Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

Îmi bate toamna pe la uşi nebună,

Eu nu-i deschid şi-o las să mai aştepte.

Să mă ascund de ea pe-un colţ de lună,

Mai trebuie să urc vreo şapte trepte.

Şi vamă să plătesc la ceruri, şapte-

Stau universuri şapte să m-oprească,

Păşesc cu teamă înspre miază-noapte

Şi nu sunt dimineţi să-mi amintească

Pe unde vara-şi pierde trandafirii,

De ce-a plecat fără să mă sărute,

De ce-şi aruncă inimile mirii

În ale nunţii ultime minute?

Şi-mi vine să m-opresc în noapte-adâncă 

(Prea multe piedici sunt până la lună).

Hai, fă-mă, Doamne, floare pe o stâncă,

Să-i fiu tăcerii vara din cunună!

Şi dacă toamna urmele-mi găseşte,

Opreşte-o la răscrucea dintre gânduri!

Acolo vara mea se ghemuieşte 

Într-un lăcaş din pardesiu de scânduri.

04.09.2017

Vizualizări: 44

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ce frumoase sunt toamnele tale!

Ca şi ale tale, Ion! Mulţumesc din suflet!

Mulţumesc frumos! Onorată!

Mi-au dat lacrimile...

Îmi bate toamna pe la uşi nebună,

Eu nu-i deschid şi-o las să mai aştepte.

Să mă ascund de ea pe-un colţ de lună,

Mai trebuie să urc vreo şapte trepte.

Mulţumesc frumos, Aurelia, pentru popas şi semn! Cu drag!

Vers ca apa de izvor!

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support