amintiri temporale din faptul serii
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
poezii din viața de copil
Membri : 63
Activitatea Recentă : Dec 23, 2020
nopțile de vară ale copilăriei
vara dormeam pe prispă
ascultam acolo foșnetul frunzelor alintate de vântul cald al verii,
ascultam țârâitul greierilor, cântecul lugrubu al cucuvelei,
fluierul flăcăilor de pe deal,
cântecul fetelor la furcărie pe șanț la Ioviță,
susurul apelor Bucovului care trecea prin spatele casei noastre,
cumpăna fântânii scârțâind,
lătratul câinilor pe uliță,
adormeam greu, îmi puneam întrebări, încercam să dau răspunsuri,
priveam cerul, lumea aceea cu planete și luceferi,
cu acea lună miraculoasă care vărsa tot aurul pe pământ,
de multe ori cerul era înfuriat,
veneau furtuni, ploi, fulgera și tuna, trăznea,
câteodată în închipuirea mea mă vizitau ielele,
mi le închipuiam niște fete frumoase îmbrăcate în pânză de borangic
care veneau și dănțuiau prin grădină,
auzisem pe la cei bătrâni că atunci când le vezi te ielesc,
îți ia o mână sau un picior, rămâi boșorog, toată viața.
adormeam târziu de tot, când luceafărul cădea spre apus,
atunci mă cufundam în lumea visului,
mă visam pasăre cu niște aripi mari,
planam pe deasupra așa cum veneau avioanele
anglo-americane pe deasupra satului și desenau ouă în zilele de paști,
mă visam zburător,
voiam să intru pe coșul casei la fetele care-mi plăceau,
era o zgâtie de fată ca trestia care nu-mi dispărea niciodată din priviri,
o visam în fiecare noapte,
îi făceam coronițe, ne logodeam, ne imaginam nunți orbitoare,
cu lăutari, cu zâne și feți-frumoși,
câteodată visam mese întinse,
mai ales pe timpul foametei când ne suiam în salcâmi
și mâncam flori albe,
mese cu cozonaci și cu turtă-dulce de la Zaharia,
plăcinte și prăjituri, mămăligă cu pește,
marafeturi pe care nu le gustasem niciodată.
când mă trezeam din aceste vise, priveam licuricii pe cer,
se jucau pe lângă mine, mi se părea că stelele clipesc
în răcoarea nopții ca ochiul de strigoi, mă săgeta liniștea
și mă înfioram și înfruguram de-atâtea tăceri.
satul se trezea de dimineață ca un animal preistoric,
mai întâi treceau femeile la cimitir,
auzeam hohotele lor de plâns și lătratul câinilor,
aolooo, cutărică, de ce muriși tu, cutărică,
și mă lăsași singură , cutărică,
treceau cu coșurile cu pomană în cap, se striga una pe alta,
făăă, hai că se luminează, și trebuie să plecăm la rărițat porumbul-ăla.
apoi se auzea cumpăna fântânii scârțâind,
femeile cu cobilițele la spinare aduceau apă acasă și adăpau vitele,
făceau mămăliga și fierbeau laptele,
după care treceau căruțele una după alta,
paca-paca spre marginea satului la rariță, la secere sau la plug.
se vărsa satul pe linie ca o apă, cu oi, cu vaci, cu treburi,
vorbeau, se strigau, își dau binețe, râdeau, spuneau,
peste acest vacarm trecea Baghiară, ciobanul satului, cu oile la izlaz,
el imita un fierar din Izvor,
heiii, meșteru cu burdușelu, ia tândala, ia sucala, ia țesala,
să vă dea meșteru de toate, spete, rășchitoare, grătare,
amânare, le dă ieftin, bani peșin, pe icușari sau pe vin,
și pe de-alea de femeie, dacă n-are ce să-mi deie…
sâmbătă, 21 ianuarie 2012
Începută de Aurora Luchian. Cel mai recent răspuns de Mihai Katin Dec 23, 2020. 6 Răspunsuri 4 Îi place
Să vă spun o întâmplare,A fost vâlvă și-n ziare...Moșul când se primeneaȘi…Continuare
Începută de Aurora Luchian. Cel mai recent răspuns de Aurora Luchian Dec 20, 2020. 2 Răspunsuri 2 Îi place
Într-un șorț ca de fetiță,Meșterit din frunze moi,Adună o veveriță,Ghinde, țopăind vioi..Bruma i s-a pus pe blană,Pe codița ca de jar,Și a devenit bălană,E ”Bălana” din stejar..Bursucel din vizuină,A…Continuare
Începută de Aurora Luchian Iun 29, 2020. 0 Răspunsuri 1 Îmi place
Tare ești mâhnită vară!Apa-n vuiet, o avară,Ți-a luat tot ce-ai avutȘi-a…Continuare
Începută de Constantin Bidulescu Iun 21, 2019. 0 Răspunsuri 0 Îi place
– Azi la ora de citire,După basme cu balauri,La poveşti să vă inspire,Vom vorbi despre centauri. Este bine să se ştieSunt fiinţe legendareApar în mitologieŞi au altă înfăţişare. E ceva originalŞi…Continuare
Adaugă un comentariu
Cu multă admiraţie!
Să ţii în palmă sufletul unui copil este, cu siguranţă, un privilegiu;
să fii important în viaţa unui copil este, poate, un dar divin.Profesia mea imi ofera posibiltatea sa ma strecor zilnic in lumea magica a copilariei, de unde prind putere, speranta(sunt educatoare).Adanca plecaciune in fata inocentei si a puritatii lor sufletesti zi de zi.
Mulţumesc pentru invitaţie..!
O iniţiativă minunată! Mulţumesc pentru invitaţie!
MULTUMESC PENTRU INVITATIE !FRUMOASA INITIATIVA !
LA MULTI ANI !...
"Mesajul nostru azi de 1 Iunie ,
E un cânt de pace si de drag!
E sol trimis spre toti copiii lumii,
De pe al nostru romănesc meleag.
Azi e zi de sarbatoare,
Porumbel ca albul spumei
Pace scriu rotund sub zare,
Pentru toti copiii lumii.
Am dori sa fie vara,
Cu flori, cănt de pasarele,
Cu păraie reci sub soare,
Sa ne răcorim ân ele.
1 Iunie, tu vii, cu bujori si ciocărlii
Si cu căntec de copii;
Scuturând peste pământ,
Zâmbete si-al pacii cânt!
Sol gingas de bucurie, slavă tie, slavă tie!
Veverita sprinteoară, dă de veste iar ân țară,
Că-n poiana cu izvoare, azi e zi de sărbatoare:
Flori , gândaci si licurici, păsarele si pitici,
Toti s-au pregatit de zor, că-i ziua copiilor..."
http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=...- http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=...-
SURSA:FLOWER OF LOVE-NETLONG
se vărsa satul pe linie ca o apă, cu oi, cu vaci, cu treburi,
vorbeau, se strigau, își dau binețe, râdeau, spuneau,frumoasa imagine panoramica a fostului sat, al unuia sa-i spunem autentic,aceasta întoarcere în copilărie înseamnă și o întoarcere la esențe,la curățenia unei lumi tocmai prin regulile ei ,prin societatea aceea țărăneasca și ancestrala,amintirea este acum ca visul trăit atunci..
mă cufundam în lumea visului,
mă visam pasăre cu niște aripi mari,
planam pe deasupra așa cum veneau avioanele
anglo-americane pe deasupra satului și desenau ouă în zilele de paști,
mă visam zburător,
voiam să intru pe coșul casei la fetele care-mi plăceau,
aceasta proza poetica are darul de a da din nou viata frumosului ,curatului și nepieritorului neam romanesc
cu deosebita considerație
Poezia Copilăriei un grup minunat...Felicitări!
© 2021 Created by Lenuş Lungu.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al POEZIA COPILĂRIEI !