Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

                        „Nu poţi fi lipsit de temeri, când tu însuţi inspiri teamă.” – Epicur

          O vorbă din bătrâni afirmă răspicat:„ De ce ți-e frică nu scapi!”, dar putem traversa cărările existențiale clădind resemnarea? Ce este frica? Aș situa-o între incapacitatea noastră de a face față unui eveniment nedorit și emoția provocată de o imagine mentală deficitară care ne acaparează fără voia noastră.

          Pe fondul crizei economice generalizate, recentele atentate din occident perpetuează teroarea și ura. Îmbrăcăm fără să vrem haina fricii doar informându-ne despre evenimente negative. Însă nu putem trăi izolați într-o cutie de chibrituri. Alternativa: „Nu-mi pasă!” e perimată. Ne chinuim să supraviețuim influențați de diverse scenarii apocaliptice care ne alterează credința în Dumnezeu. În spatele perdelei de fum ființa noastră își macină sufletul căutând alternative pentru stările de neliniște generate de cotidianul îmbâcsit de temeri. Să lăsăm frica să ne controleze viața? Tânjim după o clipă de echilibru, dar ce facem pentru a o putea păstra nedegradată în noi? Din comoditate îi lăsăm pe alții să ne controleze viața și uneori uităm să trăim. Valurile tulburi ale vieții nu ne izbesc de stânca morții! Moartea? Din punctul meu de vedere este o eliberare, o eventuală trecere într-o altă existență. „Cum nu m-am temut să mă nasc, nu o să mă tem nici să mor.” susținea Federico Garcia Lorca.

          Societatea contemporană, pe fundalul unui ateism impus, dezvoltă în individ frica. Neîncrezători în forțele proprii și împiedicați a gândi cu mintea noastră, sufletul poate fi ușor mutilat. Și ce devine un om fără suflet? Pur și simplu un robot ușor de manipulat. Nu cred că asta ne dorim. Viitorul nu se clădește pe zbucium și neliniști, ci pe acordurile line și precise ale curajului. Umberto Eco susținea că: „Nimic nu îi dă mai mult curaj unui om fricos decât frica altuia.”

          N-aș vrea să intrăm în cercul vicios al... „morții caprei vecinului”, însă ne putem lecui de frică luându-ne destinul în propriile mâini fără să acceptăm mila dirijată spre dezbinare a celor care ne conduc. O gândire pozitivă pentru noi și cei din imediata noastră apropiere, precum și păstrarea la distanță a vrajbei ne pot ajuta să ne vindecăm de temerile care tind să ne umbrească existența.

          „Mi-e frică de mine însumi” afirma (prin prisma personajului) Goethe în romanul Suferinţele tânărului Werther. În prezent, această teamă e îmbrăcată într-o culoare umoristică: „Îi este frică de propria umbră.” Dacă am pornit pe o pantă descendentă a încrederii de sine ne e teamă să nu greșim, suferim dacă cei din jurul nostru și-au format o imagine proastă despre noi, ne e frică să nu devenim un ratat și multitudinea temerilor se poate accentua. Putem scăpa oare de frică atâta timp cât tendința socială lunecă spre transformarea noastră într-un animal docil? Din păcate însăși societatea, mass-media și chiar școala și familia ne sădesc în minte involuntar temeri. Educația și dezvoltarea personală ne-ar putea ajuta să neutralizăm temerile de tot felul. Antidotul fricii este acţiunea.  Deci: „Fă lucrul de care te temi şi teama va pieri.” - Mark Twain.

          Temerile menționate anterior le putem controla impunându-ne câteva reguli de conduită morală. Una dintre ele ar fi să nu acceptăm bârfa și gândirea negativă. Dacă ne îndoctrinăm cu ură, sufletul nostru suferă și zbuciumul prinde culoare. Un alt aspect ar fi evitarea pe cât posibil a canalelor de știri, care ne prezintă în mare parte aspecte negative ale societății în care trăim (violuri, crime, conflicte sociale, calamități naturale). Grija zilei de mâine și stresul asimilat pe fondul acestei neliniști ne pot inocula teamă până la limita degradării psihice. Și atunci nu e mai bine oare să îmbrăcăm haina curajului? Însă cu discernământ. Nu putem alunga teama cu gândul: „Fie ce-o fi, eu nu mă tem de nimeni și nimic!” Suntem ființe supreme care au capacitatea de analiză și putere de decizie. Nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de temeri!

          La polul opus al fricii menționate anterior stă frica de Dumnezeu. „Oricine vede strălucirea slavei lui Dumnezeu nu poate decât să se teamă (Matei 17:1-8).”

          Doar dacă ne temem cu adevărat de Domnul vom fi eliberaţi din robia tuturor temerilor anormale şi satanice. Pentru a înțelege mai bine această frică de Domnul, ne imaginăm că suntem un copil (de fapt omul fiind o creație divină, nici nu m-am abătut prea mult de la realitate), iar Dumnezeu este părintele nostru – Tatăl. Cum vom crește educați? Dacă ascultăm de Părinte și implicit ne este teamă de el sau dacă facem ce dorim noi fără să trecem prin sita ascultării? Luat izolat, poate că sună puțin dur cuvântul frică, dar privit în ansamblu conturează respectul și decizia de a nu „călca strâmb”. O viață călăuzită de reguli (cele zece porunci) este o existență în liniște, pace, iubire. În antiteză lipsa fricii de Tatăl ar genera haos. Războaiele, atentatele de tot felul, criza globală au fost perpetuate de oameni fără frică de Dumnezeu.

          În Pildele lui Solomon se afirmă despre frică următorul lucru: „Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, dar sfârşitul este cunoaşterea şi iubirea Lui.”

          Analizând cartea sfântă putem descoperi sensul acestei frici. Esenţial este recunoaşterea faptului că Tatăl Ceresc este un Dumnezeu sfânt, unicul în drept să judece păcatul. Să ne temen de El e ca și când am privi la Dumnezeu cu teamă sfântă şi adoraţie. Adevărata frică de Domnul îi determină pe credincioşi ca pentru mântuire să-şi pună credinţa şi nădejdea lor doar în Tatăl Ceresc. În sfârşit, frica de Dumnezeu implică recunoaşterea că El priveşte cu mânie păcatul şi are putere să pedepsească pe cei care încalcă legile Lui neprihănite, atât în timpul vieţii de aici cât şi în veşnicie.

          Frica de Dumnezeu este mult mai mult decât o doctrină biblică. Adeseori Biblia susține: „Frica Domnului este începutul înţelepciunii”. Și oare un om înțelept nu trăiește după reguli? Respectarea celor zece porunci dumnezeiești implică o viață plină de iubire, respect față de Dumnezeu, aproapele nostru și noi înșine.

          Putem concluziona că: „Teama de Domnul ne fereşte de decăderea conştiinţelor noastre şi de descompunerea noastră morală. Teama de Domnul este pură şi curăţitoare (Psalmul. 19:9), sfântă şi răscumpărătoare în efectele ei.” Sfântul Ioan Gură de Aur afirma: „Conștiința curată îl face pe om liber”. Libertatea umană e garantul evoluției spre o lume mai bună cu și prin iubire. 

          Frica de Dumnezeu poate cuprinde mai multe sensuri, în funcție de persoana care are acest sentiment. Pentru un om necredincios teama de Dumnezeu înseamnă frica de judecata Lui și implicit teama de moarte. Un credincios înțelege prin această frică de Creatorul Suprem: supunere, respect și teama că nu poate respecta integral cele zece porunci. O descriere a acestei frici de Tatăl Ceresc apare în Evrei 12:28-29: „Fiindcă am primit în dar o împărăție, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori, și să aducem astfel Lui Dumnezeu, o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.” Traducem astfel în reverență teama despre care vorbim și de aici până la iubire e doar un pas.

          Putem trăi fără frică? Nu s-a inventat (încă!) atât curaj pentru a servi la fiecare respirație adrenalină!

          Care din cele trei laturi ale fricii analizate ne copleșește mai mult: frica de ziua de mâine, teama de propria persoană sau frica de Dumnezeu? Și fiindcă „cuvintele sunt cărările faptelor” cum bine susținea Sfântul Ioan Gură de Aur, fiecare dintre noi ar da un alt răspuns. Ți-e frică de tine? Însămânțează curaj pe cărările propriei existențe. Îți este teamă de viitor? Trăiește prezentul prin toți porii ființei tale. Ne este frică de Creatorul Suprem? Un punct suntem în fața Sa. Și punctul acesta L-a creat cu iubire pentru noi. În fața iubirii orice temere pălește. Rămâne doar recunoștința faptului că ne-a zămislit și emoția noastră care simte puterea supremă a lui Dumnezeu.

Vizualizări: 60

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Chiar rugăciunea spune,, Doamne, sădește în mine rădăcina bunătăților tale și frica ta în inima mea,, Această frică nu este față de Dumnezeu ci este frica prudenței, prevenirii, a griji de a fi corect . Nu este o frică ce ne îngrozește ci ne face mai puternici prin atenția sporită pe care o vom acorda tuturor detaliilor vieții.

Foarte frumos textul și mai ales concluzia că având frica lui Dumnezeu în noi nu mai trebuie să ne temem de nimic!

Concluzia dumneavoastră, domnule Dandu Briel, e o-ncântare. Vă mulțumesc pentru promptitudinea lecturii și apreciere.

Imagini pentru De ce ți-e frică nu scapi!

Imagini pentru temeri

Sugestive imagini, domnule Muntean. Vă mulțumesc pentru promovare și îmbrățișare.

Materialul dvs este bine scris si poate constitui  sămânța unei cărți de succes

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support