Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Pe urmele lui Hristos ajungem la cer  



 Într-o noapte stând la rugăciune un bătrân monah a avut o descoperire de la înger. A văzut un drum lung, un drum care pornea de pe pământ și se ridica în aer, până se pierdea în nori și de acolo se îndrepta spre cer. Dar nu era un drum ușor, ba chiar că era o cale plină de piedici, presărată cu cuie ruginite, pietre tăioase și ascuțite, cioburi de sticlă. Oamenii mergeau pe acel drum desculți.      Cuiele se înfingeau în tălpi, picioarele multora erau însângerate. Dar oamenii nu renunțau: doreau să ajungă în cer. Însă orice pas aducea durere, iar drumul era încet și greu. 
 Apoi, l-a văzut pe Iisus cum mergea înainte. Și El era desculț. Mergea încet, dar cu hotărâre. Și nu se rănea la picioare. Iisus urca fără încetare. În sfârșit, ajunse în cer și acolo se așeză pe un tron aurit. 
 Privea în jos, la cei care se străduiau să urce. Îi însuflețea cu privirile și gesturile Sale, îi îndemna să meargă pe urmele Sale. Imediat în urma lui venea Fecioara Maria, mama Lui. Fecioara mergea chiar mai repede decât Iisus. 
 Și știți de ce? Pentru că ea călca pe urmele lăsate de El. Astfel ajunse iute alături de Fiul său, care o așeză pe un jilț mare la dreapta Sa. De acolo, și Fecioara Maria începu să-i încurajeze pe cei care urcau și îi poftea să calce, asemeni ei, pe urmele lăsate de Iisus, deoarece pe acolo oricine ar fi pășit nu s-ar fi rănit și nu și-ar fi pricinuit durere. 
 Cei înțelepți așa și făcură și înaintară grabnic spre cer fără dureri și plângeri. Ceilalți însă plângeau amarnic din pricina rănilor, se opreau adesea, uneori renunțând de tot și oprindu-se pe marginea drumului copleșiți de tristețe, deoarece ochii lor nu era țintă la Hristos și Maica Sa cea Sfântă. 
 Călcau în plin prin țepi și mărăcini fără a lua seama la urmele pașilor lui Hristos. 

 Dă-ne Doamne înțelepciunea și mărimea de suflet să primim cu dragoste învățăturile cele sfinte, toate îndemnurile folositoare mântuirii noastre în acest veac al orgoliilor și al iubirii de sine. Scoate-ne Tu, Doamne, în cale oameni bineplăcuți Ție care să ne fie de pildă prin ascultarea față de Tine și să luăm aminte la lucrarea lor. Unește-ne într-un gând și ajută-ne să trăim în comuniune și pace întărindu-ne unii pe alții precum odinioară vechii creștini care trăiau în deplină frățietate! Amin!

Puterea jertfei 



 Într-o seară, la un han, doi călători vorbeau despre drumul lung pe care îl mai aveau de străbătut, cinstindu-se cu un pahar de vin. Deodată, lumea de afară începe să ţipe. Alarmaţi, cei doi străini ies în uliţă, unde văd o casă cuprinsă de flăcări, iar alături o femeie ţipând: 
- Copilul meu, copilul meu este în casă! 
 Fără să stea pe gânduri, unul din cei doi călători intră printre flăcări şi, după ceva timp, iese cu pruncul în braţe. Femeia îi mulţumeşte cu lacrimi în ochi, în timp ce lumea îl priveşte cu admiraţie, pentru fapta sa. În tot acest timp, prietenul său nici nu se mişcase, ci aştepta liniştit în faţa hanului. Întorşi amândoi la masă, acesta îi spune: 
- Eşti nechibzuit. Puteai să mori, ce te-a făcut să-ţi rişti viaţa ? 
- Am sărit în flăcări pentru a salva copilul. N-am făcut nimic deosebit. Dacă te uiţi cu atenţie în jurul tău, vezi că toate se jertfesc unele pentru altele: până şi grăuntele din pământ putrezeşte pentru ca din el să răsară o plantă nouă, o mlădiţă care să ducă viaţa mai departe, mama îşi sacrifică tinereţea pentru a-şi creşte copiii şi a-i educa, soldatul moare apărându-şi ţara şi aşa mai departe; toate trăiesc unele pentru celelalte. 
- Bine, dar dacă ai fi murit şi tu, ce realizai ? 
- Atunci, poate că aş fi fost şi eu asemenea grăuntelui... 

 Lumea toată este călăuzită de exemplul Mântuitorului, Care S-a jertfit pe Cruce pentru mântuirea noastră. Omul trebuie să urmeze şi el acest exemplu fără de care viaţa nu are sens. Cel cu sufletul curat caută binele celorlalţi şi nu pe al său; se roagă pentru toţi şi nu pentru sine; deci, prin tot ceea ce face, trăieşte pentru ceilalţi, nu doar pentru el însuşi. 

 “Când vă veţi curăţa sufletele voastre, atunci ele vor străluci şi se vor împărtăşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, îndreptate spre 
lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire” - Sfântul Dionisie Areopagitul.

Dragostea călugărului 



 Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a pus imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!, a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama focului dincolo de gard. 
 Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a sărit la părinte, lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna acestuia şi a început să o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă. 
- Vezi, omule – i-a spus părintele celui din spatele gardului – bunătatea naşte totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine. Hai, vino şi mângâie-l! Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi oricând poţi face numai bine. De tine depinde! 

 “Dragostea este bucuria de a face altora bucurii” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

 

Vizualizări: 119

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Răsplata bunătăţii  



 Un om, trecând pe o stradă, a văzut în faţa unei biserici un bătrân sărman, cerşetor, ce trăia din milostenia credincioşilor. De bătrân, s-a apropiat o fetiţă care i-a întins câţiva bănuţi. Impresionat de gestul ei, trecătorul a întrebat-o pe copilă: 
- Spune-mi, de ce i-ai dat bătrânului bănuţii tăi? 
- Ştiţi, domnule, tatăl meu a murit, iar mama, deşi munceşte mult, nu prea are bani, aşa că o ducem destul de greu. Dar aseară mama mi-a spus că, atunci când faci un bine, Dumnezeu te răsplăteşte negreşit. Aşa că azi, am luat bănuţii aceştia pe care eu i-am strâns şi i-am dat bătrânului din faţa bisericii. El are, cu siguranţă, mai multă nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindcă am făcut un bine, se va îndura şi de mine. 
Cucerit de bunătatea fetei, omul a întrebat-o ce îşi doreşte ea cel mai mult. 
- O, a spus fata, aş vrea un cojocel, că vine iarna şi va fi foarte frig. Anul trecut am răcit rău de tot, fiindcă nu am umblat bine îmbrăcată, dar Dumnezeu mi-a ajutat şi m-a însănătoşit. Mama a vrut să-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump şi nu se poate. 
- E, uite că se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine! 
Ajunşi în faţa unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumpărat fetei un cojocel călduros şi tare frumos. Fetiţa nu ştia cum să-i mai mulţumească străinului ce se îndurase de ea. 
- Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te răsplăteşte pentru binele făcut. Tu l-ai ajutat pe bătrân, iar Domnul mi-a dat mie ocazia să te întâlnesc tocmai în acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, şi, fii sigură, Dumnezeu îmi va ajuta şi mie mai târziu, fiindcă atunci când ne ajutăm unii pe ceilalţi, şi Dumnezeu ne ajută pe noi.
 Cu cât suntem mai buni şi avem mai multă grijă unul de altul, cu atât Dumnezeu ne vede credinţa şi ne fereşte de rele. 

 “Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial” (Sfântul Marcu Ascetul)

 

Despre curaj și prietenie 


 Doi prieteni mergeau împreună pe un drum ce străbatea un codru întunecos și plin de primejdii. 
 Pe neșteptate, un uriaș urs înfuriat apăru în fața celor doi. 
 Pradă fricii, unul dintre aceștia, se câțără într-un copac și se ascunse, celălalt însă nu o tuli suficient de repede și, dându-și seama, că nu este în stare să scape de fiorosul animal, se lasă la pământ, prefăcându-se mort. Știa bine că urșii nu se ating de mortăciuni. Apropiindu-se de el, ursul îl adulmecă, mormăi la urechea sa, încercă să-l urnească cu botul. Bietul om încerca din răsputeri să-și țină răsuflarea. Ursul chiar îl crezu mort și se duse de acolo. 
 De îndată ce văzu că ursul dispăruse printre copaci, celălalt coborâ din pomul în care se cățărase și îl întrebă pe prietenul său: 
- Ce ți-a spus ursul la ureche? 
- Mi-a zis să nu mai călătoresc cu anumiți prieteni care, atunci când se ivește o primejdie, în loc să îmi dea o mână de ajutor, o iau la fugă cât îi țin picioarele. 

 Vom răspunde pentru toate cuvintele nerostite, pentru toate măgăriile rostite, pentru toate visele părăsite. 
 Va trebui să dăm socoteală pentru teama și zgârcenia care ne-au împiedicat să iubim, pentru orbirea și pentru orgoliul care ne-au sufocat îmbrățișările. 
 Va trebui să dăm socoteală pentru toate gesturile neîmplinite, pentru toate lacrimile înghițite, pentru toate făgăduințele neduse la bun sfârșit și pentru tot timpul pierdut. Vom răspunde și vom da socoteală în fața lui Dumnezeu!

 

Viaţa e minunată!  


  Un om veni la un înțelept şi i se plânse că duce o viaţă prea aspră: "Înțeleptule, viaţa mea a devenit insuportabilă. Într-o singură cameră locuim şase inşi. Ce să mai fac acum?". Înțeleptul îi răspunse: "Tu ai o capră, nu-i aşa? Ia-o cu tine în cameră!". Omul crezu că nu a auzit bine: "Să iau capra cu mine în cameră?". "Fă cum ţi-am spus, îi răspunse înțeleptul.   Apoi, peste o săptămână de zile, vino din nou la mine!". Peste o săptămână, omul, posomorât şi descurajat, veni la înțelept şi-i spuse: "Nu mai pot rezista, capra miroase îngrozitor!". Înțeleptul îi spuse: "Mergi acasă şi du capra în staul, la locui ei. Apoi, peste o săptămână, vino din nou la mine!".

  Săptămâna trecu repede. Când veni la înțelept, faţa omului strălucea de bucurie: "Viaţa e minunată, înțeleptule. Ne bucurăm pentru orice minut! Capra nu ne mai creează probleme. Suntem numai noi şase!".

Sabia şi coroana  

  Demult, un mare împărat a vrut să încerce înţelepciunea copilului său, moştenitorul tronului, şi a aşezat pe o masă coroana şi sabia lui. Chemându-şi fiul, i-a cerut să se gândească bine şi să aleagă ce îi este mai de folos în viaţă.      Băiatul a ales sabia. 
- De ce tocmai sabia, l-a întrebat regele? 
- Pentru că prin sabie, pot câştiga şi păstra coroana. 
- Aşa este, fiul meu, ai făcut o alegere bună. Însă ţine minte: la fel este şi calea pe care trebuie să o urmeze fiecare om, fie el rege sau ţăran de rând: Calea Crucii, a jertfei, a dăruirii de sine. Crucea este singura armă pe care o poţi folosi în viaţă, în războiul de toată vremea, războiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinţa şi cu tine însuţi. Credinţa înseamnă luptă. Tu ai sabia prin care poţi cuceri şi păstra coroana, însă Crucea o avem cu toţii şi numai prin ea putem primi şi păstra Cerul în sufletele noastre. Să nu uiţi asta, fiul meu! 

  “Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate” (Sfântul Isaac Sirul)

Cel ce înșeală 


  Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus: 
- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Iţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine.   Vrei să lucrezi pentru mine? 
- Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac? 
- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii. 
  Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus? "E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!" 
  Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica. 
  Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus: 
- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare. 

  Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic. În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni. 

  "După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi."

Cutremurător când te gândeşti că asta este atitudinea cea mai des întânită!

Foarte bune pilde! Chiar ne pun pe gânduri!

Mulțumesc din suflet!

 

Cea mai strălucită victorie?!  



- Care este cea mai strălucită victorie din istoria lumii? l-a întrebat odată un om, pe un vestit general. 
- Niciuna! A răspuns generalul. 
- Cum așa? A rostit din nou omul. 
- N-avem nicio victorie! 
  Așteptăm una singură: când lumea nu se mai bate. 
  Atunci oamenii vor învinge în ei răutatea și cruzimea, și aceasta va fi cea mai strălucită victorie.

 

Iubirea



  "Prietenul meu nu s-a întors de pe câmpul de luptă, dle ofiţer. Permiteţi-mi să-l caut şi să-l aduc înapoi", insistă un soldat.   "Nu se poate, spuse ofiţerul, nu vreau să îți pui viaţa în joc pentru un om care probabil este mort".

   Soldatul porni totuşi la drum şi după o oră se întoarse grav rănit, având în braţe pe prietenul său mort.

  "Acum v-am pierdut pe amândoi, spuse ofiţerul. Ce-ai câştigat dacă-ai mers să aduci acest cadavru?".

  "S-a meritat, dle ofiţer, răspunse soldatul muribund. Când l-am găsit, încă mai trăia. Mi-a spus: "Ştiam, Jack, că ai să vii!".

Pacea este sfântă!

Preţul lucrurilor  


  Un om avea un băiat tare leneş. Atât de leneş, că nu făcea nimic toată ziua, dar ştia să ceară bani de la părinţi ca să-şi cumpere dulciuri şi jucării. Dar, într-o zi, tatăl său a hotărât să-l lecuiască şi, când băiatul a venit iarăşi să-i ceară bani, i-a spus: 
- Fiule, eu ţi-aş da banii aceştia, dar mă tem că tu nu ştii să-i preţuieşti. Nu ştii valoarea lor şi îi cheltuieşti fără rost. 
- Cum să nu, tată? Ştiu foarte bine că banii se câştigă greu şi nu îi voi mai risipi. 
  Dar în timp ce băiatul tot încerca să-şi convingă părintele să-i dea bancnota după care îi scăpărau deja ochii, tatăl său a aruncat-o deodată în soba aprinsă. Băiatul a rămas locului, mut de uimire, neînţelegând de ce a făcut tatăl său acest lucru. 
- Acum să ştii că eşti pedepsit! – a mai spus tatăl. Pleacă din casa mea şi să nu te mai întorci până nu vei fi şi tu în stare să câştigi un ban. 
  Băiatul nu a mai avut ce face şi s-a dus la brutarul din colţul străzii, rugându-l să-l primească ucenic. O săptămână întreagă a muncit cărând sacii cu făină, frământând coca şi trebăluind prin brutărie. Când se împlini o săptămână, brutarul îi dădu o grămadă de bani. 
  Fericit nevoie mare, băiatul s-a întors acasă. 
- Tată, tată – a strigat el, intrând val-vârtej – am câştigat şi eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt şi doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba! 
- Bravo fiule, i-a zis tatăl. Ia dă-mi-le şi mie să văd câte sunt… 
  După ce le cercetă cu luare-aminte, tatăl le aruncă imediat în foc. De data aceasta, băiatul a sărit ca ars, băgându-şi mâinile în flăcări să scoată banii pentru care muncise atât. 
- Vezi fiule, de-abia acum ştii valoarea banilor. Şi doar cine le cunoaşte valoarea ştie cu adevărat şi cum să-i cheltuiască – îi mai spuse tatăl cu dragoste. 

  “Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul de a trăi: Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support