Bătrânul ,o virgulă pe epiderma verde, întinsă la poalele dealurilor împădurite, părea că se roagă, încovoiat de cer si iarbă… Soarele îi cerea iertare că nu putea sa-i încălzeacă oasele bătrâne, în el urca doar răceala pământului, ca o chemare. Era aici și totuși nu, abandonat în amintiri. Mișcarea obosită a coasei aducea a împăcare și resemnare.Din cele câteva bucăți de ogor îi rămăsese doar fâneața, restul, le vânduse la moartea nevestei.

      Satul scăpase…

te rog mai vino

de doruri plin

să auzi cum sună toamna

prin ramuri de castani

păduri incendiate

în noi  mai cuvântă

cu cerul prins

în ochi de șoim

și-o umbră de pământ pe aripi

te rog mai vino

să auzi cum cade

prin frunzele vrajite

a vorbelor aromă

și-n piept ne fulgeră dorința

aprinzând răceala

ploilor de afară

de doruri…

Să ne ascundem sub o frunză de toamnă

anotimpul pedepselor…