Zile de naştere

Articolul este dedicat pasionaților de rime și umor, generic denumiți epigramiști. 

Îmi propun să realizăm aici un multi-dialog epigramatic, în sensul că eu voi posta o epigramă rugând pe toți membrii site-ului pasionați de epigramă (amatori sau experți) să posteze una sau mai multe replici proprii și apoi să scrie o cerere (rime date, temă aparte, replică unei epigrame sau inspirate de un citat, o fotografie. o caricatură, etc.)

Rog pe toți participanții la acest lanț să folosească limbaj și poze civilizate.

Iată primul catren umoristic:

1. LA VREME DE PANDEMIE

Știu eu un comerciant

Ce dă țepe într-o doară,

Vânzând numai apă chioară,

Pe rol de... dezinfectant!

Aștept cât mai multe replici și o cerere,... și tot așa. Mult succes!

Toate epigramele vor avea un număr curent.

Vizualizări: 7450

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

  1. Sănătate șubrezită – replică pentru rimele ruginit / fier

 

Am în sănătate... fier,

Da-i puțin cam ruginit.

Oare de-aia sunt șomer

Și mă zbat ca un țicnit?

 

  1. Instrucțiuni de folosire a cremei – replică epigramei „Luat de val”

 

Doar cu cremă, fără vrajă,

N-ai putea să faci nimic.

Și-ți trebuie-n card coajă

Și evită-a fi... anemic.

 

Solicit catrene umoristice cu rimele: zece / măcel.

1569.                       Lui Iulian Bostan:

ECONOMIE DE PIAȚĂ

Am văzut marea mulți ani,

Și știu cum fete bronzate,

Ușor se lasă pe spate,

Tu atât... să ai doar bani!

1570.                      Pe rime impuse: ZECE / MĂCEL

UNUI LUPTĂTOR K1

Cât numeri până la zece

El pe oricine-l întrece!

Cu-a lui brațe de oțel

În juru-i... face măcel!

Se așteaptă câteva replici epigramei de mai jos:

CANICULĂ DE IULIE - Ioan Ruse

Sunt oameni, pe nisip, cuminți,

Sezonul estival e-n toi:

Miroase a femei fierbinți

Și chiar a ouă fierte... moi!

  1. Dezmăț - replică pentru rimele zece / măcel

 

Astăzi m-am distrat cât zece

Și mâine aș face la fel,

De-ar fi acele zevzece

Încurcate-ntr-un măcel.

 

  1. De doi lei... fitil – replică epigramei „Caniculă de iulie”

 

De ouăle se fierb la soare,

Ar fi păcat și... inutil

Și-aș încerca să fac prinsoare

Că folosesc la fiert... fitil.

 

Solicit catrene umoristice cu rimele: marionetă / camion.

1573.                       Lui Ion Ruse:

OUĂLOR

Dacă ziua sunt răscoapte

Treaba-i altfel peste noapte;

Iute-ntinerește moșul

Că se deșteaptă... cocoșul!

1574.                  Pe rime impuse: MARIONETĂ / CAMION

VIAȚA CA O JOACĂ

Viața lor seamănă cu o scenetă

În care joacă o marionetă,

Și un purtător de pantalon

                ...Șofer de camion!

Se așteaptă câteva replici epigramei de mai jos:

DUPĂ ALEGERI – Vasile Larco

Mergând de-un timp pe firul împlinirii,

Din nordul țării, pân’ la malul mării,

Aleșii sunt în culmea fericirii,

Poporul e la capătul răbdării!

  1. Cuceritorul Ion – replică pentru rimele marionetă / camion

 

Am zărit azi o vendetă

Ținându-l de mână pe Ion

Și pe altă marionetă,

Chemându-l în camion.

 

 

  1. Bătaie de joc – replică epigramei „După alegeri”

 

Răbdarea parcă s-a tocat

Și e blocată-n sita nepăsării,

În timp ce fericirea lor m-a șocat –

Își bat joc de agoniseala țării.

 

Solicit catrene umoristice cu rimele: stradă / castane.

1577.                       Lui Vasile Larco:

LA NOI CA LA NIMENI

Aleșii dorm și ne fură,

Poporul tace și-njură,

Țara merge înainte

Cu “momâia”... președinte!

1578.                       Pe rime impuse: STRADĂ / CASTANE

ALEȘI, SE APROPIE LIMITA RĂBDĂRII!

Românii puțin mai rabdă

Până să iasă în stradă,

Dar nu mii, ci milioane,     

Să v-arunce-n cap... castane!

Se așteaptă câteva replici epigramei de mai jos:

SIMULARE – Gavril Neicu

Deși se-nțeapă permanent,

Mai rău precum doi bieți arici,

Atunci când ies din parlament,

Aleșii-s cei mai buni amici!

  1. Ce cade, nu ridica! – replică pentru rimele stradă / castane

 

Astăzi a-nceput să cadă,

Din mașini și din balcoane,

Câte-un prost grăbit pe stradă

Și tot vin, parcă-s castane.

 

  1. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face – replică epigramei „Simulare”

 

Simulăm prietenie,

Dar te-njunghi pe la spate –

Cu iubire și mânie

Avansăm în... gropi săpate.

 

Solicit catrene umoristice cu rimele: virgulă / ponton.

1581.                       Lui Gavril Neicu:

URARE ALEȘILOR MEI

Indiferent de partidul

Ce i-a dus în parlament

Le voi ura pe moment,

Să îi lovească ... Covidul!

1582.                       Pe rime impuse: VIRGULĂ / PONTON

EFECTUL COLATERAL AL BĂUTURII

Fiind amețit “beton”,

După un chef pe ponton,

A scris fără regulă

Uitând de punct, virgulă...

Se așteaptă câteva epigrame pe rime date: DOAMNA / BUTOAIE  

  1. Iubire imposibilă – replică pentru rimele virgulă / ponton

 

Am zărit-o pe ponton,

Da-mi dădea cu virgulă.

Poate de-avea alt ton

Mă făceam instant... patrulă.

 

  1. Greșeli repetabile – replică pentru rimele doamna / butoaie

 

A făcut-o iar de oaie,

Când s-a luat din nou de Doamna.

A fost pus printre butoaie

Și-a așteptat să vină toamna.

 

Solicit catrene umoristice cu rimele: ață / șubred.

1585.                       Pe rime impuse: DOAMNA / BUTOAIE

AUTUMNALĂ

Mustul curge în șiroaie,

Plesnesc cercuri la butoaie,

E foarte darnică toamna

...Ce păcat, că nu și doamna!

1586.                       Pe rime date: AȚĂ / ȘUBRED

SLĂBICIUNE

Un pisoi, o mogâldeață,

Fugărind un ghem de ață

Pe un loc neted și umed

A căzut, fiind... cam șubred!

Se așteaptă câteva epigrame pe rime date: DOMNUL / PIAȚA

  1. Fiorul unei iubiri neîmplinite – replică pentru rimele ață / șubred

 

Imposibil e să cred

Că zâmbetul tău de gheață,

Poate fi puțin șubred

Și cusut cu... ață.

 

  1. Dezvăluire – replică pentru rimele domnul / piața

 

A simțit cum ieri drumeața

S-a-ncurcat în fân cu domnul

Și-azi aflat-a toată piața

Cum și-au definitivat ei... nesomnul.

 

Solicit catrene umoristice cu rimele: poartă / struț.

1589.                       Pe rime impuse: DOMNUL / PIAȚA

UNEI SOMNAMBULE

Zi de zi, dar dimineața,

Dânsa cutreieră piața

Ca să-l revadă pe domnul

Care îi tulbură... somnul!

1590.                        Pe rime date: POARTĂ / STRUȚ

TĂTUCII NAȚIUNII

Acest premier micuț

Și președintele „struț”

La toți de grijă ne poartă

...Fir-ar mama ei de soartă!

Se așteaptă câteva replici epigramei de mai jos:

EPISOD PANDEMIC – Nicolae Căruceru

Atât a fost de unii invocat,

Deși nu se vedea niciun temei,

Încât, în fine, li s-a arătat

Spre bucuria lor, și valul trei.

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->