Prima învățătoare a plecat puțin în ceruri;

Predă lucrul manual, bunele maniere, îngerilor.

Ce degete neîndemânatice ai, îmi zicea,

Nici acul între ele nu vrea să stea, dar pânza…

A luat în pripă papiote colorate din viață,

Iglița*, sucitura* de lână și-acum îi învață

Pe alți aiuriți, cum ca mine cu capul în stele,

Să înșire, doi câte doi luceferii pe andrele,

Să-mpăturească norii, să nu mai stea vraf,

Să șteargă sfinții la ochi…

Nu suntem în icoane pe lângă nici un sfânt.

Pe după umeri strâns nici o bucurie nu ne ține.

Nu suntem refrenul demodat al unui dulce cânt,

Doar părticele de praf din sori suntem, mulțime.

Ne aduni, Doamne, în colecții în sânu-ți ierbar.

Ni se strivesc aripile între frunze prin presare

Și deodată cu noi mușuroaie de vise dispar.

A ușă trântită sună sentința, ori a îmbătătoare salvare?!

Precum cei plecați mă întreb la rândul meu,…

Pe unde-i dusă vara, toamna, iarna

Și primăvara, pe unde-i rătăcită ?

Cine le iese-n cale spre a le întâmpina

În pumn cu sare și-un dumicat de pită?

Unde-i pădurea cu cetina ei verde,

Unde-s păstorii, unde-i turma lor,

Unde e cerul? Nici el nu se mai vede

Sub lacrima amară uscată de un dor.

Unde-i izvorul dulce, săltăreț din fire

Ce albe pietre mângâia în fugă,

Unde sunt pașii ce calcă-n șovăire

În căutări de noaptea…

Domnului profesor, dar nu cu dragoste

Îmi striveai furnicarul de vise din fiecare vacanța de vară.

Penița de aur din condei scuipa cu sânge numai note de doi; corpuri străine, se îndesau în rubrica mică, dreptunghiulară, ca ouăle de păduchi ciorchine stăteau, gata, gata să dea pe afară. Cum naiba se făcea că numai pe teritoriul dumitale se prăseau* nu știam să explic celorlați din jur când uimiți mă întrebau.

Din toată clasa aceea plină de suflete…