Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

                     O baie-n Criş

   Ajutat de prietenul său, gerul, Crişul a construit un minunat pod de gheaţă, parcă spunând oamenilor: iarna aceasta puteţi trece pe unde doriţi şi nu mai trebuie să parcurgeţi atâta distanţă pentru a trece peste şubredele voastre poduri de lemn. Bucuroşi, copiii au profitat de ocazie ca să se de ape gheaţă, fiecare cu ce avea: pe picioare sau cu patine improvizate.
Într-o zi, am început să ne jucăm pe gheaţă. Opincile noastre, confecţionate de maestrul Ioane Sichi din cauciucuri de la maşini, erau rezistente dar nu alunecau cât ne-am fi dorit. O, şi ce chin era ca să ne încălţăm cu obielele dreptunghiulare! Erau călduroase iarna, dar vara ne era prea cald. Oricum, nun e dam bătuţi, tentaţia era prea mare…
    În apropiere se afla piua Chirichii, o construcţie din lemn, acum abandonată. Ne-am jucat de-a prinsa prin piuă şi pe dedesubt, alergând şi opridu-ne brusc, prinşi de stâlpii de lemn ce ieşeau din gheaţă, ca să ne rotim, alunecând pe gheaţă şi să nu putem fi prinşi. Ne amuzam când prinzătorul nu se putea opri şi aluneca mai departe pe lângă noi.
     Tot jucându-ne, am ajuns la Coltăuţ, dealul stâncos aşezat în faţa cursului apei. A încercat apa să sape o groapă, sperând să poată trece pe sub deal, dar stânca s-a opus, aşa că râul o coteşte brusc pe lângă Coltăuţ. Nu am fost atent că aici, unde râul curge furios, gheaţa era mai subţire şi a cedat, aşa că m-am trezit în apa adâncă, iar eu nu aveam o înălţime mai mare de un metru. Mă aruncam, disperat, ca să mă prind de gheaţă, dar aceasta se rupea şi nu reuşeam. Am avut noroc cu vecinul, Sandu, cu un an mai mare ca mine, care a riscat întinzând o mână şi m-a tras pe gheaţă, altminteri mergeam - cum glumesc românii - ca soldatul sovietic, cu ţigara aprinsă, pe sub gheaţă, până la Berlin!
   Până am ajuns acasă, aveam o armură din hainele îngheţate, aşa că i-am făcut: sâc! nuielei din pod.



                                La schi

      Cu învăţătura de minte, am căutat alte soluţii pentru alunecat, aşa că am pus ochii pe o covată din lemn. Fără să ştie părinţii, tâmplarul din vecini a tăiat covata şi m-am ales cu o pereche de schiuri. Ce fericit am fost când mi le-a arătat!
Mai cu căzături, mai alunecând, încercam să fur…meseie de la ceilalţi, tot cu schiuri din lemn şi am reuşit să mă ţin pe schiuri. De sub pădure, Iclejia, (atât de frumos descrisă de scriitoarea Ioana Resteman, în cartea sa “Surâsul umbrelor” - o capodoperă literară) şi până acasă la poartă era o distanţă destul de mare, pe un teren fără pantă mare, aşa că nu era nici un risc şi schiatul îmi producea o mare bucurie.
   Trecând pe strada din faşa casei, tata s-a prins că am stricat covata, aşa că mi-a strigat: Te prinde pe tine nuiaua din pod! De, orice “meserie” îşi are riscurile ei!
   Numai că un muşuroi nu a vrut să se dea la o parte din calea mea şi mi-a frânt o bucată din schiurile făcute din lemnul copt de vreme.

Din zori până-n seară-a nins,
Iar Crişu-i un şarpe îngheţat,
– În satul de omeţi cuprins –
Prins în chingi la hibernat.

Cu obiele-n opinci îngheţate,
Mulţime de voinici, la săniuş,
Cu feţe mici şi-mbujorate,
Fac mare zarvă pe Hurupuş.

Năluci coboară din Iertoi
Pe schiuri dintr-o covată,
De la părinţi primind apoi
O săpuneală... drept răsplată.

Când ziua se face nevăzută,
Fericiţi, în braţele lui Moş Ene,
Iar Luna cu o rază îi sărută,
Icari se visează peste troiene.

                          La patinaj

       Noua ocupaţie începuse să mă captiveze şi mă uitam cu jind la ceilalţi copii cum schiază. Am luat două bucăţi din scândură de stejar şi l-am rugat pe vecinul (Văsălică, tâmplarul) să-mi facă o pereche de patine. Nu se poate descrie bucuria pe care am avut-o când mi le-a dat gata!
Nu m-am mai aventurat pe Criş şi am ales ca să patinez pe o cărare din Iclejie, cu pantă mai mare. Cărarea se continua în sat cu o uliţă îngustă, aşezată perpendicular, deci trebuia să fac un viraj strâns la intrarea pe uliţă.
   Am făcut mai multe coborâri şi nu mă mai săturam, deşi era un frig ce tăia ca un cuţit. Povestea cu urciorul, se pare că nu e doar o simplă poveste: În beţia vitezei, am reuşit să iau curba la intrarea pe ulicioară, dar nu la noăzeci de grade, ci la câteva grade în plus şi am trecut printr-un gard din scânduri. Nu-mi explic cum de oasele mele au fost mai rezistente decât gardul!? Ei, dar m-am ales cu vânătăi zdravene şi cu hainele cam...şifonate.
   Câte pocinoguri o să-ţi mai ierte nuiaua?, mi-a spus tata.

MdRaesculum, aprilie 2014

Vizualizări: 48

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

proza scurtă, selectat 13-14-15

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support