Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

”Growedu”, Summer 2020, ”Panta Rhei”, Salcie Plângătoare … !

Zile de Iunie 2020 ploioase și destul de noroase cu doar câteva zile mai însorite și un început de Iulie 2020 nedecis ale cărui zile alternează cu nori denși și soare dogoritor, menținându-se un oarecare disconfort termic. Din păcate prin țară inundațiile și-au arătat din nou colții. Sezonul vișinelor a fost un pic mai generos acum decât în ultimii ani, iar culesul lor pentru compot mi-a amintit de anii copilăriei. Supa de vișine era preferata mea pe timp de vară și de iarnă. Suplimentar, de parcă divinitatea m-ar fi auzit și miluit, am pregătit și o porție de dulceață de căpșuni. Legumele din grădină merită toată atenția, trandafirii au înflorit și ei, câteva fire de viță-de-vie franceze promit ciorchini frumoși la toamnă, iar un pui de brăduț argintiu de la stradă e atât de înduioșător de parcă ar încerca să salute și să înduplece pe toată lumea. Subscriu vorbei omului fără noroc și sătul de muncă: ”fă rai din ce ai”.

Perioada traversată a demonstrat că înțelepciunea și reținerea nu este tocmai o virtute care ne caracterizează. Pandemia coronavirus găsește încă suficiente victime și relaxarea totală poate să ne aducă în fața unei realități crude înspre toamnă. Deosebit de îngrijorător este faptul că persoanele suferinde de alte afecțiuni și boli sunt trecute pe lista așteptărilor. ”Mens sana in corpore sano” devine astfel un ideal de neatins și este repede înlocuit de ”panta rhei”… , ”căci acelorași mijloace (obiceiuri inumane aș zice)/ se supun câte există/ și de mii de ani încoace/ lumea-i veselă și tristă./ Alte măști; aceeași piesă”… Adolescenții , cei care ar trebui să fie mai încrezători și proaspeți în societate, s-au confruntat de asemenea cu provocări neașteptate și cu un an școlar compromis. Rezultatele celor care au susținut examene naționale, deși se pare că acestea au fost mai accesibile, nu sunt tocmai de evidențiat. Cursurile online sunt de recomandat celor care deja sunt oarecum autonomi sau autodidacți. Este foarte posibil ca incertitudinile și problemele actuale din educație, accentuate de acest episod inedit la nivel mondial, să creeze falii, să accentueze crevase… Îmi amintesc o întâmplare plină de umor din timpul epocii comuniste când la un examen din domeniul electro-mecanic un profesor universitar a impus la examen scrierea unei singure afirmații de către candidați după dictarea examinatorului. Profesorul le cerea să scrie corect doar: ”Toată lumea are nare, numai porcul n-are nare. Carnet de calificare”… Câte persoane au cunoscut ortograma puteți bănui și dumneavoastră…Mediul de afaceri încearcă să revină la normalitate, dar normalitatea nu prea mai este nicăieri în lume la standardele cu care am fost obișnuiți sau pe care ni le dorim. ”Negustorul” și întreaga logistică a zilelor noastre sunt deosebit de încercate și cred că ar fi momentul pentru a fi reconsiderate modele mai ambițioase, ecologice și eficiente… Mă gândeam doar dacă oamenii de știință, de cultură sau scriitorii au fost mai inspirați sau creativi în această perioadă… În ce mă privește aș răspunde: așa și așa… , nici da, nici ba…

 

Printre puținele motive de optimism și bucurie s-a evidențiat o colaborare pe sistem de voluntariat care poate ca o excepție a excepțiilor încearcă să-mi atragă atenția sugerându-mi că se întâmplă din când în când și lucruri bune. Școala de Valori și Growedu îmi oferă posibilitatea de a contribui la dezvoltarea și derularea proiectelor educaționale care se adresează adolescenților oferindu-mi poziția de coordonator de comunicare și marketing. În acest fel tocmai am realizat primele task-uri și sunt în extaz că pot contribui la dezvoltarea personală a tinerilor și la succesele proiectelor. Growedu își propune obiective ambițioase fiind un proiect național și internațional, având deja o tradiție de un deceniu, dar având nevoie acum de o relansare, de susținere și implicare. Aș fi interesat și de o colaborare pe poziția de trainer unde am de asemenea experiență. Sper ca totul să evolueze firesc și pozitiv și ca lucrurile pozitive să se întâmple cu naturalețe. Summer 2020 ar putea fi salvată și evenimentele dedicate liceenilor ar putea continua frumoasa tradiție a Școlii de Valori și a Growedu. O bună comunicare menține relații armonioase și de durată.  La începutul ”Dialogului despre oratori ”, P.C. Tacitus spune: ”Adesea mă întreb, Iustus Fabius, pentru ce, în timp ce veacurile înaintașilor au înflorit datorită talentului și gloriei atâtor oratori de seamă, timpul nostru, neroditor și văduvit de lăudarea elocinței, aproape a uitat cuvântul orator: căci nu-l mai folosim decât pentru cei din vechime. Vorbitorii deștepți ai vremurilor pe care le trăim , noi îi numim apărători, avocați, patroni și oricum altfel, dar nu oratori”…

  

În zilele ceva mai senine am ieșit câte un pic și prin oraș pentru mici shopping-uri sau pe la bibliotecă. În zona centrală artiștii orădeni s-au încumetat să expună, printr-o expoziție stradală. picturi interesante și îndrăznețe care le reprezintă viziunea și aspirația în artă. Oamenii circulau mult mai degajați și parcă eliberați de pietrele grele de moară ale pandemiei. Părea întipărită o anumită stare de optimism… În lipsa cerșetorilor și a cântăreților stradali, doar o persoană, probabil de confesiune reformată sau evanghelică, cânta un cântec religios în limba germană. Am intrat pentru vreo zece minute și la Librăria Humanitas care redeschisă invita la lectură și achiziții livrești și sentimentale.

În plan internațional patimile s-au mai domolit, dar în același timp democrația pare a fi compromisă la răsărit: președintele Rusiei ar putea rămâne în funcție până în celălalt deceniu. Atunci când normalitatea devine un vis cineva se străduiește să ne spună că și noi avem partea noastră de vină, că fiecare popor își merită conducătorii, că ”totul mundus agit histrionem”…

Închei cu un triolet personal:

salcie plângătoare (triolet)

sub salcia cea plângătoare

întins privesc seninul cer,

firescul e eliberare

sub salcia cea plângătoare…

ating apele-n alintare 

crenguțele de leru-i ler,

sub salcia cea plângătoare

întins privesc seninul cer…

Vă doresc o lună Iulie 2020 senină, boemă, prosperă … !

Vizualizări: 10

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesant. Multumesc.

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->