În drumul de întoarcere acasă, Maurice opri în fața unui magazin ca să cumpere pâine. Rămas în mașină, Ițenco scoase din portofel fotografia cea veche, o rupse în bucăți mici și aruncă totul afară. Gestul său fu însoțit de expresia determinării cu care își scotea pe cineva de la suflet, părând că ar avea motive serioase de a face imputări.

A doua zi, când Darius și Diana au ajuns la țară, Leanța părea pornită să îi ia la rost:

—Măi, copilașilor. Știți că tata își face tot felul…

Unguentul prescris de doctorul Calonfir își făcu efectul, iar Ițenco era mulțumit să constate că zona Zoster de pe abdomen se retrăgea progresiv. Din acest motiv, se gândi că o convalescență prelungită nu i-ar face bine și merse în grădină să participe cât putea la muncile agricole. Leanța, văzând inițiativa, începu să traseze sarcini solicitante în același mod pretențios și niciodată mulțumit. Totuși, Ițenco își propuse să nu iasă din ritmul lui, căci adevăratul scop cu care ieșise din casă…

Pe la mijlocul lui mai, Ițenco primise apelul unei vechi și dragi cunoștințe din Matca. Printre altele, omul își etalase micile succese în afaceri, lucru care îi răscoli bătrânului dureroase amintiri și tendințe de autoflagelare pentru eșecurile din trecut. Spre a nu-și lăsa inima pradă unor zbateri ce l-ar fi făcut să pară ridicol pentru omul căruia nu îi mai auzise vocea de mulți ani, Ițenco zise:

—Aș vrea să să ne vedem cât de curând. Poate mâine, că tot e sâmbătă.

—Scumpul…

Erai mai frumoasă decât o părere

Tu Esența negațiilor

A tot ce am iubit și am respins

Și chiar mai dulce de atât.

Erai un anotimp în patru nuanțe,

Cea căreia îi strigam

Toamnă, venerată Doamnă!

O primăvară lăsată în secret

Sub talpa unui pas de iarnă târzie,

O Ea visată de verile noastre negate

Și, da! Erai mai frumoasă decât aici

în linii care te traduc doctrinei mele,

principiului de a nu fi

ori te sacrifică…