Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

          La umbra castanilor, Lenuța cocea clătite. Lângă ea, Neluțu le umplea cu dulceață. Alături alte și alte gospodine din Moneasa făceau același lucru. Din capătul poieniței, printre fum și aromă de dulceață, se auzea muzica de fanfară. Le acompania? Nu. Era un ritual împământenit de ani: Festivalul clătitelor! Puțin mai departe, oportuniștii vindeau care ce puteau de la gablonțuri, la tricouri, ii naționale și chiar covoare țesute. Puzderia de lume venise de dragul clătitelor?

          Soarele mângâia întinderea omenească și zâmbea. Mirosul de clătite îi pătrunsese adânc în nări. Își trimite câteva raze solie, în speranța unei degustări din minunățiile rumenite. Nu se oferea nimic de pomană. Totul avea un preț bine stabilit.

          Printre ofertantele tarabe de suveniruri și locul unde se coceau ademenitoarele dulcegării, turiștii se plimbau ca soldații într-o fortăreață.

          Lenuța era mulțumită. Copsese câteva sute de clătite... făcuse ceva „cheag”. Obosise. Pe un platou mai așteptau a fi degustate (contra cost) o grămadă mare de minunății umplute cu dulceață de nuci verzi.

          Soarele, insistând de câteva ore să primească măcar o porție mică, dezamăgit se pregătea de culcare. Fumul se cam risipea, iar acordurile muzicii de fanfară au fost înlocuite cu muzica populară. În joc de doi, într-un colț al poieniței, femei și bărbați săreau care cum știau și puteau. Din depărtare o tobă dirija: dansatorii, soliștii și pe ceilalți instrumentiști. Ce-ar fi dănțuit și Lenuța... dar omul ei plecase acasă. Aveau gospodărie mare, iar vitele necesitau a fi îngrijire. Neluțu plecase cu tatăl său. Iubea junincile. Era una din principalele lor surse de venit. Tot anul, Lenuța mergea o dată pe săptămână la o piață din Arad să vândă lapte și brânză. Venea cu buzunarele pline.

          – Bileteee, bilete de papagal...

          Visele Lenuței se închid. Nu înțelegea mesajul. Cască ochii. O ciudățenie de bărbat domina orizontul adormit prin înălțimea și sunetele stridente care-i ieșeau din gură:

          – Aflați-vă viitorul! Cumpărați un bilet...

          Lângă țigara care alimenta periodic plămânii împricinatului se putea zări un bărbat de vreo doi metri, încălțat în cizme de piele asortate cu o pereche de pantaloni trei sferturi, din care ieșea dezordonat o cămașă în carouri ușor decolorată. Pe cap trona o pălărie verde cu o pană de păun pe partea dreaptă. Zgomotosul ținea în mâna stângă o cutie veche din lemn. Din ea, agățat pe o bară prinsă de cutie, un papagal „rupea” cu privirea mulțimea.

          – Cumpărați un bilet! Destinul vă șoptește...

          Lenuța nu știa cum să reacționeze. Cuvintele i se opresc în gâtlej, dar amintirile lunecă printre zâmbete.

*

          Când locuia la Felix, cu bunica, cu câțiva zeci de ani în urmă, în fiecare vară venea la băi o doamnă din Bacău: Manea Maricica. Era cam de vârsta bunicii. Îi plăcea uneori să se ascundă sub masă și să le asculte cum sporovăiau vrute și nevrute.

          Într-o zi ce-i veni Maricicăi să-i spună bunicii? O amintire din vremea studenției ei la Iași. Fusese târg mare. De acolo, în joacă, își cumpărase un bilet de papagal. Curioasă, l-a citit imediat. Dar în timp ce citea biletul și încerca să pătrundă în taina celor două propoziții scrise pe acesta, Maricica devenise martora unei scene de tot hazul. Și bineînțeles talentul ei oratoric a multiplicat veselia. Bunica Lenuței s-a distrat pe cinste. Cică domnul care-i vânduse biletul de papagal fusese dărâmat în ambuscada creată de trei tineri, iar biletele de papagal căzuseră bucată cu bucată într-o căldare cu vin fiert. Al ei „supraviețuise”. Era ultimul supraviețuitor.

          Mi-am mutat repede râsul de sub masă, în curte, pentru a nu fi descoperită. În seara aceea, mult le-a trebuit celor două femei (bunicii și doamnei Maricica) să instaleze tăcerea în căsuța cu prispă. Doar revenirea mea le-a mai potolit nițel. Hazul îl aveau în sânge amândouă. Doar trebuia gâdilat și erupea în atmosfera din jurul lor spre deliciul auditoriului.

          – Și cum zici, Maricico? Biletul de papagal ți-a dirijat destinul?

          – Da, Anuță. Am doi copii din două căsnicii și am rămas văduvă. Așa a scris acolo.

          – Da, amu, dară... dacă așe-i vorba...

*

          O podidește râsul, dar printr-un gest necugetat îl strigă pe bărbatul cu papagalul.

          – Hei, domnu’... vreau și eu un bilet!

          Bărbatul întoarce capul, dar nu reușește să deslușească de unde venea vocea. Era încă furnicar. Lenuța îi face cu mâna. Pentru a nu se răzgândi, bărbatul grăbește puțin pasul. Ajunge în fața mesei cu clătite.

          – Vă pot ajuta cu ceva, señora?

          – Da. Vreau un bilet. Cât costă?

          Nu se grăbește să-i răspundă. Se întoarce spre papagal:

          – Piri, doamna vrea un bilet...

          – Cinci lei... Vă costă cinci lei!

          Lenuța, surprinsă de spontaneitatea papagalului, râde cu poftă. Se caută în buzunar și îi întinde precupețului suma cerută.

          – Piri, dă-i un bilet doamnei.

          Cu ciocul plin de fum, papagalul amestecă biletele și alege unul. Bărbatul îi întinde Lenuței biletul.

          – O seară bună, spuse bărbatul în timp ce se depărtează de ea.

          O voce mecanică silabisea: „Mul-țu-mim! Mul-țu-mim!”

          Lenuța zâmbește, dar grăbită desface biletul să citească „ce-i rezervase destinul său”.

Vizualizări: 61

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Foarte rar cineva poate descrie o atmosfera atat de clar, autentic  si atat de veridic. Nici nu sti ce sa crezi, o matuse de-a mea in copilarie a luat si ea un astfel de bilet si in el scria ca va avea trei barbati si va fi vaduva de trei ori si asa a si fost. Nimeni din neamul nostru nu a mai glumit vreodata cu astfel de lucruri! Multumesc mult pentru atmosfera redata!

Da, îmi amintesc și eu de aceste bilețele care erau dăruite de papagali...

Dar n-am îndrăznit să cumpăr și eu un astfel de bilet

Am citit cu plăcere! Mulțumesc, Dorina!

Seară frumoasă!

Ideea acestui text, domnule Dandu Briel, a pornit de la un... bilet de papagal din „vremurile apuse”. Așa de mult m-a marcat „povestea” unui anumit bilet de papagal, încât am încercat să clădesc o versiune proprie. Dacă mi-a ieșit, nu pot fi decât satisfăcută. Cuvintele dumneavoastră de încurajare mă ajută să pot merge mai departe.

Vă mulțumesc.

Propunerea pentru revistă mă onorează, domnule Muntean.

Vă mulțumesc.

Îți mulțumesc pentru lectură și apreciere, dragă Aurelia.

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support