Adaugă un comentariu

admin Comentariu publicat de Lenuş Lungu pe Martie 18, 2011 la 7:32pm

Vă urez bun venit!


More Welcome Comments

inactiv Comentariu publicat de Gabriela Ene pe Octombrie 5, 2010 la 1:55pm

Viata Sf. Cuvioase Paraschiva

Viaţa

Tatăl Sfintei Parascheva se numea Nichita. Nu cunoaştem numele mamei ei. Aceştia au avut încă un fiu, viitorul Sfânt Eftimie Izvorâtorul de Mir, episcopul Maditelor, oraş din Tracia răsăriteană, aproape de strâmtoarea Dardanele. Unii spun că tatăl lor a murit devreme şi astfel au rămas orfani. Mama lor l-a dus pe Sfântul Eftimie de tânăr într-o mănăstire din Constantinopol unde s-a nevoit 30 de ani ducându-i-se vestea de mare ascet şi sfânt. Pentru aceasta, episcopul de Perinthos l-a hirotonit diacon. Mai târziu a fost hirotonit preot şi, în cele din urmă, episcop de Madit. Viaţa sfântă şi faptele sale l-au făcut cunoscut şi împăratului Vasile al II-lea (976-1025) care a venit în Matid şi l-a vizitat.
Binecuvântata mamă a Sfintei Parascheva s-a ocupat de creşterea ei. A hrănit-o cu frica şi dragostea faţă de Dumnezeu, potrivit poruncilor Domnului. Mergea împreună cu mama ei în mod regulat la biserică, asculta şi cerceta Legea lui Dumnezeu şi căuta să o îndeplinească. Este caracteristic faptul care s-a întâmplat când a mers la biserică, la vârsta de 10 ani, şi a auzit citindu-se Evanghelia zilei. Aceasta se referea la dialogul dintre tânărul bogat şi Mântuitorul. Vinde-ţi averea ta şi o dă la săraci şi urmează Mie, a zis Domnul tânărului bogat, care voia să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Pentru mine vorbeşte, a zis micuţa Parascheva, ca oarecând Sfântul Antonie care a auzit aceeaşi Evanghelie. Şi, ieşind din biserică, a dat hainele sale primei fete sărace pe care a întâlnit-o şi s-a îmbrăcat cu hainele ei rupte. Aceasta o făcea deseori. Îşi împărţea hainele copiilor săraci şi mâncarea o dădea la copiii din şcoală.

Îşi dă crucea de pomană

Într-o zi, pe când mergea împreună cu îngrijitoarea ei, a întâlnit o fetiţă îmbrăcată cu haine rupte. I-a fost milă de ea şi a vrut să o ajute, însă deoarece nu avea la ea bani se pregătea să-i ofere crucea din aur pe care o purta la gât. Îngrijitoarea ei a încercat să o împiedice spunând, că nu este bine să-şi dea de pomană crucea. Parascheva a răspuns: Crucea ne-a învăţat să fim milostivi, şi cum este posibil ca bijuteria mea scumpă să nu poată fi folosită drept milostenie şi mângâiere pentru această fată săracă căreia nu i se potriveşte atâta lipsă şi sărăcie într-o societate care Îl are pe Hristos drept stăpân?!. Putea să fie indiferentă la sărăcie? Imediat i-a dat crucea fetiţei care, după prima clipă de surprindere, lăcrimând a binecuvântat cu vorbe emoţionante pe binefăcătoarea sa.
Altădată, într-o iarnă foarte rece, şi-a dăruit paltonul unor copii care sufereau de frig pe stradă.

Cerută în căsătorie

Această mare virtute sufletească a Paraschevei era reflectată şi pe faţa ei tânără deoarece sufletul luminează faţa şi o face foarte frumoasă. Prin urmare, Parascheva a fost cerută în căsătorie de tineri bogaţi care aveau o stare socială importantă şi înalte dregătorii, însă ea a refuzat propunerile lor. Părinţii ei, pentru a o impresiona, îi spuneau că cea mai mare dorinţă a lor este ca să o aşeze la casa sa înainte ca ei să moară, deoarece nu voiau ca ea să rămână orfană şi neprotejată. Parascheva, însă, răspundea: Tatăl Ceresc trăieşte, le vede şi le ocroteşte pe toate. Când cineva crede şi trăieşte conform sfaturilor şi poruncilor Lui, cum ar putea să rămână orfan? De ce vă gândiţi la moartea voastră? Zilele omului sunt în mâna lui Dumnezeu. Sunteţi în floarea vârstei şi tu, mamă, pari a fi o soră de-a mea mai mare. Prietenelor ei care o îndemnau să se căsătorească pe motiv că ce se va alege de marea ei bogăţie, Parascheva le arăta pe săraci şi pe copiii suferinzi şi le spunea: Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?.

Prima vizită la Constantinopol

Deoarece o dorinţă sfântă s-a aprins în inima ei şi nu-i mai putea rezista, a plecat de acasă la Constantinopol fără să fie observată de părinţi, de slujitori şi de rude. După ce a văzut toate locurile binecuvântate pe care le avea atunci Constantinopolul, adică multe biserici şi moaştele multor sfinţi şi după ce a primit sfaturi şi binecuvântări de la bărbaţii sfinţi care se găseau acolo, a plecat în Calcedon.

În Calcedon

Calcedon (actualul Kadiköy) se găseşte în Golful Bosforului, alături de Constantinopol. A fost sediul Sinodului IV Ecumenic.
Aici, după ce s-a închinat în biserica şi la moaştele Sfintei Muceniţe Eftimia, a plecat pe jos ca o cerşetoare în Heracleea Pontului. Între timp, părinţii ei au căutat-o peste tot şi au trimis oameni în multe locuri, însă fără rezultat.
În alte surse se afirmă că părinţii Sfintei Parascheva au murit înainte ca ea să plece de acasă.

În Heracleea Pontului

Heracleea Pontului sau Onoriados a fost întemediată în anul 550 î.Hr. Se mai numeşte şi Heracleea Pontică. Prima menţiune despre acest oraş se păstrează din anul 431, de la Sinodul III Ecumenic din Efes. Această episcopie a fost desfiinţată la sfârşitul secolul XIV. Numele ei actual este Eregni.
În Heracleea, Cuvioasa a găsit o biserică a Maicii Domnului şi a rămas în ea timp de cinci ani de zile, practicând toate nevoinţele, ca: şederea în picioare de toată noaptea, posturi, suspine, lacrimi şi doliu permanent. Cine ar putea să descrie aşternutul ei care era direct pe pământ, smerenia sa, inima ei curată?!

În Ierusalim

Sfânta avea o mare dorinţă de a merga la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte şi a rugat fierbinte pe Hristos şi pe Prea Sfânta Sa Maică să o învrednicească să facă acest lucru. Rugăciunea i-a fost auzită în urma multelor virtuţi pe care le-a deprins în biserica Maicii Domnului. Prin rânduiala lui Dumnezeu, s-au găsit unii creştini care au luat-o împreună cu ei la Ierusalim. După ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului şi s-a oprit la o mănăstire de maici. Nu este uşor a descrie câte ispite i-a adus acolo diavolul şi prin câte nevoinţe l-a înfruntat, învingându-l. Băutura ei era numai apă şi aceasta foarte puţină. Ca aşternut folosea o rogojină, avea o singură haină şi aceasta veche şi ruptă. Cântarea pe care o înălţa Domnului şi rugăciunea erau neîncetat pe buzele ei. Culmea virtuţilor ei erau înfrânarea şi smerenia. Se străduia să trăiască precum a trăit şi Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ilie -Înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos - şi Sfânta Maria Egipteanca vieţuitoare în această regiune timp 47 de ani. S-a hotărât să rămână în pustiul Iordanului unde gustase cele mai alese bucurii duhovniceşti.
Într-o noapte, priveghind ca de obicei în rugăciune şi asceză cu mâinile ridicate către cer, a văzut un înger luminat sub formă de tânăr, care a venit alături de ea şi i-a zis: Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului - pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce - iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume. Şi-a dat seama că este o vedenie dumnezeiască şi s-a bucurat mult pentru că se va despărţi de pământ şi va pleca la cer.

A doua vizită la Constantinopol

După această poruncă sfântă părăseşte pustia iubită şi, la vârsta de 25 de ani, se întoarce în Constantinopol. Aici se închină în măreaţa biserică Sfânta Sofia, în biserica Maicii Domnului din Vlaherne şi la alte locuri de închinare. În faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne îngenunchează, ridică mâinile şi vărsând multe lacrimi se roagă: Stăpâna mea Prea Sfântă, pe tine sprijin întreaga mea viaţă, în tine mi-am pus nădejdea. Nu îndepărta pe săraca roaba ta, nu mă ocoli pe mine, păcătoasa. De mică am iubit pe Fiul tău şi Dumnezeul meu. Tu cunoşti slăbiciunea firii omeneşti şi greşelile mele. Nu am altă nădejde. Tu eşti păzitoarea întregii mele vieţi. În pustiu pe tine te-am avut ajutor şi acum, când m-am întors în lume, fii iarăşi ajutorul meu. Pentru aceasta, rămâi alături de mine şi-mi fii povăţuitoare şi călăuzitoare până la sfârşitul vieţii mele.

În Kallicrateia

După ce s-a rugat şi a primit multe binecuvântări, a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, bolnavă şi sfârşită. Starea i-a fost înrăutăţită şi mai mult de o furtună în timpul căreia era în pericol de a se scufunda cu vaporul. Marinarii încercau cu greu să ajungă la un ţărm potrivit. Când Parascheva a simţit pericolul a strigat kalhv kravtei (...) şi de atunci, conform tradiţiei, acel loc s-a numit până astăzi Kallicrateia.
Kallicrateia, numită actualmente Mir Marsinan, este situată la ţărmul Golfului Athira (Büyük Çekmeçe), în partea de Sud-Est a Traciei. Aici se găsea monumentul şi biserica Sfintei Parascheva. Mai târziu, biserica a fost transformată în moschee. În 1980 a fost dărâmată şi în locul ei s-a construit o moschee nouă.
Conform unei mărturii, Sfânta Parascheva a ajuns în Epivata unde a întemeiat o obşte care se ocupa cu îngrijirea săracilor, a îngrijit de biserică şi a ajutat pe cei suferinzi, pe văduve, pe orfani, pe bătrâni şi pe toţi care erau în nevoi. Conform altei mărturii, mai demnă de luat în seamă, a venit în Kallicrateia din Tracia răsăriteană şi a îngrijit biserica Sfinţilor Apostoli. A petrecut aici doi ani, străină şi necunoscută de nimeni.

Plecarea la Domnul a Sfintei Parascheva

La vârsta de numai 27 de ani şi-a dat sfântul suflet în mâinile Domnului pe Care L-a iubit din copilărie. Trupul ei a fost înmormântat aproape de mare.
Au trecut mulţi ani. Localnicii au uitat-o pe străina care se nevoise şi îngrijise de biserica lor. Însă, Dumnezeu, Care-i slăveşte pe cei ce-L iubesc pe El, nu a uitat-o. După mulţi ani, marea a aruncat pe ţărmul Kallicratiei trupul neînsufleţit al unui marinar. Acesta mirosea foarte urât şi nimeni nu îndrăznea să treacă prin locul acela. Pe aproape, se nevoia un călugăr stâlpnic care se ruga zi şi noapte. Nemaisuferind mirosul greu, monahul a coborât de pe stâlp şi a rugat câţiva localnici să îngroape acel trup. În momentul în care săpau au găsit în pământ un trup nealterat. S-au mirat, însă fiind oameni simpli, nu au dat importanţă acestui fapt şi au aruncat trupul greu mirositor al marinarului în aceeaşi groapă şi au acoperit amândouă trupurile. Totul a fost dat uitării.
Un om evlavios din sat, pe nume Gheorghe, iubitor de Hristos, se ruga acasă ore în şir în timpul nopţii. Odată, înspre zori, a adormit puţin, şi a visat o tânără îmbrăcată în alb ca o împărăteasă, şezând pe un tron strălucit, înconjurată de multe cete de ostaşi luminaţi. Când el a văzut aceasta, s-a înspăimântat şi a căzut la pământ, neîndrăznind să privească la strălucirea şi frumuseţea lor. Unul dintre ostaşii strălucitor îmbrăcaţi l-a prins de mână, l-a ridicat şi i-a zis: Gheorghe, de ce aţi nesocotit trupul Cuvioasei Parascheva? Luaţi-l repede şi puneţi-l într-un sicriu strălucitor pentru că Împăratul Cerului a slăvit-o în cer şi vrea să o mărească şi pe pamânt. Şi împărăteasa îmbrăcată în alb i-a zis: Luaţi repede moaştele mele şi le puneţi într-un loc de cinste, pentru că nu pot să suport mirosul acestui om. De asemenea, i-a descoperit locul unde era înmormântată, numele şi locul ei de origine.
În aceeaşi seară, o altă femeie binecuvântată din sat, evlavioasa Eftimia a avut în somn aceeaşi vedenie. Dimineaţa, amândoi au povestit aceste vedenii consătenilor. Toţi au alergat la mormânt şi au găsit trupul nestricat al Cuvioasei răspândind o bună mireasmă şi făcând multe minuni atunci când l-au mutat cu sobor de preoţi şi credincioşi în biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia. Unii cercetători spun că sfintele moaşte au rămas la Epivat aproximativ 200 de ani, iar nu în Kallicrateia. Minunile care au urmat atât în acel sat, cât şi în celelalte sate de unde au fost aduşi bolnavi aici, dovedesc sfinţenia ei. Erau vindecaţi tot felul de bolnavi, infirmi şi demonizaţi. Sfintele ei moaşte au devenit un izvor de vindecări. Nenumăraţi credincioşi veneau zilnic să sărute sfintele moaşte şi să o roage pe Cuvioasa Parascheva să mijlocească la Dumnezeu pentru izbăvirea lor.
După aproximativ 200 de ani moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate la Târnovo - capitala Imperiului vlaho-bulgar.

Viaţa

Tatăl Sfintei Parascheva se numea Nichita. Nu cunoaştem numele mamei ei. Aceştia au avut încă un fiu, viitorul Sfânt Eftimie Izvorâtorul de Mir, episcopul Maditelor, oraş din Tracia răsăriteană, aproape de strâmtoarea Dardanele. Unii spun că tatăl lor a murit devreme şi astfel au rămas orfani. Mama lor l-a dus pe Sfântul Eftimie de tânăr într-o mănăstire din Constantinopol unde s-a nevoit 30 de ani ducându-i-se vestea de mare ascet şi sfânt. Pentru aceasta, episcopul de Perinthos l-a hirotonit diacon. Mai târziu a fost hirotonit preot şi, în cele din urmă, episcop de Madit. Viaţa sfântă şi faptele sale l-au făcut cunoscut şi împăratului Vasile al II-lea (976-1025) care a venit în Matid şi l-a vizitat.
Binecuvântata mamă a Sfintei Parascheva s-a ocupat de creşterea ei. A hrănit-o cu frica şi dragostea faţă de Dumnezeu, potrivit poruncilor Domnului. Mergea împreună cu mama ei în mod regulat la biserică, asculta şi cerceta Legea lui Dumnezeu şi căuta să o îndeplinească. Este caracteristic faptul care s-a întâmplat când a mers la biserică, la vârsta de 10 ani, şi a auzit citindu-se Evanghelia zilei. Aceasta se referea la dialogul dintre tânărul bogat şi Mântuitorul. Vinde-ţi averea ta şi o dă la săraci şi urmează Mie, a zis Domnul tânărului bogat, care voia să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Pentru mine vorbeşte, a zis micuţa Parascheva, ca oarecând Sfântul Antonie care a auzit aceeaşi Evanghelie. Şi, ieşind din biserică, a dat hainele sale primei fete sărace pe care a întâlnit-o şi s-a îmbrăcat cu hainele ei rupte. Aceasta o făcea deseori. Îşi împărţea hainele copiilor săraci şi mâncarea o dădea la copiii din şcoală.

Îşi dă crucea de pomană

Într-o zi, pe când mergea împreună cu îngrijitoarea ei, a întâlnit o fetiţă îmbrăcată cu haine rupte. I-a fost milă de ea şi a vrut să o ajute, însă deoarece nu avea la ea bani se pregătea să-i ofere crucea din aur pe care o purta la gât. Îngrijitoarea ei a încercat să o împiedice spunând, că nu este bine să-şi dea de pomană crucea. Parascheva a răspuns: Crucea ne-a învăţat să fim milostivi, şi cum este posibil ca bijuteria mea scumpă să nu poată fi folosită drept milostenie şi mângâiere pentru această fată săracă căreia nu i se potriveşte atâta lipsă şi sărăcie într-o societate care Îl are pe Hristos drept stăpân?!. Putea să fie indiferentă la sărăcie? Imediat i-a dat crucea fetiţei care, după prima clipă de surprindere, lăcrimând a binecuvântat cu vorbe emoţionante pe binefăcătoarea sa.
Altădată, într-o iarnă foarte rece, şi-a dăruit paltonul unor copii care sufereau de frig pe stradă.

Cerută în căsătorie

Această mare virtute sufletească a Paraschevei era reflectată şi pe faţa ei tânără deoarece sufletul luminează faţa şi o face foarte frumoasă. Prin urmare, Parascheva a fost cerută în căsătorie de tineri bogaţi care aveau o stare socială importantă şi înalte dregătorii, însă ea a refuzat propunerile lor. Părinţii ei, pentru a o impresiona, îi spuneau că cea mai mare dorinţă a lor este ca să o aşeze la casa sa înainte ca ei să moară, deoarece nu voiau ca ea să rămână orfană şi neprotejată. Parascheva, însă, răspundea: Tatăl Ceresc trăieşte, le vede şi le ocroteşte pe toate. Când cineva crede şi trăieşte conform sfaturilor şi poruncilor Lui, cum ar putea să rămână orfan? De ce vă gândiţi la moartea voastră? Zilele omului sunt în mâna lui Dumnezeu. Sunteţi în floarea vârstei şi tu, mamă, pari a fi o soră de-a mea mai mare. Prietenelor ei care o îndemnau să se căsătorească pe motiv că ce se va alege de marea ei bogăţie, Parascheva le arăta pe săraci şi pe copiii suferinzi şi le spunea: Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?.

Prima vizită la Constantinopol

Deoarece o dorinţă sfântă s-a aprins în inima ei şi nu-i mai putea rezista, a plecat de acasă la Constantinopol fără să fie observată de părinţi, de slujitori şi de rude. După ce a văzut toate locurile binecuvântate pe care le avea atunci Constantinopolul, adică multe biserici şi moaştele multor sfinţi şi după ce a primit sfaturi şi binecuvântări de la bărbaţii sfinţi care se găseau acolo, a plecat în Calcedon.

În Calcedon

Calcedon (actualul Kadiköy) se găseşte în Golful Bosforului, alături de Constantinopol. A fost sediul Sinodului IV Ecumenic.
Aici, după ce s-a închinat în biserica şi la moaştele Sfintei Muceniţe Eftimia, a plecat pe jos ca o cerşetoare în Heracleea Pontului. Între timp, părinţii ei au căutat-o peste tot şi au trimis oameni în multe locuri, însă fără rezultat.
În alte surse se afirmă că părinţii Sfintei Parascheva au murit înainte ca ea să plece de acasă.

În Heracleea Pontului

Heracleea Pontului sau Onoriados a fost întemediată în anul 550 î.Hr. Se mai numeşte şi Heracleea Pontică. Prima menţiune despre acest oraş se păstrează din anul 431, de la Sinodul III Ecumenic din Efes. Această episcopie a fost desfiinţată la sfârşitul secolul XIV. Numele ei actual este Eregni.
În Heracleea, Cuvioasa a găsit o biserică a Maicii Domnului şi a rămas în ea timp de cinci ani de zile, practicând toate nevoinţele, ca: şederea în picioare de toată noaptea, posturi, suspine, lacrimi şi doliu permanent. Cine ar putea să descrie aşternutul ei care era direct pe pământ, smerenia sa, inima ei curată?!

În Ierusalim

Sfânta avea o mare dorinţă de a merga la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte şi a rugat fierbinte pe Hristos şi pe Prea Sfânta Sa Maică să o învrednicească să facă acest lucru. Rugăciunea i-a fost auzită în urma multelor virtuţi pe care le-a deprins în biserica Maicii Domnului. Prin rânduiala lui Dumnezeu, s-au găsit unii creştini care au luat-o împreună cu ei la Ierusalim. După ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului şi s-a oprit la o mănăstire de maici. Nu este uşor a descrie câte ispite i-a adus acolo diavolul şi prin câte nevoinţe l-a înfruntat, învingându-l. Băutura ei era numai apă şi aceasta foarte puţină. Ca aşternut folosea o rogojină, avea o singură haină şi aceasta veche şi ruptă. Cântarea pe care o înălţa Domnului şi rugăciunea erau neîncetat pe buzele ei. Culmea virtuţilor ei erau înfrânarea şi smerenia. Se străduia să trăiască precum a trăit şi Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ilie -Înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos - şi Sfânta Maria Egipteanca vieţuitoare în această regiune timp 47 de ani. S-a hotărât să rămână în pustiul Iordanului unde gustase cele mai alese bucurii duhovniceşti.
Într-o noapte, priveghind ca de obicei în rugăciune şi asceză cu mâinile ridicate către cer, a văzut un înger luminat sub formă de tânăr, care a venit alături de ea şi i-a zis: Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului - pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce - iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume. Şi-a dat seama că este o vedenie dumnezeiască şi s-a bucurat mult pentru că se va despărţi de pământ şi va pleca la cer.

A doua vizită la Constantinopol

După această poruncă sfântă părăseşte pustia iubită şi, la vârsta de 25 de ani, se întoarce în Constantinopol. Aici se închină în măreaţa biserică Sfânta Sofia, în biserica Maicii Domnului din Vlaherne şi la alte locuri de închinare. În faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne îngenunchează, ridică mâinile şi vărsând multe lacrimi se roagă: Stăpâna mea Prea Sfântă, pe tine sprijin întreaga mea viaţă, în tine mi-am pus nădejdea. Nu îndepărta pe săraca roaba ta, nu mă ocoli pe mine, păcătoasa. De mică am iubit pe Fiul tău şi Dumnezeul meu. Tu cunoşti slăbiciunea firii omeneşti şi greşelile mele. Nu am altă nădejde. Tu eşti păzitoarea întregii mele vieţi. În pustiu pe tine te-am avut ajutor şi acum, când m-am întors în lume, fii iarăşi ajutorul meu. Pentru aceasta, rămâi alături de mine şi-mi fii povăţuitoare şi călăuzitoare până la sfârşitul vieţii mele.

În Kallicrateia

După ce s-a rugat şi a primit multe binecuvântări, a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, bolnavă şi sfârşită. Starea i-a fost înrăutăţită şi mai mult de o furtună în timpul căreia era în pericol de a se scufunda cu vaporul. Marinarii încercau cu greu să ajungă la un ţărm potrivit. Când Parascheva a simţit pericolul a strigat kalhv kravtei (...) şi de atunci, conform tradiţiei, acel loc s-a numit până astăzi Kallicrateia.
Kallicrateia, numită actualmente Mir Marsinan, este situată la ţărmul Golfului Athira (Büyük Çekmeçe), în partea de Sud-Est a Traciei. Aici se găsea monumentul şi biserica Sfintei Parascheva. Mai târziu, biserica a fost transformată în moschee. În 1980 a fost dărâmată şi în locul ei s-a construit o moschee nouă.
Conform unei mărturii, Sfânta Parascheva a ajuns în Epivata unde a întemeiat o obşte care se ocupa cu îngrijirea săracilor, a îngrijit de biserică şi a ajutat pe cei suferinzi, pe văduve, pe orfani, pe bătrâni şi pe toţi care erau în nevoi. Conform altei mărturii, mai demnă de luat în seamă, a venit în Kallicrateia din Tracia răsăriteană şi a îngrijit biserica Sfinţilor Apostoli. A petrecut aici doi ani, străină şi necunoscută de nimeni.

Plecarea la Domnul a Sfintei Parascheva

La vârsta de numai 27 de ani şi-a dat sfântul suflet în mâinile Domnului pe Care L-a iubit din copilărie. Trupul ei a fost înmormântat aproape de mare.
Au trecut mulţi ani. Localnicii au uitat-o pe străina care se nevoise şi îngrijise de biserica lor. Însă, Dumnezeu, Care-i slăveşte pe cei ce-L iubesc pe El, nu a uitat-o. După mulţi ani, marea a aruncat pe ţărmul Kallicratiei trupul neînsufleţit al unui marinar. Acesta mirosea foarte urât şi nimeni nu îndrăznea să treacă prin locul acela. Pe aproape, se nevoia un călugăr stâlpnic care se ruga zi şi noapte. Nemaisuferind mirosul greu, monahul a coborât de pe stâlp şi a rugat câţiva localnici să îngroape acel trup. În momentul în care săpau au găsit în pământ un trup nealterat. S-au mirat, însă fiind oameni simpli, nu au dat importanţă acestui fapt şi au aruncat trupul greu mirositor al marinarului în aceeaşi groapă şi au acoperit amândouă trupurile. Totul a fost dat uitării.
Un om evlavios din sat, pe nume Gheorghe, iubitor de Hristos, se ruga acasă ore în şir în timpul nopţii. Odată, înspre zori, a adormit puţin, şi a visat o tânără îmbrăcată în alb ca o împărăteasă, şezând pe un tron strălucit, înconjurată de multe cete de ostaşi luminaţi. Când el a văzut aceasta, s-a înspăimântat şi a căzut la pământ, neîndrăznind să privească la strălucirea şi frumuseţea lor. Unul dintre ostaşii strălucitor îmbrăcaţi l-a prins de mână, l-a ridicat şi i-a zis: Gheorghe, de ce aţi nesocotit trupul Cuvioasei Parascheva? Luaţi-l repede şi puneţi-l într-un sicriu strălucitor pentru că Împăratul Cerului a slăvit-o în cer şi vrea să o mărească şi pe pamânt. Şi împărăteasa îmbrăcată în alb i-a zis: Luaţi repede moaştele mele şi le puneţi într-un loc de cinste, pentru că nu pot să suport mirosul acestui om. De asemenea, i-a descoperit locul unde era înmormântată, numele şi locul ei de origine.
În aceeaşi seară, o altă femeie binecuvântată din sat, evlavioasa Eftimia a avut în somn aceeaşi vedenie. Dimineaţa, amândoi au povestit aceste vedenii consătenilor. Toţi au alergat la mormânt şi au găsit trupul nestricat al Cuvioasei răspândind o bună mireasmă şi făcând multe minuni atunci când l-au mutat cu sobor de preoţi şi credincioşi în biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia. Unii cercetători spun că sfintele moaşte au rămas la Epivat aproximativ 200 de ani, iar nu în Kallicrateia. Minunile care au urmat atât în acel sat, cât şi în celelalte sate de unde au fost aduşi bolnavi aici, dovedesc sfinţenia ei. Erau vindecaţi tot felul de bolnavi, infirmi şi demonizaţi. Sfintele ei moaşte au devenit un izvor de vindecări. Nenumăraţi credincioşi veneau zilnic să sărute sfintele moaşte şi să o roage pe Cuvioasa Parascheva să mijlocească la Dumnezeu pentru izbăvirea lor.
După aproximativ 200 de ani moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate la Târnovo - capitala Imperiului vlaho-bulgar.