Cei care au răspândit în sat vestea că Bădia Gil pierise într-un accident la cariera din Chilia erau părinții lui. Numaidecât, o tensiune molcomă se instală în piepturile oamenilor, care se păstrau reținuți parcă în incertitudine, așteptând momentul propice ca să explodeze în strigăte de satisfacție pentru felul în care își dăduse sfârșitul nemilosul turnător. Trei văduve bătrâne își făcură apariția pentru sprijinul îndoliaților, aceleași trei femei care au alinat-o pe Emilia în momentele ei…

Vestea morții lui Bădia Gil nu o mișcase cu nimic pe Emilia, care, în urma delirului de trei săptămâni, începu să creadă că viața ei va fi traversată de multe conjuncturi fatale pentru alții. Cu aceeași răceală primise vestea morții mamei sale, lăsând de înțeles că, într-un fel sau altul, se aștepta la una ca asta. Într-o seară, aflându-se în curte și încercând să fabrice o lebădă din cârpe aglomerate, parcă în așteptarea fetiței furate de mercenarii deghizați în doctori, avu impresia că…

Trei săptămâni a durat delirul Emiliei, tot atât cât Bădia Gil a fost cu totul absent de lume la instalarea în penitenciar. Singurul său gând în acest interval de timp a fost chiar faptul care s-a descoperit prin document imediat după arestarea lui și care a dus la nefericirea extremă a soției sale. Iar acum, în patul din infirmerie, îi reveneau alte gânduri ca să îl tortureze și să îi facă vindecarea cu atât mai anevoioasă. Fusese oarecum dus de nas la semnarea acordului de testare a…

În timp ce Bădia Gil făcea bilanțul propriilor experiențe, de la voluptoase înălțări până la cumplite agonii, Emilia rememora succesiunea de evenimente din preajma acelor zile. Inevitabil, cugetul ei era atras către și în jurul raționamentelor divine care constituie determinismul vieții pe pământ. Era parcă prea mult despotism nejustificat la mijloc, prea multă tortură impusă acestei limitate ființe care se cheamă om, fără putința de a se apăra de ceea ce dogma numește încercarea cerească.…