Mon amour...

Cerul e colilie,

Albastru pur,

Ca ochii tăi, mon amour.

Zvon de sălcii mă cheamă afară,

Ce primăvară,

Cu luceferi și stele,

Cu ape tăindu-și cărarea prin lună,

Primăvara asta nebună

Se pierde

În zvonul verde.

Câte amintiri am mai cules

Și cu ce m-am ales?

Cu prețúl de-a rămâne uitare

Ca luna ce cade în mare.

Din aurul sus, din verdele pur,

A trecut…

Rătăcirile lui Abel

1.

Copilul meu, zise Tobit, rătăcirile omului pe pământ vin de la femeie. Dragostea este boală. Femeia pe care tu zici că o iubeşti nu este alta decât o sperjură. Când plecam spre dimineaţă la plug, ieşea de la ea un om care se ferea să-l văd. Şi acel om se delecta în plăceri cu acea fiinţă. Ştiu că frumuseţea înşală. Şi ea este frumoasă foarte. Toţi poftesc frumuseţea, dar puţini fac casă cu ea. Aşa că te învăţ şi pe tine, ca fiu…

cine m-a strigat?

cine m-a strigat?

O floare de cicoare cu ochii stelari,

mama de undeva dinspre răsărit,

...ce mult te-am iubit...

m-a strigat pădurea din deal

scuturându-mi petale de vise,

m-ai strigat tu sau mi s-a părut,

știu că te-am pierdut prin insomnii,

nu vreai să mai…

întoarce-te din vechi tapițerii

privesc la rama ta dintr-un portret,

visând o rimă nouă de sonet,

la ochii tăi albaștri și vicleni,

purtați ca în poveste trași de reni.

portetul în tapiseria care arde

se lasă-n dulci poeme goliarde,

când…