Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

MULTUMESC CRONOPEDIA, dar mai ales, mulţumesc Lenuş Lungu.

Furată şi copleşită de măreţia (pentru mine) a evenimentului lansării dar şi de o sănătate precară de după lansare, nu am avut prilejul să prezint mulţumiri pentru darurile minunate pe care le-am primit cu ocazia acestei lansări. O fac acum, din tot sufletul şi toată inima şi cu mare sinceritate. Trebuie să mulţumesc în primul rând doamnei Lenuş Lungu spun cu mândie prietena mea minionă dar cu un suflet uriaş şi cu o dragoste de cultură rar întîlnite. Datorită generozităţii domniei sale sunt beneficiata unui volum de autor sponsorizat de site-ul Cronopedia prin persoana doamnei Lungu şi vă mărturisesc cu sinceritate că sunt tare mândră de asta.Apoi, trebuie să mulţumesc domnului Muntean Ion care a trudit din greu la tehnoredactarea volumelor(nu numai la al meu)caricaturistului Julian Radu care mi-a acordat încredere şi mi-a făcut coperta la carte atât de specială după opinia mea. Mulţumesc cu recunoştinţă poetului Ion Iancu Vale care a venit de la Târgovişte pentru lansare şi şi-a pus numele gaj pentru prefaţa cărţii, mulţumesc colegilor care au fost prezenţi la lansare şi care s-au bucurat împreună cu noi. Nu aş vrea să fie ultumul rând pentru mulţumirile aduse distinsei noastre gazde Ion Buciuman care ne-a primit într-un cadru care înobilează poezia şi care a făcut din discursul domniei sale un prilej de mare emoţie. A fodt o zi minunată când m-am simţit iubită, apreciată şi inportantă, vă mulţumesc prieteni.

Vizualizări: 421

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Lumina din Lumina! Ne-am bucurat alaturi de tine, de frumosul pe care ni l-ai adus in suflet prin creatii.

Cu drag, te imbratisez, Irina

Subscriu din toata inima!

La Mulţi ani! Mulţumesc frumos dna Delia Stăniloiu...Cu mare plăcere. Meritul este al vostru al tuturor
Vă mulţumesc tuturor ce aţi fost alături la acest eveniment.Mulţumesc dl Ioan Muntean care a fost mereu alături de mine.
Şi Deliuţa nu mă mai domni

E acum că am făcut-o şi pe asta, trecem la nobilul...TU. Aşa că draga mea Lenuş încă odată, MULŢUMESC!

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->