. După căderea simulată s-a întors la fete și au alergat spre hotel râzând și glumind. N-au știut ce s-a întâmplat cu ”mușchiulosul”, dar a ajuns noaptea târziu, julit de sus până jos, pieptul lui plin de pernuțe și coatele erau doar răni urâte.

Notă de subsol

Numărul şi identitatea personajelor: Cătălina, Elena, Carmen,Tehnician maseur ( Mușchiulosul ), antrenorul, doamna doctor, fetele

Numărul de cuvinte din text: 1200

Lista cuvintelor impuse:
Soare, căldură, cafea, rătăcire, furtună, plimbări, noapte, bronz, nisip, cărare

Cuvintele de 15 litere: nesemnificativă, antrenamentelor, administrativului (17 )

Procentajul cuvintelor unice: 44 %
Instrumentul folosit: wordcounter.net

Vizualizări: 93

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Poza de-aici e mai sugestivă. Ia să vedem ce facem noi în cantonament.... N-am fost eu în cantonamente ci în tabere de pregătire, dar ştiu destule întâmplări hazlii şi picante... şi aici avem o mică răsbunare, mică, mică şi pitică. Că tot ea, ele, mă rod are/au iniţiativa. Ce ţi-e şi cu bărbaţii ăştia (mai ales cei din poveşti). Strâng şi ei nişte note de  - 8.

Dacă aș scrie întâmplări adevărate, ai murii de râs câte le-am făcut eu bărbaților.

Mai ales celor ca mușchiulosul... Eu i-am pus unui antrenor ca cel din povestioară, pietre în geantă, de s-a plimbat o zi întreagă cu ele și nu oriunde la Deva, a urcat și a coborât cu ele până la cetate fără să știe că le are. Doar seara când am ajuns la hotel a observat. Dar am făcut-o singură, să nu fim două, altfel se afla. Așa, i-am spus eu după 20 de ani cine i le-a pus!

Mulțumesc pentru notă și comentariu!

Nu ştiu eu dacă femeile chiar sunt moarte după pătrăţele şi pachete de muşchi... Uneori ele nu sunt chiar acolo unde ar trebui. Dar "răzbunarea" unor fete pe un astfel de specimen e haioasă, să zicem.

Nota mea:  8.

Tocmai, fetele mele din echipă, nu erau, dar... astfel de specimene când se privesc în oglindă probabil așa cred, nu știu de ce o fac... dar o fac! Sigur că răzbunarea trebuia unsă cu toate alifiile mentolate, dar nu puteam s-o fac într-un spațiu ( 1200 cuvinte) așa de îngust!

Jo, dacă-l vezi, din întâmplare, pe inițiatorul acestei tematici, te rog, să-i transmiți să mărească mai mult cercul dat, să putem pune ardei iute și piper între, pe... personaje, am încercat să le încurc și când m-am verificat, să nu depășesc limita, a trebuit să înlătur exact ce nu s-a meritat...

Mulțumesc, pentru comentarii, notă, și ... că ne-ai aplaudat!

Ups, era să uit de pupic... și-un pupic!

Interesantă răzbunare. Bine că s-a sfârșit cu bine, putea ieși urât. Nota mea e 8.

Mulțumesc, Gabriela, pentru mesaj și notă!

Cam uşurică "răzbunarea" fetelor tale, aş fi încropit poate ceva mai cu piper, mai palpitant, ceva cu rămas cu buzele umflate... Nu că aş avea ceva cu muşculoşii sau maseorii. Dimpotrivă, eu ador maseorii (şi maseoriţele, de ce nu)...

(9)

Cum i-am explicat mai sus lui Jo, acțiunea trebuia mai lungă și mai stufoasă

pentru o răzbunare mai arțăgoasă... hazlie și în final mai frumoasă!

Pentru că nu folosesc, din principiul, dialogul, când încerc să însăilez acțiunea, mă încurc prea mult în detalii, deficit al zodiei în care m-am născut, iubesc detaliile.

Așa, a scăpat mai ușor!

Mulțumesc, pentru recomandări și notă!

Se vede că ai potențial în a scrie proză, dragă Aurelia, însă ar trebui să-l mai șlefuiești. Se poate! Încearcă cu o lectură asiduă a clasicilor, nobeliștilor și revin-o în proză apoi. Vei „sparge tot”! Lucrează puțin (și asta-mi spun și mie) și la condimentarea cu sare și piper a punctului culminant și încearcă să-l delimitezi (imaginar) de deznodământ. Și aspectele acestea n-au nici o legătură cu numărul de cuvinte impuse sau nu ale unui text.

Una peste alta mi-a plăcut acest cantonament. Ofer, cu drag, nota nouă.

De citit am început să citesc, că am pierdut, obiectiv, anii în care trebuia s-o fac

Având atâtea îndeletniciri înafara lecturii, sport ( mai multe ramuri) iubirea mea, în final nefolositoare, matematica, apoi copiii, profesional aglomerat, și am ajuns să citesc mai târziu decât era necesar, recunosc! Cursivitate în comunicare am, dar îmi lipsesc multe să mă apuc de scris proză

Mulțumesc, Dorinele, pentru încurajare!

Ba nu îți lipsește nimic, Aurelia! Pot spune chiar că ai înclinație spre proză! Când nu vei mai fi constrânsă de cele 1200 de cuvinte și celelalte cgestii din concurs talentul tău nativ  va exploda! Încearcă și vei rămâne suprinsă de ce va ieși! Te îmbrățisez și aștept următoarea poveste "liberă" care sigur mă v-a încânta!

Of, să mă apuc de proză?! ... Poate fi pentru mine un nou început...?

Am să încerc să scriu, încet, încet, poate mă redescopăr... Mulțumesc, Gabriela!

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support