Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

A câta oară?

Pierdut prin pletele de zmoală
Ce curg pe umerii de noapte,
Cobor prin timp a câta oară?
Și cât din mine se împarte
Între dorinţă si durere?
Îngemănate strâns în gând,
O amintire dragă piere
În falcile de lup, flămând.
Sunt stors. Cuvintele-s secate.
Nu mai curg lacrimi de cerneală,
Lumini și umbre amestecate
În câmpul văruit... de coală.
Pasul mi-e stins în sânul nopții
Pe umeri, clipa simt povară,
Durerea îşi înfige colții,
Dorinţa muşcă... a câta oară?

Brânduşa

Am găsit-o ruptă-n iarbă.
Era floare de brânduşă
În maramă de zăpadă,
Lacrimă de cer, ucisă.

Tristă se-agăţa de viaţă
Ca iubirea când se stinge
Într-o inimă de gheaţă,
Unde numai gerul curge.

Am luat-o blând în palmă.
Ochii i s-au umezit
Printre firele de iarbă,
Două lacrimi am zărit.

Răvăşit sunt de durere,
Ţin în palmă parcă cerul.
Floarea asta e iubire
Care arde tainic gerul.

O privesc, te văd pe tine,
Ca brânduşa prin poiană.
Și În clipa care vine
Plâng cu cerul stins în palmă.

Copilărie împușcată

Ți-s ochii triști și-n colțul lor

O lacrimă anină-ntruna,

E semn că aripile-ți mor

Și-s triste pentru todeauna.

Te-am întâlnit în dimineață

Desculț, cu sufletul strivit,

Erai un cerșetor prin viață,

Un chip de înger, răstignit.

În piept se zbate suferința,

E harpa plânsă de Orfeu,

Înghiți cu lacrimi umilința

Nădejea e la DUMNEZEU!

Pe noi ne iartă, am visat

Că suntem oameni și trăim

O clipă care ni s-a dat

În drumul către... țintirim.

Deseară

Să vii la o cană cu vin.
Odaia e plină cu flori,
Un sal de căldură ce fin
Îți picură-n suflet, culori.
Să vii negreșit într-o noapte,
Când viscolul arde zăpada
Și mușcă din frunzele moarte
Ce-n iarnă mai bântuie strada.
Te-aștept, lumânări sunt aprinse.
Miroase a gutui si a jar.
Perdelele-s trase, luminile stinse,
Căldura e parcă eșarfa de voal.
Ce-ți curge pe umeri si față,
Ca buze încinse de joc.
Scânteia din ochi mă îngheață
Și arde în mine, pumnale de foc.
Zăpada din păr s-a topit.
E rouă pe câmp, e fior
Cu gura adun un fulg rătăcit
Pe gura ta arsă de freamăt și dor.
Afară, furtuna se stinge
E noapte, o noapte de vis.
Din sobă o flacără curge
Cu umbre pe trupu-ți aprins.

Dorință

Lasă-ți părul în cascadă
Să îmi ningă stins sărutul,
Când din buze prind să cadă
Fluturi ce-nfioară gâtul.
Lasă-mi palmele ca ploaia
Peste sâni, în stropi de vânt,
Cum se despletește roua
Peste florile de câmp.
Lasă-ți glasu-ntr-un oftat
De arcuș ce se coboară
Ca un înger ce-a uitat,
Dorul plâns pe o vioară
Ce se stinge-ncet pe coapsă
Precum mugurii de lună.

Durere de mamă

În ochiul de ciută
Curg lacrimi de sticlă.
Durere topită,
În grunjii de sare.
Retina e oarbă,
Lumina o doare
Sub pleoape,
Doar jale.

În ochiul de ciută
Doar bezna lucește.
Pădurea se stinge,
Nelumina-nflorește.
Si creşte,
Şi curge,
Şi viaţă și sânge.

În ochiul de ciută
Întors spre-năuntru,
E puiul ce fuge
De parcă pământul
N-ajunge
Să-i apere pruncul.

În ochiul de ciută
E durere de mamă.
De glonţ
Fulgerată.

Fără titlu

Toate-s adunate-n om.
Curcubee și noroaie,
Ură, dragoste-văpaie,
Monştrii tolăniți ce dorm,
Toate strânse ca-n odaie.

Când e timpul potrivit,
Se arată fiecare
Curcubeul, când e soare,
Ura, când nu eşti iubit,
Monştrii, când conştiinţa moare.

Uneori e nelumină,
Întunericul e-aprins
Într-un suflet care stins,
S-a împotmolit în tină,
Neiubirea l-a ucis.

Mai sunt inimi, care pline
De egou ce dă pe-afară,
Cu otravă se omoară.
Lasă-n urmă doar ruine
Când se caţără pe scară.

Poate fi măsură-n toate.
Eu am frică de ateu.
Ce nu vede că mereu
E un om pe jumătate,
Singur... fără Dumnezeu.

FEERIE

Am sufletul o violină

Ce murmură șoptit balade,

Când de sub pleoapele de lună

O rază furișată cade.

Pe trupul tău ca o statuie

Ciolpită-n aripa de vânt,

Lumina caldă e și nu e,

Noi rătăcim desculți prin gând

Căzuți la margine de mare,

Un val ți-a sărutat piciorul

Pe patul din nisipul moale,

M-aduni la piept, îți simt fiorul

Ce îl așterni cu o sărutare

Pe pieptul meu strivit de dor

Scântei de lună cad în mare

Iar noi pe țărm, scântei de amor.

Floare de colț...

Floare de colț, dantelată de ger,
Fior delicat, coborând dinspre cer.
Înger desculț, în drum spre pământ,

Bob de lumină, ce scapără-n gând.
În palmă te-aștept ca strop de răcoare.
Arsura e-n piept și gândul mă doare,
Plutești suspendată-ntre cer și pământ.
Și ninge afară cu lacrimi de sfânt,
Pe buza-mi uscată te-așezi ca o jertfă.
Natura e mută, privește inertă
Ca lacrima pură te sorb în cuvânt,
Minune de iarnă, căldură de gând.

Gara din gând

Aștept în gara sufletelor triste.
Peronul este gol, luminile sunt stinse.
Mă ghemuiesc pe-o bancă părăsită.
Privirea-mi căta-n bezna răstignită.
Aștept sa vină trenul ce te-a furat, mai an.
Am trupul greu, de stâncă și gândul bolovan.
Mi-e inima pustie, în păr am flori de ger.
Potop de vânt, afară în suflet e la fel.
Dar trenul n-o să vină, e doar la mine-n gând.
O lacrima s
'-anină, se-mprăștie în vânt.
Peronul se destramă, rămân doar eu cu mine.
Sunt singur într-o gară, și ieri, și azi, și mâine.

Iubire, pasărea Phoenix

Mai poți zbura cu aripile frânte,

Când cioate ți-au rămas din ele?

Strivite în tăceri de necuvinte

Ș-apoi într-un hățiș de vorbe grele,

Mai poți zbura când totul e furtună?

Și ninge peste tot cu renunțare?

Când timpul în clepsidră se-adună,

Și clipa din nisipul ei te doare?

Mai poți zbura când totul e ruină,

Dărâmături și urlete de vânt?

Când toate-s negre și raza de lumină,

E-o noapte care curge pe pământ?

Mai poți zbura când sufletul ți-e gol

Și trupul țipă ca un clopot spart?

Se scurg prin tine visele ce dor

Și în fărâme, gândul ți-l împart?

Când totul pare fără de răspuns,

Doar o scânteie de va fulgera

Iubirea... vindecă ce tot ea a răpus,

Ridică-te... Ai să mai poți zbura.

În luncă

Dis-de dimineaţă-n luncă
Am plecat strivit de dor,
Într-un colţ de cer în stâncă
Luna proiecta un nor.

Îmi plezneau sub talpa goală
Perle translucide, reci
Boabe aruncate-n iarbă,
Înflorite pe poteci.

Erau lacrimile nopţii
Lacrimi de iubire plânse
Voal pe geana dimineţii
Prin poienile de vise.

Un copac uitat de timp
Stă cu mâinile spre cer,
Printre tufele din câmp
E un falnic Guliver.

Profilat pe tâmpla nopţii,
Printre umbrele de zmoală
Ţine streşinile bolţii
Turlă e, de catedrală.

Dinspre râu se-aude jale,
Parcă-i bocet de caval.
Turme lunecând la vale,
Par spinările de val.

Un păianjen a lucrat
Între două foi de brustur
Din dantelă, un hamac,
Legănând pe el un flutur.

Buburuze adunate
Pe-un lăstar de calomfir
Sunt petale-mbujorate
În boboc de trandafir.

Soarele se-aprinde-n luncă,
Policandru-n mânăstire
Candelă-n catapeteasmă,
Pregătită de psaltire.

Tu apari plutind agale
Printre florile din câmp
Într-o rochie de petale
Lungă, până la pământ.

Ţi-a împrumutat un nufar
Voalul lui ţesut pe lac,
Delicat l-ai prins pe umăr
Într-un fir de liliac

Pe sub coamele de sălcii
Lunecăm în iarba moale,
Dezvelindu-te cu ochii
Din veşmântul de petale.

Întrebare ca un ghimpe...

De nu există
Viață
După moarte...
Ce rost
Să aibă
Viața
Ce-o trăim?

Liliac

Când ploaia spală cerul,
Îi fură din culoare,
S-aprinde liliacul
Cu cer printre petale.
În templele din câmp
El e catapeteasmă,
Ce-n pletele de vânt
Te-nvăluie-n mireasmă.
În miile de cioburi,
Petale şi mister
Se-aprind ciorchini albaştri
Din mugurii de cer.

Locuiește-mă

Locuiește-mă... Femeie,
Ușile-mi sunt descuiate,
Rătăcesc fără de cheie
Între naștere si moarte.
Locuiește-mă... femeie,
Fură tot ce e prin casă.
Sunt o ușă fără cheie,
Locuiește-mă și lasă...
Trupul tău să curgă-n șoaptă
Prin pustiul ce e-n mine,
Sunt de vânt o frunză luată...
Sunt o noapte, fără tine.

Leac

Las cuvintele să curgă

Ca un murmur de pârâu.

Sunt un rătăcit de turmă

Pe un drum rămas pustiu.

Mă dor prietenii ce mint,

Nu mă judecă, doar mă dor.

Zici că sufletul mi-l prind

Sub talpa bocancilor.

Am semnul crucii-nvățător

Și mă școlesc prin suferinți,

Sunt împărat și cerșetor

Într-o secundă de credință,

Ce se aprinde când e har

Și mă adun din risipire,

Nu mai strâng ură în pahar,

O vărs în lacrimi de iubire.

Așa se curăță durerea

Când rătăciți am prietenii,

Din Ceruri picură porunca

Să nu mă satur a-i iubi.

 

Vizualizări: 247

Răspunde la Aceasta

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->