1...

       totul a inceput la buena vista... camasi rosii, tromboane, reflectoare si negrii lac de apa extenuati a fericire...

       band-ul ciocolatiu sosit din caraibe facea o mie de oameni sa tresalte, sa aplaude, sa se zbantuie exaltati tropaind ca o cireada pe autostrada si fredonand aceeasi intrebare ritmata la nesfarsit:

       dar cine-a fost primul... oul sau gaina?...

       dar cine a fost?... tra la... la, la... pfiuuuuu!.. trosc!

       dezmatul indoieli m-a purtat triumfator de la Boca del Rio la stralucirea balurilor imperiale cu ofiterasi de catifea si papusi de portelan in jupoane arvunite la pretul unei natii dintr-un condei multicolor, harazit sa limpezeasca apele tulburi ale potecilor dezmostenite de pulberea existentei... si dans...

       dar cine a fost primul?.. oul sau peruzeaua!... tra la... la, la... pfiuuuu... trosc!

       atunci mi-am amintitit ca fusesem mort... intr-o bodega dintr-o seara

       cu un barbos burtos in televizor, urlind ca din gura de sarpe ca luxul naste cultura!... parol!.. pfiuuuuu... pleosc!

       la mese toti erau galbeni de la atata noapte fara luna, povestindu-si betiile eroice de cadavre imbalsamate-n posirca, pana apare altul... un tinerel incaltat in cizme nemtesti, costum de tweed cu acordeon si baston, fara barba si fara mustata pentru ca nimerise de la pescuit de pastravi ca sa bea o gura de apa in drum catre boschetul de la sosea, unde urma sa-si implineasca somnul de plumb

       al vagabondului de efemer, fara salas si fara cer... auuuu...au... au... buf...

       apaaa!... apaaa!... strigaseram scarbiti la aratare...

       apa baaa!... apa... pentru ca la vremea in care voi nici nu visaserati la gustul de cireasa amara al sarutului infometat eu ma lasam de bautura, iar atunci cand puneati pe limba intaiul strop, fusesem de mult condamnat la moarte si o zbughisem in lumea care inca nu se stramtase, sa-mi caut limanul cu traista-n bat si pistoalele-n cingatoare,.. am daibojit mult, pe la multe razboaie, dar pe al meu il lasasem in urma si nu mi-a priit... ceva insa tot am invatat de la atata sange care ma striga din tarana...

       sti tu ba... se napustise catre mine, bagind de seama ca eram sigurul care-l rabdase...

       cum a fost cu revolutia bolsevica?... era lenin frumos, frumos de pica asa cu barbison roscat si chelie... iar mujicii supsesera dialectica de la tata mamaselor hamesite... nu-i asa?...

       ba!.. ca generalii de tinichea decorati prin alcovuri, impaunindu-se a victorie, dadura sa cheme iobagii 'napoi la izba si la harapnic... dar n-au mai vrut... pentru ca acum aveau pusti... si poc.. cu tarul nicolae...

       of. dar frumoasa mai era aia mica si poate-or fi scapat-o...

       pentru ca inca mai sant din cei care isi inchipuie ca daca margaritarele stralucesc in troaca porcilor o fac si pentru cine trebuie

       ssssst... mai taci ma si asculta... se sumetise altul mai intelept...

       nu mai ascult... c-am ascultat destul si mi-a ajuns

       ... ca lenin fuse noul tar... hip.. hip... hurrrrrraaaaaa!

       dar eram atat de mort ca ma razboiam cu lumea de rusine si n-am bagat de seama cand a plecat

       … un nimeni, o legenda a instinctului...

       eldorado... poate ca nici n-a existat

       ... dans!

        pana m-am trezit gol pusca pe bulevard...

        cine-a fost intaiul?... prometeu s-au lucifer?... da, da... da,da...ptiuuu.. fleosc!...

        bombaneam ingrozit cu genunchii la gura

2.

nu e nimeni... si strada lunga...

ceilalti au plecat...

noi am ramas

la urma...

parasiti printre zidurile caselor ucise de singuratate.

cu vanturi arse-n soapte reci

predicand pustiul vremurilor ce stau sa apuna...

ai coapsele scaldate in vin,

bratele-mbobocite de vise

fruntea la icoane

descantate de dor...

dar nu mai e nimeni...

doar un razor

de pelin

intr-un crang de mohor

geaba-ti miros pletele-a mosc si pieptul a smirna

iar de pe buzele tale se-adapa albinele-n zbor

ca fluturii mor

adormind pe ultima raza de luna

si nu te-ntrista priveghind asfintitul

din noaptea propriilor cetati sfaramate...

cerul de pretutindeni

e la fel de departe

3.

tu vrei sa spui ca lumea moare

pe fundul vechii sticle de parfum,

ca de-atata departare

si visele s-au transformat in fum...

ca timpul sfaramat in ganduri stinse

de clipa surda, oarba, fara glas

va odihni sub lacrimile ninse

sa-n mugureasca iar in alt salas.

tu vrei sa crezi ca poarta ferecata

a noptilor cu ingeri scapatati

ramane-va de-a pururi incuiata

si celor singuri si... celor plecati...

inchipuiri iti spun, de soarta-amara

ca ingerii se-ntorc la primavara...