Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Citate preferate din Evanghelia după Marcu (2)

sfantul-evanghelist-marcu

Din capitolul 4

Parabola semănătorului

„Și iarăși a început Iisus să învețe lângă mare; și s’a adunat la El mulțime foarte multă, așa încât El a intrat în luntre ca să stea pe mare, iar mulțimea toată era lângă mare, pe uscat. Și multe lucruri îi învăța în parabole; și în învățătura lor le spunea:

Ascultați: Iată, ieșit-a semănătorul să semene. Și pe când semăna el, o parte din semințe a căzut lângă drum și păsările cerului au venit și au mâncat-o. Și altă parte a căzut pe loc pietros, unde n’avea  pământ mult, și a răsărit de îndată, pentru că nu avea pământ adânc; și când s’a ridicat soarele s’a ofilit și pentru că nu avea rădăcină, s’a uscat. Altă parte a căzut între spini și spinii au crescut și au înăbușit-o și roade nu a dat. Și altele au căzut în pământul cel bun și, înălțându-se și crescând, au dat roadă și au adus: una treizeci, alta șaizeci, alta o sută. Și zicea: Cel ce are urechi de auzit să audă! >>Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre parabolă. Și El le-a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole, ca privind să privească și să nu vadă, și auzind să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să-și revină și să li se ierte.>> Și le-a zis: Nu pricepeți parabola aceasta? Atunci cum veți înțelege toate parabolele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; și numa’ ce-l aud, că vine de’ndată Satana și ia cuvântul semănat în ei. Tot așa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul și-l primesc de-ndată cu bucurie, dar nu au rădăcină întru ei și durează doar până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc. Și cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul, dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte, acestea înăbușă cuvântul și-l fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.>>”

Lumina ca bun al tuturor

„Și le zicea: Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei. Cel ce are urechi de auzit, să audă!>>”

„Și le spunea: Fiți cu luare-aminte la ceea ce auziți! Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă, celor ce auziți, vi se va da cu adaos. Pentru că celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, se va lua și ceea ce are.>>”

Parabola seminței ce crește singură

„Și zicea: Așa este împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ, și doarme și se scoală, noaptea și ziua, și sămânța răsare și crește fără ca el să știe cum. Că pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul.>>”

Parabola grăuntelui de muștar

„Și zicea: Cum vom asemăna împărăția lui Dumnezeu sau prin ce parabole ne-o vom închipui? Cu grăuntele de muștar care, la vremea când se seamănă în pământ este mai mic decât toate semințele pământului; dar după ce se seamănă, el crește și se face mai mare decât toate legumele și va face ramuri mari, încât sub umbra lui se pot sălășlui păsările cerului.>>”

„Și cu multe parabole ca acestea le grăia cuvântul, după cum erau ei în stare să înțeleagă. Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El și ei.”

Potolirea furtunii pe mare

„Și în ziua aceea, când s’a înserat, a zis către ei: Să trecem pe țărmul celălalt. >>Și lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie așa cum era; că erau și alte corăbii cu El. Și s’a făcut furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar El era în partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. Și L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, Ție nu-Ți este grijă că pierim?>>Și El, sculându-Se, a certat vântul și i-a spus mării: Taci! Potolește-te!>>Și vântul a încetat și s’a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: De ce sunteți așa de fricoși? Încă n’aveți credință?>>Și frică mare i-a cuprins și ziceau unii căte alții: Cine este oare Acesta, că și vântul și marea I se supun?>>”

Din capitolul 5

Vindecarea femeii sângerânde

„…auzind ea de Iisus și venind în mulțime și fiindu-I în spate, s’a atins de haina Lui; că-și zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca.>>Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s’a vindecat de boală. Și îndată cunoscând Iisus în sine puterea ieșită din El și întorcându-Se către mulțime, a întrebat: Cine s’a atins de hainele mele?>>Și i-au zis ucenicii: Tu vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: cine s’a atins de mine?...>>Și El se uita împrejur s’o vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a spus tot adevărul. Iar El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!>>”

Învierea fiicei lui Iair

„În timp ce El încă vorbea, au venit de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit; de ce-L mai superi pe Învățător?>>Dar Iisus, auzind cuvântul ce se grăise, i-a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai.>>Și n’a lăsat pe nimeni să meagă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele lui Iacob. Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și intrând, le-a zis: De ce vă tulburați și plângeți? Copila n’a murit, ci doarme.>>Și ei îl luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei care erau cu Dânsul și a intrat unde era copila. Și apucând-o pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi!>>, ceea ce se tâlcuiește: Fiică, ție-ți zic, scoală-te!>>Și de’ndată s’a sculat copila  și umbla, că era de doisprezece ani. Și au fost cuprinși de uimire, de mare uimire. Și El le-a poruncit cu stăruință ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a spus să-i dea copilei să mănânce.”

Din capitolul 6

Profetul disprețuit în patria sa

„Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii au mers după El. Și fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, se mirau și ziceau: De unde are el acestea?Și ce este înțelepciunea care i s-a dat, ca și minuni să se facă prin mâinile lui? Oare nu este acesta teslarul, fiul Mariei, și fratele lui Iacob și al lui Iosif și al lui Iuda și al lui Simon?Și nu sunt oare surorile lui aici la noi?>>Și se poticneau întru El. Și Iisus le zicea:Un profet nu este disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa lui.>>Și n’a putut să facă acolo nicio minune, decât că Și-a pus mâinile pe câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur, învățând.”

Trimiterea celor doisprezece

„Și i-a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate. Și le-a poruncit ca pe cale să nu ia nimic cu ei, în afară de toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani în cingătoare; ci să fie încălțați cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. Și le zicea: În orice casă veți intra, în ea să rămâneți până ce veți pleca din locul acela. Și dacă într’un loc nu vă vor primi, nici nu vă vor asculta, plecând de acolo scuturați-vă praful de sub picioare, spre mărturie împotriva lor. Adevăr vă grăiesc: În ziua judecății, mai ușor le vor fi Sodomei și Gomorei decât cetății aceleia. >>”

„Și plecând ei, le propovăduiau oamenilor, ca să se pocăiască. Și scoteau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu untdelemn și-i vindecau.”

„Și a auzit regele Irod – fiindcă numele lui Iisus se făcuse cunoscut – și zicea că Ioan Botezătorul s’a sculat din morți, și de aceea se fac minuni prin el. Alții însă ziceau că este Ilie, iar alții că este profet sau ca unul din profeți. Iar Irod, auzind, zicea: Ioan este, căruia eu i-am tăiat capul; el a înviat…>>”

Decapitarea lui Ioan Botezătorul

„Că Irod, trimițând, îl prinsese pe Ioan și-l legase și-l întemnițase din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție. Fiindcă Ioan îi zicea lui Irod:Nu-ți este îngăduit s’o ai pe femeia fratelui tău.>>Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, fiindcă Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și, ascultându-l, rămânea-ndelung pe gânduri și bucuros îl asculta. Și întâmplându-se o zi cu bun prilej, când Irod la ziua sa de naștere le-a făcut ospăț dregătorilor săi și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea, și intrând fiica Irodiadei și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau la masă cu el. Iar regele i-a zis fetei:Cere de la mine orice vei vrea și-ți voi da >>Și s’a jurat:Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu.>>Și ea a ieșit și a întrebat-o pe maică-sa: Ce să cer?>>Iar aceea i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul.>>Și îndată intrând cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.>>Și regele s’a întristat mult, dar din pricina jurămintelor și a celor ce ședeau la masă cu el, n’a vrut să spună nu. Și regele a trimis numaidecât un temnicer cu porunca de a-i aduce capul. Și ducându-se acela, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei; iar fata i l-a dat mamei sale. Și auzind ucenicii lui, au venit, au ridicat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt.”

Minunea săturării celor cinci mii

„Și s’au  adunat apostolii la Iisus și I-au spus toate câte au făcut ei și au învățat. Și El le-a zis: Veniți numai voi-înde-voi undeva la loc pustiu și odihniți-vă puțin.>> Că mulți erau cei ce veneau și plecau, și ei nu mai aveau timp nici să mănânce. Și au plecat cu corabia către un loc pustiu și ferit. Și i-au văzut plecând, și mulți au priceput și au alergat pe jos într’acolo de prin toate cetățile și au ajuns înaintea lor. Și ieșind din corabie, Iisus a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei, că erau ca niște oi fără păstor, și a început să-i învețe multe. Dar făcându-se târziu, ucenicii săi S’au apropiat de El și I’au zis: Locul este pustiu și ora e târzie; dă-le drumul să meargă prin orașele și satele dimprejur ca să-și cumpere de-ale mâncării.>> Iar El, răspunzând, le-a zis: Dați-le voi să mănânce.>>Și ei i-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce? >>Iar El le-a zis: Câte pâini aveți? Duceți-vă și vedeți.>>Și aflând ei, i-au spus: Cinci pâini și doi pești.>>Și El le-a poruncit să-i așeze pe toți în cete-cete pe iarbă verde. Și au șezut cete-cete, câte o sută și câte cincizeci. Și luând El cele cinci pâini și cei doi pești, privind la cer a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; și pe cei doi pești i-a împărțit la toți. Și au mâncat toți și s’au săturat. Și au luat douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri de pâine și ce rămăsese din pești.  Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbați.”

Iisus umblă pe mare

„Și El i-a silit îndată pe ucenicii Săi să intre în corabie și să meargă dinaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii. Iar după ce le-a dat drumul, S’a dus în munte ca să Se roage. Și făcându-se seară, corabia era în mijlocul mării, iar El, singur pe țărm. Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, că vântul era împotrivă. Și către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă mai departe pe lângă ei. Iar ei, văzându-L umblând pe mare, au crezut că e nălucă și au strigat, fiincă toți L-au văzut și s’au tulburat. Dar El le-a vorbit de-ndată și le-a zis: Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!>>Și s’a suit la ei în corabie și vântul s’a potolit. Și ei erau peste măsură de uimiți în sinea lor, că nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită.”

„Și trecând marea, au venit în ținutul Ghenizaretului, și au tras la țărm. Și ieșind ei din corabie, de’ndată l-au recunoscut. Și străbăteau tot ținutul acela și s’au pornit să-i aducă bolnavii pe paturi, acolo unde auzeau că este El. Și oriunde intra, în târguri sau în orașe sau în sate, puneau pe cei bolnavi la răspântii și-L rugau să le îngăduie să se atingă măcar de poala hainei sale. Și câți se atingeau de El, se vindecau.”

Din capitolul 7

Iisus osândește fățărnicia

„Atunci s’au adunat la ei fariseii și unii dintre cărturari, care veniseră din Ierusalim. Și văzându-i pe unii din ucenicii Lui că mănâncă pâine cu mâinile necurate, adică nespălate, cârteau; fiindcă fariseii și toți Iudeii, ținând datina bătrânilor, nu mănâncă până nu-și spală cu grijă mâinile; și când vin din piață nu mănâncă până nu se spală; și sunt și multe altele pe care ei le-au primit ca să le păzească: spălarea paharelor și a urcioarelor și a căldărilor de aramă și a paturilor. Și L-au întrebat fariseii și cărturarii: De ce nu merg ucenicii tăi după datina bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile necurate?>>Iar El le-a zis: Bine a profețit Isaia despre voi, fățarnicilor, așa cum este scris: Poporul acesta Mă cinstește  cu buzele,  dar inima lui este departe de Mine; dar zadarnic Mă cinstește învățând învățături care sunt porunci omenești. Că voi, lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, țineți datina oamenilor, spălarea urcioarelor și a paharelor și multe faceți asemenea acestora>>Și le zicea: Bun de tot, voi ați lepădat porunca lui Dumnezeu ca să vă țineți datina voastră! Căci Moise a zis: Cinstește pe Tatăl tău și pe mama ta și cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moarte. Voi însă spuneți: Dacă un om îi va zice tatălui său Corban, adică: Darul cu care aș putea să te ajut I l-am dăruit lui Dumnezeu, pe acela nu-l mai lăsați să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa și în felul acesta desființați cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră pe care voi singuri ați dat-o. Și multe asemenea acestora le faceți.>>”

„Și chemând iarăși mulțimea la El, le zicea: Ascultați-Mă toți și înțelegeți: Nu este nimic din afara omului care, intrând în el, să-l poată spurca. Dar cele ce ies din om , acelea sunt cele ce-l spurcă pe om. De are cineva urechi de auzit, să audă!>>”„Și când a intrat de la mulțime în casă, ucenicii L-au întrebat despre această parabolă. Și El le-a zis: Așadar, și voi sunteți tot atât de nepricepuți! Nu înțelegeți că tot ce intră din afară în om nu poate să-l spurce? Că nu în inimă intră, ci în pântece și se aruncă afară unde-i e locul. Că bucatele sunt toate curate.>>Dar spunea că ceea ce iese din om, aceea-l spurcă pe om:Fiindcă din lăuntrul, din inima oamenilor ies cugetele rele, desfrânările, hoțiile, omorurile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înșelăciunea, nerușinarea, invidia, defăimarea, trufia, ușurătatea. Toate relele acestea ies din lăuntru, și ele îl spurcă pe om.>>”

Vindecarea fiicei unei femei siro-feniciene

„Și ridicându-Se de acolo, S’a dus în hotarele Tirului și ale Sidonului, și intrând într’o casă voia ca nimeni să nu știe, dar n’a putut să rămână netăinuit. Că de’ndată auzind despre El o femeie a cărei fiică avea duh necurat, a venit și a căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și-L ruga să scoată demonul din fiica ei. Iar Iisus i-a zis: Lasă întâi să se sature fiii; că nu e bine să iei pâinea fiilor și s’o  arunci câinilor. >>Ea însă a răspuns și a zis: Dar, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile fiilor.>>Și El i-a zis: Pentru acest cuvânt, du-te!, demonul a ieșit dn fiica ta. >> Iar ea, ducându-se acasă, a găsit-o pe copilă culcată pe pat; iar demonul, ieșit.”

Vindecarea unui surd și gângav

„Și plecând iarăși din hotarele Tirului, a venit prin Sidon, La Marea Galileii, de-a dreptul prin ținutul Decapolei. Și I-au adus un surd, care era și gângav, și L-au rugat să-și pună mâna pe el. Și luându-l deoparte de mulțime, Și-a pus degetele în urechile lui și, scuipând, i-a atins limba. Și privind la cer  a suspinat și a zis către el: Efata!>>, ceea ce înseamnă: Deschide-te!>>Și îndată urechile i s’au deschis, iar legătura limbii lui s’a dezlegat și vorbea bine. Și le-a poruncit să nu spună nimănui. Dar cu cât le poruncea El, cu atât mai mult ei Îl  propovăduiau. Și erau peste măsură de uimiți și ziceau: Pe toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.>>”

Din capitolul 8

Săturarea celor patru mii

„În zilele acelea, fiind iarăși mulțime multă și neavând ce să mănânce, Iisus i-a chemat la Sine pe ucenici și le-a zis:Milă Îmi este de mulțime, că trei zile sunt de când așteaptă lângă mine și n’au ce să mănânce; și de le voi da drumul spre casa lor flămânzi, se vor istovi pe drum, că unii din ei au venit de departe. >>Și ucenicii Săi i-au răspuns: de unde va putea cineva să-sature cu pâine, aici în pustiu? Și El i-a întrebat: Câte pâini aveți?>>Iar ei au răspuns: Șapte.>>Și El a poruncit mulțimii să șadă jos pe pământ. Și luând cele șapte pâini, a mulțumit, a frânt și le-a dat ucenicilor Săi, ca să le pună înainte-le. Și ei le-au pus înaintea mulțimii. Și erau și câțiva peștișori. Și binecuvântându-i, le-a spus să-i pună și pe aceștia înaintea lor. Și au mâncat și s’au săturat și au luat fărâmiturile rămase, șapte coșuri. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii. Și le-a dat drumul.”

Fariseii cer semn

„Și îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părțile Dalmanutei. Și au ieșit fariseii și au început să se ia cu El la întrebări cerându-I semn din cer, ispitindu-L. Și Iisus, suspinând în duhul Său, le-a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevăr vă grăiesc că acestui neam nu i se va da semn!>>Și lăsându-i, a intrat iarăși în corabie și a trecut de cealaltă parte.”

Aluatul fariseilor și al lui Irod

„Dar ucenicii au uitat să ia pâine și nu aveau cu ei în corabie decât o pâine. Și El le-a poruncit, zicând: Luați aminte, păziți-vă de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod.>>Și ei cugetau între ei, zicând: Spune asta fiindcă n’avem pâine…>>Și cunoscând Iisus, le-a zis: Ce cugetați?:că n’aveți pâine? Încă nu înțelegeți, nici nu pricepeți? Atât de împietrită vă este inima? Ochi aveți și nu vedeți, urechi aveți și nu auziți. Nu vă aduceți aminte?: Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii, câte coșuri pline cu fărâmituri ați luat?>>Iar ei au zis: Șapte.>>Și le-a zis: Încă nu pricepeți?…>>”

Vindecarea unui orb

„Și au venit la Betsaida. Și au adus la dânsul un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Și luându-l pe orb de mână, l-a scos afară din sat; și scuipând pe ochii lui, și punându-Și mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva. Și, el, ridicându-și ochii, a zis: Văd oamenii umblând, îi văd ca pe niște copaci…>>După aceea a pus iarăși mâinile pe ochii lui și el a văzut bine și și-a revenit și pe toate le vedea limpede. Și l-a trimis la casa sa, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui la cineva din sat.>>”

„Și au ieșit Iisus și ucenicii Săi prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Și pe drum i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu?>>Ei i-au răspuns, zicând: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții că ești Ilie, iar alții că ești unul dintre profeți.>>Și El i-a întrebat: Dar voi, voi cine ziceți că sunt?>>Răspunzând Petru, I-a zis: Tu ești Hristosul!>>Și El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.”

Mărturisirea lui Petru

„Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învie. Și cuvântul acesta îl spunea pe față. Și Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-se și privind la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea, Satano!, că tu nu le cugeți pe ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor.>>”

Întâia vestire a patimilor

„Și chemând la sine mulțimea, laolaltă cu ucenicii Săi, le-a zis:Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de Sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-și scape viața, O va pierde, iar cel ce-și va pierde viața pentru Mine și pentru Evanghelie, acela O va mântui. Că ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă și să-și păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, de acela și Fiul Omului Se va rușina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.>>”

Vizualizări: 22

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support