Singur în Rai

Şi plâng zi de zi

Am plecat întâi

Mă rog Cerului să poţi să vii

Dar se va putea

Ne vom revedea

Ca doi prunci în Raiul de copii

E rece casa mea şi plânge-naltul

Şi brazii ne-au uitat din clipa când

Deodată ne-am pierdut unul de altul

Eu am ajuns în Cer, tu – pe pământ

Izvorul nu mai are nici o vorbă

Tu nici o cale înspre mine n-ai

Nu-i cine să aprindă focu-n sobă

Nu-i cine să mai pună de un ceai

E rece casa mea şi plânge-naltul

Zadarnic plouă peste Raiul meu

Nu-i cine să mai facă seara patul

Să-l încălzească iar cu trupul său

Zadarnic mă mângâie seara ceaţa

Şi las deschisă uşa tot mereu

Nu-i cine să îmbrace dimineaţa

Straiul curat al sufletului meu

Şi florile de munte-s ofilite

Şi timpului de tine-i este dor

Iar gândurile mele obosite

Ca lumânările topite mor

Străjerii despărţirii nu aprobă

Plecarea mea în lumea-n care stai

La ce să ardă lemnele în sobă

Şi pentru cine-s ceştile de ceai

Tristeţea-mi este ultima podoabă

Căci locuiesc de-atâta vreme-n Rai

Şi nimeni nu aprinde focu-n sobă

Şi nimeni nu mai face seara ceai.