Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Insignă

Se încarcă...

Despre

Lenuş Lungu a creat această reţea Ning.

Cronopedia ~ Taifas literar diferite forme de exprimări artistice: poezii, proze, arte, cărţi, etc

                                                         

Aceasta este o primă parte din romanul cu titlul de mai sus în care o doamnă, căreia i-a dispărut soţul, află în timpul anchetei că acesta este o fiinţă din altă lume înzestrată cu puteri extraordinare!

de Dandu Briel

 12.12.2015 - 12.02.2016

 

- Mă duc să duc gunoiul! Zise bărbatul şi se îndreptă spre uşa de la intrare cu punga de gunoi în mână.

- L-am dus eu de dimineaţă!

- Da, dar am făcut curat prin sertare şi iar s-a umplut şi nu-i bine să stai cu gunoiul în casă toată noaptea.

- Aşa este, ce harnic eşti tu dragă! Nu faci nimic fără rost!

          După circa zece minute, soţia lui s-a gândit că iar s-a luat de vorbă cu administratorul şi a uitat să mai vină în casă. După alte zece minute s-a ridicat şi s-a dus până la uşă dar pe hol nu se auzea niciun zgomot. ,,S-o fi dus să reclame că e ghena înfundată sau mai ştiu eu ce şi a coborât la parter,, s-a mai gandit ea şi s-a întors în fotoliul ei cu seriale. Nici nu şi-a dat seama când a trecut o oră, se îngrijorase şi a pus mâna pe mobil şi l-a sunat. Un sunet foarte familiar s-a auzit din camera alăturată şi ea a recunoscut telefonul soţului.  S-a ridicat de pe fotoliu să se convingă şi a văzut telefonul pe birou. ,,E şi normal, s-a gândit ea că doar nu era să-şi ia telefonul la ghena de gunoi!,, Pentru că tot ajunsese lângă el a pus mâna şi a format numărul administratorului de bloc.

- Da nene! A auzit răspunsul.

- Nu sunt el şi nu ştiu pe unde umblă, credeam că e cu dumneavoastră!

- Nu e cu mine doamnă de ce să fie?

- Nu ştiu ce să mai cred că a plecat de peste o oră să ducă gunoiul la ghenă şi nu s-a mai întors.

- Eu nu l-am văzut şi stau de mai bine de o juma de oră în faţa scarii dar o să întreb fetele de la curăţenie dacă ştiu ceva.

- Mulţumesc foarte mult, sper să se întoarcă repede ca să stăm la masă, că nu s-a dus prea departe dacă şi-a lăsat telefonul pe birou. El nu pleacă nicăieri fără el.

- Şi eu sper să revină cât mai repede ca să nu mai fiţi îngrijorată! Oricum dacă îl vad îi spun să se grăbească!

          S-a făcut bine de seară şi a început chiar să se întunece şi el nu mai apărea. A stat o mulţime de timp în ferestră uitându-se de-a lungul aleii dar fără să vadă mare lucru. Lumina celor câteva becuri de pe stradă era şi aşa destul de palidă iar acum cu lăsatul nopţii nu se mai distingea aproape nimic. Desigur că dacă îl vedea l-ar fi recunoscut imediat după siluetă şi după mers. Era un tip sportiv, care toată viaţa lui a făcut mişcare şi era perfect sănătos.

          Aproape de miezul nopţii doamna s-a gândit, după ce a sunat pe la toate cunoştinţele fără niciun rezultat, să sune şi la poliţie.

- Vă ascult doamnă ce urgenţă aveţi?

- Sunt foarte derutată că soţul meu a plecat de la prânz şi nu a mai apărut până acum.

- Unde a plecat doamnă?

- O să râdeţi de mine, dar a plecat să ducă gunoiul la ghena de pe casa scării.  Nu şi-a luat nici telefonulşi nimeni nu l-a văzut să fi ieşit din bloc!

- Doamna, vă rog să mă iertaţi că vă întreb dar este posibil ca soţul dumneavoastră să aibă o relaţie mai aparte cu vreo persoană de pe aceiaşi scară, sau să fie un jucator de şah sau table şi are un prieten în bloc?

- Imposibil domnule ofiţer, nu cred că are pe scară prieteni pentru jocuri iar altfel este un bărbat model!

- Vă informez scumpă doamnă, pentru cultura dumneavoastră generală, că de azi dimineaţă am primit opt apeluri pentru  barbaţi dispăruţi şi toţi erau modele iar unul era chiar la amanta lui, tot model şi ea, e drept!. De regulă ei ajung la secretarele lor şi acolo este şi primul loc în care îi căutăm. E adevărat că niciunul nu plecase să ducă gunoiul aşa că al dumneavostră, ori e foarte abil ori foarte prost. Vă mai rog să-mi spuneţi dacă soţul dumneavoastră a mai lăsat ceva acasă, buletinul, cartela de metrou, portofelul, cheile de la maşină adică, în general dacă astea au ,, rămas ,, sau nu?

- Asta am verificat şi eu prima dată cu toate că nu lucrez în poliţie dar sunt o mare admiratoare a serialelor cu dumneavoastră şi vreau să vă spun că absolut toate lucrurile lui sunt acasă, toate actele şi toate legitimaţiile. Portofelul e cu bani în el şi nu pare că a luat ceva cu el.

- Atunci vă rog să-mi mai spuneţi dacă soţul dumnevoastră avea duşmani sau dacă aveţi idee ca cineva să-i dorească răul. Sunteţi sigură că nu a fost văzut de nimeni ieşind din bloc?

- Eu nu ştiu ca soţul meu să fi avut duşmani că el era gata să-i ajute pe toţi şi nu s-a certat niciodată cu nimeni de 15 ani de când locuim aici iar la servici nu ştiu să aibă probleme că el nu era cine ştie ce şef şi doar făcea ce i se spunea.

- Dar unde lucrează dânsul dacă îmi permiteţi să vă întreb?

- Nu-i nicio problemă că servicul lui este la primărie, funcţionar, la spaţiile verzi. Cred că numără metrii pătraţi acolo şi calculează câte flori şi câte ghivece mai trebuiesc. Îi plac foarte mult florile.

- Bine, bine, stimată doamnă, acum este mult prea devreme ca soţul dumneavoastră să fie declarat dispărut şi dacă până dimineaţă nu apare va veni cineva la dumneavoastră să completeze toate datele şi să vă ia o declaraţie scrisă şi semnată pentru anunţarea  unei persoane dispărute.

- Eu sper să apară şi să nu vă mai deranjez, dar chiar că nu ştiam cu cine să vorbesc, că rudele mele mai mult râd de mine şi zic că mi-a venit şi mie rândul să-mi aştept bărbatul.

- Staţi liniştită doamnă că o să rezolvăm toate problemele, doar de dimineaţă să ne anunţaţi ce s-a mai întâmplat!

- Am înţeles dar pe la ce oră pot să sun că dacă nu vine o să stau trează toată noaptea!

- Noi avem serviciul permanent dar cel mai bine este să sunaţi după ora 8 când încep să vină cei care se ocupă concret de aceste probleme, noapte bună!

- Aşa să fie şi să nu vă mai deranjez din nou! Noapte bună!

          La televizor erau numai reluări aşa că doamna a luat o carte să citească după ce a mai aruncat o ultimă privire pe fereastră. Deja ştia tot neamul că i-a dispărut bărbatul şi unii chiar reveniseră cu telefoanele, vezi chipurile  de grija grijilor ei! Dar ştia ea foarte bine cu cine avea de a face. Nici chiar rudele ei nu o prea înghiţeau că era mereu aranjată şi cochetă şi nu se neglija niciodată ea pentru ea fiind întotdeuna pe primul loc. Copii nu aveau aşa că singura ei grije era el şi toată ziua robotea să-i spele, să-i calce şi să-l hranească  cum se pricepea mai bine şi niciodată nu a avut vreo reclamaţie.

          Ei doi s-au înţeles întotdeauna foarte bine şi încă de la prima lor întâlnire s-au plăcut şi au rămas veşnic îndrăgostiţi. Când şi-au dat sema că nu pot avea copii au refuzat să se ducă la doctor ca să afle cine este de vină şi au acceptat cu greu situaţia, dar până la urmă în neamul lor fiind deja nepoţi şi nepoate au uitat că nu sunt şi copii lor şi i-au ajutat pe toţi cum au putut. Au preluat uneori şi sarcina dusului la gradiniţă şi mai apoi la şcoală cu mare bucurie şi toţi copii îi iubeau şi nu se dezlipeau de ei de cum apăreau, ceea ce mai stârnea uneori invidia părinţilor adevăraţi. Acum urma o noapte lungă plină de aşteptări şi speranţe!

          A mai aţipit, s-a mai sculat, s-a mai uitat la televizor şi aşa a constatat că după miezul nopţii pe unele canale se dădeau filme porno, dar nu avea niciun chef să privescă prea în detaliu la viaţa altora aşa că până la urmă a închis şi televizorul.

          Dimineaţă la 6 când s-a trezit tot singură a fost foarte tristă şi după ce s-a spălat puţin pe ochi văzând ce faţă nedormită are şi-a făcut o cafea. S-a gândit că ar trebui să sune pe la nişte spitale sau, doamne fereşte, chiar la morgă dar a zis că şi mai bine este să aştepte să se facă ora 8 şi să sune din nou la poliţie.

La opt fără un minut a format numarul şi a lăsat telefonul să sune până i s-a raspuns. Evident după opt că probabil era şi schimbul de tură.

- Bună dimineaţa! Spuneţi doamnă ce urgenţă aveţi?

- Bună dimineaţa! Am sunat şi azi noapte şi am anunţat că soţul meu a dispărut de acasă după ce a plecat să ducă gunoiul!

- Da, da, ştiu povestea că aţi fost înregistrată. Tot nu a apărut?

- Nu, şi nici nu am vreun semn de la el.

- Va veni la dumnavoastră, în cursul dimineţii, un reprezentant al poliţiei şi vă va comunica el tot ce este de făcut.

- Vreau să vă mai întreb, nu vă supăraţi, dacă este cazul să sun pe la spitale sau în alte părţi.

- Nu este cazul pentru că noi avem un buletin informativ pe care îl preiau toate spitalele şi în care trecem, obligatoriu, persoanele dispărute sau fugite de pe la azile sau alte categorii. Ei cum află ceva ne anunţă imediat. Aşteptaţi vă rog acasă să vină cineva de la noi. La revedere!

- Mulţumesc foarte mult, aţi fost deosebit de amabilă, am să aştept acasă.

          La ultimele cuvinte şi-a dat seama că deja vorbea singură şi că doamna poliţist de la telefon probabil că deja înregistra alt soţ dispărut.

          Nu a apucat să mai vorbescă la telefon cu alte rude sau prieteni că imediat ce şi-a băut cafeaua s-a şi auzit sunetul soneriei de la intrare. În faţa uşii era o puştoaică, evident că poliţistă după uniformă, dar care nu prezenta foarte multă încredere că parcă acum venea de la discotecă.

- Bună ziua! Dumneavoastră v-a dispărut soţul? Pot intra să stăm de vorbă ? Mulţumesc. A spus poliţista văzând aprobarea din cap a doamnei care i-a deschis.

- Doriţi o cafea sau altceva? A întrebat-o cu gândul să fie politicoasă gazda.

- Nu mulţumesc, că am fost şi în tura de noapte şi mi-am făcut plinul cu cafea, poate doar, dacă nu deranjez prea mult, aş dori un pahar cu apă minerală.

- Carbogazoasă sau carbogazeificată?

- Carbo cum vreţi dumneavostră că la ora asta nu mai contează!

- Vă aduc imediat !

          În timp ce doamna s-a dus spre frigiderul din bucătărie poliţista a privit în jurul ei şi a rămas plăcut impresionată de ordinea şi curăţenia din casă. Era evident că aşa arătau mereu lucrurile, că nimeni nu stă să facă prea multă curăţenie în astfel de situaţii, doar aşa ca să facă impresie. Toate păreau a fi la locul lor având chiar o anumită armonie în aranjament.

          Doamna a sosit cu paharul de apă şi l-a pus pe tăviţă chiar pe măsuţa de lângă fotoliul poliţistei.

- Vă mulţumesc foarte mult a spus aceasta şi vă rog să luaţi şi dumneavoastră loc să putem sta puţin de vorbă.

- Eu am cam spus ceea ce aveam de declarat şi am înţeles că trebuie să semnez un fel de cerere de anunţare oficială a unei persoane considerate dispărute.

- În principal cam ăsta e scopul venirii mele, dar aş dori dacă îmi permiteţi, să vă mai pun unele întrebări.

- Bineînţeles că puteţi să mă întrebaţi orice că sunt gata să vă răspund, pe cât mă pricep.

- Am să vă întreb la început dacă soţul dumneavoastră era pasionat de jocuri de noroc sau îi plăcea să parieze?

- Eu mi-aş permite să vorbesc la prezent de el!

- Aveţi dreptate şi vă rog să mă scuzaţi!

- Nu-i nicio problemă ! Deci el nu are în niciun caz pasiunea  pariurilor dar juca foarte mult şah la calculator şi îi plăcea să dezlege teste de inteligenţă probabil ca să-şi verifice mereu IQ-ul. Eu nu m-am amestecat niciodată în aceste ocupaţii ale lui şi doar câte o dată, când mi se părea că stă prea mult la calculator mai făceam şi eu ca orice femeie, o verificare a domeniilor accesate cu o zi înainte. Asta doar atunci când pleca la birou, că dacă stai acasă înveţi tot felul de lucruri utile.

- Şi aţi constatat ceva curios?

- Niciodată, doar că joacă şah cu parteneri online şi probabil că asta îl obliga să stea la calculator mai mult sau uneori chiar în timpul nopţii atunci când juca probabil cu cei din America.

- Acum, aşa ca o curiozitate aţi văzut şi scorurile, adică stătea cu folos la calculator sau mânca bătaie de la toţi adversarii şi atunci era doar o pierdere de timp?

- Aici cred că nu prea mă pricep eu, cu toate că nu cred că scorurile pot fi măsluite, dar din ce am constat nu a luat niciodată bătaie de la nimeni, dar probabil că nu ştiu eu să caut şi scorurile adversarilor şi atunci le găsesc numai pe ale lui.

- La asta nu mă pricep nici eu aşa mult că noi stăm toată ziua în rapoarte şi completări de formulare iar de jocuri pe calculator cred că nu am mai avut timp din liceu, însă avem specialişti.

- Cel mai mult îi place, am văzut să rezolve probleme de şah că îl vad cum stă o mulţime de timp cu ochii într-o tablă cu vreo problemă. Dar dumneavoastră aţi absolvit ceva cursuri de poliţie că păreţi extrem de tânără?

- Am terminat facultatea de poliţie ca şefă de promoţie şi specializarea am făcut-o chiar în Statele Unite, la Chicago.

- Şi de ce nu aţi rămas acolo?

- Pentru că borfaşii noştri sunt mai inventivi decât ai lor! Am glumit, realitatea este că nu vreau să stau departe de părinţii mei la care ţin foarte mult!

- Este foarte frumos ce-mi spuneţi, să vedem acum ce întrebări mai aveţi.

          Poliţista a scos din mapă două formulare şi le-a pus în faţa doamnei pentru completare. Aceasta s-a uitat la ele şi a zis:

- Cu negru sau cu albastru?

- Cu ce vreţi, doar să fie clar scrise să nu căutăm din greşală pe altcineva.

          Doamna s-a întins după ochelari şi apoi s-a aplecat peste formulare începând să scrie cât mai citeţ.

- Nu ştiu cu precizie ora la care a plecat să ducă gunoiul dar fiind înainte de masă cred că era puţin după ora douăsprezece.

- Scrieţi ce ştiţi că o să vedem şi noi ce verificări facem. Soţul are paşaport valabil?

- Are, dar acum este acasă, că la ghenă nu avea ce face cu el! Mă scuzaţi pentru glumele proaste dar nu mai sunt cu mintea la mine!

- Aţi vorbit cu vecinii să aflaţi dacă l-a văzut cineva ?

- Am vorbit şi eu cu cine am nimerit dar nu l-a văzut nimeni!

- O mulţime de persoane umblă ziua pe scari şi pe lângă bloc şi eu cred că trebuie întrebaţi şi cei care îşi plimbă căţeii.

- Aşa o să fac, uite chiar acum, pe hol, se aude fata care mătură scara şi putem s-o  întrebăm.

- Aveţi dreptate, e o idee bună, chiar vă rog s-o chemaţi înăuntru să-i pun câteva întrebări.

- Sinceră să fiu n-aş prea vrea s-o chem înăuntru, în casă, dar puteţi să-i vorbiţi din uşă.

- De ce să n-o chemaţi înăuntru?

- Cum adică de ce? Păi ea este fata care mătură scara!

- Am înţeles! Hai până la uşă atunci !

          Doamna a lăsat jos pixul şi amândouă s-au sculat şi s-au îndreptat spre uşă pe care au şi deschis-o. Pe hol era un fel de fată-femeie cu un ditamai feşteleul în mână cu care împingea toate ştergătoarele de picioare din dreptul fiecărei uşi, apoi ştergea cu feşteleul şi le împingea iar la loc fără să se aplece vreodată.

- Nu ţi-am spus fată să ridici stergătoarele, că dacă doar le fâşâi dintr-un loc în altul nu faci decât să plimbi gunoiul de sub ele. Îi zise doamna imediat ce  a văzut-o că face la fel ca întotdeauna.

- Lăsaţi doamnă că sub ele e curat, că cine calcă pe dosul lor!

- Uite aici e o domnişoară de la poliţie care vrea să-ţi pună câteva întrebări.

- Să ştiţi că eu n-am făcut nimic şi nici soţul meu nu a făcut şi acum mă cam grăbesc că trebuie să plec la etajul de jos că nu mai termin niciodată.

- Până să te duci unde te-oi duce, te rog să-mi spui dacă ieri pe la douăsprezece  l-ai văzut pe soţul doamnei ieşind din bloc.

- Pe domnul nu l-am mai vazut de alalteieri, când mi-a zis din nou să nu mai fumez că e dăunător la sănătate, dar ieri nu l-am văzut de loc şi nu mi-a zis nimic.

- Dar ce ai văzut pe afară ieri pe la prânz?

- Nimic, doar doamna cu căţelul ăla cu trei picioare, dar a fost foarte corectă că umbla şi cu punguţa după ea, dar ăla n-a vrut să facă nimic, că mă miram de ea cum se tot uită în fundul lui şi îi zice hai băiatu, hai băiatu! De parcă nu era în toate apele ei. Apoi a venit o salvare dar nu ştiu la cine, că cu câţi bătrâni bolnavi sunt pe scara asta putea fi chemată de oricine. Eu nu am stat să văd ce face. A mai fost şi băiatul ala cu maşina aia neagră şi forţoasă că parcă are douazeci de tobe în eşapament şi am văzut că nu prea  a avut loc să trecă din cauza salvării dar nu a zis nimic şi a aşteptat să plece sau să se mişte mai la dreapta să-i facă loc. N-am mai stat să văd ce face că eu am treabă pe scari.

- Bine, bine, deci pe soţul doamnei nu l-ai văzut?

- Ieri nu, alalteieri când mi-a zis că să nu mai fumez că..

- Mulţumim foarte mult, poţi să-ţi vezi de treabă mai departe !

- Săru'mâna şi să ştiţi că eu sunt fată cuminte!

- Bine ,bine, acum să mergem în casă să continuăm treaba.

Ambele s-au întors în casă şi doamna a început să completeze în continuare iar poliţista a scos telefonul şi a format un număr .

-Alo, bună colega, ce faci te deranjez? Mă bucur că eşti liber pentru mine că vreau să te întreb dacă cineva poate pleca din ţară fără paşaport? Aia ştiu şi eu că dacă are unul fals poate pleca dacă trece la graniţă dar după câte ştiu eu lucrul ăsta nu s-a mai petrecut de foarte multă vreme. Deci nu poate pleca decât dacă angajează un ghid, dar ei nu sunt mai mult de-ai noştri? Aşa ştiu şi eu că fraierul dă banul, noi îi prindem pe fâşie pe amândoi, pe fraier îl reţinem şi pe celălalt îl lăsăm să plece că ăsta e ,,jobul,, lui. Nici eu nu cred în varianta asta mai ales că omul pe care îl căutăm a plecat în trening să ducă gunoiul la ghenă deci fără niciun fel de pregătire. O fi şi dânsul un fel de fraier! Salut, ne vedm peste vreo oră!

- Doamnă dacă aţi terminat de completat vă rog să mi le daţi şi o să ţinem legătura.

- Eu vă rog foarte mult să faceţi tot ce este posibil să mi-l găsiţi că altfel sunt disperată, niciodată nu mi-a făcut niciun necaz sau nu a fost bolnav măcar cu o răceală.

- Bine, liniştiţi-vă acuma şi o să vă sun imediat ce am alte date, la revedere!

- La revedere! A zis şi doamna şi a închis cu gije uşa de parcă nu dorea să-şi  taie brusc legaturile cu poliţia.

 

          Ascensiunea baloanelor ( vineri )

 

          La marginea ţării pe un imens câmp cu iarbă se pregătea cea mai mare cursă nocturnă de baloane din Europa de est. Totul era gata de start! Arzătoarele vuiau ridicându-şi flăcările în interiorul baloanelor de nylon, concurenţii erau pe locurile lor şi doar funiile ţinute de echipajul de la sol mai stăpâneau baloanele să nu se ridice. Toţi erau cu ochii pe pistolul cu rachetă de semnalizare al starterului.

          Unul din baloane nu a mai putut fi ţinut de cei de jos, pentru că probabil arzătorul a fost dat prea tare din greşală şi el a plecat târând după el pe cei din echipa de la sol, care au fost nevoiţi să-i dea drumul. Picioarele le alunecau pe terenul argilos şi mai ales umed rămas în urma ultimilor ploi. Imediat s-a auzit portavocea arbitrului care a anunţat descalificarea întregului echipaj. Acum el nici nu mai putea fi oprit din ascensiune şi a început să urce cu viteză, cu toate funiile atârnând,  spre încântarea spectatorilor care probabil că şi aşteptau astfel de momente ieşite din rutină.

          Pistolul starterului s-a ridicat şi o rachetă luminoasă a ţâşnit spre cer în uralele celor de jos şi de sus.

          Toate baloanele au început să se înalţe cu o graţie nefirească pentru volumul lor. Erau din toate categoriile şi chiar unele mai glumeţe din grupa de imitaţii că semanau cu o gheată, gonflabilă evident, sau cu un iepuroi imens.

          Spectatorii au început să facă fotografii iar echipajele de sol au pornit în urmărirea baloanelor. Având în vedere că se zbura doar pe direcţia vântului singura lor treabă era să urmeze parcusul balonului, care l-a final cobora şi trebuia recuperat.

          În zona organizatorilor lucrurile erau lămurite, totul a decurs perfect şi doar incidentul cu startul furat era singurul, dar şi foarte uzual la astfel de activitaţi.

- Eu zic că a fost foarte bine şi acum trebuie să fim atenţi doar la GPS-urile lor să vedem unde aterizează. Să vedem cine face cea mai mare distanţă în cel mai scurt timp de data asta? A vorbit un tip, evident organizator, după uniformă şi care avea în mână o mulţime de acte prinse pe un clipboard. Cel căruia i s-a adresat părea mai tinerel şi el era cel care căra o genată cu mai multe instrumente de măsurat pentru vânt, temperatura, sensul curenţilor etc..

- Eu n-am înţeles de ce au fost chemate două salvări? Zise şi el curios.

- Dar nu a chemat nimeni două, uite şi acum e numai una! Zise cel care părea a fi şeful.

- Mai înainte au fost două. Insistă cel cu geanta. Dar probabil că a fost a vreunui şofer de salvare pasionat de baloane care nu a avut cu ce să vină până aici. Că a plecat imediat ce echipajele s-au lansat. Adică, pasiunea e pasiune dar şi salvarea era probabil de serviciu şi nu a putut pierde timpul.

- Hai să nu mai pierdem nici noi timpul cu toate prostiile şi să începem să monitorizăm zborul baloanelor. Au primit toate echipajele staţii radio?

- Da şefu! Şi sisteme de urmărire sunt instalate pe toate.

- Atunci e bine, să mergem la treabă înăuntru. A mai zis şeful şi s-au îndreptat amandoi, împreună cu toată echipa tehnică spre clădirea care adăpostea centrul de comandă.

          Înainte de a intra, doctorul de pe salvare a venit să raporteze că nu au fost incidente şi să ceară permisiunea de a pleca la alte activităţi.

-Puteţi pleca dar colegul meu zice că a mai fost o salvare în apropiere şi eram curios să vă întreb dacă aţi văzut cine era cu ea că noi am cerut un singur doctor?

 - Nu am prea fost atent la ei, dar singurul lucru care l-am observat a fost atunci când cineva de la echipajul cu iepuraşul ăla uriaş a venit la ei şi i-a rugat ceva ei l-au îndrumat către noi, ceea ce m-a făcut să cred că nu eram împreună pentru acest concurs. Am crezut că e doar un şofer curios. Dealtfel nu am văzut să fie însoţit de un doctor sau alt cadru medical că părea singur.

- Mulţumesc foarte mult, puteţi pleca! Dacă se întâmplă ceva pe traseu avem pregătite maşini de salvare locale.

- Spor la treabă mai departe că mai aveţi ore bune de stat la comandă!

 

          Prima zi de singurătate ( sambata )

 

          Rămasă singură doamna stătea şi se tot gândea la ceea ce ar mai fi de făcut în acestă situaţie pe care nu o stăpânea de loc. Nu avea nici cea mai mică ideea unde ar fi putut fi soţul ei sau unde ar fi putut să-l mai caute.

          A încercat sa se uite la televizor dar toate emisiunile parcă erau pentru tăntălăi şi atunci l-a închis şi a încercat să citească ceva. Ea şi cu soţul ei discutau mereu despe cărţile pe care le citea fiecare. Ale ei erau în general mai uşoare şi fără prea multă filozofie iar el citea mai mult cărţi de calatorii sau de ştiinţă. Era de asemenea pasionat de carţile despre univers.

          În general nu se băga în vorba şi viaţa nimănui. Pleca de dimineaţă la serviciu şi după ce îşi rezolva treburile şi se făcea ora de plecare, fără nicio grabă, îşi strângea lucrurile, îşi aduna obiectele personale şi le punea în geanta lui pe care o lua apoi pe umăr şi ieşea din clădirea primăriei. Nimeni nu putea să zică ceva despre el pentru că nu atrăgea în niciun mod atenţia şi nu se amesteca cu colegii de birou. La început a mai fost invitat la o bere sau la o partidă de tenis sau chiar la clubul de şah al primăriei, dar a refuzat politicos toate invitaţiile şi întotdeauna s-a dus direct acasă, unde soţia lui îl aştepta cu masa pusă şi asta era cea mai frumoasă parte a zilei când amândoi îşi beau cafeluţa schimbând impresii.

          Ea îi spunea ce a mai aflat de la prietene şi de la televizor şi el doar îşi dădea cu părerea şi mai comenta cele aflate sau tăcea şi asculta şi ea era foarte mulţumită pentru că de multe ori nu-i prea înţelegea comentariile de parcă era din altă lume. Toată viaţa lui a părut a fi complet aerian faţă de problemele zilnice, practice şi cotidiene. Ăsta este şi motivul pentru care ei i-a plăcut aşa de mult de el că părea din altă epocă, a cavalerilor, a celor cu săbii şi cu mantii largi, a domniţelor şi prinţeselor. Nu vorbea niciodată vulgar şi nimeni nu l-a auzit vreodată să ridice tonul la cineva. Oriunde se ducea sau în orice încăpere intra el părea să fie şeful chiar dacă nu mişca un singur deget.

          Ea a fost foarte surprinsă când a aflat că a dat concurs pentru un post la primărie unde urma să fie un simplu funcţionar chiar dacă absolvise Facultatea de silvicultură. Din explicaţiile lui a înţeles că îi plăcea foarte mult să lucreze în aer liber şi să stea cât mai mult în mijlocul naturii ceea ce părea de înţeles având în vedere firea lui calmă şi cumpătată şi felul lui în care privea fiecare floare. Nici deplasările în alte localităţi nu erau aşa multe. Întotdeauna, atunci când era plecat îi lăsa prin casă tot felul de semne care însemnau, afecţiune, iubire, mă întorc la tine şi multe altele. Cel mai mult îi plăcea o poză în care era ea dormind şi pe care el o lăsa unde dorea, ca un fel de ghicitoare. La ultima plecare în delegaţie a găsit poza în dulapul de la bucătărie acolo unde ţine mirodeniile. Asta însemna ,, Aşteaptă-mă că mă întorc la tine,,

          Nici nu mai e cazul să amintim aici că tot ce era verde în casă, fiecare fir de plantă , boboc sau floare erau numai creaţia lui şi numai el se atingea de ele. Chiar părea a fi un adevarat miracol, cum reuşea să îngrijească de toate aceste plante urmărindu-le doar cu privirea. Nu l-a văzut niciodată să le atingă sau să le stropească cu tot felul de substanţe iar de îngrăşăminte nici nu se punea problema că niciuna din flori nu avea nevoie de aşa ceva. De mai multe ori câteva rude sau vecini l-au rugat chiar să le permită să-şi lase ghivecele cu flori la el în casă şi până a doua zi florile erau vioaie şi pline de viaţă el nefăcând nimic altceva decât să le privească.

          Pentru ea era o adevărată delectare să-l admire cum se uita la florile lui şi uneori avea impresia, atunci când intra mai brusc în cameră, că el chiar vorbeşte cu ele. În concluzie îl considera o persoană extrem de odihnitoare şi care, pe ea, o făcea fericită.

          A început iar să caute prin biroul lui să vadă dacă nu găseşte ceva scris sau ceva care să-i sugereze unde ar putea fi. Se mai uitase de câteva ori peste toate lucrurile lui fără să observe absolut nimic deosebit. Stătea la biroul lui în faţa laptopului închis şi se uita peste el prin ferestra sub care el îşi pusese biroul pentru a avea mai multă lumină şi pentru a vedea spaţiul verde din faţa geamului. De la etajul lor se vedeau doar coroanele copacilor şi cerul albastru tăiat de zborul pescăruşilor care îşi făceau veacul venind de la lacurile din apropiere.

          Privirea ei a coborât pe blatul biroului, pe carnetul cu file albe aflat în dreapta şi pe suportul de creioane din stânga. Totul părea în regulă şi era păstrat într-o ordine desăvârşită. A mai stat puţin şi apoi s-a ridicat şi a plecat spre uşă. Brusc s-a oprit şi s-a întors la birou. A mai privit încă o dată suportul de creioane şi în clipa aceea şi-a dat seama ce anume o frapase în subconştient.    Toate creioanele care erau în suport erau amplasate cu vârful în jos. De regulă el le ţinea cu vârful în sus pentru a vedea care este ascuţit şi care nu este şi putea să aleagă mai uşor creioanele de folosit imediat. ,, Probabil că aşa au stat mereu sau de foarte multă vreme şi nu am fost eu atentă" . Pentru ea care era soţia unui om profund enigmatic şi căruia nu-i lipsea umorul această poziţie a creioanelor ar fi însemnat cu ani în urmă ,,Urmează un mesaj,, ,,Sigur că am halucinaţii şi acum îmi amintesc de toate jocurile noastre pe care le făceam împreună, pline de simboluri şi de semne prin care el îmi comunica toate gândurile lui cele mai tainice. Ani la rând dezlegările enigmelor lui i-au bucurat viaţa şi într-un fel i-au şi înveselit-o.  De nenumărate ori erau nevoiţi să comunice, în public, prin simbolurile semnelor lor, care nu aveau nimic în comun cu limbajul celor care nu pot vorbi ci era altceva, unic  şi original.

          Când erau la o petrecere, de exemplu, era suficient ca el să-şi aranjeze butonii de la cămaşe şi aproape instantaneu ea intervenea în discuţie şi schimba complet subiectul trecând la alte evenimente pentru că el nu suporta discuţiile nesfârşite despre babe violate sau copii arşi în casă!

          În acest mod între ei se născuse o legătură foarte greu de înţeles pentru cineva din afară şi mişcările lor deveniseră un  adevărat recital de virtuozitate şi satisfacţie.

          Li se întâmpla de multe ori să meargă în societate într-un grup de persoane necunoscute  şi fiecare din ei se ducea şi relaţiona cu cine dorea, dar după un timp cineva remarca că cei doi par a fi cunoştinţe mai vechi şi îşi arătau surprinderea că nu vorbesc unul cu altul! Odată, cineva, care nu a observat că au venit împreună, chiar a vrut să le facă cunoştinţă şi să demonstreze că este o gazdă perfectă iar surpriza a fost pe măsura.

 

          S-a pierdut legatura! ( Vineri )

 

          La centrul de comandă pentru supravegherea zborurilor baloanelor aflate în cursă era mare agitaţie. Se pierduse legatura cu două echipaje.

- Care mai este situaţia în prezent a întrebat şeful organizării?

- Încă nu am reuşit să refacem legătura radio cu unul din echipaje şi singura treaba bună este că avem posibilitatea să le localizăm permanent şi să ştim unde se află în orice moment. Un echipaj nu mai are localizare dar are staţia în funcţiune în timp ce la celălalt funcţionează GPS-ul dar nu le mai merge staţia!

- Să sperăm că este doar ceva temporar şi că atâta timp cât zboară pe direcţia stabilită totul este în regulă. Vom afla probabil la întoarecere ce s-a petrecut. Ale cui sunt cele două echipaje?

- Primul este cel german iar cel de-al doilea cel polonez!

- Pe polonezi îi cunosc că au fost şi acum doi ani dar de ceilalţi nu prea ştiu mare lucru. Unde au mai concurat? Ce e trecut pe foaia de înscriere?

- Eu cred că sunt mai noi în branşe că au părut surprinşi că le cerem evoluţiile anterioare dar au spus că imediat le vor fi transmise prin fax.

- Adu-le de la fax atunci, că sunt curios să văd şi eu pe unde au mai zburat!

- Problema este că nu a venit nimic pe fax până la plecarea lor şi nici după.

- Dar sper că avem toate datele lor pentru identificare şi legitimare că aţi văzut şi voi de câte ori a fost nevoie să luăm legătura cu cluburile din ţările respective dacă apar probleme la zbor.

- Momentan avem doar patru nume şi atât că ne-au spus că datele de identificare a balonului vin o dată cu cele privind palmaresul de zbor.

- Adică vrei să spui că în acest moment nu pot fi identificaţi?

- Cum să nu, că avem toate numele lor!

- Dacă tu ai timp atunci eu îţi voi aduce o carte de telefoane germană şi poţi să-ţi iei din ea şi alte mii de nume. Ce naiba să faci cu patru nume? Dacă fac vreo pagubă undeva la aterizare unde ne adresam, Germaniei? Apropo! Voi sunteţi siguri că erau germani? În ce localitate au fost înregistraţi?

- Nu deţinem aceste informaţii!

- Cu ce maşină au adus balonul pe locul de start?

- Parcă era una mare tip furgonetă!

- Ce număr avea?

- Nu se vedea numarul că era plin de noroi!

- Mai există vreun caz, la acest concurs, în care nu avem legitimarea echipajului şi înregistrarea numărului de maşină de transport?

          După ce au urmărit de două ori lista cu toate echipajele unul din subordonaţi a spus:

- Nu şefu, toate celelalte echipaje sunt înregistrate şi au toate datele complete.

- Cine trebuia să se ocupe de ei, adică ce persoană ?

- Băiatul care verifica lestările.

- Şi unde este acum, că văd că nu e printre noi?

- A plecat că nu se simţea prea bine şi se şi grăbea că ştiind că nu mai are altă treabă.

- Şefu, am mai pierdut un control!

- Ce vorbeşti! Cu cine? 

- Tot cu nemţii şefule, acum nu ne mai auzim nici prin staţie. Ţipăm la ei degeaba, dar sperăm să restabilim legătura.

- Adică, vrei să spui că avem un echipaj cu care nu mai păstrăm nici legătura radio şi nici nu putem să-i facem localizarea?

- Exact sefule!

- Şi unde erau ei la ultima citire a localizarii?

- Foarte aproape de graniţă şi se deplasau cu viteză mare, cred că erau pe primul loc la raportul distanţă -timp. Le-am şi spus. Toate clelalte baloane erau mult în urma lor. Unul deja a aterizat.

- De ce ?

- Au anunţat probleme la arzător!

-Şi echipajul de la sol ?

- Ajunge la ei în 30 de minute!

- Să mă ţineţi la curent şi dacă nu restabilim legatura cu echipajul german să anunţăm, preventiv şi poliţia locală şi de la noi şi de dincolo.

- Am înţeles sefule!

- Să mi-l găsiţi şi pe cel de la lestări!

- Slabe speranţe,  zicea că pleacă şi la o nuntă!

- Să verificaţi în fiecare moment poziţiile şi la raportul de seară să ştim exact ce evoluţie am avut!

- Da şeful, sperăm să-i găsim şi pe germani.

          Până la raportul de seară era deja foarte puţin timp şi toată lumea din echipa de organizare s-a adunat în sala centrului de comandă.

- Raportaţi! A spus şeful şi s-a instalat la biroul din capul sălii. Cine începe?

- Am să încep eu, s-a ridicat un tip subţirel şi cu ochelarii lăsaţi pe vârful nasului.

- Vă rog să vorbim de jos, că suntem puţini şi să nu mai fojgăim scunele degeaba! Spune!

- Totul a decurs aproape normal, am avut un singur start furat pe care chiar dumneavastră l-aţi descalificat, majoritatea echipajelor au mers pe traseul normal. Distanţa cea mai mare, oficială, în timpul de patru ore, la prima măsurătoare, a fost stabilită de echipajul italian, dar din păcate am pierdut legătura cu echipajul german şi nici până acum nu ştim nimic despre el. Să sperăm că totul e bine!

- Aţi anunţat autorităţile din apropierea graniţei?

- Chiar acum vrem să o facem, dacă ne daţi aprobarea!

- Eu vă dădusem chiar ordin, dar se pare că sunteţi cu minţile pe drum!

- Nu şefu, uite chiar acum o să anunţăm pe toată lumea, dar sperăm că au fost recuperaţi de maşina lor mare şi furgonetă!

- Măcar a observat cineva ce marcă de maşină era furgoneta aia, probail că era cu 5 locuri?

- Era Mercedes, am avut şi eu exact una la fel când eram echipaj de sol!

- Astea sunt foarte rare. Să verifice cineva pe unde a trecut graniţa echipajul de la sol al nemţilor!

- Imediat şefu!

- Până se face verificarea şi se dau telefoanele la poliţia locală toată lumea să verifice documentele concursului, să le semneze şi să le pună în ordine. Mâine în baza înregistrărilor oficiale vom stabilii câştigătorul.

          După câteva minute cel care a plecat să verifice pe unde a ieşit Mercedesul s-a întors cu răspunsul.

- Ia spune ce ai aflat, cu cât s-au abatut de la traseu? Unde au fost recuperaţi?

- Şefu, îmi pare rău dar Mercedesul mare nu a ieşit pe nicăieri din ţară. Atunci însemnă că recuperarea s-a făcut în ţară şi nu s-a depăşit graniţa.

- Aşa ceva nu se poate şefu că ultima dată erau chiar deasupra liniei de graniţă şi de la înălţimea de aproape 1000 de metri nu puteau decât s-o depăşească cu mult, dar nici vorbă că nu mai aveau cum să aterizeze aici. În mod sigur au trecut dincolo că doar nu s-au prăbuşit brusc!

- Nu mai face glume proaste că şti că nu le agreez!

- Scuze, dar m-au înebunit nemţii ăştia!

- Să sperăm că vor fi găsiţi de poliţia locală că un astfel de incident nu ne face nicio reclamă bună. La revedere şi ne vedem dimineaţă la premiere.

-Să trăiţi, noapte bună!

 

          Cu mult dincolo de graniţă echipajul ,,german,, aterizase deja fără probleme şi după ce au strâns balonul şi arzătorul le-au încărcat într-o dubiţă de culoare albă, pe care era o reclamă cu produse de curăţenie după care s-au urcat cu toţi într-o maşină ce îi aştepta cu motorul pornit. Foarte curios era faptul că absolut toţi membrii echipajului vorbeau o engleză curată, extrem de clară.

          În iarbă, pe jos, a rămas căzut un ecuson pe care scria Muller Schmit şi pe care a doua zi vacile care au ieşit la păscut aproape că l-au îngropat în noroi.

 

          Soţul a fost găsit? ( duminică )

 

          Încă nu se luminase de ziuă când a sunat telefonul. Doamna era la cafea şi imediat s-a sculat şi a răspuns. La capătul celălalt al firului era domnişoara poliţist care şi-a cerut mii de scuze pentru deranj, în zi de sărbătoare, şi parcă nu îndrăznea să spună ce era de spus.

- Nu m-aţi deranjat de loc şi vă rog să-mi spuneţi ce noutăţi mai aveţi?

- Din păcate nu avem veşti prea bune, dar ne-aţi spus că soţul dumneavoastră atunci când a plecat să ducă gunoiul era îmbrăcat într-un trening de culoare albastră închisă. Este posibil să avem nişte veşti!

- Cum adică ,,este posibil,, ori l-aţi găsit ori nu l-aţi găsit?

- Cea ce am găsit noi poate fi soţul dumenavoastră sau nu, căci este vorba de un decedat, de un cadavru, care momentan nu poate fi identificat fiind ars complet.

          Pentru un moment s-a lăsat o linişte deplină şi nu s-a mai auzit decât oftatul adânc al doamnei. Imediat însă dânsa a spus: soţul meu avea pe antebraţul drept, la partea interioară o pată cât o măslină, era semnul lui din naştere!

- Stimată doamnă corpul pe care l-am gasit este complet ars, într-o maşină şi nu se poate identifica decât prin analiza ADN-ului. Este necesar ca cineva de la noi, de la laborator, să vină până la dumneavoastră acasă şi să preleveze nişte probe de unde să deducem ADN-ul soţului.

- Nu înţeleg, cum adică să preleveze probe, de unde?

- Asta nu e nicio problemă, ar fi nevoie doar de un fir de păr de-al dânsului pentru a rezolva problema şi eu vă rog să ne ajutaţi, îmi pare rău că vă spun aceste lucruri.

- Eu nu simt că soţul meu este mort ci este doar dispărut. Am să vă rog şi pe dumneavoastră să veniţi la mine să mai vorbim ceva.

- Cum doriţi, am să vin împreună cu cel de la laborator.

          Nu a trecut nici o jumătate de oră şi domnişoara poliţist împreună cu  laborantul de gardă s-au înfiinţat la uşa doamnei.

          Imediat ce au fost invitaţi înăuntru laborantul şi-a pus manuşile şi, cu acordul doamnei, a plecat prin casă să caute urme de prelevat. Cu penseta şi cu multe punguliţe din plastic el se băga pe sub pat, prin baie, curăţa pieptenii de pe etajeră de fire de par .

          În timpul acesta doamna a învitat-o pe domnişoara poliţist în biroul soţului şi i-a explicat teoria ei cu creioanele şi i-a mai dat câteva exemple de astfel de semne pe care soţul ei obişnuia să i le lase prin toată casa.

          Stând pe scaunul biroului domnişoara poliţist a spus:

- Adică vreţi să ziceţi că soţul dumneavoastră, care a plecat să ducă gunoiul, înainte de a pleca v-a lăsat pe biroul lui un semn tainic şi secret care însemna ,,urmează mesaj,, Aşa făcea dânsul de fiecare dată când se ducea să ducă gunoiul, vă lăsa tot felul de semne şi apoi dumneavoastră trebuia să le descifraţi. Mă scuzaţi că sunt puţin ironică!

- Eu văd că acum râdeţi de mine şi vă gândiţi că probabil sunt dusă cu capul, dar în situaţia actuală e vorba de o plecare la ghenă urmată de o dispariţie misterioasă şi atunci sunt obligată să ţin cont de orice ipoteză.

- Eu nu zic că nu am fost impresionată de jocul acesta al semnelor şi simbolurilor pe care le aveţi cu soţul dumneavoastră, dar aici nu e vorba doar de o dispariţie ci poate fi chiar o crimă, îmi pare rău şi nu vreau să vă sperii, dar noi nu ne permitem să ne jucăm cu aceste lucruri. Unde işi petrece soţul dumneavoastră cea mai mare parte din timp?

- Chiar aici, la calculator, unde stătea ore întregi nemişcat. Nu venea decât la masă şi atunci numai când îl anunţam eu!

- Credeţi că aţi fi de acord să vină cineva de la IT, adică de la noi de la calculatoare şi să-l verifice puţin? Nu ne referim aici la mesajele private, căci pentru accesul la ele avem nevoie de aprobarea dumenavoastra dar sunt curioasă să aflu ce făcea atâtea ore în faţa calculatorului, cu cine schimba idei, ce programe accesa.

- Eu nu am nimic împotrivă şi puteţi să intraţi şi pe mailurile lui, am şi eu parola, puteţi veni oricând cu cine doriţi. Aici are prinsă o listă cu site-urile pe care intra cel mai des. V-o pot da ca să nu mai deranjăm un IT-ist pentru asta.

- Pe noi nu ne interesează atât pe ce site-uri stătea la calculator cât operaţiile pe care le făcea pe fiecare dintre ele şi timpul petrecut cu oricare. O să-i dau chiar foaia asta celui de la IT să vedem ce părere are şi el şi o să vă comunic ce a zis.  Nu cred că vom putea vedea mare lucru că în cele mai multe situaţii nevestele sunt surprinse de câte site-uri porno acesează soţii lor şi ele habar nu au.

- Aici nu va fi cazul că eu îmi cunosc soţul şi în mod sigur nu are curiozităţi din astea!

- Poate e mare microbist şi vede meciuri pe internet , de fotbal, de box ...

- El este mult prea liniştit pentru aşa ceva! Urăşte violenţa de orice fel! Uneori mai făcea copii la imprimantă după peisaje sau imagini cu cai, tragea aşa poze la xerox..

- La care xerox, la ăsta de aici?

- Da, de la  imprimantă.

- Şi cum făcea, punea poza în imprimantă şi o multiplica sau făcea şi colaje?

- Nu, doar copii după fotografii, a spus  doamna şi a ridicat capacul de la locaşul pentru xerox.

- Văd că aici este o foaie albă, o pot întoarce să vad ce a multiplicat ultima dată?

- Bineînţeles a spus doamna şi a urmărit cum poliţista a scos din geantă o pungă sigilată în care erau o perche de mănuşi din plastic pe care şi-le-a pus.

          A apucat cu două degete coala de hârtie în formatul a 4 şi a întors-o pe partea cealaltă. Era tot albă!

- Nu vi se pare curios că soţul dumneavostră copia foi albe?

- Poate a servit ca suport pentru ceva mai mic si nu avea fondul corespunzător.

- Este exclus, capacul este alb complet şi reprezintă cel mai bun fond. Aş dori să iau foaia asta cu mine pentru nişte eventuale amprente că pe astfel de suporturi se imprimă cel mai bine.

- Nu este nicio problemă!

          Domnişora poliţist a apucat foaia complet albă şi a ridicat-o de un colţ  până la nivelul ochilor pentru a observa dacă sunt ceva urme pe ea.

- Dar ce fel de foi utiliza sotul dumneavoastră, de unde le lua că văd că asta are trei înţepături chiar în mijloc. N-am mai văzut aşa ceva până acum! Doamnă! V-am întrebat ce fel de foi utiliza soţul dumnevoastră !

          Contrariată de liniştea care s-a lăsat domnişoara poliţist a lăsat foaia din mână şi s-a întors spre doamna care părea total prăbuşită pe un scaun cu mâinile la gură.

- Ce s-a întâmplat, vă este rău, să vă aduc un pahar cu apă?

          Cu ochii numai la foaia alba de hârtie doamna, cu voce gâtuită a spus: Nu muţumesc, nu vreau apă, sunt pur şi simplu şocată pentru că în acest fel îşi marca el toate bileţelele de dragoste pe care mi le trimetea, nu le semna ci făcea pe ele aceste trei înţepături la fel ca pe foaie. Era suficient să-mi trimită şi o foaie goală că eu puteam s-o citesc imediat dacă o ţineam în lumină.

- Şi ele însemnă ceva, se pot traduce în vreun fel?

- Da, bineînţeles!   Însemnă ,, veşnic al tău,,!

- Hopa! Doamnă, atunci, a spus domnişoara poliţist, cred că avem o problemă mai mare decât o putem duce noi două! Trebuie să plec şi să prezint un raport complet că încep să se adune cam multe.

          Adică, pe scurt, dumneavoastră ziceţi că acest om  a plecat să ducă gunoiul dar mai înainte v-a umplut casa de simboluri şi semne. Aşa credeţi că se comportă un bărbat normal de parcă s-ar duce la Sfanta Ghenă nu la un simplu tobogan de gunoi. Aşa credeţi că fac toţi bărbaţii din ţara asta?

          Hai, să mergem colega, dacă ai terminat! Spuse ea cu privirea spre laborantul care îşi strânsese toate lucruile şi aştepta liniştit în picioare.

- Eu vă rog foarte mult ca de acest caz să vă ocupaţi numai dumneavoastră! A spus doamna conducându-i până la uşă.

- Să văd ce mai zice şi şeful! Că nu sunt de capul meu!

          În scurt timp cei doi au ieşit din casă şi au plecat spre secţie.

          Doamna a rămas singură cu gândurile ei. Era evident că cel găsit nu era soţul ei pentru că nu avea nicio logică să dispară după ce îi lasă atâtea semne şi apoi să se mai şi sinucidă într-o maşină. Era clar că ceva nu se lega! Maşina lor stătea, bine mersi, în parcarea de sub fereastră.

          În afară de aceste sentimente îl simţea pe el viu şi nevătămat şi era sigură că dacă el ar fi păţit ceva ea ar fi ,,ştiut". Acum nu avea nimic de făcut decât să aştepte rezultatul de la ADN, părerea IT-stului şi confruntarea cu cel din maşină. Din păcate soţul ei nu purta niciun fel de inele sau alte podoabe după care ar fi putut fi identificat iar dantura lui era absolut perfectă că nu a avut nevoie niciodată să meargă la vreun stomatolog. Se gândea s-o mai sune pe domnişoara poliţist să-i spună că soţul ei are o dantura perfectă dar nu credea că e cazul pentru că şi cel din maşină, cu toate plombele topite de la căldură, ar fi putut avea o dantură la fel de perfectă.

          Rudele o sunau în continuare şi mama lui, care locuia la marginea oraşului era teribil de îngrijorată şi nu mai contenea cu telefoanele. S-a oferit chiar să vină şi să stea cu ea ca să treacă împreună peste acest necaz mare. Ea i-a spus că nu are nimic împotrivă, că mai are şi ea cu cine să stea de vorbă şi aşa va trece şi timpul mai repede. S-au înţeles să vină chiar din această după-amiază, cu câteva lucruşoare, să stea amândouă împreună. Ele s-au plăcut din totdeauna şi chiar făceau glume pe seama faptului că soţul ei nu-i semăna de loc iar pe tatăl lui nu l-a cunoscut că a plecat, atunci când el era mic şi nu a mai apărut niciodată.

          Acesta părea a fi fost prima problemă din familia lor odată cu  dispariţia primului bărbat din neam. Nimeni nu a mai aflat nimic, niciodată despre el. Mulţi spuneau, de-a lungul anilor, că l-ar fi văzut în unele locuri dar viziunile lor nu s-au confirmat niciodată. La primele cazuri mama lui pleca imediat acolo şi se întorcea după doar câteva zile obosită şi sătulă de atâtea încercări. După o vreme nu i-a mai păsat şi doar spunea: dacă îi e dor de noi se va întoarce!  Mai ales că a observat că cel mic nu-i duce deloc dorul şi nu pune ăntrebările specifice vârstei.

          Se făcuse ora trei când a sunat soneria de la intrare şi în pragul casei şi-a făcut apariţia mama soacră. Era o femeie mică de statură, destul de slăbuţă, cu privirea extrem de vie ce demonstra o inteligenţă nativă şi cu un limbaj pitoresc, dacă ţinem cont de faptul că locuia totuşi într-un oraş mare. De data aceasta pe chipul ei se citea îngrijorarea şi parcă îi venea să strige: nu şi băiatul meu!

          S-au îmbrăţişat îndelung de parcă viaţa lor era făcută de acuma numai din ele două. Nu avea bagaje prea multe aşa că s-a instalat imediat şi s-a îmbrăcat cu ceva de stat în casă. Oricum ea mai avea o mulţime de lucruri şi în casa lor pentru că obişnuia de multe ori să vină şi să-i ajute la curaţenie sau la pregătirea sărbătorilor pe care,  de cele mai multe ori, le făceau împreună şi îi invitau şi pe părinţii ei.

          Doamna nu s-a grăbit să-i spună nimic despre descoperirea cadavrului ars pentru că în sufletul ei era convinsă că acela nu este soţul ei şi chiar dacă ar fi fost nu avea de ce s-o îndurereze de cum a intrat.

- Te cred că nu ai stat de gătit şi am să mă ocup eu imediat să-ţi fac nişte cartofi prăjiţi cu puţină fripturică. A zis mama soacră şi s-a şi dus spre bucătărie.

          ,,Mai bine să fie ocupată" s-a gândit doamna şi a lăsat-o să plece şi deja se auzeau vasele troncănind. Nu era nevoie să o bată la cap cu nimic pentru că ea cunoştea foarte bine toate lucrurile din dulapuri.

          După ce au mâncat s-au mai uitat puţin la televizor şi apoi au mers la culcare. Niciuna nu dorea să mai vorbească despre nenorocirea care le lovise şi se prefăceau că totul este normal şi că fiecare îşi aştepta soţul sau fiul cu masa pusă.

 

Vizualizări: 105

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Imagini pentru Mă duc să duc gunoiul! paranormal

Zbuciumarea spiritelor!

Universul este în noi!

Omul din stele!

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support