Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Tristețea și-a impus să semneze prezența pe fața mea din ziua-n care Alfred m-a cerut de soție. Astăzi, acompaniată de stropii de ploaie, m-a însoțit la un miting antisintetici. Ce caut eu aici? Fug de mine oriunde, doar-doar voi scăpa de gândul că sunt bisexuală. Cum să-i spun lui Alfred? Ar accepta să mă-mpartă azi cu o blondă ofilită sau poate mâine cu o negresă drăcoasă? Întrebări. Frământări fără ecou în soluții viabile.

Ploaia, puțin cam obraznică, mi-a pătruns până la piele. Târziu s-a instalat ideea în creierul meu demodat că ar fi posibil să mă-mbolnăvesc dacă mai zăbovesc mult aici. Ce treabă am eu cu roboții umani? Pașii îmi răspund mutându-mi conglomeratul uman în cel mai apropiat bar. Comand un coniac și aștept taciturnă paharul afrodisiac.

– E liber?

– Desigur, domnișoară, luați loc!

Și gândurile mele își împun să soluționeze problema cu Alfred, nicidecum să avanseze o comunicare plictisitoare cu bruneta care mi-a invadat teritoriul, până când o atingere a mâinii drepte, ca semn de mulțumire, mi-a răscolit simțurile...

– Singurică? rostește silabisind vocea mea, care mai mult accentuează uimirea de pe chipu-mi plouat decât s-o ascundă.

De ce uimire? Nu sunt o perfecțiune întruchipată, însă afecțiunea mea pentru bărbatul care vrea să-și unească destinul cu al meu aș vrea să fie mai puternică decât dorința mea rebelă de a cuceri o... femeie. Cuvintele urlă în mine: Nu pot! și tot ele-și răspund: Nu vrei! O a doua atingere de mână subliniază clar și decis al doilea imperativ din gândurile mele șchioape.

– Eu sunt Tina și atâta timp cât îmi acceptați compania nu sunt singură...

– Simone.

Ce-aș mai putea să-i spun? Alung dorințele rebele, însă acestea, încăpățânate, se agață insistent de mine. Mângâi palma fină ce uită să se retragă spre trupul Tinei. Ochii ei de un albastru pur pătrund parcă în sufletul meu cerșind înțelegere, companie, sentiment. Golesc rapid paharul de băutură și privesc când spre partenera mea de masă, când spre chelner. Ea îmi înțelege din priviri gândul.

– Nu, nu vreau să consum nimic. Am intrat puțin să mă adăpostesc de ploaie...

– Măcar un ceai?

Femeia nu așteaptă răspunsul și se ridică, mulțumindu-mi în grabă. Plătesc coniacul și o urmez hipnotizată ca o pisicuță ce urmărește tacticos un șoricel. Evadăm cam în același timp din bar și fără cuvinte o iau de mână strângându-i cu putere degetele în palma mea tremurândă. Nu se opune. Mergem mână-n mână un timp, fără să ne spunem nimic. Ne apropiem de blocul unde-mi torc singurătatea și o eliberez din strânsoarea palmei mele.

– Vrei să urci? Locuiesc la etajul șapte...

– Da.

Cuvintele sunt zgârcite în astă seară sau poate s-au ascuns în stropii de ploaie. Noi, urcând cu ascensorul spre locuința mea, ne privim până când un sărut s-a intersectat pe fețele noastre chinuite de rutină. O îmbrățișez șoptindu-i ca și când o cunosc de-o viață:

– Rămâi peste noapte la mine?

Nu-mi răspunde prin intermediul cuvintelor, însă cu un alt sărut pasional și prelung îmi dau seama că acceptă propunerea mea. Liftul se oprește în același timp cu îmbrățișarea noastră. Ieșim și mă buzunăresc de chei. Micuțul meu apartament, puțin dezordonat, ne întâmpină cu umbre și mister. Pătrundem în dormitor. Noaptea curge pe lângă noi ca o apă lină și dulceagă. Nu m-am înecat în ea, însă oboseala de peste zi și-a spus cuvântul. Somnul m-a luat în brațe șoptindu-mi mereu: Uită-l pe Alfred! Uită-l...

 

Nu știu cât timp a trecut așa, însă dimineața, puțin cam obraznică, se infiltrează în dormitor și-mi admiră în tăcere trupul gol întins pe patul răvășit. O caut din priviri pe Tina.

Șoc. Neputință. Deziluzii.

În colțul camerei, pe fotoliul meu preferat, femeia își încărca la propriu bateriile cu ochii închiși și brațele blegite. Toate gândurile mele se bălăcesc în noroi, iar eu mai șocată ca ele reușesc să silabisesc o idee: Un ro-bot u-man?

Vizualizări: 54

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Lecturat cu mare drag...Felicitări!♥️

Vă mulțumesc pentru promovare, doamnă Lenuș.

În oaza prieteniei, popasul tău e o bucurie. Îți mulțumesc, dragă Aurelia.

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/