Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

MottoNimic nu se întâmplă fără un scop. Toate sunt acolo pentru a-ţi oferi o lecţie şi a te face să devii mai bun. - Pera Novacovici

Rodrigo, un bărbat trecut de mult prin etapele tinereții, era mereu pe drumurile dintre vacanțe. Fusese însurat cu o femeie liniștită și de casă care-i ceruse divorțul, cu ceva ani în urmă, printr-un SMS. Acest lucru nu-l luase prin surprindere, chiar și-l dorea, așa că, a fugit repede la un avocat să completeze actele de divorț pe care i le-a trimis fără a comenta ceva. Desfacerea căsătoriei s-a produs mai repede decât se aștepta, dar... cu o condiție esențială pentru el, nu obținea nimic din averea soției care făcea parte dintr-o familie cu o avere impresionantă și principii învechite iar acest stil de viață pe care Rodrigo și-l formase nu era demn de renumita familie care își avea reședința în nordul Spaniei. Pentru că iubea Italia cu romantismul ei specific, cu nopți romantice, era mai tot timpul în acele locuri unde noaptea era lungă și distractivă, cu femei frumoase, cu femei bogate, în acele cazinouri luxoase, în care lumea bună din întreaga lume își petrecea câteva zile pe an. După o evadare petrecută la Veneția s-a întors la Roma pentru a-și remonta fizicul și a pleca într-o altă destinație.
Într-una din diminețile în care-și bea ceașca de cafea, liniștit... cu gândurile aiurea, mai bine spus la o aventură pe care o putea transforma într-o poveste de vis, la împlinirea celor 65 de ani, s-a trezit deranjat de soneria apartamentului, parcă-l trezise din procesul cunoașterii, un aspect atât de important pentru el la cei 65 de ani pe care îi împlinea peste o săptămână. Când a deschis ușa, i-a apărut în față un bătrân cu o față tristă, parcă venea de pe un tărâm în care cărarea vieții îi fusese împânzită cu durere. La prima vedere nu l-a recunoscut, dar era nedumerit cum un astfel de bărbat îl căuta îndurerat.
- Buona giornata! Îi spuse omul, privindu-l îndurerat.
- Ciaoo! I-a răspuns cu o privire curioasă...
- Nu cred că știi cine sunt?!... Dar am să-ți spun eu: Sunt soțul Sofiei!
La auzul acestui nume, memoria i-a revenit, amintindu-și de frumoasa femeie pe care o întâlnise cu mulți ani în urmă pe-o plajă din Spania unde-și petrecuse o vară, fiind student, înconjurat de fete frumoase, cu nopți de vis, cu fel și fel de plimbări romantice.
- Come lo fa? Îl întrebă pe soț... care parcă era și mai supărat decât venise.
- Sofia a murit ieri, iubindu-te toată viața, chiar dacă eu i-am oferit totul, iubire, confort și zile frumoase petrecute în întreaga lume, nu a avut ce și-a dorit, un copil cu tine.
La auzul acestor cuvinte, corpul parcă prinsese foc, o căldură puternică i-a inundat toată firea, el care nu prea se emoționa, acum simțea că va cădea din picioare...
- De ce, nu a avut copii?
- Eu am fost de vină, eu n-am putut avea copii...
Încercând să schimbe atmosfera i-a răspuns ironic, cu-n zâmbet trist:
- Eu aș fi putut! ... parcă fraza lui se auzea din fundul unui amfiteatru în care se juca o piesă cu păpuși dirijate de cineva.
L-a invitat în casă oferindu-i o cafea, un pahar de whisky rafinat și unul cu apă, continuând discuția începută-n fața ușii. La auzul derulării vieții pe care o contura pe Sofia, cutia lui cu amintiri, ce-și avea locul în străfundul minții, se deschise și toate amintirile au început să dea năvală împiedicându-se una de alta. Au discutat câteva ore după care au pornit spre locul unde era Sofia pusă în coșciugul împrejurat cu flori de crin alb, florile ei preferate. Cu toate că trăise toată viața în singurătatea ei, înainte de a muri a lăsat prin testament să fie înmormântată în curtea casei din Italia. O casă de vacanță frumos amenajată undeva la marginea Romei într-un peisaj superb, cu o energie pozitivă unde-și petrecea vara în fiecare an, cu multe plimbări printre pomii și florile sădite de ea de-a lungul vremii cu gândul la iubirea ei neîmplinită cu Rodrigo.
Această veste și confruntarea cu fizicul Sofiei, inert și sidefiu, l-au marcat enorm, părea un cadou sinistru de ziua lui, care-l determina să se confrunte cu propria conștiință, să-și revizuiască rătăcirea de-a lungul vieții de culegător de povești apetisante și îndrăznețe cu femei de tot felul. Amintirea Sofiei îi umbla prin gânduri precum o furtună ce-i demonta ceasornicului vieții, limbile prin care delimita acțiunile făcute de-a lungul timpului, era un fel de delimitator al fermecatelor clipe petrecute cu diverse femei întâlnite în ieșirile lui prelungite zvârcoliturilor cu neuroni puși în acțiune la întâmplare, de dragul poveștilor, pe care cu mult timp în urmă le cuprinsese într-un roman, având succes își redresase bugetul rămas gol în urma divorțului. De atunci nu mai scrisese nimic, parcă muza ce-l ademenea dispăruse. În aceste împrejurări dorința de a mai scrie un roman i se arătase ca o floare de crin alb. Nu știa dacă îi va da binețe muzei, dar o astfel de idee îi acapară toată ființa ce sta inertă în fața Sofiei care nu mișca doar avea un zâmbet desenat pe fața-i frumos machiată de cei care o pusese în coșciugul cel alb. Abia acum și-a dat seama că nu iubise nici-o femeie în viața lui tumultoasă în care femeile pe care le întâlnise îi satisfăcuse doar fanteziile erotice ce se cuibăresc în mintea unui bărbat. Sofia fusese o femeie ce zâmbea discret la tot ce se întâmpla în jurul ei, dar rațiunea ei de femeie ce diviniza iubirea adevărată, nu-i permisese să se arunce ca nebuna în brațele unui bărbat care căuta doar aventura, din acest motiv se căsătorise cu Alfonso, un bărbat cu 10 ani mai învârstă ce făcea parte dinr-o familie cunoscută și prietenă cu a ei. Un bărbat care o iubise de mică, îi urmărise creșterea și o adora. Nu era un devorator de iluzii, era un patron al unei imense afaceri ce pătrunsese în toată lumea, dar care o iubea enorm, fiind singura femeie din viața lui. Acompaniamentul pianului Sofiei îi dăruia o forță imensă în a înflori pentru ea. Chiar dacă-i spusese că-l iubea pe Rodrigo el s-a însurat cu promisiunea că o va face fericită, dar... n-a reușit în totalitate. Ea îl iubea pe Rodrigo care nu o iubise și acest lucru o tocase în timp îmbolnăvindu-se de o boală necruțătoare care n-a iertat-o, murind mai devreme decât se cuvenea. Până în acea clipă Rodrigo nu-și analizase alegerile și drumul vieții, dacă cărarea pe care a umblat era corectă, dacă viața lui fusese importantă sau trăită sub semnul ”carpe diem”.
Imaturitatea lui îl depersonalizase, era cu totul altul decât era în interiorul lui, șarmul lui îl devorase o viață întreagă, îl dezumanizase, nu putea iubi.
Plecând de la casa în care era, tot drumul l-a parcurs încorsetat de întrebarea: Am fost în acord cu ceea ce mi-am dorit? ... fiind captat de povestea Sofiei nu a reușit să-și răspundă.
A doua zi de dimineață s-a hotărât să plece în Franța unde îl aștepta o mini-vacanță în doi cu o fostă balerină pe care o cunoscuse în Paris cu doi ani în urmă. Totuși, imaginea Sofiei îl urma ca o umbră care dorea multe răspunsuri. Devenise o umbră tăcută și zâmbitoare care-i umbla prin tot corpul ce avea un bronz italian veritabil. Nice, orașul în care hotărâse mica escapadă l-a primit, spre surprinderea lui, rece, parcă era luna lui april în care ploile te țineau în casă, nicidecum acel soare care te îmbia la plajă, la plimbări pe nisipul înfierbântat. Nu i-a plăcut atmosfera. Ajuns la hotel recepționerul i-a oferit cheia salutându-l cu o reverență.
- La dame est dans la chambre! ... îi șoptește la ureche zâmbind.
Când a ajuns în camera de hotel, doamna îl aștepta cu zâmbetul pe buze șoptindu-i printre suspine:
- Bine ai venit! ... luându-l în brațe îl sărută cu pasiune.
Dacă altădată acest gest îi trezea toate instinctele, acum i s-a părut dezgustător...
- Te rog, lasă-mă să-mi desfac bagajul și să mă odihnesc puțin, mă simt tare obosit.
Atitudinea lui o întristă pe femeie, care pregătise totul pentru o noapte plină cu iubire, din punctul ei de vedere. El acceptase această deplasare pentru a nu fi singur de ziua lui. A doua zi fu apt tuturor așteptărilor femeii. O masă romantică, șampanie, un amor nebun și o seară cu plimbări pe malul mării ca doi îndrăgostiți. Totuși, noaptea fiind un sfetnic bun, luă hotărârea să plece în Spania. Când femeia s-a trezit, plecase de mult fără să-și explice plecarea, un fel de evadare. Această întâlnire nu-l mulțumise, nu-și mai dorea așa ceva, dorea liniștea de care fugise toată viața. Din acest motiv se întoarse în Spania unde avea o casă pe malul mării și pe care nu o mai vizitase de mult, era o casă care i-a rămas de la fosta nevastă cu condiția, după ce murea să-i rămână fiicei lor. Dorința de a scrie din nou, chiar un roman în care Sofia era personajul principal îl ambiționă. Felul în care se comportase cu ea îl durea enorm, chiar dacă era prea târziu. Nu era femeia de care nu-i plăcuse, nu! ... Dar felul ei de a privi viața îl îndepărtase de ea. Era prea conformistă, nu accepta orice, avea reguli și principii pe care el nu le agrea. Acum, după ce dispăruse simțea că felul ei de a fi nu era unul rău, chiar îl aprecia, dar... prea târziu. Timpul a trecut și din ce trăise a rămas doar cu un cufăr plin de amoruri înfocate și amintiri. Amintirea reîmprospătatei Sofia îl urmărea pretutindeni. După ce și-a despachetat bagajele a chemat vecinul care-i avusese grijă de casă și au proiectat o schimbare a casei, una confortabilă și plină cu flori de crin alb și amintiri. Una în care muza lui se putea învârti în voie. Când a sosit ziua lui de naștere a petrecut-o cu foile lui albe și un pahar cu șampanie pe care l-a închinat amintirilor cu Sofia, promițând că le va așeza pe toate acolo unde meritau. Așa și-a petrecut restul vieții, scriind roman după roman, devenind foarte citit și dorit de mulți cititori din lumea întreagă. Dar cel mai valoros roman a fost cel dedicat Sofiei, al cărui subiect fusese cadoul ei pentru ziua lui de naștere, după moarte. Petrecea zile și seri pe malul mării cu umbra ei, care-l îndruma spre culmile creației... iubind-o așa cum n-a fost iubită când trăia.

Vizualizări: 36

Răspunsuri la Aceste Discuţii

O simt ca pe o continuare a mini-concursului... E vorba de plăcerea de a scrie proză.  Poate că nefiind încorsetată de reguli, cuvinte şi lungimi ţi-ai dat drumul fanteziei şi cu deplină libertate ai creat o povestioară romantică...

Felicitări, Aurelia şi la cât mai multe rânduri scrise!

          

Bună dimineața, domnule Munean!

Îndeplinește toate condițiile impuse de concurs, dar am uitat de cele 1200

Ce bine m-am simțit?! ... 

Mulțumesc, pentru încurajare!

Textul curge, curge ca o dragoste care-și pierde spre infinit... împlinirea, din păcate. Mi-a plăcut mesajul, are și sare și piper și mai mult, simt că-i condimentată cu plăcere. O plăcere, nebună, nebună, nebună de a-ți depăși barierele creației. Ai reușit și poți fi mândră de acest lucru.

Pentru a nu-i păli cu nimic strălucirea acestei proze și pentru a cantona în paginile unei reviste sau de ce nu într-un volum personal de proză, te rog, să ții cont de următoarele sugestii, corectând în același timp pe text:

a) „acum simțea că va cade din picioare...” - corect cădea;

b) „cu mult timp în urmă le cuprinse-se într-un roman” - este mai mult ca perfectul, adică cuprinsese;

c) citește și recitește textul și încearcă să înlocuiești cuvintele care se repetă apelând la sinonimele acestora;

d) în locul propoziției îngroșate din final, eu aș căuta un citat, care se potrivește cu mesajul și l-aș pune sub titlu ca motto și-ntre ghilimele, indicând și autorul acestuia.

În speranța că nu te-ai supărat pe mine, ofer și-un zece pentru tastarea corectă a fiecărui cuvânt. Deci... nu ai scris fugărită de „vreun tren, într-o gară pustie”. Pupici și îmbrățișări.

Bună dimineața, Dorinele! Mulțumesc!

Cum să mă supăr, când aceste mici scăpări mi le asum?

Am să-l corectez și voi ține seama și de înlocuirea ultimei fraze cu un citat!

Apropo de fugărit...  am scris-o în timpul concursului,

dar n-am mai scurtat-o, așa că am postat-o în afara concursului

Mare greșeală, soro!

Trebuia s-o scurtezi, s-o însăilezi și... s-o postezi oricum. Te-ai fi apropiat vertiginos de mine, de Nicoleta. Și? Poate singură te-ai fi îmbiat să mai scrii una, două. 

P.S. Ștefuiește-o și trimite-o domnului Muntean pentru a fi prinsă în volum, dacă-l scoate. Ar crește valoarea cărții cu proza ta. 

Să spun de ce n-am mai șlefuit-o?

Era pe ultima sută și dacă încercam, mă apuca ora închiderii

și mă ofticam dacă n-o puteam posta

Așa, e aici, probabil va fi aleasă și de șefu... nu?

Esențialul este că îmi cam place să mă joc în proză scurtă

Cum să n-o scoată?? Trebuie!

Dacă are nevoie de ajutor financiar îl voi ajuta când mă întorc din vacanță.

Restul sunt convinsă că le va face așa cum trebuie!

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support