Insignă

Se încarcă...
Împletitul din salcie



Este evident, că folosirea materiei prime din natură din preajma locurilor de trai ale omului a avut loc cu milenii în urmă. Arheologii presupun că şi vasele din argilă erau iniţial împletite din nuiele, apoi acoperite cu lut, iar după ardere acestea deveneau mai rezistente. Şi în prezent în unele sate din centrul şi nordul Moldovei se întîlnesc forme foarte vechi de construire a diferitor acareturi inclusiv şi ale caselor, pereţii cărora mai întîi se împletesc din nuiele-prăjini mai groase, apoi se acoperă cu cîteva straturi de argilă îmbinată de asemenea cu paiele plantelor cerealiere. Astfel de „case de nuiele” întotdeauna au fost mai calde. De rînd cu locuinţa şi acareturile gospodăreşti strămoşii noştri se îndeletniceau iniţial pentru sine cu crearea diferitor obiecte necesare în gospodărie: coşuri felurite, rogojini de aşternut pe podeaua de lut, anumite obiecte de uz casnic de păstrare a produselor, de transportare a lor, leagăne pentru copii, coşuri la mijloacele de transportare, garduri împletite. Desigur, împletitul din foi de porumb şi paie de grîu sau secară a putut apărea numai după ce acestea au început să fie cultivate pe teritoriul Moldovei. Este dificil, să afirmăm care a fost geneza fenomenului apariţiei acestor îndeletniciri, fiindcă nu s-au păstrat urme, dar este logic şi evident că omul a trăit în armonie cu mediul înconjurător şi a folosit bogăţiile lui, iar obiectele create au venit cu timpul, fiind rodul fanteziei şi spiritului său de creaţie.

În ultimul timp, poţi întîlni la expoziţiile naţionale, raionale meşteri împletitori, care îşi manifestă spiritul de creaţie la folosirea materiei prime naturale – nuiele de răchită sau salcie, papură, paie şi foi de porumb. Unii din ei au ajuns să producă o gamă largă de articole, ce provoacă un mare interes, datorită aspectului natural ecologic şi decorativ al împletiturilor. Merită să fie subliniat faptul că acest domeniu al împletiturilor din materiale vegetale era pe cale de dispariţie. Datorită unei activităţi permanente de deschidere a unor posibilităţi de instruire, oferirea locurilor de muncă şi popularizarea artizanatului din partea Uniunii Meşterilor Populari, Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, mass-media ş. a. meşteşugul începe să se dezvolte. În prezent, devine tot mai cunoscut datorită includerii sale în curriculumul şcolar, la educaţia tehnologică şi , în plus, a apariţiei unor publicaţii − îndrumare metodice, cum poate fi însuşită arta împletitului din nuiele (autor A. Clim, I. Bălteanu), din foi de porumb şi papură (N. Cangea, E. Voloşciuc), paie (P. Bucătaru). În republică sînt deja cunoscute unele ateliere de producere a acestor articole împletite: din nuiele de răchită – „lozie” (o. Soroca, s. Rubleniţa, s. Reciula, Teleneşti, Manta, Chişinău ş. a.); din paie (or. Bălţi, s. Mihăileni, r-nul Rîşcani ş. a.), din foi de porumb şi papură (r-nul Criuleni, r-nul Orhei s. Mitoc, s. Chiperceni).

Pentru meşterii împletitori de la sate este problematică obţinerea materialelor vegetale de împletire din flora spontană. În ultimele decenii în legătură cu aplicarea „Legii meşteşugurilor populare artistice din Republica Moldova”, administraţia locală, primăriile şi ocolurile silvice sînt obligate să ajute meşteşugarii să obţină materiale de împletire, să le ofere parcele de sădire a salciei şi spaţii pentru ateliere meşteşugăreşti.

sursa:moldovenii.md

Vizualizări: 6817

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Specii de salcie

Cel mai important lucru în acest meşteşug este să cunoşti speciile salciei (răchitei) şi să le colectezi anume pe acelea, care sînt bune pentru împletit. La început, pînă la cultivarea salciei speciale, bune pentru împletire oamenii foloseau salcia din flora spontană. Mulţi o folosesc şi astăzi, însă între timp, odată cu dezvoltarea industriei meşteşugăreşti au început să se cultive specii de salcie, care oferă o cantitate sporită de nuiele calitative (genul Salix). S-a stabilit că salcia bună de împletit este cea de „genul Salix”, care cuprinde aproape 300 specii. În Moldova cresc multe specii de salcie, care sînt adesea numite în popor: răchită, salcie, lozie. Salcia creşte în apropierea apei, în luncile cu umiditate sporită, iar locurile, în care creşte din abundenţă sînt numite „răchitării”. Salcia poate fi: arbor, arbust şi subarbust, uneori ea creşte foarte înaltă.

Se cunosc mai multe specii de salcie: salcia albă sau răchita albă, răchita americană de culoare brună, verzuie, gălbuie, răchita roşie sau purpurie, răchita cenuşie, răchita „plesnitoare”. Ultima creşte bine în flora spontană pe diferite soluri argiloase, nisipoase, iar din mlaja ei pot fi împletite obiecte mari pentru gospodărie. Există anumite metode şi criterii de apreciere a calităţii salciei pentru împletire, în dependenţă de proporţiile frunzelor şi lungimea tulpinilor.

sursa:moldovenii.md

Recoltarea și depozitarea nuielelor de salcie



Tăierea manuală sau mecanică a mlădiţelor de salcie are loc către sfîrşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie odată cu intrarea ei în repaos vegetativ. Tăierea mlajei se petrece anual, la împletire se folosesc numai nuiele de 1 an de zile. Urmează apoi sortarea mlajei de răchită pe grupe de calitate, care respectiv vor fi „cojite” sau se vor folosi cele „necojite”. Cele necojite pot fi folosite la diferite lucrări din gospodărie – legarea viţei-de-vie, de snopi, la confecţionarea coşurilor mari etc.

După tăierea nuielelor de răchită, acestea se curăţă de frunze, se zvîntează şi se sortează, se leagă snopi în două-trei locuri.

Snopii de salcie necojită se depozitează în adăposturi acoperite, deschise şi bine aerisite sau în aer liber. Snopii se pun în cruce la distanţă unii de alţii, formînd nişte straturi sau în poziţie verticală (glugi, căpiţe) ca să poată pătrunde aerul. Pe parcurs stivele de nuiele se verifică, ca să nu fie atacate de mucegai.

Nuielele de salcie necojite, verzi, constituie forma simplă de valorificare, ele fiind utilizate la împletirea diferitor obiecte necesare în agricultură, viticultură, legumicultură. Acestea se mai numesc piese cenuşii, adică necojite.

sursa:moldovenii.md

Prelucrarea nuielelor de salcie – fierberea şi cojirea lor



Cel de-al doilea grup de nuiele sînt cele „cojite”, destinate împletiturilor fine utilitar-decorative (paniere, fructiere, coşuri pentru pască, rozete, poliţe, mobilă etc.), iar pentru a obţine nuiele de calitate superioară şi o gamă cromatică variată, acestea sînt supuse fierberii şi procesului de albire sau coloraţie.

Prima operaţie de prelucrare a nuielelor pentru împletire este fierberea acestora, după o anumită sortare. În urma fierberii nuielele – partea lemnoasă obţine o coloratură naturală frumoasă şi uniformă. Decojitul nuielelor după fierbere devine mai uşor.

Fierberea nuielelor necojite are loc în cazane mari la o temperatură de peste 100º C sau în instalaţii speciale de mare capacitate. Durata de fierbere medie este de la 8 pînă la 12 ore şi variază în funcţie de specia salciei sau de cît timp s-au uscat nuielele. Pentru a constata dacă salcia este fiartă suficient se încearcă cîteva dintre nuiele, dacă se decojesc uşor. Snopii fierţi se scot din cazan şi se stivuiesc în picioare ca să se scurgă apa.

Cojirea nuielelor se execută manual sau cu ajutorul maşinilor speciale de cojit răchită. O maşină de cojit poate efectua în 8 ore decojirea a 300-400 kg de nuiele necojite, iar la cojirea manuală se obţin cu mult mai puţine nuiele (30-40 kg).

Mai există un proces, care nu întotdeauna este realizat, acesta depinde de grosimea nuielelor, de interesul eficienţei economice ş. a. Vorbim de operaţia de despicare a nuielelor, atît a celor fierte cojite cît şi a celor necojite, care are loc manual prin intermediul unui cuţit cu 3 muchii ascuţite sau cu ajutorul unei maşini de despicat şi de jeluit nuielele, pentru a le da mai multă plasticitate.

sursa:moldovenii.md

Uscarea şi păstrarea nuielelor cojite

Cel mai indicat e să folosim pentru împletire nuielele imediat după cojire fiindcă ele sînt mai plastice, însă dacă nu e posibil apoi după fierbere şi cojire, nuielele trebuie uscate în mod natural, inclusiv şi la soare. Ca urmare nuielele obţin o culoare plăcută aurie închisă. Este folosită şi metoda de uscare în încăperi închise la temperatura de 20-25ºC timp de cîteva zile. După uscarea suficientă nuielele se depozitează după categorii în şoproane împletite şi aerisite pe suporturi, care permit pătrunderea aerului. Pentru o uscare cît mai bună snopii de nuiele se aşează în picioare sub formă romboidală. Şoproanele pentru păstrarea nuielelor de obicei sînt împletite din nuiele groase (sau din plase de sîrmă), care sînt construite pe carcase de lemn, acoperite cu ardezie ş. a., pereţii dinăuntru sînt căptuşiţi cu rogojini confecţionate din papură, ca să permită aerisirea şi să împiedice pătrunderea umezelii. Astfel de şoproane bine aerisite sînt binevenite şi pentru depozitarea obiectelor gata împletite. În gospodăriile ţărăneşti, unde se produc puţine obiecte, împletirea are loc îndată după cojire şi sortare după calitate.

sursa:moldovenii.md

Impletirea nuielelor de salcie

Înainte de împletire nuielele se pun pentru umezire în nişte uluce şi se stropesc cu apă, se acoperă cu pînze groase umede sau cu altceva şi se lasă pentru 8-10 ore. Din nuielele cojite se execută diferite obiecte utilitar-decorative, mobilier. Meşterii care împletesc sînt numiţi, în general „împletitori de coşuri”.

În atelierele specializate de împletire fiecare meşter execută doar un anumit proces. Unii fac fundul obiectelor, care poate fi de diferite forme (pătrat, dreptunghiular, oval, rotund etc.), alţii împletesc partea laterală − pereţii, ceilalţi – fac gura sau marginea de sus a obiectelor, următorii − împletesc torţile.

Executarea fundului pieselor împletite depinde de forma lui, însă în principiu poate fi circulară, ovală dreptunghiulară pe baza păruşilor vergelor aşezaţi perpendicular pe scheletul fundului. Ultima operaţie de confecţionare a bazei obiectului este retezarea capetelor de nuiele şi păruşi rămaşi în afara suprafeţei fundului.

Mai multe varietăţi tehnologice sînt înregistrate la împletirea părţilor laterale: în formă inelară, de bandă, simplă, etc. Mai întîi se introduc păruşii ascuţiţi în golurile de pe marginea fundului, apoi toate capetele lor se leagă sus provizoriu şi se începe împletirea de jos în sus cu trecerea nuielelor subţiri în jurul păruşilor verticali asemenea ţesutului simplu sau cu desen, asemenea împletirii din pănuşi şi papură.

Gura coşului poate fi simplă şi cu cosiţă. Marginea simplă se obţine prin îndoirea şi răsucirea păruşilor verticali şi trecerea lor orizontală peste fiecare doi păruşi următori. Obiectele împletite din nuiele pot avea două toarte paralele sau una deasupra peste coş la mijloc. Mai întîi se realizează scheletul torţii din mai multe nuiele, uneori şi din sîrmă metalică, apoi pe schelet se împleteşte prin diferite metode: „şah”, ales cu motive geometrice, „în ochi”, simplu, acoperind toarta cu o factură deasă împletită din nuiele ca să fie rezistentă.

sursa:moldovenii.md

Obiecte împletite din nuiele de salcie


Marea varietate de obiecte împletite din nuiele diferă după categoria nuielelor: necojite, cojite, despicate şi jeluite. Respectiv conform criteriului funcţional şi celui tehnico-decorativ obiectele împletite pot fi sistematizate în felul următor: coşuri pentru legume, pentru fructe, pentru ciuperci, pentru căpşuni (mure şi zmeură), pentru flori, coşuri de dus la piaţă (cu şi fără capac), coşuri pentru pască, pentru pîine, pentru sticle, pentru rufe, pentru gheme, pentru struguri, pentru porumb, pentru ouă, vase de sticlă acoperite cu împletire din nuiele etc.; mobilier – fotolii, leagăne pentru copii, lăzi de păstrare a albiturilor şi pînzelor, taburete, scaune, mese, canapele etc.

sursa:moldovenii.md

Finisarea împletiturilor de salcie



Împletiturile din salcie sînt supuse spălării fără detergenţi pentru a li se unifica culoarea dar şi în scopul de a se scoate praful, petele apărute în urma lucrărilor. Apoi urmează cea mai des folosită metodă de bronzare la soare timp de 10-20 ore a împletiturilor pentru a le reda o culoare brună-argintie naturală. În acest timp ele trebuie întoarse ca bronzarea să fie uniformă. Unii meşteşugari aplică vopsirea cu coloranţi naturali deschişi pentru uniformitatea culorii, alţii preferă să le înfrumuseţeze prin lăcuire − 1-2 straturi cu lacuri sau soluţii de răşină prin metoda de pulverizare.

Cele mai solicitate împletituri sînt coşurile de piaţă, gospodărie, de sfinţire a paştii, de plajă, mobilier, coşuri pentru copturi, de birou şi m. a.

Meşterii populari împletitori participă la diferite expoziţii naţionale şi concursuri „Tezaur”, Festivalul vinului, Ziua oraşului, „Fabricat în Moldova”, expoziţii tematice anuale la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (MNEIN), obţinînd multe diplome, premii băneşti.

sursa;moldovenii.md

Mestesugul impletitului, in special din paie, ca si toate mestesugurile din fibre naturale de altfel este cunoscut inca din Antichitate.
O etapa de inflorire se intalneste in Basarabia intre sec. XIX-XX unde mesteri iscusiti se specializau in a acoperi casele cu paie de secara.

In ziua de azi mesterii care mai practica mestesugul impletitului confectioneaza diverse obiecte decorative, obiecte de uz casnic sau jucarii din paie de secara, ovaz, orz sau grau, acestea fiind materiale 100% naturale.
Desi numarul practicantilor este tot mai mic, cei care impletesc fac acest lucru atat pentru supravietuire ca modalitate de existenta cat si datorita actiunii pozitive a paielor prin proprietatile lor curative demonstrata si de specialisti sau chiar a practicarii propriu-zise a mestesugului.

Alun

In zona Buzaului, impletitul din nuiele de alun sau rachita este cunoscut din cele mai vechi timpuri. Daca cele mai groase nuiele erau folosite pentru cosuri de porumb sau garduri in jurul curtilor, din nuielele mai subtiri se faceau cosuri pentru caratul fructelor sau a strugurilor.

Mestesugul impletitului, in special din paie, ca si toate mestesugurile din fibre naturale de altfel este cunoscut inca din Antichitate.
O etapa de inflorire se intalneste in Basarabia intre sec. XIX-XX unde mesteri iscusiti se specializau in a acoperi casele cu paie de secara.

In ziua de azi mesterii care mai practica mestesugul impletitului confectioneaza diverse obiecte decorative, obiecte de uz casnic sau jucarii din paie de secara, ovaz, orz sau grau, acestea fiind materiale 100% naturale.
Desi numarul practicantilor este tot mai mic, cei care impletesc fac acest lucru atat pentru supravietuire ca modalitate de existenta cat si datorita actiunii pozitive a paielor prin proprietatile lor curative demonstrata si de specialisti sau chiar a practicarii propriu-zise a mestesugului.
Daca cele mai groase nuiele erau folosite pentru cosuri de porumb sau garduri in jurul curtilor, din nuielele mai subtiri se faceau cosuri pentru caratul fructelor sau a strugurilor. De impletitul cosurilor se ocupa mai mult femeile deoarece se cere migala iar intreaga operatiune necesita parcurgerea mai multor etape.

Intr-o prima faza se procura materia prima care poate fi alunul sau molidul dupa caz. Dupa ce se fierb nuielele pentru o elasticitate si o rezistanta mai mare, se despica cu un obiect taios si se impletesc.

Panusa

Impletiturile din panusa sunt raspandite in Transilvania, cu o traditie adanc inradacinata in judetele Timis, Mures si Brasov.
Cunoscuta in judetul Mures de la jumatatea sec. XX panusa, adica foaia ce inveleste stiuletele de porumb, este folosita pentru diverse obiecte decorative sau de uz casnic cum ar fi: flori, linguri, genti si posete, perne pentru scaune etc.
Astfel de obiecte realizate au devenit repede cunoscute in Romania si in ultima vreme si in Europa Occidentala.

Procedeul de impletire a panusei se aseamana cu cel de impletire a papurei. Impletit propriu-zis este firul rezultat prin rasucirea foilor de porumb. Acestea se alipesc, apoi se introduce foaia urmatoare cu fata subtire inainte, dupa care se continua rasucirea. Rasucirea se face spre partea stanga, iar impletirea spre dreapta. Produsul final poate fi ornamentat dupa cum doreste fiecare mester. Elementele decorative sunt lucrate separat si aplicate la final pe cosuri, posete sau genti.

Papura

Folosita la obiecte a caror uzura si umiditate este mare, papura a fost din cele mai vechi timpuri considerata un material solid si usor de gasit in apropierea asezarilor omenesti cum ar fi balti sau iazuri. Ea poate fi utilizata atat la confectionarea de obiecte de gospodarie cat si pentru realizarea de decoratiuni.

In prezent se utilizeaza 3 metode de impletire a obiectelor din papura.
Cea mai cunoscuta modalitate este impletitul dupa calapod. Prima data se face un model din lemn al obiectului care trebuie realizat. Procesul incepe de la baza calapodului folosind unul, doua sau chiar trei fire rasucite de papura sau fire separate, de o calitate mai buna. Se fac prin metoda calapodului tavite, palarii, cosuri sau cosulete si „tesaturi” pentru imbracarea buteliilor de sticla sau a damingenelor atat pentru protectie cat si pentru un aspect placut.

O alta metoda este impletitul papurei prin utilizarea razboiului vertical de tesut. Se confectioneaza in acest sens rogojinele la care urzeala poate fi din fire de papura rasucita, din canepa sau liber de tei. Batatura insa trebuie sa fie intotdeauna din fire de papura. Sacosele pentru piata specifice zonei basarabene asa numitele “cosolcii” se pot realiza prin aceasta metoda.

A treia metoda este confectionarea articolelor folosind o banda impletita din trei fire de papura. Se pot realiza stergatori, diverse suporturi de forma ovala, rotunda sau patrata. Banda obtinuta se coase utilizand tot fire de papura. Prin aceasta metoda pot fi confectionate chiar si obiecte de incaltaminte traditionala.

Pai

Impletitul in paie este un mestesug aparut in comunitatile de sasi ardeleni. Acestia isi doreau sa utilizeze la maximum ceea ce le permitea natura sa cultive. Mestesugul este realizat de femeile pricepute deoarece presupune indemanare, migala si un dezvoltat simt al esteticului.
Paiele, fragile pe de o parte dar si extrem de rigide, impletite respectand anumite reguli, sunt recoltate in lunile iulie – august cand cerealele ajung la maturitate si la nuanta de un alb – galbui.
Pentru a obtine lungimea maxima ele se taie de la nivelul pamantului dupa care se expun la soare cel mult doua zile ca sa aiba o culoare uniforma. Paiul se taie de la noduri si i se scoate invelisul deoarece este folosit doar miezul. In final se obtin cam 7-8 categorii din paiele prelucrate, pentru fiecare gasindu-se diverse intrebuintari. Dupa ce au fost taiate si curatate se umezesc in vase cu apa pe toata lungimea lor. Astfel pregatite, paiele sunt utilizate la impletitul palariilor de lucru sau de sarbatoare.

sursa:traditii.ro

Multumesc frumos Lenus,interesanta postare adusa drept completare...
Merci pentru prezentari , sint interesante si educative, week-end placut
Multumesc pentru popas si apreciere d-na Elena

© 2014   Created by Lenuş.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor