Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august) - colecţia "Vieţile sfinţilor" a bibliotecii - Reeditare electronică necomercială după cele 12 volume „Vieţile Sfinţilor" apărute între anii 1991 şi 1998 la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor (volumele consacrate lunilor septembrie-aprilie) şi apoi la Editura Episcopiei Romanului (volumele consacrate lunilor mai-august), realizată de Ioan Muntean. Lucrarea conţine cu icoane, biserici şi/sau opere de artă referitoare la sfântul evocat, coleţionate şi prelucrate de pe internet.

Vizualizări: 120

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla


7 August
 

O, Prea Cuvioasă Maică Teodora, care din copilărie pe Hristos L-ai iubit și pentru dragostea Lui în toată viața ta te-ai nevoit; multe nevoințe și ispite ai suferit și în viața cea pustnicească, cu darul lui Dum­nezeu, ai sporit. Cu mulțimea înfrânării și a lacrimilor celor duhovnicești, sufletul tău l-ai luminat și în singurătatea pustiei cu isprăvile faptelor tale celor bune ai strălucit. Pustia Sihlei cu viața ta o ai sfințit și pildă sihaștrilor te-ai făcut. Iar Prea Bunul Dumnezeu, la vremea cuvenită, sfințenia vieții tale a des­coperit-o și ca pe o comoară ascunsă lumii te-a arătat.

De aceea, și noi nevrednicii, cu evlavie și cu credință, cerem sfintele tale rugăciuni și te chemăm: roagă-te Prea Înduratului nostru Mântuitor, ca și noi păcătoșii în vremea vieții noastre și în vremea sfârșitului nostru să do­bândim mila și mântuirea Lui, spre a slăvi și a ne închina în veacul de acum și în cel viitor Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/