Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Înmugurim în fiecare primăvară care calcă pe zăpada expirată, însă nu știm să ne păstrăm verticalitatea pierdută înainte de hibernare și evadăm din carapacea A-ului mușcat de șarpe ca un fluture cu aripile cârpite cu smoală. Ce lăsăm în urmă? Plictiseală, cuvinte goale și... firimituri de viață ce inutil încearcă o reclădire într-un puzzle imposibil de digerat.

 

Rugina din urzicile pregătite să moară fuge pe un câmp de narcise ascunzându-și oftatul în respirația unui fir de iarbă. Noi? Noi fumăm iarbă pentru a evada din ființa nepregătită să accepte coborâșuri injectate cu intoleranță. Împrumutând puțin câte puțin din albul petalelor optimiste, rugina s-a transformat în verde și ne zâmbește cu spinii pregătiți să muște orice albină care solicită să se travestească în om. 

 

Lacrima mării învață stropii de ploaie să meargă de jos în sus. Limpezimea s-a demodat, însă brodează apă pe sânul unui înger însetat de dreptate. Ce facem noi? Sfidăm cenușa de sub tălpile flămânde de iubire și fugim spre acel ieri încorsetat într-o peșteră subterană unde stalactitele înfloresc obsedate de focul foștilor pași. 

 

Clapele pădurii cântă vântului plictisit să mărșăluiască printre copacii albaștrii pe care cerul ar vrea să-i împrumute când invazia gri îl îmbrățișează cu ură sângerândă, nepăsare apoasă și spini negrii, gălăgioși, intoleranți. Noi șlefuim în iarbă verbul a exista până când umbrela plictisită de rugină solicită, solitară, o remaniere cu aromă de căpșuni coapte în sera unei buburuze de pe o insulă pustie.

 

În miezul pământului tăcerea urlă către rădăcinile încurcate în fosile. Viermii se joacă de-a v-ați ascunsa cu bulgării de pământ plictisiți de nămolul pregătit să le devină haină de gală. Ne naștem din țărână și-ajungem tot acolo? Visul, zborul, cuvântul, zâmbetul sunt doar tacâmurile unei vieți îmbâcsită de rutină...

 

Minciuna își ascute colții în argumentul unei băi de nămol care alungă praful de pe umerii îmbătrâniți de umbră. Tulburați, furăm cactuși din silabe ofilite, alungăm razele de soare pitulându-ne în spatele jaluzelelor îmbătrânite de mirosul lemnelor ce refuză să-și facă cuib în teracota din bucătărie.

 

Cu gândul la cuiele ce-au tradus-o cu niște garofițe roșii, cărămida se zgârie pe fața zbârcită și plină de riduri. Doar sentimentele lemnului din plafonul cu igrasie o determină să renunțe la automutilare. Cuiele? Simple bucăți de fier „bătute-n cap” aspiră spre prospețimea unei flori când cărămida, obosită de veacuri, a uitat să le mai dea: Bună dimineața! De cafea, nici nu mai vorbim...

Piroane. Găuri. Rugină și... fațadă bolnavă de galben.

Cărămida a adormit, însă cuiele însetate de aventură îmbrățișează cu nesaț florile ca pe șapte cadâne pregătite de un zbor în contratimp. În rest... iluzii, silabe alterate și stropi de imposibil injectați cu... barăci din carton. Lemnul nu se inventase încă!

 

„Cui pe cui nu scoate ochii”, dar extrage spinii din trandafiri, oferindu-i fiecărui trecător interesat de a primi ceva. Petalele plâng încurcate în sânge, căci prețul trandafirilor fără spini și culoare a invadat lemnul umezit de valurile vieții. Cumpărați trandafiri albaștii și cerul se va muta în casa voastră, fără nori, fără ploaie, fără trupul lemnului încărunțit de rugină. Există viață și dincolo de constrângerile... sârmei ghimpate!

*****

47 rânduri

Vizualizări: 170

Fişiere Anexate :

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Greu... cu postarea nu cu creația. Uf!

Și totuși se poate! Dacă nu încercăm, nu vom știi că suntem în stare...

Felicitări Dorinele! Da, cuie în buchete, cuvinte frumoase conturând independența unui joc. 

Am citit cu plăcere poemul tău în proză!

Sunt bine venite încurajările, însă totuși am emoții pentru viitoarele postări impuse. Dar să lăsăm verticalitatea cuielor ruginite și încorsetate în favoarea unei cafeluțe.

Imagine similară

Mulțumesc pentru cafea, e bună în timp ce ploaia de cuvinte ne inundă... 

Dar, am o mică curiozitate, aș vrea să văd care din imaginile impuse

va rămâne nefolosită?!

Momentan, eu am procesat în „ploaia de cuvinte” imaginile 1, 2 și 5. Încerc să fac ceva și cu ardeii ăia iuți. Nu știu încă dacă-mi va ieși cumva... comestibil și citibil.

Mda, să vedem, să vedem... eu nu mă duc spre ardei,

chiar de-mi plac, nu-i pot pune în cuvinte...

Dorinele, tot la îmbăiat ești? Te prinde Crăciunul în apă termală? Fericit-o!

Greu cu ardeii iuți, dar și timpul îmi joacă farse. Ieri m-a supărat Ning-ul, astăzi după ce că am timpul limitat pentru scris, a trebuit să mai fac niște calcule matematice pentru alte concursuri, de pe alt tărâm on line. Posibil ca luni să finalizez cu... ardeii.

P.S. Cât despre îmbăiat, da, tot acolo-mi fac veacul până pe 3 decembrie.

Norocoas-o!  Să fi iubită, Dorinele!

Cum am promis, și aici, am finalizat (și postat) poemul în proză aferent imaginii cu ardei iuți. Vă urez și pe această cale: Lectură plăcută!

Mulțumim! Am lecturat tot ce ai postat cu mare plăcere!

Pentru frumosul poem în proză, care a demonstrat ce se poate crea privind o poză în care cuiele, atât de ruginite, pot valsa în ploaia de cuvinte și transmit cititorului o încântare, eu îți ofer cu tot sufletul cele trei steluțe *** și te felicit pentru tot ce ne dăruiești în fiecare zi!

Onorate-s cuiele

De steluțele primite,

Însă ce-ar face cu ele?

„Bagă” florile-n... ispite?

Imagini pentru mulțumesc

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support /********* ********/