Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

O lume care merge anapoda (ieri și azi)

sursa: https://deieri-deazi.blogspot.com/2020/06/o-lume-care-merge-anapoda-ieri-si-azi.html

Motto:

Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.

(Mihai Eminescu – Glossă)

Criza epidemiologică de azi este însoțită de diminuarea cererii, scăderea producției, șomajul în masă, criza financiară urmată de criza publică a datoriilor. Unii ar spune că de mult nu a mai fost atâta incertitudine pe plan internațional. Experții de azi afirmă că “suntem de abia la începutul crizei. Aceasta poate deveni la fel de gravă precum criza economică mondială din anii 30 ai secolului trecut. Nici scăderea Produsului Intern Brut cu 20 de procente nu este complet exclusă. Perspectivele sunt sumbre și depind de durata perioadei de carantină.” (Albrecht Ritschl - London School of Economics)

Deși se spune că “este o greșeală să descrii furtuna din vârtejul ei”, ajutat de un amuzant “dialog asupra situaţiei mondiale, între un tată înţelept şi un fiu naiv” citit în revista Realitatea ilustrată” (numărul din 1 iunie 1933), vă propun să încercăm să ne lămurim de ce crizele se succed periodic în lumea nostră anapoda” (citește și Lista principalele crize economice din ultimul secol adăugată la sfârșitul articolului):

Dialog asupra situaţiei mondiale, între un tată înţelept şi un fiu naiv

„- Nu pricepi cum s’a născut criza? Dar e foarte simplu, fiule. Ogoarele pământului au produs prea multe grâne, industriile prea multe fabricate, s’au inventat prea multe maşini... Atâtea şi atâtea lucruri, care ne-au nenorocit. Înţelegi?

- Nu înţeleg nimic. Eu credeam, dimpotrivă, că dacă există atât de multe bunuri pe pământ, toată lumea ar trebui să fie fericită.

- Nu uita însă că preţurile mărfurilor au scăzut enorm, ceea ce ne-a dus la o criză generală.

- Dar asta nu e deloc un motiv de criză. Înţeleg ca oamenii să se plângă că preţurile sunt prea scumpe. Ar trebui să fie însă încântaţi când aceste preţuri se ieftinesc.

- Nu e aşa. Maşinile noastre sunt atât de perfecţionate, încât avem din ce în ce mai puţină nevoie de mână de lucru omenească. Din cauza aceasta, lucrătorul nu mai câştigă, nu mai poate să cumpere mărfuri şi iată că nu se mai pot desface produsele fabricilor.

-  Atunci de ce se mai fabrică mărfuri?

- Suntem foarte economi şi, economisind, strângem averi, cu care clădim uzine, din ce în ce mai numeroase şi mai perfecţionate. Cu cât sunt mai perfecţionate, cu atât ele întrebuinţează mai puţin mâna de lucru şi dau o producţie mai mare. Aceste produse invadează pieţele şi iată cum maşinile crează şomajul. Investim atâţia bani în fabricaţie încât consumatorul nu mai are cu ce să cumpere obiectele fabricate.

-  Doamne, Dumnezeule! Şi nimeni nu ştie ce e de făcut?

- Unii economişti, care şi-au dat seama de ceea ce se petrece, au cam prevăzut cele ce se întâmplă. Dar oamenii ăştia nu sunt decât teoreticieni, care ţin conferinţe şi scriu cărţi. Oamenii practici care conduc afacerile n’au nevoie de această ştiinţă academică. În schimb, cunosc valorea gărgăriţelor.

-  Gărgăriţelor?...

- Da, gărgăriţele, un soi de gândaci care ne prind foarte bine în criza de astăzi. Sunt nişte insecte care mănâncă recoltele de bumbac şi împiedică astfel să scadă preţul bumbacului. Fără ajutorul lor, am fi ameninţaţi să avem recolte prea bogate, ceea ce ar atrage o ruină generală.

- Şi se păstrează în acest scop stocuri de gărgăriţe?

- În orice caz ne ferim de-a le stârpi.

- Păcat că fabricile nu pot să fie şi ele mâncate de gărgăriţe!

- Nu, pentru fabrici avem un alt leac: tarifele vamale protecţioniste.

- A, înţeleg! Aceste tarife vamale ne ajută să vindem produsele fabricilor?

- Da, de unde! Tarifele vamale împiedică comerţul, închizând pieţele de desfacere. Închidem piaţa noastră ca să ne apărăm împotriva unei alte ţări, care ne-ar închide şi ea piaţa ei pentru produsele noastre. După cum vezi, toate ţările caută un bun echilibru comercial, adică se străduiesc să vândă mai mult decat cumpără. Fiecare vrea să cumpere de la alţii cât mai puţin posibil şi să le vândă cât mai mult posibil.

- Bine, dar ceea ce vinde o țară, trebuie să cumpere o alta. Nu-i aşa?

- Da, desigur.

- Atunci cum se poate în acelaşi timp să vinzi mai mult şi să cumperi mai puţin?

- E drept că lucrul e imposibil. Și atunci ţările se ruinează unele pe altele şi fac tot ce le stă în putinţă ca să-și mărească suferinţele.

- Dar de ce nu încearcă să se ajute unele pe altele?

- Tocmai asta nu o vor cu nici un preț. Fiecare ţară ar vrea să se descurce fără ajutorul celorlalte. Fiecare naţiune vrea să trăiască numai prin ea însăși, pentru că, în caz de război, naţiunea care poate trăi cu minimum de import este cea mai avantajată.

- Sper că nu există nici o primejdie de război.

- Avem multe pacte care ne garantează pacea. Convenţia Societăţii Națiunilor, pactul din Locarno, pactul Kellog precum şi nenumărate alte tratate de arbitraj.

- Atunci cu atât mai bine. Va să zică nimeni nu se mai teme de război și toată lumea se poate dezarma.

- Dimpotrivă, toată lumea se teme de război şi se înarmează. Astăzi popoarele au efective de război cu mult mai mari decât la începutul războiului mondial.

- Ciudat! Nu mă pot dumiri deloc...

- Lucrul e foarte firesc! Nimeni nu are încredere în tratatele şi pactele încheiate. Fiecare ţară ştie că ea nu le va călca, dar nimeni nu e sigur de vecinul său.

- Atunci la ce mai servesc tratatele?

- Trebuie să-ți spun povestea reparaţiilor, ca să-ți dai seama de toate aceste ciudăţenii. Ştii că nemţii erau obligaţi, prin tratatul de pace, să reconstruiască tot ceea ce au distrus în timpul războiului. Aceasta pentru că au ieşit învinşi din război...

- Şi atunci au trimis lucrători și materiale ca să repare pagubele ce le-au pricinuit?

- Nu vorbi copilării, fiule. Aşa ceva ar fi fost inadmisibil. Dacă ar fi procedat în chipul acesta, antreprenorii şi lucrătorii francezi n’ar fi avut de lucru.

- Şi atunci nemţii au trimis bani pentru aceste lucrări de reparaţie?

- Lucrul era imposibil. În primul rând, pentru că nu erau destul de bogaţi. Şi apoi, chiar dac'ar fi avut aur, tot n’ar fi putut să-l dea fără să-şi devalorizeze moneda lor. Singura posibilitate ce exista pentru ei era să plătească în mărfuri. Dar creditorii nu voiau mărfuri germane. De aceea au supus aceste mărfuri la taxe vamale.

- Şi ce-au făcut creditorii atunci ca să fie plătiţi?

- Au împrumutat bani nemților, pentru ca aceştia să le poată plăti. Nemţii au dobândit astfel atâtea capitaluri, încât au putut construi uzine din ce în ce mai moderne şi mai productive. Au făcut şi ei ceea ce a făcut toată lumea. Uzinele lor au produs mărfuri din ce în ce mai multe cu lucrători din ce în ce mai puţini. Bineînţeles, acum nemți nu mai pot plăti.

- De ce nu, dacă au capitaluri?

- Tocmai de aceea. Germania s-a împrumutat atâta, până a dat faliment. Are uzine atât de perfecționate şi lucrători atât de iscusiţi, încât astăzi este pierdută și poporul ei se găseşte în mizerie.

- Şi Germania are o industrie dezvoltată?

- Desigur, şi chiar foarte dezvoltată.

- Dacă reparaţiile n’au dat rezultate bune, de ce n’au fost suprimate?

- Lucrul e imposibil. Pentru că Franţa nu vrea şi apoi aliații trebuie să fie plătiţi de Germania, ca să poată plăti şi ei, la rândul lor, datoriile către America. E drept că aceste datorii ar putea fi plătite şi ele din produsul vânzării mărfurilor. Dar și America a instituit tarife vamale foarte ridicate, pentru a stăvili cantitatea de mărfuri ce-o primeşte.

- Atunci cum vor fi plătite datoriile?

- Nimeni nu speră că ele vor fi plătite. Totuşi, trebuie să procedăm ca și cum am spera s’o putem face. Neplăcut este însă faptul că de la un an la altul se tot schimbă cifra datoriilor, aşa că debitorii trebuie să plătească acum nu ceea ce au împrumutat odată, ci mult mai mult.

 

 

- Cum se explică asta?

- Datoriile trebuiesc plătite în aur și valoarea aurului se schimbă mereu. În realitate, debitorii au primit nu aur, ci mărfuri, al căror preţ era pe atunci foarte ridicat. Şi acum nu-și plătesc datoriile lor în aur, ci tot în mărfuri. Între timp însă, preţul mărfurilor a scăzut, aşa că debitorii sunt siliţi să plătească cam cu 50 la sută mai mult decât au împrumutat.

- Şi Americii îi convine această situaţie?

- Ba de loc. Căci nici America nu poate să-şi vândă produsele şi aşa se prelungeşte criza.

- Şi de ce s’a permis ca cifra datoriilor să fie schimbată?

- Nimeni – în afară doar de câţiva simpli teoreticieni - n’a bănuit o asemenea schimbare, până în ziua când a avut loc. În momentul stabilirii planului Dawes (notă: Planul Dawes, semnat în 1924, a fost un plan care stabilea modul în care urma ca Germania să plătească despăgubirile de război, după Primul Război Mondial; planul a fost întocmit de un comitet de experți prezidat de Charles Dawes; în anul 1929 a fost înlocuit cu un plan mult mai îngăduitor cu Germania, Planul Young), un domn cu o înfăţişare academică a introdus o clauză care impunea revizuirea plăţilor în cazul când valoarea aurului ar suferi o variaţie de peste 10 la sută. Lucrul a fost considerat ca un capriciu fără importanţă şi clauza a fost introdusă. Cand planul Dawes a fost înlocuit prin planul Young, această clauză a fost omisă, în parte din pricina faptului că planul Young acoperea plata datoriilor către America, care n’avea nevoie de această garanţie.

- De ce ţin francezii la reparaţii?

- Ei susţin că un contract este sfânt şi că trebuie executat.

- Şi datorile către America sunt şi ele sfinte?

- Da, pentru America. Franţa vrea să împiedece Germania să redevie puternică, pentru că atunci Germania ar putea să ceară revizuirea tratatelor.

- Şi ce spun nemţii de toate astea?

- Spun că le-ar plăcea să ajungă iar puternici, ca să poată revizui tratatele şi cer Franţei să binevoiască să se dezarmeze şi să devie mai slabă, spre a face posibilă această revizuire.

- Dar englezii ce vor?

- Vor ca Germanii să devie destul de tari ca să-şi plătească datoriile către bancherii englezi şi să cumpere mărfuri britanice. Dar nu vor nici să jignească Franţa, pentru că Franţa e puternică.

- Va să zică, nimeni nu poate face ceva ca să’mbunătăţească situaţia generală?

- În orice caz, nimeni n’a făcut ceva efectiv în această privinţă.

- Totuşi, ar trebui să se facă ceva!

- S’au propus până acum vreo câteva zeci de mii de soluţii ca să ieşim din impas. Dar doctorii nu se înţeleg între ei asupra cauzelor boliii şi mai puţin încă asupra leacurilor. De aceea cred că o să mai ţie încă mult aceste consultaţii...

- Numai de n’ar muri bolnavul până atunci!...

Principalele crize economice din ultimul secol menţionate în literatura de specialitate sunt următoarele:

1907 - The 1907 Bankers’ Panic

1914 - Criza financiară internaţională provocată de Primul Război Mondial

1929-1933 - Marea Depresiune Interbelică (declanșată în 24 octombrie 1929  - Joia neagră)

1939 - Criza financiară internaţională provocată de Al Doilea Război Mondial

1973 - Criza petrolului (declanșată în 15 octombrie 1973, când ţările OAPEC - Organization of Arab Petroleum Exporting Countries - au decis să stopeze livrările de petrol către SUA şi către alte ţări dezvoltate)

1982 - Criza bursei Souk Al-Manakh din Kuwait

1987 – Lunea neagră (19 octombrie 1987, ziua cu cele mai mari scăderi bursiere din istorie)

1994 - Criza din Mexic

1997 - Criza asiatică (investitorii străini s-au retras din statele Asiei datorită devalorizării principalelor valute regionale)

1998 - Criza financiară rusă (declanşată de criza asiatică care a generat scăderea preţurilor la  materiile prime: petrol, gaz, metale)

1999-2002 - Criza economică din Argentina

2008-2010 - The Great Recession (criza financiară, monetară şi bancară începută în SUA în trimestrul al II-lea al anului 2008, transferată în trimestrul al III-lea în Europa de Vest, în trimestrul al IV-lea în Europa Centrală și de Est şi în final în Asia)

2020-? - Criza Covid

Sursa: articolul „O lume care merge anapoda - Dialog asupra situaţiei mondiale, între un tată înţelept şi un fiu naiv” – semnat I. S.” – publicat în numărul din 1 iunie 1933 al revistei “Realitatea ilustrată”)

Vizualizări: 23

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Felicitări!

Aceste "crize" sunt momente de relansare (dureroasă), a societăţii. S-au mai încecat fascismul şi comunismul care au eşuat din cauza lipsei mecanismelor de autoreglare. Până la altă invenţie, capitalismul (democraţia liberală), rămâne cea mai bună societate. E curios că ni se propune o gândire din 1933. Astăzi mi se pare totul schimbat, dar nu sunt în măsură să emit judecăţi. Oricum, sunt dezamăgit de abordarea defetistă, catastrofală a proceselor neobişnuite de transformare a societzăţilor sec XX. Undeva este şi ceva bun, îndrăznesc să spun GLOBALIZAREA, chiar dacă mulţi mă vor înjura. 

© 2020   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->