Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

(publicată în volumul „Despre ce vorbim aici”, Ed. Mircea Cel Bătrân, Olăneşti, 2016)

Personaje:

Jurnalistul, 35 de ani
Cerşetorul, 60 de ani

Decor:

În fundal, etajul unui bloc. În dreapta, învelit între două plăpumi vechi un bătrân, de bună seamă un cerşetor pripăşit în acel loc datorită necazurilor, ce l-au adus la această condiţie mizeră de om al străzii şi al nimănui.

Jurnalistul: Bună dimineaţa! V-aţi făcut un culcuş pe cinste!
Cerşetorul: Dacă ziceţi dumneavoastră, aşa o fi! Mai sunt şi oameni cu inimă.
Jurnalistul: Ba chiar cred că este cald între astea două plăpumi...
Cerşetorul: Ei, se învaţă omul cu multe. Habar nu are cât poate duce. Doar în momentele critice îşi cunoaşte puterile. O femeie cu inimă mare s-a zbătut şi mi-a făcut rost. Una dintre plăpumi este chiar a ei. Mai sunt şi oameni cu suflet. Rar, dar sunt.
Jurnalistul: Şi totuşi din ce trăiţi?
Cerşetorul: Eu nu cerşesc. Oamenii sunt cei care doar privindu-mă, înţeleg că am nevoie de ajutor. Nu sunt mulţi, dar îmi oferă îndeajuns încât să îmi pot duce traiul. Nu mă plâng. Toate sunt lăsate cu un rost şi cred că nu este o întâmplare încercarea prin care trec. Are ea un scop, nu se poate altfel. E drept, nu îl văd deocamdată, dar cu timpul se poate să mă dumiresc.
Jurnalistul: Dar sunteţi un veritabil filozof. Nu sunt mulţi cei care se pot lăuda cu un asemenea mod de gândire, cu un asemenea fel de a privi viaţa, cât ar fi ei de trecuţi prin şcoli...
Cerşetorul: Să ne înţelegem din capul locului. Viaţa este o şcoală mult mai aspră. Dacă ai rămas repetent, nu mai poţi repeta clasa, ai rămas corigent, nu mai dai corigenţa. Viaţa este o şcoală mai presus decât orice învăţătură. Nu poţi învăţa din o mie de cărţi ce înveţi din propriile greşeli. De ce? Din simplul motiv că pentru greşeală plăteşti. De aceea, zadarnic îi repeţi unui copil ce este bine şi ce este rău. Până ce nu se loveşte el cu capul de pragul de sus, nu îl vede pe cel de jos. Fiecărei generaţii i se pare că reinventează roata, dar ea nu face decât să experimenteze pe propria piele, adică să înveţe iar şi iar.
Jurnalistul: Aveţi mare dreptate. Dar cum aţi ajuns aici, că văd în faţa mea un om înţelept? Cum se face că aţi ajuns în stradă? Sunt minus 15 grade şi, cu siguranţă, azi-noapte a fost şi mai frig. Pe gerul ăsta nemilos nu se poate să...
Cerşetorul: Dacă nu am unde să mă duc?
Jurnalistul: Cum aşa?
Cerşetorul: Foarte bine! Soţia şi copiii au plecat în Spania, am rămas fără serviciu, apoi fără casă...
Jurnalistul: S-o luăm încet, vă rog! Nu se poate ca viaţa unui om să fie redată doar printr-o frază. Poftiţi! V-am adus un ceai cald!
Cerşetorul: Vă mulţumesc! Chiar îmi prinde bine!
Jurnalistul: S-o luăm cu începutul!
Cerşetorul: Cum doriţi!
Jurnalistul: Spuneţi că aţi ajuns în stradă. Când s-a întâmplat asta? Şi mai ales cum a fost posibil?
Cerşetorul: Foarte bine! Fabrica de cherestea unde lucram a intrat în faliment, nu am mai putut plăti creditul la bancă şi am fost executat silit.
Jurnalistul: Nu se poate! Şi familia? Soţia, copiii ce au făcut în acest timp? Pentru că sunt convins că aţi avut o familie...
Cerşetorul: Bine spus, am avut. Soţia a rămas în Spania cu concubinul, iar copiii nu m-au ajutat fiindcă au şi ei greutăţile lor.
Jurnalistul: Dar ei cunosc situaţia dumneavoastră?
Cerşetorul: Nu ştiu exact, dar bănuiesc că au aflat de atâta timp.
Jurnalistul: Concret! Le-aţi scris?
Cerşetorul: Nu!
Jurnalistul: De ce?
Cerşetorul: Nu le ştiu adresa.
Jurnalistul: Şi atunci de ce credeţi că ar cunoaşte viaţa grea în care vă zbateţi? Din punctul meu de vedere, mi se pare că porniţi din start de la o premisă greşită.
Cerşetorul: Nu se poate să nu fi aflat! Cuscra Ilonka ştie şi, mai mult ca sigur, şi-a anunţat fata.
Jurnalistul: Dar dacă atât cuscra, cât şi nora nu le-a spus, tocmai pentru a nu vă ajuta!? Nu v-aţi pus niciodată problema şi aşa!? Nu credeţi că poate fi o variantă credibilă?
Cerşetorul: Tot ce se poate! În vremurile pe care le trăim nu mă mai miră nimic. Dar chiar aşa de rele să fie!? Nu mi-am închipuit acest scenariu. Cum să ascunzi asemenea lucru? Ce minte diabolică poate face una ca asta?
Jurnalistul: Şi dacă totuşi este aşa, iar ele au tăinuit deliberat adevărul crud, tocmai pentru ca băieţii să nu vă ajute?
Cerşetorul: Sincer să fiu, nu m-am gândit nicio clipă la asta. Chiar aşa de rău să fie omul!? Să se înjosească într-atâta pentru bani!?
Jurnalistul: Încă nu v-aţi lămurit cum stau lucrurile atunci când e vorba de ban? Chiar, vi se pare drept ca o bancă să poată pune sechestru pe locuinţa unei familii, care nu are, în fond, din ce plăti ipoteca? Vi se pare un gest omenesc?
Cerşetorul: Bineînţeles că nu, dar omul şi-a asumat un risc când a făcut acel credit şi, precum vedeţi, băncile sunt bănci.
Jurnalistul: Dar băncile nu fac oare parte din sistemul în care trăim? Vi se pare corect să poată lăsa pe drumuri oameni, familii cu copii, de vreme ce însuşi sistemul pune pe butuci fabrici şi uzine lăsând oamenii fără locuri de muncă?
Cerşetorul: Şi dacă văd şi ştiu că nu e corect, ce pot face eu, un om de rând, şi rămas pe drumuri pe deasupra!?
Jurnalistul: Puteţi! Dacă toţi am ieşi în stradă şi am lua atitudine împotriva abuzurilor ce se comit, lucrurile s-ar schimba, cu siguranţă. Nu ar mai face legea clanurile mafiote, baronii locali and co.
Cerşetorul (retractil) : Dumneavoastră instigaţi la revoltă şi nu cred că este cazul. Nu sunt eu acela care să pună piciorul în prag şi să strige „Pân-aici!” Sunt atâţia oameni care ar putea s-o facă...
Jurnalistul: Vedeţi!? Aici e greşeala. Aşa gândeşte şi Gheo şi Ion şi Mărie... Se mulţumesc să trăiască de pe o zi pe alta dintr-o pensie amărâtă! De-aia nu dăm înainte!
Cerşetorul: Vreţi să spuneţi că eu aş avea puterea...
Jurnalistul: Dacă aţi da voinţă, aţi primi şi putere, o putere nebănuită, dar fără intenţia de a vă jigni, trebuie să recunoaşteţi că nu aveţi voinţa de a schimba ceva, de a schimba lumea asta putredă. Pur şi simplu, vă complaceţi în situaţia dată! Aşteptaţi, dacă se poate, să pice para mălăiaţă.
Cerşetorul: Aici sunt de acord.
Jurnalistul: Ei, şi această atitudine nu vi se pare că ne face complici la tot ce ni se întâmplă? Ce părere aveţi? Am dreptate?
Cerşetorul: Aveţi, cum nu, dar vedeţi că nu sunt tocmai eu omul potrivit pentru a fi porta-vocea mulţimii. Nu mă văd în rolul ăsta.
Jurnalistul: Şi, mă rog, de ce nu? Ce aveţi de pierdut? Nu aveţi casă, nu aveţi masă. La o adică, o noapte-două la secţie v-ar prinde bine. Acolo este, oricum, mai cald decât aici.
Cerşetorul: Asta chiar nu mi-ar fi trecut prin cap, dar nu mi se pare tocmai onorabil.
Jurnalistul: Asta-i bună!? Aţi fost călcat în picioare de o societate nedreaptă, azvârlit ca o măsea stricată. Plătiţi-i cu aceeaşi monedă!
Cerşetorul: Ştiu eu ce să zic!? Dacă aş mai avea douăzeci de ani, poate m-aş lăsa încântat de aste vorbe, dar viaţa m-a făcut mult mai circumspect. Nu mai înghit pe nemestecate toate gogoşile. Sunt conştient că de multe ori aparenţele înşeală.
Jurnalistul: Adică gerul ăsta năprasnic vi se pare o gogoaşă, şi încă fierbinte!?
Cerşetorul: Nu, departe de mine acest gând!
Jurnalistul: Sau faptul că sunteţi nevoit să dormiţi în stradă, sub cerul liber, în vreme ce alţii se lăfăie în palate poleite cu aur, e tot gogoaşă?
Cerşetorul: Nicidecum.
Jurnalistul: Şi - atunci? Despre ce vorbim aici?
Cerşetorul: V-am spus şi vă repet: Nu sunt eu omul care să-i reprezinte pe cei mulţi!
Jurnalistul: Frumos ne şade! ’Mneata nu, ăla nu... Atunci aveţi soarta pe care-o meritaţi.
Cerşetorul: V-am contrazis eu!?
Jurnalistul: Şi dacă nu mă contraziceţi, cu ce ne încălzeşte!? Sau vă încălzeşte, poftim!?
Cerşetorul: Aveţi perfectă dreptate, dar v-am spus, nu mai sunt la vârsta la care să mă aventurez în necunoscut. Dacă nu aş fi atât de hârşit, poate m-aş lăsa păcălit.
Jurnalistul: Adică? Ce vreţi să spuneţi? Cei care au făcut revoluţii, cei care au schimbat lumea aducând progresul de-a lungul timpului au fost nişte copii fără minte? Explicaţi-mi, că, zău, nu pricep...
Cerşetorul: Departe de mine de a face o asemenea afirmaţie, dar, oricum, nu mai sunt la vârsta avântului revoluţionar.
Jurnalistul: Înţeleg! Vă mulţumiţi cu firimiturile de la masa împăratului, cu bucata de pâine de azi - pe mâine. V-aţi împăcat cu ideea că nu poate fi schimbat nimic în bine în această ţară, dar v-o spun că vă înşelaţi amarnic. Şi la fel se înşeală şi toţi cei care, asemenea dumitale, acceptă o stare de lucruri de condamnat.
Cerşetorul: Să zicem că da! Aveţi dreptate. E condamnabilă situaţia în care am ajuns. Fără locuri de muncă, unii ca mine şi fără un acoperiş deasupra capului, dar cui crezi că-i pasă!? Parlamentarilor care îşi votează salarii şi pensii nesimţite, miniştrilor ajunşi în funcţii prin diverse învârteli, clanurilor ce fac legea sau baronilor locali? Să fim serioşi! Interesul ne poartă fesul. Aşa a fost şi aşa va fi mereu, fie că vrem, fie că nu vrem.
Jurnalistul: Aici nu vă pot contrazice, dar să ştiţi că dacă ar exista solidaritate, lucrurile s-ar putea schimba.
Cerşetorul: Solidaritatea cui? Despre ce vorbim aici? Că de 25 de ani în fruntea Sindicatului, (al cui sindicat, oare, de vreme ce muncitorii au îngroşat numărul şomerilor, fabricile ajungând pe butuci?), de 25 de ani, zic, în fruntea Sindicatului se află aceiaşi oameni. Chiar aşa de naivi ne consideră încât să înghiţim găluşca asta cu reprezentarea drepturilor de către un sistem, el însuşi putred!? Haide să nu ne mai facem sânge rău de pomană, zău aşa, că tot un drac...
Jurnalistul: Mă rog... Cum doriţi! Dar măcar aveţi asigurată o masă caldă pe zi? Ştiţi, voiam...
Cerşetorul: Da! Prin bunăvoinţa şi milostenia părintelui Gheorghe de la Sfântul Spiridon.
Jurnalistul: Este foarte bine că în aceste vremuri grele biserica îşi îndeplineşte rolul pe care îl are, în fond, de binefăcător şi proteguitor al omului.
Cerşetorul: Abia aştept să vină primăvara să merg la Medgidia la tăiat de vie. Omul fără ocupaţie este bolnav. Nu are linişte, nu are stare. Acum, iarna, pe timpul zilei nu stau o clipă locului şi în felul ăsta nici nu îngheţ, nici nu mă las bântuit de gânduri. Pentru că nu de puţine ori mă învinuiesc că nu am făcut tot ce trebuie, că nu am luptat pentru ce-am avut, dar în cele din urmă tot eu mă liniştesc şi mă las încrezător în voia Domnului. De ce? Pentru că trăiesc cu convingerea că tot ce mi se întâmplă este o lecţie necesară, o lecţie pe care mi-o dă viaţa şi că prin puterea lui Dumnezeu voi depăşi acest moment de criză.
Jurnalistul: Mă bucur că sunteţi optimist!
Cerşetorul: Şi totuşi aş vrea să ştiu cu cine am stat de vorbă, dacă nu vă supăraţi? Oamenii, în general, nu îmi dau prea multă atenţie. Nu ştiu, sunt atât de grăbiţi. Încotro se grăbesc, doar ei ştiu. Eu m-am grăbit o viaţă şi la ce mi-a folosit!?
Jurnalistul: Sunt jurnalistul X de la televiziunea Y şi vă mulţumesc pentru interviul acordat. Cameraman!
Cerşetorul (surprins, îşi pune mâinile la ochi): !?
Jurnalistul: Vă mulţumesc! (îi strânge mâna)

CORTINA

Vizualizări: 29

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Lecturat cu mare drag....Felicitări! 

Lecturat cu mult drag!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/