Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Un om cu suflet mare priveşte pe toată lumea ca pe ai săi.- proverb bengalez


Undeva cheia destinului există
nimeni nu contestă

o treaptă, două, nouă,
marcăm, urcăm destinul ca pe-o escaladă

cei buni, timpul nu și-l fură, înșeală,
umili și cu credință

străbat viața cu pas domol și-l urcă
unde-i adevăru-n fugă
fluturând flamura dreptății ageră
la trecerea dintre cuvânt și faptă
evitând minciuna lavă
trecând frumos și blând prin orice sfadă

mărind nădejdea binelui în fiecare faptă
arătând cum, nu se construiește destinu-n grabă

revenind mereu cu-n semn de apă 
eliminând orice tăgadă

prețuind cuvântul transformă
remediind tot ce-a fost greșit odată
iubind cu stoicism dreptatea de altădată
vorbind frumos și cu înțeles laolaltă
evitând pe cât posibil vrajba dusă la extremă
șușotită pe la colțuri câteodată
timpului îi dă binețe și-o frumusețe conturată
eliminând neloialitatea, falsitatea stratagemă

premiind răbdarea, nu încoronarea reclamă
evaluând tot ce ne înconjoară

topind răutatea și ura temporară
ornând locul cu frumos și cu lumină
arătând că se poate, că e bine, nu e crimă
totu-i necesar să n-ai parte de gâlceavă
ăstor fapte să le oferim cunună

lumina din suflete să răsară
unduind cuvinte ca o primăvară
modelând și înflorind câte-o muscată
este o datorie morală
aici si pretutindeni să zugrăvim o rază

cărări de suflet pline cu rouă
având necontenit soarele înmulțit cu nouă

pe care să-l dăruim și vouă
eternității să-i mulțumim c-avem viză

ademenind cuvinte despre viață
iubirii să-i oferim necontenit o ramă

surâsul, zâmbetul și veselia ca o flamă
ăstei familii frumoase ce ne învață
iubirea de viță.

Vizualizări: 83

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Acest Acrostih proverb nu are imagine...

Pentru că nu doresc manipularea,

fiecare îl va citii și-l va interpreta, cum vede vița!

Dar vă voi dărui o melodie Feeling Good ( Simțiți-vă bine )... să încununăm viața!

N-am mai postat jazz, dar pentru că-mi place, o voi face.

Să aveți o zi frumoasă și nu uitați:

Comunicarea și spusul lucrurile pe nume, cum se spune,

tranșant, fără a jigni și condamna  pentru o greșeală, 

ne unește și mărește familia ce se numește Cronopedia!

„lumina din suflete să răsară
unduind cuvinte ca o primăvară
modelând și înflorind câte-o muscată
este o datorie morală
aici si pretutindeni să zugrăvim o rază”

Mulțumesc, Dorinele! 

Să ai o după-amiază frumoasă!

Vezi ce faci cu... colonelul

Aşa, ca de zi finală de concurs (mai sunt vreo 3 ore) un acrostih proverb iarăşi bun. Eu poate aş fi scris de ex. în loc de "ăstfel" - "ăst fel" în două cuvinte. Dar, mă rog...

 (10)

Mulțumesc, domnule co..jurizator, era să scriu colonele!

Noroc că m-am abținut la timp!

Da, nu e greșit, dar... în ritmul poemelor, uneori trebuie să alegi ritmul care să te ajute

să ajungi la sufletul cititorului, altfel, ceea ce scrii, rămâne doar o simplă lecturare.

Și... sunt atât de multe texte de acest fel, din păcate...

Seară bună! Pe mâine...

acum, la revederea şi reverificarea datelor am constatat lisa unui vers: strofa 5, versul 3 lipseşte (a rezultat mae în loc de mare. Te rog să completezi versul lipsă.

L-am omis prin copiere... l-am pus!

Era să vă...driblez vigilența... Îmi cer scuze!

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support