Dă, mă, un leu! Care dă, mă, un leu?

     Pată pe retina oraşului, trecea printre oameni cu hainele ei ponosite,  ca nişte aripi de păsări cenuşii. Fie iarnă fie vară, Maria părea că nu iese din ele. Faţă de alţi cerşetori care îşi găseau un loc anume unde se plantau să cerşească, ea nu, ea bântuia străzile repetând mereu, într-un fel absent: “Dă, mă, un leu! Care dă, mă ,un leu? Te-ai făcut al dracului.”

     Avea felul ei, să zicem, de a mulţumi când se mai oprea…

de astăzi,

mi-am îmbolnăvit moartea cu atâta verde,

încât o  aud cum se rostogolește,

închisă într-o sfera albastră.

acum, pot despica jumătatea mea de cer

să ajung la mine,

fără să simt în ce parte se înclină balanța.

pot semăna  vântul cu flori de miozotis

să nu-mi fure urmele

de astăzi,

mi-am îmbolnăvit moartea cu atâta verde,

încât captivă în trupul meu, învață să…

ai intrat cu amiezile

și toamnele

căutai un loc să le ascunzi

ca și cum ți-ar fi fost frică

să nu le tulbur sensurile

cu un cuvânt rostit sau doar răsărit

în nopțile când le puteam ușor distinge

în lăcomia brațelor și ochilor

eram pământul în care

îți semănai eternitatea

fără să văd

cenușa arcuită sub tâmplă

purtai cu tine cheia

iubirilor rătăcite

să-ți  rezemi…

sunt nopți în care populez insomnia

și inima Ta cu neliniști

cu fuga mea

gândul alergă în cerc amețitor

până când  aud cum explodează

și simt întunericul

cum își înfige colții în humă

numai la marginea somnului

câștigi contur

când nu mai aștept nimic

decât să mă eliberez

pentru o altă dimineață

în care să mă reinventez cu Tine

fără să adun urme

fără să rătăcesc prin închipuiri

și…