Într-o după-amiază liniștită, când vara se îngâna cu primăvara, Leanța se găsea la mormântul soțului ei, vorbind cu elan despre pacea care îi inunda inima. Când și când, cerea de la defunct o confirmare a propriilor trăiri și îl implora să se ridice din groapă spre a fi martor la sărbătoarea ce i se dădea în suflet.

—Vezi și tu, Arsinia? Pare că florile nu se mai ofilesc ca până deunăzi, nici lumânările nu se mai sting. Vezi ce mormânt frumos are bunicul tău?

Arsinia nu spunea…

Cum vine viața! Vine și îți cere

Să-i dai un sens, o cale și un rost,

S-o faci sublimă până la durere

În ce va fi și-n cele ce au fost;

Sublimul să te coste însăși moartea

Spre care fugi cu cât te-ndepărtezi

De Ea și să descoperi numai partea

În care nu ai îndrăznit să crezi!

Cum toarce fusul orele astrale

În fiece secundă ce-o trăiești

Și împletește fire ancestrale,

Să dea enigmă firii care…

În urma unui coșmar, Leanța fu incapabilă să se miște mai bine de două ore. Diana se trezise și, mergând spre bucătărie ca să își prepare cafeaua, trecu prin dormitorul mamei sale. Leanța zăcea în pat, nemișcată, abia respirând și ținând privirile fixate cu stupefacție într-un punct din tavan. Atunci, Diana goni înapoi în camera ei și îl trezi pe Darius cu smucituri disperate, zicând:

—Cred că a murit mama!

Darius țâșni din pat și, neținând cont că purta doar un șort pe el,…

Și uite, așa trecură doi ani, timp în care Diana își abandonă mama în lumea viciată pe care bătrâna și-o construise; doi ani de sumbre reflexii asupra duplicității cu care Leanța se făcea un pericol tot mai mare pentru sine. Doi ani în care Leanța nu și-a oferit măcar o dată ocazia de a se dovedi mama asupra căreia Diana putea să se fi înșelat. Cu toate astea, din sufletul Dianei încă mai pleca acel fir nevăzut care o lega de această femeie ruptă de sine și de fiica ei.

Când Darius…