Zile de naştere

În data de 25 octombrie 2021 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o replică proof după medalia jubiliară Ardealul Nostru.  Pe avers sunt redate  figurile suprapuse ale lui Mihai Viteazu, regelui Ferdinand și  regelui Mihai într-un cerc, în exterior circular inscripția “ARDEALUL NOSTRU” și anii „1601, 1918 și 1944”. Pe exemplarul replică, la ceafa regelui Mihai este aplicată litera R. Pe revers este redată curbată inscripția ROMÂNIA sub capul încoronat al acvilei românești cu crucea în cioc și împrejur sunt redate stemele celor unsprexece județe transilvănene răpite de Ungaria în anul 1940, așezate în ordine trigonometrică, de la ora 12 încolo, după cum urmează: Trei Scaune, Năsăud, Odorhei, Cluj, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureş, Mureş, Ciuc şi Someş.

Caracteristicile medaliei originale și replică (în paranteză) sunt următoarele: metal – aliaj aur, titlu – 90% aur și 10 % cupru, forma – rotundă, diametrul – 21 milimetri, greutate – 6,55 grame, cant – inscripționat cu “NIHIL SINE DEO” - nimic fără Dumnezeu, calitate – (prof) , tiraj – 1 000 000 exemplare (10000), gravor avers – Haralambie Ionescu, gravori revers – Ioana Bassarab Starostescu și Ștefan Iordan și preț unitar de achiziție fără TVA – (2200 lei). Medalia originală a fost bătută pentru „a încrusta în aur evocator ziua dezrobirii Ardealului de Nord şi pentru a transmite şi a se moşteni din generaţie în generaţie amintirea concretă a acelor pagini de istorie”.Medalia a fost legată de Împrumutul Refacerii Naţionale, un împrumut public ce urma să fie utilizat pentru plata despăgubirilor de război ale României. O astfel de medalie se putea cumpăra contra a 15000 de lei de către cel care cumpăra titluri de stat în sumă de 50000 de lei.S-ar putea obiecta că această piesă nu are nici una din caracteristicile unei monede moderne, de vreme ce nu se vede nicăieri valoarea nominală a piesei. De fapt piesa „Ardealul nostru" bătută în 1945 aproape că se conformează standardului Uniunii Monetare Latine după care au fost realizate monedele româneşti de douăzeci de lei din secolul al XIX-lea  şi al XX-lea (1868, 1870, 1883, 1884, 1890, 1906 și 1922. Acestea (cunoscute şi sub numele de cocoşei - pentru că aveau aceeaşi valoare ca piesele franţuzeşti de douăzeci de franci bătute la începutul secolului al XIX-lea) continuau să circule graţie valorii intrinseci. Nu ar fi avut nici un sens să se scrie 20 Lei pe moneda-medalie din 1945, dată fiind inflaţia vremii, asta e ideea, iar ipoteza că ar fi vorba doar de o medalie speculativă, vizînd pe colecţionari adică, se exclude dat fiind că „Ardealul nostru" a avut un tiraj maxim de un milion de exemplare. Această piesă poate fi privită ca o monedă de aur în accepţia medievală şi antică - valoare intrinsecă fără o inscripţie de impunere a puterii de circulaţie. (Chiar şi în zilele noastre în România în anumite medii mai circulă monede de aur, ignorîndu-se valoarea de piaţa avută cîndva şi trecută pe acestea.) Mai mult, trebuie menţionat că piesa a fost efectiv utilizată în epocă pe post de monedă, deşi această utilizare nu era legală. Medaliile comemorative „Ardealul nostru" au fost bătute şi puse în vînzare pe baza legii nr. 656, publicate în Monitorul oficial nr. 298 din 23 decembrie 1944. Reproducem mai jos articolele acestei legi. Legea nr. 284 din 15 august 1947 prevedea obligativitatea cedării către Banca Naţională a Romaniei a aurului, valutelor efective şi a altor mijloace de plată străine. Medalia „Ardealul nostru" era menţionată în mod explicit în mai multe articole ale acestei legi (articole citate în continuare). Redau câteva articole din această lege:

  • Articolul 1. Persoanele stabilite în ţară, avînd în proprietate sau posesiune cu orice titlu, valorile specificate mai jos, sunt obligate a le ceda Băncii Naţionale a României contra plăţii în lei, la cursul oficial, în termen de 15 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul oficial.[...]
  • Articolul 2. Se va ceda: Aurul sub orice formă, precum şi medaliile jubiliare emise în baza Decretului-lege nr. 656 din 1944, cu câteva excepţiuni.
  • Articolul 14. Cine încalcă dispoziţiunile prezentei legi se pedepseşte cu confiscarea valorilor necedate sau nedeclarate, cu închisoare de la 5 - 25 ani şi cu amendă egală cu încincitul valorilor confiscate, fără a se putea acorda circumstanţe atenuante. [...] Valorile confiscate în folosul Statului vor fi lichidate pentru stat la cursul oficial. Banca Naţională a României va reţine din contravaloarea în lei a valorii confiscate 25% pentru cheltuielile sale de urmărire şi 20% pentru a fi distribuite drept prime, din care 10% denunţătorului şi 10% constatatorului .

Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere.

  • Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea. 
  • Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli.  
  • Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.  
  • Ce caracter avea Mihai Viteazul. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea.  
  • Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate.
  • S-a căsătorit din interes cu Doamna Stanca? Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes.  
  • Fermecătoarea fiică a lui Mihai Viteazu. Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi.  
  • Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate.   
  • Povestea de iubire cu fiicele dregătorului muntean Ivan Norocea. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă. 
  • Apropierea de soţia lui Sigismund Bathory. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihai la regele Rudolf, pentru a-l sprijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory. SURSA – NET Adevăro Târgu Jiu   

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor. Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta. 

Vizualizări: 12

Răspunsuri la Aceste Discuţii

© 2021   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

-->