Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

  „Vineri 4 mai.

Astăzi ne-am oprit în aceeaşi parcare, de la „Million”, acolo unde am avut întâlnirea neplăcută cu „fostul”, urmând a urca într-una din camerele de la etaj special pregătite pentru a fi închiriate cu ora. Mona trăgea de timp şi am aflat de ce. După două minute un Renault cenuşiu a oprit în faţa noastră, apoi a mers cu spatele până aproape de bara din faţă a Fordului.

- Ce faci, idiotule? a strigat agitată în timp ce cobora şi mergea cu paşi repezi către imprudent. Când a coborât pentru a opri atacul am fost convins că era tot mafiotul din BMV-ul alb, fostul, şi nu înţelegeam de ce femeia îl înjura zdravăn, aşa cum ar face cu un necuoscut. Când Mona a ridicat mâna să-l pălmuiască omul a prins-o în braţe apoi a îmbrâncit-o. Putea să cadă, dar tot el a prins-o de braţ. Înfuriată s-a refugiat în maşina noastră aruncând geanta pe bancheta din spate şi nu a încetat cu înjurăturile până când Renault-ul n-a dispărut în trafic.

Atunci s-a calmat şi mi-a zâmbit. Întotdeauna am admirat rapiditatea cu care depăşea crizele isterice şi devenea o păpuşă drăgălaşă, disponibilă. Abia mă ţineam după ea pe scările largi ce duceau la etaj, după ce trecuse repede pe lângă recepţionera cu ochi albaştri,  salutând-o cu o fluturare amicală a mâinii.

- Camera este pregătită… ne comunică ea cu glas scăzut, iar eu am rămas, cred două secunde, scufundat în…

- Dacă o vrei şi pe ea pentru 50 de euroi va veni cu noi, să facem un „triangle”! Ai fi în stare şi de aşa ceva!

Cred că m-am înroşit…”

 

- Omule, ai început să fii folositor! Trec peste felul în care ai răspuns solicitărilor… Ştiu că te lauzi, cam multă exagerare, tinere!

- Este adevărul curat, domnule…

- Avea o piele chiar aşa de fină cum o descrii mereu, sau e imaginaţia ta de june exaltat? La morgă, mă duc să stau de vorbă cu legistul, am să-ţi verific afirmaţiile, chiar dacă nu are fesele fierbinţi, nu mai are cum, e moartă.

- Să nu îndrăzniţi, dacă o atingeţi nu ştiu ce-am să vă fac!

- Nu te prosti, omule, e despicată!

- Sunteţi inuman, domnule comisar, nu se spun astfel de vorbe chiar dacă a murit şi nu vă poate riposta. Nu se spun asemenea vorbe în faţa cuiva care a iubit-o!

- Poate te căleşti… Ia să-ţi citesc mai departe. Cu voce tare comisarul continuă:

 

„- Este timpul, amice, să-mi faci un serviciu! Uite, aici, adresa, trebuie să dai sacoşa aceasta doamnei Chelaru. A scos din poşetă un pacheţel învelit în hârtie galbenă,  unde a găsit ea un asemenea ambalaj? şi l-a băgat într-o pungă de cadouri, culmea, tot galbenă cu steluţe aurii!

Tipa era o grasă fanată, am fugit cât mai repede de ea.

- Pup-o pe Mona!...

- Fiţi fără grijă! i-am strigat coborând scările în goană.”

 

- Te rog să mă lămureşti şi pe mine, despre ce geantă vorbim?

- Poftim? Ovidiu era derutat. Cum despre ce geantă? A Monei!

- Să ne amintim, tinere, întâmplarea! Deci, femeia conducea maşina şi, în parcarea de la Million „trăgea de timp şi am aflat de ce.” De ce trăgea de timp nu ai mai scris în jurnal. Explică-mi!

- N-am scris aşa ceva! Da… e adevărat! Am fost inconştient, nu ştiu nici acum de ce mi s-a părut că nu se comportă normal, poate unde mă grăbeam să ajungem în cameră…

- Omule, ai scris :”am aflat de ce.” Eu te întreb foarte serios, de ce? Când ai scris trecuseşi prin cameră, erai satisfăcut că mângâiaseşi „catifeaua” şi aveai ceva în minte. Te întreb, încă odată, ce?

- N-aş putea să spun…

- Omule, am să-ţi trag două palme şi te vei lumina…

Apoi se linişti, mai ceru o cafea şi fuma la fereastra deschisă.

- Vino, să fumezi şi tu, poate te linişteşti, memoria şi concentrarea ar putea ajunge la un nivel obişnuit. Ce ţi s-a părut curios?

- Nu-mi dau seama acum, poate atunci când întâmplările erau proaspete!...

- Hai, să-ţi spun eu. Omule, femeia oprită în parcare „trăgea de timp”, sporovăind, până a venit tipul cu Renaultul. La volan femeile nu poartă poşetă, ar fi putut să o ia pregătindu-se de coborâre, dar, când te repezi la cineva să-l pocneşti, îţi liberezi mâinile. Deci plecase din automobil cu mâinile libere şi s-a întors cu poşeta! Acesta era indiciul ce te făcea să crezi că întârziase numai pentru ca să capete geanta cu pacheţelul galben. Am dreptate?

- Uluitor, chiar la aceasta m-am gândit imediat după eveniment! Acum îmi dau seama, mă întrebasem atunci, de unde apăruse, domnule, poşeta aceea maro, nu o văzusem…

- Faza următoare a fost cu pacheţelul galben băgat într-o pungă, de asemenea, galbenă. De unde atâta galben când înăuntru era un praf alb? Spune-mi, te rog, adresa la care ai dus „cadoul”.

- Să mă gândesc puţin, nu prea umblu prin zona aceea din oraş, undeva prin cartierul Broşteni. Nu-mi amintesc exact numărul blocului, nici apartamentul, dar pot ajunge sigur acolo. Are un indicator, undeva este „Laboratorul muncii”, blocul doamnei se află peste drum de el.

- Ştiu locul, este Laboratorul de medicină a muncii”. Norocul tău este că ai notat numele destinatarei. Să nu te mişti de aici!

- Bine că nu mă urcaţi pe dulap!

Încetează cu aiurelile, mă întorc repede, să nu faci prostii! Totul pare un joc de oligofreni, aşa că mă întreb, nu cumva este o ţeapă groasă… În viaţa reală nu se petrec astfel de inepţii!

N-a fost aiureală şi nici inepţie, tipii au fost prinşi cu droguri asupra lor. În plus de aceasta proprietarul SUV-ului alb şi acolitul său s-au dovedit violatori şi criminal, moartea Monei devenind ridicolă. 

După BAC, sătul de cât învăţase în timpul zilei, Ovidiu a ieşit să se plimbe pe strada principală. În dreptul berăriei Azuga, de la o masă aşezată pe trotuar, a fost strigat de comisarul Cârcei.

- Vino să bem o bere!

Nu-şi imagina că un tip atât de ocupat poate să-şi petreacă o jumătate de oră la o bere. Multe nu-şi închipuise, dar s-au petrecut cu adevărat, împotriva credinţei sale. În ziua anchetării sale comisarul a plecat şi nu a mai revenit. După un timp a fost trimis acasă de către un agent.

- Domnul comisar Cârcei a spus să plecaţi acasă. Dacă va fi nevoie veţi fi chemat iarăşi.

Moartea Monicăi şi procesul  a făcut mare vâlvă în oraş, dar Ovidiu a fost solicitat doar ca martor. După sentinţa de cincisprezece ani detenţie pentru cei doi asasini, cauza  se afla în recurs, la Tribunal, urmând să mai dureze.

- Sunt dator cu o bere! Eu mă consider aşa, jurnalul dumitale a fost foarte preţios, desluşind, chiar din biroul unde stăteam, iţele afacerii.

- Moartea Monei nu e o afacere! replică acid Ovidiu.

- Noi nu mai avem sensibilităţi juvenile! Am şi uitat timpul când eram îndrăgostit.

- Nu mi-aţi spus, domnule comisar, cum s-au petrecut faptele, eu n-am fost primit la partea aceea a procesului.

- Înseamnă că nu trebuia să ştii… ai luat bacalaureatul? Desigur, eşti un băiat isteţ. Eu cred că a fost un accident. S-au întâlnit pentru afaceri, tot droguri şi Martinovici, furnizorul de stupefiante, a dorit, ca de obicei, o distracţie. Ea s-a opus şi el este foarte puternic. Ajutorul lui, Jianu, a primit-o în dar, dar a vrut sex anal, astfel probele biologice au fost distincte… în iureşul acţiunii i-a rupt gâtul, efectiv i-a sucit capul cu faţa la spate. Nici nu şi-a dat seama ce făcuse! Era plină de vânătăi, Martinovici  nu a bătut-o, numai celălalt.

- Femeia trebuie iubită, nu ucisă, asta nu înţeleg eu. Dacă ea nu l-a acceptat atunci, cu toate că fuseseră amanţi, se găseau destule alte femei! Nu trebuiau să o ucidă! Oameni proşti.

- Discutăm inutil, dosarul este rezolvat… mai puţin unele amănunte. Avem „victime colaterale”! Mai bei o bere? Desigur, nu, eşti încă elev. Cum spuneam analizele ADN au adus unele surprize, chiar le-am refăcut cu alte surse, dar rezultatele au fost aceleaşi, indubitabile.

Comisarul bău un pahar din berea adusă de o fetiţă cu fustă neagră scurtă şi aprinse o ţigară.

- Vezi ospătăriţa aceasta, ca şi toate celelalte plătesc angajatorului… Pentru bacşiş trebuie să se aplece… dar altceva voiam să-ţi spun. Între tine şi Monica Tătulescu a existat o legătură specială, deosebită.

- Şi eu mi-am dat seama, înţelegeam faptele în acelaşi fel, ajungeam la un consens total imediat ce unul se gândea… Toate clipele petrecute împreună erau senzaţionale, încărcate cu trăiri greu de imaginat de către alţii. Vorbeaţi, puţin mai înainte de analize.

- Exact, ele au dovedit că legătura voastră era mult mai intimă… adică aveaţi ceva în comun.

- Spuneam eu…

- Nu dragostea vă lega, ci altceva. Aveaţi în comun aceeaşi mamă.

- Fugiţi, domnule comisar, nu se poate aşa ceva! Mama nu mi-a povestit niciodată…

- Cred că n-a ştiut. Când a născut-o pe Mona era prea tânără şi a cedat, a dat copilul spre adopţie unui cuplu necunoscut. Nici sora ta n-a ştiut că are alţi părinţi naturali, alţii decât cei care o creşteau. Tatăl ei natural nu este cunoscut de Poliţie şi nu considerăm utilă interogarea mamei voastre, nu ar aduce date noi în anchetă, criminalii au recunoscut vina şi sunt pe cale de a fi condamnaţi definitiv. Nu ne dorim mai mult.

- Să nu vorbiţi aşa, domnule Comisar, nu a fost sora ci iubita mea! Aşa am cunoscut-o şi povestea dumneavoastră poate fi neadevărată. Vă rog să nu mai pomeniţi nimănui despre o asemenea…

Ovidiu s-a sculat de la masă uitând să mulţumească pentru bere.

Implicarea tânărului în moartea Monei a fost ţinută departe de presă şi de public, avându-se acordul Comisarului, al Procuraturii şi al judecătorilor. Părinţii săi, cu atât mai mult, n-au ştiut nimic despre importanţa mărturiilor şi a jurnalului său adolescentin.

În timpul mesei gândurile sale erau în altă parte şi ochiul mamei a văzut repede starea neobişnuită a fiului său.

- Te preocupă examenele, băiete? Când mănânci nu te mai gândeşti la ele.

- Nu, mamă, nu mă tem de admitere. Cineva mi-a amintit astăzi de o femeie care a fost omorâtă… Nu acum, în urmă cu două luni, cea cu drogurile şi automobilul galben. A scris în ziare.

- Da, ştiu despre ce vorbeşti. De ce a fost atât de important să se scrie că avea maşina galbenă? De ce te preocupă? Doar n-ai fost amestecat în prostiile acelea! Sau a fost amanta ta!?  Se vorbea şi despre un tinerel cu care se vedea… Dar tu eşti bărbat. Auzi, femeie divorţată să se lege de…  Mai bine mănâncă, băiete, se răceşte musacaua!

- Pe tine nu te-a durut moartea ei? A fost şi ea fata cuiva!

- Mă, băiatule, tu n-ai minte!? Dacă aş suferi pentru moartea tuturor căzăturilor ce m-aş face? Hai, mănâncă, se sleieşte musacaua!

Aşa cum spunea Comisarul mama lui nu ştia cine este Monica, nu bănuia legătura lor de sânge.

-  Este drept să fii indiferentă. Doar pe mama ei a durut-o dacă o mai fi trăind, sau pe vreun frate dacă o fi avut…

 

Ianuarie 2014

 

Vizualizări: 107

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

D.nele Agafia şi Lenuş, vă mulţumesc pentru lectură şi apreciere!

Dle Ion V., aveţi dreptate, este o inversare de litere care mi se întâmplă foarte des. Vă mulţumesc pentru lectură şi remarca făcută!

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->