Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Concursul de sonete: Non multa, sed multum

 

Originea expresiei latineşti Non multa, sed multum, care înseamnă Nu multe, ci mult (adică nu multe, în sens cantitativ, ci mult, ca valoare, substanţialitate, esenţă), se află într-o deviză a lui Marcus Fabius Quintilianus, retor şi pedagog latin, din secolul I d.Hr., conducător al unei şcoli înfiinţate de împăratul Vespasian. Quintilianus, în lucrarea De institutione oratoria, insistă pe ideea că, în viaţă şi în şcoală, nu volumul informaţiilor trebuie sa se afle pe primul plan, ci valoarea şi importanta acestora, principiu perfect valabil şi astăzi (deşi realitatea pare a-l contrazice adeseori).

Maxima Non multa, sed multum este similară adagiului Non numero, sed pondereNu după număr, ci după greutate – a lui Cicero, un elogiu adus calităţii.

Până la urmă, esenţa acestor expresii se regăseşte şi într-o zicere românească – Decât mult şi prost, mai bine puţin şi bine – care trădează o mentalitate traditionala sănătoasă despre un fel de a fi în lume, dar care, din nefericire, îşi găseşte tot mai puţin acoperire în realitatea cotidiană, atât la nivel individual, cât şi colectiv.

În consecinţă să luăm aminte la cele de mai jos:

 

Poate am aşteptat cam mult să comunic deznodământul acestui concurs. Am tot urmărit comentariile unuia sau altuia, am citit şi recitit postările, a analizat şi reanalizat Regulamentul instutuit.

Orcum aş întoarce-o rezultatul este acelaşi. Dacă ediţia trecută eram în prag de anulare a concursului pentru că se retrăgeau concurenţi, acum că s-a impus un minim de 7 participanţi pentru validarea concursului trebuie să recunoaştem deschis: această ediţie a miniconcursului Cronopedia nu poate fi validată. În consecinţă va fi reprogramată peste câteva luni (râmâne concurs de sonete, şi cel mai probabil tot cu tema Poveştile cerbului). Până atunci mai cizelăm un pic regulamentele şi vom desfăşura următoarele ediţii ale miniconcursurilor (deja lucrăm la modificare şi clarificare a unor prevederi din Regulament).

Ţin să mulţumesc însă tuturor participanţilor – şi celor cu o postare şi celor cu 11 şi celor cu 37 şi celor cu 38 de postări. Este un record de postări, dar nu am reuşit să convingem mai mulţi membri să participe, deşi promovarea concursului s-a efectuat atât pe site cât şi pe alte site-uri de socializare.

Şi mai ţin să mulţumesc şi acelor concurenţi care de această dată, cu abnegaţie, au comentat sârguincioşi toate postările colegilor.

 

Se impun însă şi câteva precizări, de luat neapărat în seamă:

1. dorinţa de a obţine premiul pentru cele mai multe postări a făcut ca fluxul de înscriere al acestora să fie un pic anormal, fiecare încercând să publice cât mai mult în ultima perioadă de timp destinată acestui scop;

2. aceeaşi dorinţă de a scrie mult a făcut ca peste 50% din postări cu sintagma de „sonet” să nu fie sonete ci să fie doar poezii cu 14 versuri, organizate pe o schemă de sonet, fără muzicalitatea specifică, fără distincţia clară dintre catrene şi terţine

3. şi iarăşi aceaşi dorinţă de a scrie mult a scos în evidenţă faptul că nu s-a mai acordat atenţie modului de scriere corect în limba română! Multe greşeli de redactare, de punctuaţie şi chiar de acord sau exprimare.

4. Faptul că prin Regulament nu s-a prevăzut o perioadă de preselecţie a lucrărilor nu a permis ca pe parcurs să fie eliminate lucrări care din punct de vedere al redactării nu corespund normelor limbii române. Cu toate acestea, cei care au semnalat în comentarii astfel de situaţii nu au sancţionat drastic prin note aceste greşeli, lucru pe care nu-l prea înţeleg.

5. Cu toate neregulie semnalate mai sus remarc atmosfera creată prin comentarii şi răspunsuri la comentarii, faptul că intre participanţi s-a realizat o socializare vie.

 

Toate aceste aspecte vor fi luate în seamă la viitoarele mini-concursuri (care vor continua negreşit, cu noi şi variate surprize de tot felul).

 

NOTĂ: chiar şi aşa unele sonete ale acestei ediţii nevalidate vor fi publicate în revista Taifas literar pe luna septembrie 2018.

Vizualizări: 75

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

MUZICALITATEA SONETELOR LUI VASILE VOICULESCU

Prof. Simona Crainic

Liceul de Arte Plastice, Timişoara

 

O analiză a modalităţii în care se realizează muzicalitatea sonetelor lui V.Voiculescu în ciuda rigorilor impuse de forma fixă de poezie.Am analizat un sonet din punctual de vedere al frecvenţelor vocalelor sub ictus , al consoanelor şi al substantivelor neologice.

Potrivit lui A. France “un vers frumos e ca un urcuş plimbat peste fibrele noastre sonore”. Această afirmaţie învederează esenţa muzicală a poeziei, aptă să pună în stare de vibraţie sensibilitatea noastră, să provoace emoţii estetice de o anumită structură, înrudită cu arta sunetelor.

Prin spaţiul închis şi multiplele cerinţe de formă, prin îmbinarea fericită de statornic şi variat, sonetul reprezintă o culme a tehnicii poetice. Deşi schema metrică e fixă, rămâne destulă libertate în gruparea rimelor, în alegerea lexicului, în structura morfologică şi sintactică, în perspectiva stilistică unde numai viziunea hotăreşte.În sfârşit, potrivit însăşi etimologiei – sonetto ânseamnă scurtă frază muzicală – elementele acustice sunt chemate să aibe o deosebita valoare expresivă.

Considerate izolat, sunetele nu exprimă nimic. În relaţie, însă, unele cu altele, în complexul sonor al unităţilor lexicale sau de versificaţie, în relaţiile de succesiune în care intră, în repetiţiile, alternanţele sau contrastele pe care le stabilesc, sunetele se constituie într-o componentă cu rol activ în procesul de semnificare.

Ca şi celelalte elemente de fonetică prozodică aliteraţia realizează în acelaşi timp corelaţii externe în planul expresiei – prin organizări care apropie mult limbajul poetic de cel musical – şi corelaţii interne, în plan semantic. Aliteraţia susţine sau creează ea însăşi o anumită fluiditate versului, pe fundalul unei armonii muzicale, constituie din sunete de timbre şi înălţimi diferite.

Efecte deosebite poate obţine poetul cu ajutorul aliteraţiilor consonantice. Dar, aşa cum remarca G.I.Tohăneanu, “cauza poeziei este în câştig numai atunci când frecvenţa aceluiaşi sunet sau a aceluiaşi grup sonor în poziţie iniţială contribuie la valorificarea şi la reliefarea conţinutului. Dacă această legătură nu se poate stabili, aliteraţiile nu pot depăşi gratuitatea unui joc second. Chiar dacă versul câştigă în armonie şi muzicalitate, efectul rămâne oarecum exterior”. Ca urmare legătura nu se stabileşte, deocamdată, decât întâmplător şi sporadic.

Aliteraţia este cu atât mai evident cu cât frecvenţa sunetului repetat este mai mare. Cele mai obişnuite aliteraţii au însă structură binară.

Ilustrez afirmaţiile de mai sus prin citate din sonetele lui Vasile Voiculescu, aranjând textele în ordinea alfabetică a sunetului aliterat:

c…c: “Îţi împleteşti cunună pe capul neplecat” ( CCXXXII)

          “Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine” (CCXXIX)

d…d: “Din ritmul ei vremelnic deodată dezrobită” (CCXXVIII)

f…f: “Dar floarea fecioriei se scutură la fel” (CXCVI)

g…g: “Năvalnicele-mi gânduri, gonind pe urma voastră” (CLIX)

m…m: “Fierb muzici mari de sfere în magicile scule” (CCXIX)

p…p: ”Cu fulgere de patimi, salubre ploi de plans” (CCXXIII)

r…r: “Culeg azur şi raze şi roze de pe ramuri” (CLV)

v…v: “Ce încă vii vibrează vioara când s-a spart” (CLXI)

Chiar şi atunci când valorifică conţinutul, aliteraţia, întărită de reluarea sunetului respective în altă poziţie decât cea iniţială, poate deveni stridentă:

“Mai tragic ca un ţipăt din mine a ţâşnit,

Sfâşietor, sonetul ce ţi-am trimis aseară”  (CCVII)

Se cuvine a face precizarea referitoare la distanţa dintre sunetele aliterate: cuvintele care conţin aceste sunete pot fi alăturate sau despărţite prin inserţia altor cuvinte sau grupuri sintactice. Efectul acustic scade în acest ultim caz.

Armonia versurilor se datorează într-o oarecare măsură şi felului în care sunt repartizate, în structura versului, vocalele în poziţie accentuată. Frecvenţa sub ictus a aceleiaşi vocale poate inculca versului o rezonanţă adâncă, dând relief şi strălucire ideii.

Pentru a demonstra rolul vocalelor şi al consoanelor în crearea muzicalităţii versurilor am ales în vederea analizei sonetul CCXI, de Vasile Voiculescu:

“ Nu mai cunoşti această licoare cristalină?

E dragostea: strivită în teascul greu de chin,

Dintr-un sonnet într-altul am tras-o ca pe-un vin,

Şi vers cu vers, de-a lungul, am limpezit-o, lină.

Ca ochiul unui înger îi este-acum candoarea;

Tumult si spumă, drojdii în drum a lepădat;

Îmbătătorul spirit, tăria şi ardoarea.

De oriunde ţâşneşte, o rază stă viaţă:

La piept strângând cu milă amarul nostru ieri.

În tainica-i lucrare iubirea ne învaţă

Că e şi-o fericire urzită din dureri:

            Potrivnicile-arome zâmbind, în ea le-adună…

            Pocalul sus…şi-nchină: îţi torn să bei lumină.”

Analiza sonetului se poate deschide cu o cercetare statistica asupra numărului de substantive, adjective şi verbe din sonet. Se poate constata că substantivele şi adjectivele (38) sunt mult mai numeroase decât verbele (17), dar cu toate acestea sonetul nu are un caracter descriptiv.

Poezia conţine multe cuvinte lungi (cu mai mult de 5 sunete) decât cele scurte. Acest lucru indică faptul că poetul a sugerat şi prin intermediul cuvintelor folosite lungul traseu al transformării iubirii prin poezie.

În chip simetric, sonetul este format din două categorii de rime: primele opt versuri sunt formate din rime feminine (terminate în a şi ă) şi masculine (terminate în n şi t). Tot simetric, cuvintele din rimă sunt accentuate în felul următor: în primele patru versuri accentul cade pe vocala i urmată de consoana n; în următoarele patru pe vocala a; accentul cade pe vocala a în versurile 9 şi 11 şi pe e urmată de r în versul 10; vocala i urmată de nazala n este accentuată în versurile 13 şi 14 , iar e urmată de r în versul 12. Se spune despre n şi m că sunt consoanele cele mai musicale ale limbii (singurele care sună metalic), mai muzicale însă în combinaţie cu alte consoane. Ele apar în cuvintele din rimă de 6 ori ceea ce dă poeziei un adevărat acompaniament muzical.

Timbrul lui a, adică al vocalei celei mai deschise inspiră idea de permanenţă, stabilitate a sentimentului de iubire.

Vocala e sub ictus sugerează delicatul, suavul în acelaşi vers în care vocala i (aflată când sub ictus când în poziţie neaccentuată) dă sonetului un accent de stinsă melancolie: “Că e şi-o fericire urzită din dureri”.

Vocala i urmată de o consoană nazală joacă în sistemul valorilor expresive româneşti aproape acelaşi rol ca şi vocalele nazale în structura, atât de caracteristică a limbii franceze: ” Les sanglots long/ Des violons/ De l automne”.

Sugestiv e şi faptul ca vocala i sugerează micimea, durerea, iar consoanele n şi m moliciunea, lipsa de asprime. Alăturarea acestor sunete în cuvintele: cristalină, chin, îmbină, am limpezit, milă, tainică sugerează “durerea dulce” a sentimentului de iubire, dar şi moliciunea transformării prin poezie a iubirii.

Valoarea fonetică a vocalelor sprijină impresiile acustice, melodice ale versului.

În versul “E dragostea: strivită în teascul greu de chin” accentele prozodice cad aproape de fiecare dată pe altă vocală, dintre care vocala a cu vibraţiile ei ample contrastează cu i din  strivită  şi chin  şi cu e  din greu toate acestea colaborând la sugerarea impresiei de mişcare discretă, de freamăt. Toate aceste valori fonetice sunt subliniate şi prin ritmul versului în care sunt contopite.

Cadenţa versurilor, desfăşurată lent, ritmul asociat cu momentele lirice determină curgerea melodioasă a frazelor.

În privinţa cuvintelor din rimă 6 sunt neologisme:  cristalină, candoare, lepădat, păstrat, le-mbină. Neologismele se menţin într-o atmosferă eterogenă şi tocmai faptul că din 23 neologisme câte apar în sonet, 6 sunt în rime este foarte sugestiv.

În comparaţie cu straturile vechi ale vocabularului neologismele prezintă, în planul acustic, o fizionomie distinct perceptibilă chiar şi pentru o ureche profană. Este limpede că, în condiţiile privilegiate ale finalului de vers, această fizionomie îşi va accentua trăsăturile caracteristice:

cristalină/ lină

candoarea/ ardoarea

lepădat/ păstrat

le-mbină/ lumină

Contrastul stilistic între substantivele neologice şi celelalte substantive cu care rimează devine şi mai pregnant prin omofonia parţială a termenilor care îl prilejuiesc.

Rima este cu atât mai expresivă, cu cât ea se constituie mai anevoie. “Căderea” rimei este percepută astfel în desfăşurarea poeziei ca un moment de destindere.

Din punct de vedere sintactic, sonetul este bogat in verbe (15) ceea ce sugerează o dată în plus idea de mişcare şi de transformare. Perfectul compus din prima parte a poeziei (necesar prezentării procesului de limpezire a iubirii prin sonet) ia forma prezentului în ultimele versuri pentru a sugera trăinicia iubirii.

Pornind de la cele arătate mai sus putem concluziona că sunetele îndeplinesc o dublă funcţie.Una este aceea prin care sunetele îşi “manifestă relevanţa în poezie exclusiv prin participarea lor la alcătuirea unităţilor semnificative” – adică a morfemelor lexicale sau gramaticale. Conform acestui punct de vedere, sunetele nu îndeplinesc în poezie o funcţie esenţial diferită de aceea a limbajului uzual.

Dar mai există şi o a doua funcţie a sunetelor în poezie, prin care ele intră în legătură direct cu experienţa umană, în vitutea unor “corespondenţe simptomatice şi simbolice” între fenomenele fonetice şi fenomenele nelingvistice. După Saussure şi Hjelmslev, domeniul sunetelor nu ar aparţine limbii. Acest principiu îşi pierde însă valabilitatea când e vorba de limbajul poetic.

Valoarea simbolică a sunetelor colaborează cu celelalte mijloace lexicale, morfologice şi sintactice pentru a da valoare acestui sonet.

 

 

BIBLIOGRAFIE

Solomon Marcus, Poetica matematică, Bucureşti, Editura Academiei, 1970

Şt. Munteanu, Introducere în stilistica operei literare, Timişoara, Editura de Vest, 1995

G.I.Tohăneanu, Studii de stilistică eminesciană, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1965

V.Voiculescu, Poezii, Editura pentru literatură



"Sonetul" lui George Bacovia, aparut in volumul "Plumb" (1916), exemplifica toate mutatiile tematice si prozodice inregistrate de aceasta poezie cu forma fixa prin adaptarea ei la estetica simbolista bacoviana. Utilizat inca din secolul al XlII-lea in Italia, trecand prin Renastere, clasicism si romantism, folosit in creatii remarcabile de Charles Baudelaire, sonetul are in cazul lui Bacovia particularitati adecvate viziunii proprii asupra lumii cuprinse de un iremediabil declin existential. Dezarticularea limbajului poetic, una din trasaturile evidente ale creatiei bacoviene, care transforma armonia muzicala recomandata de Verlaine intr-un antisimbolism tot mai vizibil, se produce si sub aspect prozodic, chiar intr-o poezie cu forma fixa, cu rigori in mod normal de neinlaturat. Sonetul bacovian nu respecta masura unitara a versurilor (versul al doilea are 13 silabe fata de 11 ale celorlalte), rimele au banalitatea vorbirii comune, iar unele cuvinte se repeta, "noapte", "casa", "triste", accentuand universul obsesiv al poeziei.

Tematic, in Sonet" este ilustrata o lume in declin, in dezechilibru, folosindu-se din plin instrumentarul simbolismului bacovian: noaptea "uda, grea", incarcata de o materialitate lichida, mahalaua potopita de intuneric, ploaia ajunsa la proportii diluviene, ceata in care se contureaza prezente umane estompate, sugerate prin "rosii felinare", crasmele marginase, case cu ziduri vechi, nesigure, in daramare: 

"E-o noapte uda, grea, te-neci afara.
Prin ceata - obosite, rosii, fara zare -
Ard, afumate, triste felinare
Ca intr-o crasma umeda, murdara." 

Este un spatiu sufocant, inchis, "fara zare", care invadeaza si inabusa fiinta umana , prin proiectii terifiante de umbre launtrice, cuprins, sub efectul licorilor bahice, de balans, de instabilitatea planului inclinat (Ion Caraion), pe care finalul sonetului o descrie in versuri memorabile.

Lumea devine, in aceste versuri sugestive, o imensa carciuma, un spatiu al pierzaniei, ca in volumul de poezii "Alcooluri" (1913), de Guillaume Apollinaire. Felinarele sunt "obosite", rosii, sugerand transcenderea lumii intr-un paradis al simturilor. Elementul acvatic indeamna la somn, la uitare, determinand coborarea pe scara timpului, pe vremea potopurilor si a marilor catastrofe. Lipsa de zare inchide spatiul, creand un univers inchis, in care betia, alcoolurile tari sunt singura solutie de supravietuire.
Noaptea, de o materialitate palpabila, fluida, se insinueaza treptat in aceasta atmosfera crepusculara, casele se satureaza de infiltratia acvatica, ziduri- <echi", macinate de eroziunea timpului si de actiunea dizolvanta a apei, se afla in acelasi echilibru instabil al planului inclinat, "stau in daramare": 

"Prin mahalali mai neagra noaptea pare...
Sivoaie-n case triste inundara -
S-auzi tusind o tusa-n sec, amara -
Prin ziduri vechi ce stau in daramare." 

E o stare de spirit postromantica, determinata de persistenta ruinelor si de reactii maladive iremediabile, de o "tusa-n sec, amara", a insesi vremii apocaliptice, ajunse la capat, la marginea timpului si a spatiului. Mahalaua este loc infernal, de margine, apocaliptic, cu o noapte si "mai neagra" decat in lumea obisnuita, vizitat periodic pentru licorile bahice, spatiu din care poetul totusi se intoarce, abia gasind puterea de salvare: 

"Ca Edgar Poe ma reintorc spre casa,
Ori ca Verlaine, topit de bautura -
Si-n noaptea asta de nimic nu-mi pasa." 

Poetul, observa Mihail Petroveanu, incearca sa se uite pe sine in compania confratilor blestemati", Edgar Poe si Paul Verlaine, "Ies poets maudits", cu care se solidarizeaza in manifestari bahice si in viziunea asupra lumii, detasandu-se de realitate prin fluidizarea narcotica a dimensiunilor, printr-o perceptie euforizanta a instabilitatii si dezechilibrului ei perpetuu: 




"Apoi, cu pasi de-o nostima masura,
Prin intunerec bajbaiesc prin casa,
Si cad, recad, si nu mai tac din gura." 

Ion Caraion identifica aici, in succesiunea ciudata a verbelor ("Si cad, recad, si nu mai tac din gura"), o "metafora a caderii", o "forma a planului inclinat, in care linia de plutire intra in criza, echilibrul se surpa, normalitatea primeste in vizita rarirea, diferentierea si avertismentul". 

Cealalta constructie verbala, "nu mai tac din gura", sugereaza logoreea ce insoteste caderea, motivand in parte si dezarticularea limbajului ce se constata sub influenta tariilor alcoolice, situatie observata de altfel, in plan estetic, de Gaston Bachelard: 

"in mod evident alcoolul este un factor de limbaj. El imbogateste vocabularul si elibereaza sintaxa." 


Simbolurile predominante in aceasta poezie sunt cele ale mortii ce asteapta intr-o margine intunecata a lumii, prin care eul poetic trece periodic, reusind totusi, inca, sa se salveze. Felinarele rosii pregatesc calatoria spre lumea cealalta. intunericul noptii e in concordanta cu "ceata", cu felinarele "fara zare", epitetul "afumate" sugerand aglomerarea atmosferei apocaliptice, nota de vechime a lumii, aflata in prag de prabusire.


In aceasta atmosfera incerta, de asteptare si dezechilibru, poetul sufera de extaze bahice, se supune exceselor hedoniste: 

"Ca Edgar Poe ma reintorc spre casa,
Ori ca Verlaine, topit de bautura -
Si-n noaptea asta de nimic nu-mi pasa." 

Poetii romantici si simbolisti se dedica acelorasi manifestari existentiale, sufera de "le mal du siecle", dispusi la mari incercari ale fiintei. Starea de betie, proprie simbolistilor, produce euforie, se transforma intr-o manifestare de infailibilitate proprie. Drumul spr-e casa determina o ratacire salvatoare in acest labirint al mahalalei: 

"Apoi, cu pasi de-o nostima masura,
Prin intunerec bajbaiesc prin casa,
Si cad, recad, si nu mai tac din gura." 

Poezia se constituie in jurul unui sentiment nedeslusit, de continua alunecare, de trecere in starea de visare, indusa prin licori euforice. Carciuma devine un suprapersonaj, proiectand un tablou intunecat al lumii, in care predomina starea de neliniste, de nesiguranta a fiintei, un fior nedeslusit al extinctiei, sugerat prin epitete ale disolutiei si ale apasarii materiale si psihice: 

"uda", "grea", "triste". 

Tusea, ca exteriorizare maladiva a fiintei, este "amara", fulgurantele personaje bacoviene suferind de ftizie, boala concordanta cu umiditatea si dezagregarea structurala a lumii. Rosul, singura lumina ce domina in acest peisaj cu influente de tenebre, sugereaza o imagine de infern insidios, aflat intr-o subtila, irepresibila expansiune spatiala.
Teme si motive ale poeziei "Sonet"
. Starea de apasare, de continua macinare a nervilor, data de tenebrele noptii acvatice.
. Mahalaua, loc marginas, cu case triste, cu ziduri in daramare, cu strazi luminate de felinare rosii.
. Taverna, punct de intalnire a oamenilor care locuiesc in zone tributare infernului.
. Betia, corelata cu visul, accentuand starea de dezechilibru a lumii.
. Labirintul intoarcerii spre casa, al salvarii eului de absorbtia intunericului si a neantului.

Trecând prin postările vesele, să revenim la sonetele noastre...

Decizia luată este una înțeleaptă și binevenită. La acest capitol nu am ce comenta. 

Vă felicit, pentru decizia luată!

Iar detaliile oferite, de dumneavoastră domnule Muntean, în ceea ce privește sonetul, ne vor ajuta cu siguranță și vă mulțumim! Ele sunt folositoare la viitoarele concursuri cu tematica sonete.

Așteptăm cu drag următoarea provocare și... noul regulament!

Am pregătit Un fel de sonet, nevalidat 

Îl voi posta aici, chiar dacă el era programat să apară mai pe seară.

Simt inimi și ochi încercănați, de-atâtea sonete
Nevalide, vântul le-a spulberat printre cuvinte,
Iar catrenul și terțina, nevinovate, prin regulamente,

Au clacat, din păcate, când au fost controlate cu lunete.

Pentru dreptatea cuvenită, un juriu, realmente
Construit în grabă, prin vrednicia lui, pe îndelete,

Să găsească, cum e corect, soluții pe motociclete,

Ajutâ, cum se cuvine, sonetele latente...

Căci, un dar, pentru efort, merită concurenții, căliți,

Să-și poată repeta creația în alte vremuri,
Când toamna sau iarna, o agiți.

Din aceste toate, vom învăța noi, oare, uniți,
Cum să ne dozăm efortul în ecouri,
Iar cântecelul printre cuvinte să nu-l eviți?

Mulțumesc și eu, pe această cale, tuturor concurenților pentru efortul și dăruirea lor și mai ales pentru curajul de a răspunde la o astfel de provocare, care... chiar dacă nu-i validă, cu siguranță în concursurile ce vor urma le vom valida prin corectitudine și creații frumoase!

Dacă sonetul Povestea cerbului este nevalidat, efortul trebuie punctat!

O decizie înțeleaptă pe care o voi comenta mâine după-masă.

Te așteptăm!

Precizez din start faptului că posibil ca nemulțumirile mele referitoare la scrierea corectă a cuvintelor în limba română să fi generat decizia dumneavoastră, domnule Muntean, de a anula acest concurs. Din această cauză sunt obligată „moral” să particip la următorul mini concurs. În alte condiții, vă spun sincer, acesta ar fi fost ultimul concurs la care aș fi participat aici. Nu sunt supărată, dar puțin… debusolată și ideile se bat cap în cap. Ce se urmărește de fapt cu aceste concursuri? Evoluția individuală a celor care răspund prezent? Socializare? Activitate pe site? Și răspunsurile s-ar putea multiplica, în funcție de unghiul din care privim…

Dacă motivul anulării a fost doar lipsa acelui minim de șapte concurenți, ar fi trebuit anulat concursul imediat după acel „senzațional” foto-finiș… în literatură!? Of, mi-e jenă că am fost unul dintre protagoniști și nu vreau să explic de ce am procedat așa. Poate că unii dintre cârcotași ar spune pe drept cuvânt că ar fi trebuit să stau în banca mea, deoarece primisesem în lunile precedente diplomă pentru cele mai multe creații înscrise în concurs (de fapt doar pe diploma din luna iulie scrie – excelență). Nu pot fi acuzată că vreau să „vânez” diplome. Ce să fac cu ele? De când activez on line, am obținut (ocazional, când am scris ceva mai valoros decât contracandidații mei)  premii pe toate site-urile pe care am activat – Cititor de Proză, Negru pe Alb, Însemne Culturale și… aici. Pentru mine fiecare concurs e o nouă provocare în care îmi testez cunoștințele literare și limitele proprii.

Dar să revenim la „oile noastre”. Regulamentul acestui tip de mini concurs trebuie modificat, cum însăși dumneavoastră ați afirmat, domnule Muntean. M-aș bucura ca-n varianta îmbunătățită a regulamentului să nu mai asociați cuvântului „excelență” acea jenantă „cantitate”. Aș fi vrut să spun asta mai demult, dar din nou aș fi putut fi acuzată pe nedrept, în ideea că: „Dacă tu (adică eu) ai primit diplomă de excelență pe cantitate, alții să nu primească?” Mă opresc aici, fiindcă orice cuvânt suplimentar ar jigni și n-am nici un interes să declanșez un conflict.

Vă doriți și ne dorim să continuăm cu aceste mini concursuri, dar cum? Cu vreo două luni în urmă, două poete valoroase au susținut modificarea regulamentului, în sensul ca cititorul care notează să nu știe cine a scris creația respectivă. Nu știu dacă era o idée bună sau rea, însă acest aspect implica faptul ca organizatorul să-și rupă mult din timpul dumnealui. Pentru un mini concurs lunar, nu cred că secretomania ar îmbunătăți situația. Totuși, analizând „la rece” cele mai multe like-uri au fost obținute (în general vorbind) de către creațiile a căror valoare e îndoielnică.

Îmi însușesc cearta referitoare la notare – „ Cu toate acestea, cei care au semnalat în comentarii astfel de situaţii nu au sancţionat drastic prin note aceste greşeli, lucru pe care nu-l prea înţeleg.” și multe aș mai putea spune, prin comparație, dar… tăcerea e de aur!

Nu sunt în măsură să afirm cum vom continua, dar ca om, ca participant, pot propune o soluție pentru bunul mers al viitoarelor mini concursuri lunare.

Dacă cerințele impune, atât în poezie, cât și în proză sunt „stufoase” numărul participanților va fi indirect proporțional cu aceste cerințe.

Dacă plutește în aer „anularea concursului” în prisma lipsei acelui minim de șapte concurenți, cred că se vor pierde și cei 3-4 care-și fac timp să scrie ceva.

Eu aș vedea acest concurs ca un atelier de creație, fără note și fără teama de a pierde maratonul cantitativ prin „foto-finiș”. Să fie premiată o singură creație lunar! Și… să fim serioși, nu se poate ca tot aceeași persoană să scrie cel mai bine și proză, și sonete, și… epigrame. Unul excelează în proză, altul în vers clasic, iar celălalt e as în versuri albe. Poate mi-ați sugera să scriu numai proză, însă eu, de bună credință, aș participa și la concursul de epigrame, în speranța unei evoluții personale, însă fără pretenții la podium… Puțini ar gândi ca mine. Sau nu?

Soluția mea ar fi să alegem o tematică și fiecare concurent să scrie o singură creație în proză sau în versuri, fără alte impuneri.

Într-un fel anticipam comentariul dv. încă de când l-aţi anunţat, dnă Dorina. Şi mă bucur că nu m-am înşelat.

Nu scrierea (de fapt ne-scrierea) corectă în limba română a determinat nevalidarea acestei ediţii. Strict doar neîndeplinirea baremului de 7 concuncurenţi. De ce 7? Asta poate fi discutat. DE ce un barem minim de participanţi? Ei asta nu mai poate fi discutat. Mi se bare de bun simţ să ai un astfel de barem, altfel poţi ajunge să concurezi singur şi să ocupi locul 2! E un pic forţată exemplificarea mea. Ideea e că dacă tot se acordă nişte premii - mai mult simbolice, căci valoric sunt neînsemnate - ele, premiile, să nu fie doar o formă de promovare a unei reviste ci un stimulent pentru mai mulţi concurenţi. 

Probabil nu am făcut destul pentru a se înţelege esenţa mini-concursurilor Cronopedia: o formă (prescurtată şi ca întindere şi ca efort) de testare a unor limite proprii în ale creaţiei (literare, şi cu timpul poate şi în alte domenii artistice) combinată cu socializarea prin (impunerea, iniţial) a cât mai multor comentarii şi răspunsuri pe tema lunară a mini-concursului. Sincer, mai mult în partea organizatorică s-a realizat acest obictiv (la postările cu regulamentul fiecărei ediţii).

Începând cu a doua ediţie, din comentariile participanţilor sau ale altor membri am constatat o anume încrâncenare a opimniilor, chiar un fel de asocieri de opinini gen unii contra altora, un fel de strategii pe care unii le stabilesc în defavoarea altora.

Ce ma uimit pe mine e că nu bătălia pentru premiul cel mare a contat (bietul premiu de 2 exemplare de revistă gratuite) şi mai degrabă premiul/menţiunea de popularitate pentru cele mai multe creaţii înscrise în concurs. Acest aspect mi-a inspirat de altfel şi titlul postării mele de mai sus (Non multa, sed multum). Desigur, orgolii vor fi mereu în orice competiţie, oricât de bine ar fi ea organizată. Mini-concursurile noastre au început printr-o improvizaţie inspirată de un acrostih (de fapt triplu acrostih) citit undeva pe net. Odeea mi s-a părut interesantă şi provocatoare şi în lcul unor teste pe care le postam prin preluare de pe alte site-uri am gândit fulger să încropez un mic concurs. Chiar pe timpul desfăşurării lui am lărgit aria de cuprindere şi pe lângă triplu-acrostih am adăugat acrostihul-proverb.

După modul de desfăşurare a acestei prime ediţii am gândit apoi celelalte ediţii. De fapt tocmai prin modul în care au fost postate mini-concursurile (iniţial în Clubul de poezie - atelierul de creaţie al site-lui - apoi pe forum speical dedicat) se poate vedea că s-a pornit de la o joacă la ceva un pic mai serios. Poate că trebuia să las numai joaca.

Am dorit să impulsionez şi sistemul de notare. Site-ul nostru - poate singurul din sistemul Ning - beneficiază de acest mic progămel care ne dă posibilitatea de a ilustra comentariile cu acele mici emoticoane ce sugerează diferite atitudini sau sentimente. Pentru că prin alte părţi s-au încercat diferite alte sisteme de steluţe, peniţe sau mai ştiu eu ce simboluri - cu efecte negative asupra spaţiului ocupat de site - am zis că putem folosi emoticoanele (am ales să fie folosite numai cele pozitive). Iniţial a prins această idee, apoi parcă unii s-au plictisit... Rămân totuşi la ideea că folosirea emoticoanelor e simpatică (cel puţin, dacă nu chiar sugestivă). Dar până la urmă numărul lor (al emoticoanelor) tot la notare se ajunge şi de aici intervine subiectivismul. Nu cred în totalitate că prin eliminarea notărilor, sau ascunderea autorului s-ar elimina subiectivismul. Prefer ca totul să fie pe faţă.

Fără supărare - pentru oricine - atitudine neinteresată a dnei Aurelia mi s-a părut cea mai sănătoasă. Deşi a dat cu câte 10 emoticoane în stânga şi în dreapta (mai în primele ediţii) apoi a mai şi cântărit un pic cantitatea lor. Şi mai mult a determinat neparticipanţi la concurs să comenteze, provocândui în fel şi chip. Cam aşa gândeam şi eu să se desfăşoare toate ediţiile. Ne-am împiedicat în ediţia a 4-a. Ei, acum asta e. Îmi asum eşecul acestei ediţii ca fiind o hibă de organizare.

Am deja în lucru un nou proiect. Pe baza celor subliniate şi aici îl voi îmbunătăţi. A renunţa la ideea de mini-concurs deocamdată nu se pune problema. Cum am pornit din mers, din mers ne vom perfecţiona. Nu de alta dar "suprizele" aflate în tolba mea abia aşteaptă să se afirme printre dv. concurenţii viitoarelor ediţii. Ca sistem de desfăşurare (perioadă) rămânem pe aceeaşi foremulă a primei şi celei de a doua ediţii! Funcţie de tematică însă vom limita numărul lucrărilor pentru un autor şi vom rămâne la un singur premiu (aştept propuneri pentru al denumi, al boteza în vreun fel mai atractiv - exclus de excelenţă - ; cel puţin pentru următoarele 6 ediţii premiul va fi ceva mai consistent valoric). Nu vom renunţa nici la editarea culegerilor cu textele concursurilor dacă se îndeplinesc condiţiile precizate la fiecare ediţie. Deocamdată condiţia de a avea achitată suma necesară nu o avem îndeplinită la nici una din primele 3 culegeri (a 4-a, pentru sonet, nu se va edita).

Acum, înainte de a apăsa butonul "Adaugă Răspuns" am revăzut ultima dv. propoziţie-propunere: " fiecare concurent să scrie o singură creație în proză sau în versuri, fără alte impuneri.". Care ar mai fi frumuseţea şi surpriza concursului? Cu ce s-ar diferenţia el de alte concursuri în care transparenţa determinării câştigătorului nu este asigurată?

Transparenţa - această caracteristică a acţiunilor noastre am urmărit-o şi o urmărim în continuare.

Până prin vreo 20 septembrie aştept sugestii referitoare la simplificarea Regulamentului, dar şi la tematicile posibile de abordat.

Măi fraţilor şi surioarelor: ce spune în titlu? Non multa, sed multum!

Fiţi mai la obiect, că-mi obosesc ochii citind cârnaţi de fraze.

O propunere scurtă: faceţi un juriu cronopedian de 3 membri (specialişti sau nu) care să facă ei un clasament. O idee ar fi ca un câştigător al ultimei ediţii să fie membru al juriului pentru 2 ediţii. La acele 2 ediţii el poate participa doar ca invitat de onoare (nu va fi apreciat).

Bună seara, tuturor!

Ideea ta, Matei, e bună... dar cu regulamentul, cum rămâne??

Bine v-am regăsit! Am fost plecată și nu am mai avut conexiune la net. Promit însă să particip la următoarele concursuri. Poate ar fi mai bine să se limiteze numărul creațiilor la un nr. maxim (5-10), apropo la „Non multa,...”, care să asigure o calitate sporită a creațiilor și un timp decent pentru analiza lor. Abia aștept următoarele concursuri! Până atunci... weekend de vis tuturor!

Bine-ai revenit, dragă Liliana!

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support