Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Ați auzit vreodată de huțuli? Huțulii sau huțanii sunt o populație de origine slavă care trăiește în câteva localități din nordul Bucovinei și Maramureș. Stabilită aici înainte de secolul al VIII-lea, această minoritate națională este aproape necunoscută cu origini încă neclare: istoricii îi consideră ca având origini dacice, salve, cumanice sau chiar mongole.

Huțulii vorbesc o limbă ce face parte din grupul rutenilor, care seamănă oarecum cu limba ucranieană, dar cu toate acestea diferențele sunt notabile. Faptul că în școlile unde trăiesc aceste comunități se predă în limba ucraineană a dus la o alterare a limbii huțule, aceștia temându-se că în timp îți vor pierde identitatea culturală.

Despre huțuli au scris mai mulți scriitori, printre care Mihai Eminescu, Elisee Reclus sau Mihail Sadoveanu. Acest film documentar ne arată eforturile minorității huțule de a-și păstra tradițiile, obiceiurile și limba.

Hutulca (film documentar) from radikal film on Vimeo.

filme documentare

Vizualizări: 393

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Călătorie în lumea magică a huţulilor

O singură zi sînt în centrul atenţiei. Şi o singură dată pe an, cînd se organizează tocmai pe vîrf de munte un festival al lor. În 2009, "Festivalul huţulilor" a fost planificat pentru 5 iulie. Va avea loc, ca de obicei, într-un loc cu peisaj incredibil, la Herghelia Lucina, în judeţul Suceava. Organizatori sînt Uniunea Huţulilor din România, Primăria şi Consiliul Local din Moldova Suliţa, Direcţia Silvică Suceava, iar festivalul este dedicat integral tradiţiilor huţulilor. Manifestarea promite, ca de fiecare dată pînă acum, muzică, dans şi costume populare huţule. Nu vor lipsi obiecte casnice sau ornamentale lucrate manual de meşteri iscusiţi, ştergare, ouă încondeiate. Şi dacă tradiţiile nu le vor fi pe plac turiştilor, cu siguranţă vor aprecia prezentarea de cai huţuli, mîndria etniei de secole.

We are free...

Hălăduiesc de cînd se ştiu prin munţi. Le place să simtă vălătucii de ceaţă înfăşurîndu-se după paşii lor. Să afle primăverile după miros şi apropierea iernilor după cum îşi schimbă culoarea brazii. Se spune că ştiu graiul fiarelor şi că ele îi cunosc după rîs sau oftat pe fiecare, de departe... Acolo s-au născut generaţii şi acolo simt cu toţii că e locul lor. În căsuţe de lemn, cu meşteşug încheiate, cîte o gospodină cu ochi albaştri şi obraz fără vîrstă trebăluieşte pe lîngă cuptor. Ţîncii se joacă în ţărînă în ogradă şi undeva, departe, răsună un fel de doină de dor într-o limbă ciudată.

Timpul pare încremenit în lumea lor. Cerul şi pămîntul se unesc pe dîmburi printr-o mare de flori sălbatice. Poţi să stai în neştire culcat pe iarbă, cu ochii la cer, pînă ce te îmbeţi cu vise şi nu mai simţi diferenţa între viaţă şi moarte. Nu te tulbură nimeni în lumea lor magică.

sursa:evenimentul.ro

Mulţumesc frumos dl Muntean pentru aceste videoclipuri

Cine sunt Huţulii...

Misteriosi si discreti asemenea locurilor in care si-ai infipt radacinile, hutulii raman o enigma pentru calatorul insetat de cunoastere …o etnie neelucidata. Oameni imprevizibili si adanci ca padurile in preajma carora si-au asezat casele, suspiciosi si prudenti ca salbaticiunile codrilor, sustin ca sunt de un alt neam desi nu-si cunosc istoria. Poate si din cauza ca nu obisnuiesc sa si-o scrie, fapt intalnit si la vechii daci.Iubitori de natura. si-au insusit libertatea si linistea ei, adapostindu-si casele in inima padurii, feriti de legile oamenilor. Singura lege le-a fost Dumnezeu, asa cum L-au putut intelege in sufletele lor razvratite si neinduplecate. Deprinsi cu sihastriile, infratiti cu tinuturile fara poteci, din zonele inalte ale muntilor, au supravietuit ageri si vicleni intr-o lume in care doar cei mai puternici au sanse. De cand se stiu, hutulii traiesc intr-o increngatura de neam care isi lasa mostenirea de spiritualitate si traditie de la bunici la nepoti. Firescul si naturalul se impletesc dand nastere unei armonii desavarsite.

Se constata ca hutulii s-au retras in nordul Bucovinei, venind ca fugari din Galitia din cauza birurilor, a greutatii si duratei indeplinirii serviciului militar, a cauzelor economice (obligatiile taranimii aservite erau mai mici in Moldova unde ea fusese si mai repede eliberata juridic), religioase (tendinta de catolicizare de catre stapanirea stapanirea poloneza, apoi habsburgica).

La 1786, Bucovina a fost integrata Galitiei, moment in care procesul imigrarii hutulilor spre zonele muntoase s-a accentuat. Diferiti de ruteni, venind din Carpatii Galitiei in nordul Moldovei, ei s-au infiltrat sporadic fie ca pastori, fie ca zilieri pe pamanturile manastirilor. Primii hutuli sunt mentionati in izvoarele de cancelarie domneasca dupa asediul Vienei (1683). Imigrarea lor a fost favorizata de desfiintarea granitei moldo-polone intre 1691-1699, cand polonezii au ocupat tinuturile nordice ale Moldovei. In secolul al XVIII-lea, Constantin Mavrocordat a acordat unele inlesniri hutulilor. Din Carpatii Orientali, hutulii au imigrat spre Moldova pe valea Ceremusului pana la Vijnita si lateral pe valea Putilei, pana in bazinele Sucevei, Moldovei si Bistritei Aurii, de-a lungul cumpenei apelor, stabilindu-se intr-o serie de localitati . Istoricii au concluzionat ca hutulii, desi se aseamana cu rutenii la vorba, se deosebesc de acestia prin fizionomie, religie, au in limba o anumita bogatie de elemente romanice, iar prin port, traditii si obiceiuri se aseamana mult cu romanii. La fel si prin instrumentele muzicale. Pretuiesc calul si au, ca si romanii de la munte, o industrie casnica foarte bogata si diversificata. Numele lor, multa vreme explicat in mod diferit, ar veni de la termenul de hutan, "hutkatese", saltaret, leganat, nume initial dat cailor, extins apoi si utilizat peiorativ si pentru populatie, este de parere istoricul Mihai Iacobescu.

In prezent, arealul georafic de cea mai mare raspandire a acestora se plaseaza in trei raioane, din Ucraina , pe cursul Tisei Albe si celei Negre ( Zacarpatia) , valea Prutului si a Ceremusului Negru (Ivano Francovsk ) si Cernauti, de-a lungul cursului Ceremusului Alb, de asemenea in nord vestul jumatatii sudice a Bucovinei istorice ceea ce in mare corespunde cu judetul Suceava de astazi, deci in general hutulii de pot departaja dupa locul unde s-au stabilit cu traiul, in transcarpatici, galitieni si Bucovineni.

sursa:huţulii.com

 

Huţulii au adus Europei poveştile pădurii

Huţulii sînt convinşi că îşi merită şi ei, ca toţi locuitorii României, titlul de cetăţeni europeni şi că au şi contribuit la îmbogăţirea Europei printr-o contribuţie aparte, de suflet.

Locuitori ai munţilor din Bucovina, huţulii sînt o etnie puţin numeroasă, dar dîrză, enigmatică şi destul de controversată, care niciodată nu şi-a conservat trecutul în izvoare oficiale scrise, ci a transmis totul verbal, din generaţie în generaţie. Poate de aceea le vine greu astăzi să dovedească, aşa cum îşi doresc, că ei nu ar trebui să fie consideraţi, aşa cum se întîmplă în prezent, un fel de ucraineni doar pentru că sînt vorbitorii unei limbi cu sonorităţi slave.

Huţulii şi-au constituit asociaţii pentru a-şi salva tradiţiile, au început să-şi susţină cu tot mai multă fermitate identitatea şi speră că acum, cînd au devenit şi ei cetăţeni europeni, le va fi mai uşor să fie acceptaţi şi respectaţi pentru ceea ce au fost ei înşişi de veacuri, nu pentru ceea ce seamănă a fi.

De altfel, deşi nu au fost niciodată o etnie bogată şi au avut ca avere mai mult cinstea, simplitatea, obiceiul de a munci din greu şi dragostea infinită pentru natură, huţulii ştiu că au contribuit şi ei la integrare, la zestrea Europei. "Noi, huţulii, intrăm în UE cu tradiţiile noastre. N-am fost niciodată o etnie bogată, în schimb, din punct de vedere spiritual, cred că avem cu ce ne lăuda. Şi cred că şi UE va fi mîndră să ne aibă în componenţă. Huţulii, ca oamenii munţilor, ai pădurilor, şi-au păstrat un port nealterat, un grai specific, cîntece şi, mai ales, multe poveşti. Poveştile lor întotdeauna sînt legate de natură pentru că şi ei, ca oameni, au vieţuit şi s-au stins în mijlocul naturii. Poveştile huţule sînt pline de fantasme, de inedit, de lucruri nemaipomenite, pentru că pădurile au posibilitatea să verse în sufletul omului ceea ce el nu îşi imaginează, de multe ori", ne-a spus unul dintre membrii etniei huţule, inginerul silvic Casian Balabasciuc. El însuşi autor al unui volum de "Stranii poveşti huţule", care conţine întîmplări bizare şi dure din lumea huţulă, filtrate printr-o mare sensibilitate a condeierului, dl Balabasciuc afirmă că lumea poveştilor pe care pînă şi copiii huţuli le aud din leagăn, e populată cu personaje ce pot concura oricînd pe Ali Baba sau Alba-ca-Zăpada, iar Pădurea este, într-un fel, unul dintre ele. "Copiii huţuli povestesc despre zîne, despre sălbăticiuni şi despre arbori. Aşa cum Ali Baba a însemnat ceva pentru orientali, Pădurea înseamnă mult pentru huţuli. Este foarte greu să spui despre pădure o poveste frumoasă în doar cîteva cuvinte. Pădurea aşteaptă mai mult decît vorbe. Aşteaptă suflet", ne-a spus dl Balabasciuc.

Iuliana Popescu

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support