Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

Scrisoare către Moș Crăciun (IV)

                    - a unui copil -

                                                                                

 

             Dragă Moș Crăciun,

 

Să-ți trimit iar o scrisoare;  

Nu mai bine un e-mail?   

Scriu adresa la-ntâmplare,   

Doar unul e moșul meu!   

 

Ce contează că-i vecinu   

De vine cu sacu-ndesat?  

Îmi ascund puțin suspinu  

Căci stă puțin și...  am scăpat! 

 

Dar minciuna e urâtă   

Spusă chiar unui copil.  

Moșule ești o ispită   

Pentru un ștrengar abil.  

 

                                              un copil (ca toți ceilalți) 

Vizualizări: 94

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Când scrisoarea ți-o citesc,

recunosc că-s abil și mincinos!

Dar, am o rugăminte...

Nu te speria, sunt atâția mincinoși în lume,

ce promit la daruri, fără a le da,

eu sunt un mincinos ce dăruiesc

și pe tine te iubesc, ”copile”!

De această dată vin cu niște replici de scrisori culese de pe internet...

sper să vă placă ,cel puțin așa cum mi-au plăcut mie scrisorile Dorinei Pop, pe care o felicit din inimă!

Scrisoare pentru Moş Crăciun

Moş Crăciun imi cer iertare, 
Sper că nu va fi tărziu, 
Dar de cănd m-am făcut mare,
Nu am vreme să-ţi mai scriu.

Te-am avut mereu in minte
Şi in suflet te-am ascuns.
Promiţănd să fiu cuminte,
Pe o lacrimă de plăns.

Păpuşica de la tine, 
Incă o mai am, şi ştii
Atunci cănd eram, eu, mică
Nu prea erau jucării.

Nu ştiu cum de ai găsit-o,
Cred că te-a costat cam mult.
Aş fi vrut să-ţi păstrezi banii,
Ca să-ţi schimbi paltonul rupt.

Acum porţi hăinuţă groasă,
Nu-ţi mai intră frigu-n oase.
Ce te mai durea mijlocul!
Mergănd la atătea case.

Moş Crăciun, ştii că sunt oameni
Care suferă-n tăcere?
Nu se plăng şi nu aşteaptă.
Lor să le aduci "PUTERE".

Pe orfanii fără nume
Chiar de nu au fost cuminţi,
Fă-i să creadă in iubire 
Şi că au şi ei părinţi.

Pentru cei bolnaiv la suflet
Şi viaţa-ntoarsă pe dos,
Pune-le sub bradul verde.
O icoană cu Hristos.

Moşule, ştiu că nu-i timpul
De tristeţi copleşitoare.
Dar mai sunt bătrănii singuri 
Care nu mai au răbdare.

Lor să le aduci prieteni,
Pentur zilele rămase.
Nici nu vor să mai mănănce
Şi ies tot mai rar din case.

Iar dacă, şi pe la mine,
Te-ai găndit să treci, aş vrea
Să vii cu zăpadă multă
Ca-n copilăria mea. 


Rodica Lazăr, 34 ani. Bucureşti. 7 Decembrie 2007

Dragă Moş Crăciun,

A trecut mai bine de 30 de ani de cănd ţi-am scris prima mea scrisoare... Imi amintesc... parcă ar fi fost ieri... Iţi aminteşti şi tu de-acele vremuri? In Ajunul de Crăciun il aşteptam pe Moş Gerilă care din poveştile bunicilor ştiam că vine cu un sac mare, plin de cadouri, pentru toţi copiii cuminţi. Moş Gerilă avea o sanie de aur şi doi cai argintii cu care zbura printre stele şi ducea daruri la copiii din toată lumea.

Pe-atunci locuiam in casa bunicilor, intr-un frumos sat cu dealuri şi păduri din judeţul Sălaj.

Inainte cu mai multe zile de Crăciun, bunica făcea curăţenie in casă. Spăla ştergurile din etamină sau pănză albă de in pe care erau cusute flori şi motive şi motive populare specifice zonei, acestea erau puse deasupra farfuriilor de lut pictate, pe pereţi, şi impodobeau casa.

Toate ştergurile şi feţele de masă, după ce le spăla, le punea la uscat apoi le călca cu fierul de călcat in interiorul căruia punea cărbuni incinşi din sobă.

In camere, pe jos punea preşuri ţesute la război de ea, iar pe paturi punea cuverturi ţesute din lănă divers vopsită. 

Agăţată de-un cui, intr-o oglindă, era o lampă mare deasupra mesei. Semăna cu lampa fermecată din poveste. Avea culoarea argintie, deasupra avea o cupolă de proţelan pictată cu flori. Lampa era susţinută de cinci lanţuri mici cu nişte modele metalice aplicate pe ele, unite la mijloc cu o agăţătoare. Bunica o ştergea cu atenţie, apoi o punea la locul ei. Cănd toată casa era curată şi aranjată, bunica pregătea covata(un fel de văniţă din lemn cu două mănere, im ambele capete, in care se frămănta aluatul pentru păine) şi tot ce era necesar pentru aluatul de păine şi cel de cozonaci. 

Făcea bunica nişte cozonaci gustoşi, păine albă şi pufoasă, cornuleţe umplute cu silvoiţă (dulceaţă de prune) şi o măncare bună de-ţi lăsa gura apă...

Inainte cu o zi de Ajunul Crăciunului pregătea răciturile din carne de porc şi piroştele (sarmale) pe care le fierbea in oala de lut in seara de Ajun. Aşa era obiceiul.

Pentru mine, totul era fascinant. Aveam vreo 3-4 ani cănd i-am scris prima scrisoare Moşului, nişte heroglife pe care nici Moş Gerilă nu le-a inţeles, de-aia nu mi-a adus păpuşa pe care mi-am dorit-o. In acele vremuri, copiii nu ştiau cum arată portocalele sau bananele, bomboanele de pom se găseau rar, la oraş, iar jucăriile erau cadouri mai mult pentru copiii bogaţi...

Odată, in oraş, am văzut o fetiţă care avea o păpuşă mare căt ea. Mi-am dorit şi eu de la Moş Gerilă o păpuşă la fel, dar n-am primit-o niciodată; am primit doar păpuşi mici, poate şi pentru că şi eu eram o fetiţă mică...

Ce frumoase erau odată iernile şi Crăciunul... Omătul (zăpada) era mare, iar colindele atăt de frumoase... 

Colindătorii veneau pe prispa casei şi colindau la geam. Bunicii ii primeau in casă, le umpleau trăistuţele cu nuci, mere, colăcei şi felii de cozonac, apoi erau serviţi cu căte un pahar de must sau vin de struguri, fiert cu zahăr şi scorţişoară. După ce se incălzeau puţin, colindătorii plecau mai departe, de la o casă la alta pănă in zori de zi cănd, răguşiţi de-atăta colindat şi obosiţi de-atăta umblat, mergea fiecare pe la casele lui cu traistele pline de bunătăţi. 

In lumina galbenă a lumănărilor de ceară şi flacăra ce pălpăia in lampă, ingerii parcă se desprindeau din icoanele vechi de pe pereţi, veneau la patul meu şi mă legănau, iar eu adormeam cu găndul la Moş Gerilă, care intotdeauna venea tărziu in noapte.

Dimineaţa de Crăciun era plină de bucurie. De cum mă trezeam fugeam in camera alăturată, unde Moş Gerilă imi adusese un brăduţ adevărat, impodobit cu mere şi bomboane invelite in hărtie albă ca zăpada. Sub brad era cadoul meu. Atunci eram cea mai fericită fetiţă din lume. 

Ziua ne adunam toţi copiii de pe uliţa satului (la săniuş) in vărful dealului, de unde porneam cu săniile la vale strigănd de bucurie. Parcă zburam deasupra zăpezii cu săniile, iar dacă ar fi fost să ne luăm la intrecere cu lupii, nici aceia nu ne-ar fi ajuns.

Băieţii mai mari işi ciopliseră schiuri de lemn pe care ni le imprumutau şi nouă, fetiţelor, dar, pentru noi, tot săniuţele erau mai bune. 

Intr-o zi, bunicul imi construise in zăpadă un castel unde mă jucam impreună cu căţelul şi prietenii mei. Omătul era mai mare decăt gardul, iar pe drum abia mergeau caii cu zurgălăi şi clopoţei la găt, care trăgeau după ei săniile de lemn.

Gerul ingheţa zăpada ce scărţăia sub picioarele copiilor. Ningea cu steluţe mari, argintii. Seara, uliţa devenea pustie, iar in liniştea nopţii se auzea şuieratul văntului. 

In casă era cald şi bine, cămara era plină cu de toate, lemnele mocneau in sobă, iar mămica, mama-bună şi tata-bun (bunicii mei, Ileana şi Octavian) mă iubeau foarte mult. Din familie lipsea tatăl, care a plecat intr-o zi departe şi nu s-a mai intors niciodată inapoi.

Moş Crăciun, a trecut mult timp de cănd n-ai mai venit la mine...

Niciodată nu ţi-am văzut faţa, dar eu ştiu cum arăţi din poveştile mamei şi ale bunicilor care mi-au spus multe lucruri frumoase despre tine. Ştiu că eşti un bătrăn cu barba albă, care iubeşti copiii cuminţi şi le aduci daruri pe care le laşi sub brăduţ in Noaptea de Ajun. 

Ştiu că dorinţa mea nu o poţi indeplini... Dacă ai fi un magician te-aş ruga să faci o magie pentru o clipă şi să mă duci in trecut in satul copilăriei mele, să caut in podul casei jucăriile pe care le-am lăsat in lada de zestre, să stau in braţele bunicii la gura sobei, să mă inveţe colinde, căntece şi să-mi spună poveşti pănă adorm...

Aş vrea să ii revăd pe toţi cei dragi din copilăria mea, să le spun căt de mult au insemnat pentru mine şi căt de mult ii iubesc...

Din păcate, tu nu eşti magician, trecutul e prea departe, iar eu nu pot să mă intorc inapoi...

Moş Crăciun tu poţi să mă faci in fiecare an, in Ajun să-mi amintesc de poveştile frumoase din iernile copilăriei mele. Aş vrea, căt trăiesc pe acest pămănt, să mă bucur de această sărbătoare şi te rog ca in fiecare an să vii la băieţelul meu, Denis, care crede in tine şi te iubeşte mult. 

Dragă Moş Crăciun, inchei aici scrisoarea mea şi iţi doresc şi ţie „Sărbători Fericite, Sănătate”, să poţi merge la toţi copiii cuminţi! 

Cu drag Vandana Ciobaniuc

9.12.2007

Mulțumim, domnule Muntean! Frumoase scrisori...

     Acum cinci minute a sosit Moșul... copilul emoționat a încurcat versurile. Tremură. Boabe de lumină îi dansează pe obrajii rumeniți. EU mă hrănesc privind inocența trupului firav.

     Ștrengarul abil a trecut peste vocea de bariton a vecinului, a neglijat dezinteresul părinților pentru adevărul absolut (care oricum nu există) și SE BUCURĂ. Și acum parcă-l aud strigând: Moș Crăciun există, uite ce mi-a adus! Îți place?

 

P.S. Când EU eram mică (poate mai mică decât personajul meu) învățasem la grădiniță o poezie cu același titlu. Ar fi fost urât din partea mea (aplicând imaginar copy-paste) să mă repet cu alte cuvinte și aceeași mesaj. Pentru cei care n-au înțeles îmi cer scuze. Desigur, trebuie să-mi cer scuze (era să uit) și pentru comparația: ”...ești o ispită”.

Culmea, şi în zilele noastrte constat că totuşi poeziile de Moş Crăciun sunt cele "antice", de pe vremea copilăriei noasttre... cele noi sunt mai mul prilej de glumă...

© 2018   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support