Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

 
Azi, toamna m-a-mbrăcat în crizanteme
Şi funigei mi-a prins în păr, domoală
Şi mi-a şoptit că n-am de ce mă teme,
Că-mi va feri inima de-o rafală
 
De ploaie, ce din cer acum, coboară.
Eu stau cuminte să m-atingă norii
Şi cerului îi cânt dintr-o vioară,
Să apere de vânt în zbor, cocorii.
 
Septembrie-şi aşterne voalul tandru
Pe genele închise-n aşteptare,
Iubirea ta precum un policandru
Îmi luminează toamna ce mă doare.
 
Şi te aştept ca pe o vară lungă
La ţărm de mare-n valul ce mă scaldă,
Chemarea mea, în braţe să-ţi ajungă
Şi poate toamna îmi va fi mai caldă.
 
Azi, toamna m-a-mbrăcat în noi poeme
Şi versu-i mai bătrân c-o nostalgie,
Melancolia-n aripi frânte geme
Şi totuşi, toamna asta, ce magie!
02.09.2017

Vizualizări: 90

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Imagini pentru autumn chrysanthemum

Imagini pentru autumn chrysanthemum

Ce magie! Mulţumesc frumos!

Superbe crizanteme, pentru straiul meu de toamnă! Mulţumesc frumos, Ioan Muntean!

Extraordinar de frumoasă! Felicitări Violetta! Mă bucur enorm să te citesc și aici!

Mulţumesc, draga mea! Şi eu mă bucur de reîntâlnire! Cu drag!

Mulţumesc frumos, Niţu Constantin!

Mereu noi, mereu frumoase, versurile tale ating inima și sufletul!

Cu drag...

Mulţumesc frumos, drag prieten! Cu drag!

Azi, toamna m-a-mbrăcat în noi poeme
Şi versu-i mai bătrân c-o nostalgie,
Melancolia-n aripi frânte geme
Şi totuşi, toamna asta, ce magie!
Frumos, septembrie prin frumusețea lui,
ne dăruiește magice stări și emoții prin poemele ce ni le dăruiți!
Mulțumim! Seară frumoasă!@

Da, Aurelia, este un anotimp în care muza este f. generoasă.

Mulţumesc frumos, pentru popas şi semn! Cu drag!

© 2017   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support