Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

BOGDAN CREȚU: „A VORBI CORECT E UN GEST DE MINIMĂ POLITEȚE”


INTERVIU DE BIANCA BARHAN

Se spune că limba este cea mai de preț comoară pe care un popor o poate avea. Despre evoluția limbii române și despre greșelile de exprimare pe care le facem, despre cît de preocupați de lectură sînt studenții, dar și despre schimbările pe care le-a suferit, în timp, limbajul presei, am aflat într-un interviu realizat cu universitarul Bogdan Crețu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași.

De ce credeți că tinerii citesc tot mai puține cărți?

Pentru că au de ales, iar asta nu este un lucru rău. E foarte bine să ajungi la cărți pentru că vrei tu și pentru că asta îți place, nu pentru că cineva îți impune și nu pentru că nu există foarte multe posibilități.
Eu am, cumva, un picior și în lumea cealaltă, cea de dinainte de´89. Eu și generația mea citeam nu pentru că nu aveam de ales, ci pentru că ăsta era firescul acelei lumi.
Eu nu cred în ideea că tinerii nu citesc; eu cred că se citește mai puțin decît se citea acum 30 de ani.
Avem o piață editorială mult mai mică decît toate țările de lîngă noi. Cititul nu e un reflex sau un instinct. Un copil care crește într-o casă în care nu există cărți, evident că nu va avea bucuria întîlnirii cu cărțile.
Nici manualele școlare nu recomandă lectura. Poți foarte bine să iei note foarte bune la toate examenele fără să fi citit mai mult de cinci cărți. De citit, se citește și o să se citească în continuare, dar nu se va mai citi deocamdată în masă.

De ce ar trebui să își facă un student timp să citească?

Pentru că ține de gimnastica minții și pentru că lectura ne aduce lucruri noi. Altfel, mergem direct la țintă și ratăm drumul. Iar drumul este cel mai important. Cînd sari dintr-o carte în alta, ca să obții ceea ce îți dorești, obții mult mai mult. Spre deosebire de folosirea unei enciclopedii sau a unui motor de căutare, cărțile îți dau mult mai mult. Lectura ne ocupă și ne satisface o nevoie esențială, una dintre primele necesități – nevoia de poveste.

„Nu m-aș lăsa pe mîinile unui medic care vorbește în mod vizibil greșit”

În ce măsură considerați că exprimarea defectuoasă este legată de educația primită acasă?

Exprimarea defectuoasă este legată și de educația primită acasă, dar este, în egală măsură, legată și de educația primită în școală. Este foarte greu să te mai îndrepți la 20 de ani, dacă nu ai asimilat cînd a trebuit; lucrurile acestea pornesc de foarte devreme.
Eu cred că a vorbi corect e un gest de minimă politețe. Nu m-aș lăsa pe mîinile unui medic care vorbește în mod vizibil greșit. Nu cred că poți să știi ceva foarte bine, dacă nu ești în stare să îl exprimi într-un mod clar și limpede. Familia și școala ar trebui să facă un tot, dar, din păcate, cele două s-ar putea să-și paseze responsabilitatea una alteia și să o lase din ce în ce mai mult una pe seama celeilalte.

Care sînt cele mai dese greșeli de limbă pe care le auziți?

Cele care domină astăzi în discursul public sînt eliminarea prepoziției „pe”. Spunem „problema care o am”, în loc de „problema pe care o am”. Există și acel „ca și”, care ar vrea să evite o cacofonie, dar acum este folosit și fără această motivație. Aproape nimeni nu mai știe să facă acordul articolului genitival. Toată lumea folosește un „a”, în loc de „al/ale”.
Lucrurile acestea nu se învață mecanic, se învață înțelegîndu-le și se fixează citind. Spațiul public și privat este inundat, prin intermediul televizorului, de discursuri defectuoase. Rata de greșeli, la televizor, este foarte, foarte mare.

De ce facem greșeli de limbă?

Greșelile se fac din incultură și prin imitație. Orice om care stă toată ziua cu nasul în televizor aude aceleași greșeli repetate. Răul se banalizează. La început ne deranjează, iar apoi ajungem să considerăm ca așa e firesc.
Sper să nu ajungem să acceptăm că regula în gramatică sau lingvistică este aceea că uzul impune norma. Sîntem într-un moment în care uzul e catastrofal, nu îl putem lăsa să dea direcția.

Ce fel de greșeli vi se par mai grave?

Nu cred că poți gîndi limpede, coerent, logic, și te poți exprima defectuos. Un om care are clar lucrurile așezate în cap găsește posibilitatea de a le exprima simplu și de a le face înțelese. În primul rînd sînt greșelile de logică și, după o gîndire tulbure, vine și o exprimare defectuoasă.

Cum reușesc vorbitorii să schimbe sensul unui cuvînt?

Folosindu-l în contexte nepotrivite. Greșelile acestea sînt foarte simpatice la copii, care aud un cuvînt și pe care îl folosesc arbitrar. Din păcate, arbitrarietatea semantică există din plin și în discursul oamenilor care nu ar trebui să comită astfel de greșeli. Din școli și facultăți a dispărut ceea ce înainte era esențial – cîteva noțiuni minime de retorică, care îți așază mintea și îți dau acele trucuri de a-ți organiza coerent un discurs.

În ce mod afectează fenomenul cuvintelor împrumutate dezvoltarea limbii române?

Nu e un fenomen cu care ne confruntăm numai noi. Toată lumea crede că sîntem „la zi”, dacă înlocuim „curent” cu „trend”. Mai este și stilul acesta care vine din rețelele de socializare și care ne dă impresia că ne exprimăm mai ușor folosind tot felul de simboluri, decît exprimînd în cuvinte ceea ce avem de transmis. Asta nu duce numai la o sărăcire a vocabularului, la o lipsă de expresivitate, ci la un fel de anchilozare a gîndirii. Începem să folosim tot mai mult clișeele și ajungem în ipostaza în care cuvintele pe care le folosim nu mai ies din noi, nu mai sînt ale noastre, nu le mai filtrăm. Pur și simplu facem schimb de clișee.

De ce sînt folosite excesiv clișeele?

Pentru că este mai comod, iar clișeul își are rostul lui. Folosind corect un anumit clișeu, poți transmite un mesaj standardizat.
Oamenilor le plac clișeele, reacționează la ele. Există chiar și o abilitate de a le folosi. Nu citim neapărat presa stînd încordați, să aflăm lucruri esențiale, ci pur și simplu ca să ne mai spălăm creierele și să ne mai relaxăm.

Prin acest fenomen reinventăm limba româna?

Nu, nu o reinventăm. Limba româna este un fenomen istoric.
Trebuie să conștientizăm că societatea s-a schimbat radical într-un interval foarte scurt. Limba nu avea cum să nu reacționeze. Evident că și ea încasează toate aceste șocuri. E ca și cum vezi zi de zi o persoană și nu observi că s-a schimbat, iar deodată vezi că totul e altfel decît cum credeai că este. Limba română s-a schimbat foarte mult, pentru că toată societatea noastră e desenată altfel față de acum 30 de ani.

„Presa a restrîns foarte mult textul și a lăbărțat foarte mult imaginea”

Cum apreciați discursul folosit în presa tipărită față de cel din presa online?

Știm foarte bine că presa scrisă, la fel ca și presa online, suferă de boala asta a senzaționalului. Un lucru, oricît de bun, oricît de valoros ar fi, nu reprezintă o știre, dacă nu are acea sămînță de senzațional. Și toată goana asta după audiență și după tot ceea ce este excesiv, extravagant, a dus și la o clișeizare lingvistică. Există cîțiva termeni-cheie pe care un titlu îi conține, dacă se vrea să fie citit.

Care sînt tendințele actuale ale presei scrise în ceea ce privește discursul?

Sînt două lucruri diferite aici. Există cîteva ziare și reviste de tradiție, care încearcă să păstreze regulile discursului jurnalistic.
Prin intermediul internetului și accesul oricui la spațiul public, oricine are o tastatură și un calculator se poate exprima public și chiar socotește că are ceva de spus. Te pricepi, nu te pricepi, datul cu părerea nu costă nimic. Și atunci toată lumea are o comunitate mai mică sau mai mare în fața căreia se poate exprima. Asta a dus la o dispersare a spațiului jurnalistic.
Prefer oricînd să citesc ziare, reviste, chiar și platforme online, dar să știu că ele au un program, niște reguli, au colaboratori constanți, au o direcție pe care o pot identifica, decît să mă pierd în acest haos. Există impresia asta de derută a cititorului, e foarte greu să se orienteze, e greu să găsești o structură.

Dacă tot vorbeați despre acest haos, credeți că în România sînt prea multe publicații?

Boala de care cred eu că suferă presa noastră este lipsa de continuitate. Avem gazete și reviste care și-au păstrat titlul, dar au multe întreruperi și au devenit cu totul altceva. În presă, autoritatea, încrederea și notorietatea se cîștigă continuînd și rămînand fidel unor principii, indiferent de tentații sau presiuni politice. La noi cam toate ziarele au suferit mari transformări și s-au cam tabloidizat. Toți au încercat să-și fure cititorii și lucrul ăsta s-a făcut, de multe ori, cultivînd kitsch-ul, prostul gust și vînînd senzaționalul.
Nu trăim într-o lume senzațională, viețile noastre nu sînt pline de lucruri ieșite din comun, or presa le cam umflă. Am ajuns în situația în care e dificil, trebuie multă luciditate și discernămînt ca să te informezi corect din presă.

Ce anume credeți că îi lipsește limbajului presei?

Ca să fie memorabil, trebuie să fie plastic. Un bun jurnalist este și un bun scriitor. De altfel, presa a restrîns foarte mult textul și a lăbărțat foarte mult imaginea. Presa a îndepărtat niște specii tradiționale, dar foarte bune ale discursului jurnalistic. Rar găsesc tablete sau reportaje foarte bune în presă. Din cele mai multe reviste aproape că a dispărut pagina de cultură.

Cum argumentați aprecierea că limba română a devenit o victimă a presei?

Limba română nu este o victimă a presei. Ea e folosită de multe ori defectuos în presă, pentru ca presa ne mobilează spațiul public. Eu cred că ea este mult mai agresată de oamenii politici, decît de oamenii de presă. Oamenii de presă fac să ajungă la fiecare discursurile politice. Există mai multă incultură în discursurile politice, decît în presă.
Dimpotrivă, aș spune că există în presa scrisă destui jurnaliști buni și foarte buni, care folosesc foarte bine limba română și care reacționează la toate neghiobiile oamenilor politici.
Limba română nu e o victimă, dar ea trece printr-un moment în care nu mai este cultivată, iar asta se întîmplă din cauza școlii și educației.

Scurtă biografie

Bogdan Creţu s-a născut pe 21 ianuarie 1978, în Constanța. Este profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) și directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași.
Este, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată.
Din 2006 este colaborator la emisiunea „Convorbiri literare”, de la Radio Iași, și colaborator la „Ziarul de Iași”.

Vizualizări: 52

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesant interviul... şi la obiect (adică de actualitate).

 Numai că în ziua de azi politeţea e o floare prea rară şi nu o mai întâlneşti nici în casă, nici pe stradă, nici în locuri publice, nici în biserică şi normal nici în reţelele internistice.

Nu ştiu cum s-ar putea impune: poate printr-o taxă pe politeţe, un fel de amendă instant, pe care dacă nu o plăteşti pe loc eşti dus 7 zile la muncă silnică! Poate exagerez...

Aş putea extrapola şi aş zice că nu numai a vorbi corect este un gest de politeţe, ci şi a scrie corect, româneşte este asemeni. Orce gest ce ar încălca normele vorbirii sau scrierii sunt de fapt crime la adresa limbii române!

Mulțumesc frumos!

Prețuire!

Mulțumesc frumos!

Adaptăm totul la mileniul al III-lea: politețe, citire, înțelegere...

Mulțumesc frumos!

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

--> /********* ********/