Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

După ce profetul Mahomed întemeiază în 622 d.Hr., în Arabia, noua religie, Islamul, arabii aveau să cucerească lumea, constituind un mare şi puternic imperiu.
în anul 750 d.Hr., acesta se întindea de la Marea Mediterană la Himalaya. în acest spaţiu, toţi musulmanii aveau sentimentul că sunt o comunitate: citeau în limba lui Mahomed, în arabă şi în cea a Coranului.
începând cu anul 630 d.Hr., Islamul (o religie întemeiată pe un dumnezeu unic, Allah) s-a impus în Arabia. Cuvintele lui Allah, revelate lui Mahomed, au fost strânse în cartea Coranului.După moartea lui Mahomed, a pornit "Războiul Sfânt" (Djihadul) de cucerire şi convertire a popoarelor la noua religie. în Orient musulmanii cucereau Siria, Palestina, Egiptul, Iranul; în Africa de Nord, bar
barii cucereau Spania, oprindu-se la Poitiers, în Franţa. Regiunile cucerite erau administrate de guvernatori sau de emiri.
în anul 657, Islamismul s-a împărţit în două ramuri religioase: unnismul şi Şiismul.
Majoritatea credincioşilor sunniţi doreau ca succesorul lui Mahomed să provină dintr-o familie din Mecca, oraşul sfânt, în timp ce o minoritate, şiiţii voiau să-l aleagă pe calif din rândul urmaşilor lui Aii, ginerele lui Mahomed. în secolul al VIII-lea d.Hr., lua fiinţă un stat la Cordoba, în Spania, care era independent de calif, în secolul al IX-lea d.Hr., Egiptul, Africa de Nord şi Iranul nu s-au mai supus califului de la Bagdad. începând cu secolul al XI-lea d.Hr., majoritatea statelor musulmane treceau, încetul cu încetul, sub dominaţia turcilor.Veniţi din Asia Centrală, turcii s-au convertit la Islam şi au cucerit Iranul, Imperiul Bizantin, Afganistanul şi nordul Indiei, devenind stăpânii lumii musulmane. Existau astfel, un sultanat la Bagdad, capitala Imperiului Musulman, alt sultanat numit Rum (pentru teritoriile cucerite de bizantini) şi un altul al Ghaznavizilor, pentru Afganistan şi nordul Indiei.în 1099 d.Hr., în urma Primei Cruciade este întemeiat Regatul Ierusalimului. Ulterior, acesta va fi ocupat de Saladin, sultanul Egiptului, care, datorită luptei sale împotriva cruciaţilor, va fi considerat un erou al Islamului.în 1277 d.Hr., mongolii începeau cucerirea Imperiului Musulman, impunându-şi puterea în mai multe regiuni. Astfel, spaţiul iiipiins între Crimeea şi sudul Rusiei va deveni primul stat feudal tltaro-mongol cunoscut în istorie sub denumirea de Hoarda de Aur. Apoi, Timur Lenk, marele conducător mongol, va cuceri Irakul, Iranul, nordul Indiei şi Siria. Urmaşii lui vor întemeia dinastii musulmane în Asia Centrală şi în Iran. Prin 1260 d.Hr., un alt fel de unei, turcii osmanlâi (de la Osman, conducătorul lor) cuceresc Imperiul Bizantin, ocupând Constantinopolul, în 1453 d.Hr.. în secolul al XVI-lea d.Hr., otomanii deveneau principala putere musulmană, proclamându-se "ocrotitori ai locurilor sfinte". Sultanul Soliman, supranumit şi "Magnificul," îşi întindea dominaţia până în Africa de Nord (cu excepţia Marocului) şi Europa Centrală, controlând trei mari regiuni: Imperiul Otoman, stăpân al Mediteranei răsăritene şi al unei părţi din Europa, Imperiul Iranului şi Imperiul Mogulilor, în India de Nord. sursa:istoria lumii

Vizualizări: 15

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->