Uiți că toamna

 mi-a răscumpărat visele

 de sub secundele troienite de-atunci,

 cu două gutui coapte

 și-un freamăt sărut!

 Iar dacă,

 ademenită de slow-jazzul ploii,

 am alunecat pe cuvintele-mpletite

 în ritmul răgușit al streșinilor

 și ți-am mușcat buza de jos

 tocmai când îmi aprindeai tăcerile,

 nu înseamnă că ai descoperit

 iarba-fiarelor

 pentru încuietoarea

 dinapoia…

 când mă satur de trepanația lumească

 mă lipesc de pământul roșu, negru sau galben

 căscat indecent înaintea mea

 voi fi una cu tăcerile lui

 verdele sălbatic mă va copleși crud

 din pântecele-mi sterp vor plezni flori de nu-mă-uita

 margarete poate sânziene întârziate

 roi de fluturi în dans nupțial deasupra 

 noaptea oglindind infinitul prefăcut în puzderie de stele

 împrăștiate aiurea pentru ochiul analfabet

 e târziu…

 Adăpostim cruci sub streșini

 de suflete, biserici, anotimpuri.

 La derulăm fugitiv

 în goana motorului turat,

 statui ridicate-n nefaste răspântii.

 Înfiptă în coșul pieptului

 ascultăm durerea

 și nu mai știm

 este a lor

 a Lui

 a noastră.

 Prin tălpi se scurge timpul!