Cronopedia ~ club de scriere literar-artistică

amintiri temporale din faptul serii

Zile de naştere


resized_Poza Anais Nin

Mi-am dorit să scriu despre Anaïs Nin din momentul în care am început să citesc Henry și June, primul volum din Jurnalul dragostei, în care scriitoarea descrie debutul relației pasionale cu Henry Miller. M-au impresionat franchețea și intensitatea cu care pune pe hârtie fiecare trăire.

Anaïs – Artistul intelectual

Spirit latin, Anaïs Nin s-a născut în Franţa, într-o familie cu rădăcini cubaneze şi daneze. Jurnalul, care este o oglindă a vieții scriitoarei, a luat ființă ca reacție emoțională la abandonul tatălui, pe care copila Anaïs îl adora. Primele însemnari în carnetul personal au fost făcute la vârsta de 11 ani, în timpul calatoriei spre Statele Unite, unde familia încerca să-și reclădească viața dupa plecarea lui Joaquín Nin.

Anaïs este un personaj exotic, complex, plin de subtilități. Cea mai cunoscută scriitură a sa este Jurnalul, publicat inițial în varianta cenzurată, alături de proza erotică - o premieră între femeile scriitoare, în acest sens. Anaïs a fost una dintre primele scriitoare care au explorat scrierea erotică și cea care a deschis drumul pentru autoarele acestui gen de literatură. Prima sa lucrare publicată a fost un studiu asupra lui D.H. Lawrence.

Anaïs – Femeia pasională

Din păcate, am constatat că scriitoarea este cunoscută mai degrabă pentru postura de amantă a lui Henry Miller, decât pentru contribuția literară. Poveștii de dragoste dintre cei doi îi este acordat un spațiu semnificativ in Jurnal. Anaïs este cea care a făcut posibilă publicarea romanului de debut al lui Miller, Tropicul Cancerului, iar el a declanșat trezirea ei ca femeie - cu Henry a cunoscut pasiunea.

Henry Miller, despre Anaïs: „Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anaïs Nin prin grație și frumusețe. O aristocrată. Dar și o scriitoare cu talent extraordinar. Ea aparține acum întregii lumi.” `

„Nu voi putea vorbi niciodată destul despre influența pe care am avut-o unul asupra celuilalt - eu asupra desăvârșirii operei lui Henry, el asupra materiei, substanței, vitalității operei mele. El mi-a dat impulsul, iar eu i-am dat adâncimile”, scrie Anaïs în paginile Jurnalului.

Anaïs a trăit o viață bogată, atât din punct de vedere artistic, cât și emoțional, tinzând către o cunoaștere profundă a sinelui. Căuta desăvârșirea ca femeie și ca scriitor, experimentând dragostea în nenumărate forme – „cvadruplicitățile mele în dragoste", cum le numește. La 20 de ani se căsătorește cu bancherul Hugh Guiler, cuplul mutându-se la Paris, la un an după nuntă. Hugh a reprezentat una dintre constantele vieții tumultoase a scriitoarei, care a trăit numeroase povești de dragoste cu scriitori, artiști, psihanaliști (Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson).

Dincolo de Paris

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Anaïs si Hugh sunt nevoiți să părăsească casa din Louveciennes și să se întoarcă în State. Acolo, Anaïs resimte lipsa mediului artistic european, dar continuă să scrie și lucrează ocazional ca psihanalist, model sau actriță.

În America îl cunoaște pe tânărul Rupert Pole, cu care se căsătorește, deși rămâne în continuare măritată cu Hugh. Din motive fiscale e nevoită ulterior să divorțeze de Rupert, dar trăiește cu el până la moartea ei. Rupert devine executor literar al scriitoarei și este cel care îi publică Jurnalul în varianta necenzurată, după ce persoanele publice care îi populau paginile încetează din viață.

Citesc volumul doi al Jurnalului, Incest, și pe măsură ce scriu acest articol sunt tentată să dezvălui orice detaliu nou pe care îl aflu despre Anaïs. Ceea ce mă ține prinsă de carte este faptul că scrie cu intensitatea cu care trăiește. Pe final, vă las cu un citat ce cred că surprinde esența scriitoarei.

„It's all right for a woman to be, above all, human. I am a woman first of all." (The Diary of Anaïs Nin, vol. I, 1966)

Teodora Graur



Vizualizări: 66

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Articolul tău, pentru care-ți mulțumesc,

m-a determinat să caut s-o cunosc, sincer nu am avut ocazia să o citesc.

Cochetez cu ideea, chicotind în timp ce scriu. Ca să fac viaţa mai interesantă.

Ca să imit literatura, care e o farsă. Ceea ce-ţi imaginezi e ceva ce îţi doreşti.
Anais Nin în Henry şi June

Nu există un înţeles universal la care să ajungem cu toţii, nu există decât înţelesul pe care îl dăm noi vieţii noastre, un înţeles propriu, un scenariu propriu, un roman propriu, o carte a vieţii fiecăruia.

Anais Nin

Dragostea este axul şi respiraţia vieţii mele. Arta pe care o produc este un produs secundar, o excrescenţă a dragostei, cântecul pe care îl cânt, bucuria care trebuie să explodeze, supraabundenţa - asta-i tot!
Anais Nin în Incest

Nu-ţi aud cuvintele: glasul tău reverberează pe fundalul trupului meu ca un alt fel de penetrare. Nu am nicio putere asupra glasului tău. Vine direct din tine în mine.

Anais Nin

Dragostea, pasiunea şi creaţia se revarsă concomitent din mine. Eu trebuie să parfumez gura pe care o sărut; eu trebuie să fiu uluită de bărbatul pe care îl ador. Eu trec ca un lampagiu; împing corăbii în larg şi dezgrop obiecte preţioase; înlătur patina de pe tablouri întunecate; acordez, armonizez, aduc în prim-plan, modelez, aduc la suprafaţă, aprind, sprijin, susţin, inspir; plantez seminţe; cercetez caverne; descifrez hieroglife; citesc în ochii oamenilor - singură - singură în activitatea mea.

Anais Nin

Trăiesc într-un fel de cuptor de sentimente, iubiri, dorinţe, invenţii, creaţii, activităţi şi reverii. Nu-mi pot descrie viaţa în fapte pentru că extazul nu rezidă în fapte, în ce se întâmplă sau în ce fac, ci în ce se stârneşte în mine şi ce se naşte din toate astea. - Anais Nin

Mai jos voi posta un schimb de scrisori pe care cei doi și le-au trimis:

Henry, 10 martie 1932, după ce au devenit iubiți 

M-ai făcut imens de fericit ca m-ai lăsat sa fiu eu, în toate ipostazele. M-ai lăsat sa fiu artistul, dar nu ai lăsat deoparte nici bărbatul din mine, amantul nesătul, ca un animal înfometat. Nicio femeie nu mi-a acordat toate privilegiile de care am nevoie – iar tu, tu care cânți atât de vesela, de îndrăzneață, chiar râzând - da, tu îmi dai puterea să merg mai departe, să fiu eu însumi, să risc orice. Te ador pentru asta. Prin asta văd ce femeie extraordinara ești, regina mea. Femeie in adevăratul sens! Râd în barbă când mă gândesc la tine. Nu mi-e frică de feminitatea pe care o afișezi.

Anais, 26 martie 1932


"Ce ciudat, Henry. Înainte, imediat ce mă întorceam acasă de prin diverse locuri, obișnuiam să mă așez la masă și să scriu în jurnal. Acum îmi doresc să iți scriu, să iți vorbesc. [...]
Îmi place când spui că tot ceea ce se întâmplă e bun, chiar este. Eu aș spune că ceea ce se întâmplă e extraordinar.    Pentru mine, totul e ca o simfonie. Sunt atât de excitată de viață – Dumnezeule, Henry, în ființa ta am găsit aceeași flacără a entuziasmului, aceeași tensiune ce se ridică instantaneu, completitudinea...
Înainte de asta, obișnuiam să cred că era ceva în neregula cu mine. Toți in jurul meu păreau să-și respecte limitele. [...] Eu niciodată nu simt limitele. Eu dau pe dinafara. Iar când simt ca entuziasmul tău fata de viață izbucnește ca o flacără, alături de al meu, atunci amețesc." 

Ea era o delicată floare europeană, iar el un vagabond crescut în Brooklyn, cu vocea hârjâită, atunci când s-au întâlnit, într-o zi de decembrie a anului 1931, într-un sătuc din apropierea Parisului. Pe măsură ce se apropia de casa ei din Louveciennes, ea îi privea trupul slab, capul chel și ochii pătrunzători; se gândea că arată precum un preot budist cu buze senzuale. Primul lucru remarcat de el au fost ochii ei mari și rotunzi și timiditatea caracteristică. S-au întâlnit frecvent în zilele și săptămânile care au urmat pentru a vorbi despre cărți, filosofie și istorie, fiindcă el era la fel de hămesit după idei noi ca după o masă gratis, iar ea era, de asemenea, o autodidactă. Ea i-a împrumutat cărți ale lui Proust; el depăna povești fascinante din Brooklyn. Dar subiectul de care era cel mai preocupat și care i-a stârnit cel mai mare interes lui Nin era soția lui, June Mansfield, pe atunci, în vizită la Paris. De June, a cărei naturalețe reprezenta pentru ea conceptul frumuseții feminine, Anaïs s-a îndrăgostit („Tu ești femeia care aș vrea să fiu. Văd în tine acea parte a mea care ești tu.”) Numai după ce June a părăsit Franța, Nin și Miller s-au îndrăgostit. S-a întâmplat după ce și-au scris mai multe scrisori (el încerca să predea engleza la Dijon în ianuarie) și după ce au avut lungi discuții despre June (el i-a citit lui Nin pasaje dintr-un manuscris numit „Tropicul Cancerului”). Ea i-a citit porțiuni din jurnal în care o analiza pe June. Curând relația lor va trece de la nivelul intelectual la cel fizic.Pasiunea lor a început la scurt timp după 4 martie 1932, când de la o masă din cafeneaua Chez les Viking de pe strada Vavin din Montparnasse, Miller i-a scris lui Nin care tocmai ieșise din local: „Te iubesc… Sunt cuprins de febră”. După următoarea întâlnire la cafenea, el scria „Mi-ai făcut sângele să clocotească” și „Mi-ai pus inima pe jar și acum nu mai pot fi niciodată ce am fost înainte, un simplu prieten”. Ea va accepta curând să îl însoțească în camera de hotel în care locuia. Plimbarea pe care au făcut-o de-a lungul bulevardului Montparnasse și în sus pe strada Delambre avea să fie plimbarea ce va dăinui un deceniu și va condimenta pentru mult timp istoria literaturii.
El găsise pe cineva care putea să îi ofere o viziune asupra lui însuși și o femeie care îl putea urma carte după carte și pat după pat (cuvânt și viscere). Au devenit și parteneri întru cuvânt: el îi edita lucrările de ficțiune, îi dedica „Primăvara neagră” (1936) și scria eseuri fulminante despre jurnalul ei nepublicat. Ea a scris prefața și a plătit tipărirea „Tropicului Cancerului” (publicat pentru prima dată în 1934). I-a oferit sprijin material mai mult de zece ani, plătindu-i inclusiv chiria pentru apartamentul din Villa Seurat unde ei doi, alături de Lawrence Durrell, Alfred Perlès, Michael Fraenkel și alții, au creat un centru literar în anii ‘30.
Erau oare contrastele care se atrăgeau? Pentru observatorul obișnuit nu puteau fi mai diferiți unul de celălalt în temperament și stil. Chiar și prietenii lor comuni credeau că fac parte din lumi diferite. Miller avea aproape 40 de ani, era robust și se simțea ca acasă pe străzi și în bordeluri. Nin nu împlinise 29 de ani, era feminină, misterioasă, seducătoare; cultiva frumusețea și armonia. Își crea singură hainele, își ținea jurnalul și în casa sa era mereu ordine, în timp ce el își trântea niște haine pe el, ia în jurul său domneau mizeria și decadența (a fabricat motivul mizeriei – el personal era destul de grijuliu). Ura „frumusețea”, poezia, prețiozitatea – exact acele calități artificiale cărora ea le era devotată. Așa cum se exprima Nin: „El vrea să simtă realitatea. Eu vreau să îmi păstrez iluziile”.
Cu siguranță proveneau din lumi diferite. Născută în 1903 în Franța, era fiica unei cântărețe franco-daneze (născută și crescută în Cuba) și a unui compozitor cubanez. Locuise în Belgia, Germania și Spania înainte ca tatăl ei să își părăsească familia și mama să se mute cu ea și cu cei doi frați mai mici la New York, unde de la 11 ani la 20 de ani viața i s-a scurs, în cea mai mare parte, în cadrul comunității muzicale cubaneze. În schimb, Miller provenea din clasa muncitoare a New Yorkului, născut dintr-un croitor neamț și o casnică din Brooklyn, în 1891. Făcuse munci înjositoare, condusese un birou Western-Union și învățase să trăiască de pe o zi pe alta. Divorțase de prima soție care le creștea fiica singură.
Chiar dacă nu sunt evidente, afinitățile lor au fost adânci. Ea și-a dat seama de asta imediat, în decembrie 1931: „L-am cunoscut pe Henry Miller… El este asemenea mie”. Ea a sesizat latura feminină a lui Miller, iar el duritatea, chiar asprimea ei. Ea s simțit spiritualitatea lui, iar el, materialismul ei. Erau flămânzi, curioși și le plăcea să se joace.
În maniera lor proprie, fiecare scria o „scrisoare” lumii – ea în jurnal, care avea peste 40 de volume atunci când s-au cunoscut, iar el în lungile scrisori adresate prietenilor, scrisori care au fost folosite în proza lui absolut personală și anecdotică. Scrisorile lui erau publice – pe 30 iulie 1932 i-a mărturisit că le scria ca pe „o legătură între mine și lume, că pot face oamenii să citească scrisori”; ea a început să-și țină jurnalul din nevoia de a se autocrea și de a se vindeca. De fapt, toate operele lor pot fi citite ca o lungă narațiune de viață. Amândoi prindeau esența vieții, dedicându-se cu disperare, zi de zi, scrisului, conștienți de necesitatea egoului colosal, dacă nu chiar dureros al scriitorului (ea îi invidia capacitatea de a pune arta înaintea tuturor celorlalte lucruri). Fiecare dintre ei juca un rol (…): el pe cel al artistului-vagabond din Montparnasse, ea pe cel al soției bancherului.
Intensitatea dragostei lor și rolul important pe care l-au jucat unul în viața celuilalt nu este deocamdată cunoscut în întregime pentru că Nin a rămas soția lui Hugh Guiler (cuplul Miller a divorțat în 1933) pentru toată viața, hotărâtă să nu îl facă de râs în public sau să divorțeze de el. A insistat ca toate mențiunile despre viața ei privată cu Miller să rămână secrete. Această tăcere a îndepărtat-o de istoria literară a unei perioade importante și l-a împiedicat pe el să își facă publică latura mai blândă a personalității.
Cu toate că o parte dintre scrisorile lui către ea au fost publicate în 1965 (mai puțin cele intime), în 1987, după moartea lui Nin și Miller (și la doi ani după moartea lui Hugh Guiler), au fost publicate multe dintre scrisorile lor de dragoste (Miller susținea că și-au scris nouă sute numai în primul an al relației), în felul acesta fiind documentată și legătura lor amoroasă.

Ceea ce a început în 1932 ca poftă trupească și interes personal – ea avea nevoie de dragoste și de acord patern, el avea nevoie de bani și de relațiile ei – a devenit un parteneriat intim și literar. Petreceau ore întregi în cafenele, la casa lui Guiler din Louveciennes (la jumătate de oră de mers cu trenul de Paris) și în apartamentul lui Miller și Perlès din Clichy. Ea își numea jurnalul și Louveciennes „laboratorul sufletului”, ia apartamentul din Clichy „laboratorul de dantelă neagră”. Atunci când nu făceau dragoste, își citeau unul altuia lucrările, se duceau la film și discutau stiluri cinematografice și literare, filosofie și muzică. Ea analiza și înregistra fiecare experiență în jurnal; în „Tropicul Cancerului”, el scria despre experiența pariziană (nu și despre ea) și despre unele momente din New York. Totul a fost înglobat în arta lor.

Fiecare dintre acești doi scriitori, care, în final, s-au despărțit după cel de-al Doilea Război Mondial, ea stabilindu-se la New York, iar el în California, a oferit istoriei literare cea mai bună descriere și cunoaștere atât personală, cât și artistică a celuilalt. De câteva ori au fost foarte aproape de a se căsători – o dată când își planificaseră să fugă împreună în Spania; în 1939 în sudul Franței, când el fugea de război în Grecia; în timpul primului lui an petrecut din nou în Statele Unite, când el călătorea, iar ea scria literatură erotică pe un dolar pagina pentru a finanța călătoriile lui în lungul și în latul Americii, călătorie în urma căreia a rezultat „Coșmarul climatizat” (1945). El le-a scris celor mai buni prieteni despre aceste planuri, iar scrisorile lui sugerează că și ea ar fi discutat despre căsătorie. Dar ea nu va dori sau nu va putea să îl părăsească pe Hugh, soțul și sprijinul ei material încă din 1923, și va fi conștientă că Miller nu va deveni niciodată un soț bun (sau supus).

Miller a mai avut doi copii și s-a mai căsătorit de câteva ori. Nin nu a avut copii, a continuat să aibă „căsnicii” pe ambele coaste ale Americii pentru încă treizeci de ani (Hugh a rămas în Greenwich Village). Au început să se revadă ocazional la Los Angeles la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ‘70.

Ultima lor întâlnire a avut loc în spitalul Cedars, unde el mergea să își trateze arterioscleroza, iar ea murea de cancer. Ea a murit pe 14 ianuarie 1977, cu mai bine de trei ani înaintea lui.

Operele lor au ajuns să reprezinte Parisul anilor ’30, când atât ea, cât și el au creat cele mai bune lucrări din cariera lor. (…)

Fragmente din volumul „Cealaltă jumătate, Creativitate și relații intime” (editura Vellant), coordonat de Whitney Chadwick și Isabelle De Courtivron / „Pasiunea literată a lui Henry Miller și Anaïs Nin”, de Noël Riley Fitch.

© 2019   Created by Lenuş Lungu.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor

Live Support