Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Scrisoare către Sfântul Nicolae

 

În Ajun, visând și eu,

Să primesc ca fiecare

Daruri care mai de care,

Scris-am Sfântului așa:

 

Dragă Sfinte Nicolae,

Știu că sunt un pic cam mare,

Ca s-aştept să-mi pui în zori

Bunătăți în pantofiori.

Însă tot te rog ceva:

 

Azi pun înaintea ta

Ghetele inimii mele,

Ca să le umpli pe ele

Cu daruri duhovnicești

Din cămările cerești:

 

Mila, pace și iertare,

Bucurie și răbdare,

Dragoste, discernământ,

Așa cum le are-un sfânt.

 

Şi-aş mai vrea să-mi dăruiești,

Ca un milostiv ce ești,

Şi smerenie, credință,

Nădejde și pocăință.

 

Dar de ce te-ncrunți așa?!

Crezi că nu vor încăpea?

Am uitat să-ți amintesc,

Ca port ghete mari, curate,

 

Ca să pot să fiu și eu,

În Cereasca-mpărăție,

Unde pot gusta mereu,

Roade întru Dumnezeu.

 

Pe cărări bătătorite,

Întru care au umblat

Sfinți, ce mari s-au arătat,

Stau s-aştept cumva și eu,

Să-ntâlnesc pe cineva,

Cum este Sfinția Ta,

Aducând din visterie,

Daruri pentru veșnicie.

Deci, te-rog, nu-ntârzia!

*

Însă azi când căutai,

Sfântul Nicolae,

Mi-a lăsat în ghete-o foaie;

Şi pe ea scrie așa:

 

Nu mai cauta mata

Ciocolată în papuci,

Ci fă bine să te-apuci

De ceea ce se cuvine

Unui ditai om ca tine:

 

Fă smerenie, răbdare,

Rugăciune şi-nfrânare.

Şi ascultă-aici, draguță,

Că pun mâna pe vărguță:

 

Mintea sus și nasul jos,

Că vad că le ții pe dos!

Pe cărări bătătorite

Vrei s-apuci cam lesnicios

Însă ghete, pe d-afară lustruite,

N-or s-ajungă prea departe,

Char de drumu'-i arătat,

De Sfinți bine conturat.

 

Fără mergere iubite,

Cu-ncercări și osteneală,

Fapte bune, rânduială,

Nu e cale de ajuns,

La prea dulcele Iisus.

 

Așadar, prea bune frate

Fă pe-acestea, dară, toate.

Iară Domnu' negreșit

Cu daruri te va-ncărca,

Numa', nu întârzia...

 

Varianta a poeziei din cartea Poezii cu iz de Filocalii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti

 

Vizualizări: 252

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Dragă Sfinte Nicolae,
Știu că sunt un pic cam mare
Ca s-aștept să-mi pui în zori
Bunătăți în pantofiori.

Însă tot te rog ceva:
Azi pun înaintea ta
Ghetele inimii mele,
Ca să le umpli pe ele
Cu daruri duhovnicești
Din cămările cerești:
Bucurie și răbdare,
Pace, milă și iertare,
Blândețe, nepizmuire
Și, bine-nțeles, iubire.

Și-aș mai vrea să-mi dăruiești,
Ca un milostiv ce ești,
Și smerenie, credință,
Nădejde și pocăință.

Dar de ce te-ncrunți așa?!
Crezi că nu vor încăpea?
Am uitat să-ți spun, se vede,
Că port 45 la ghete!

(Poezii cu iz de Filocalii, Editura Bonifaciu, 2011)


© 2022   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->