E seara gândurilor mele... 

Când totu-n jur e searbăd gol și trist, 

Mai rup din cer o plapumă de stele 

Imaginându-mi că nici nu mai exist.

Imi învelesc cu ea și gândurile toate 

Sperând de ele tainic să m-ascund 

Și fericit să fiu măcar pentru o noapte 

În marea viselor adânc să mă scufund.

Mă rup de tot fugind de-această viață 

În lumea aceea fără de-nceput, 

Un gând hoinar mi-apare-acum în față 

Și mă-mpresoara cu…

(Foto de…

                 Rareori am întâlnit la un poet o dorinţă mai puternică de autocunoaştere, glisată de-alungul unei călătorii regressus ad-uterum: “Am vrut să mă cunosc/ dinainte de a mă naşte” sau “în dimineaţa asta, / (...) plec / să mă caut/ să mă găsesc/ să mă aflu…” Din punctul acesta aş vrea să pornesc pentru că, ştiu, tot aici vom ajunge, urmând paşii eleganţi ai sinelui într-un cerc al rătăcirilor. Poetul Marius Iulian Zinca se priveşte pe sine însuşi printr-o prismă cromatică…

Se-alungă mireasma de gură firavă

În clipe de jar cu miros de otavă.

Și cresc, fantomatic, din liniști nocturne,

În brațe fierbinți, dăltuite s-adune

Tristeți și neliniști și doruri nestinse.

Departe-i iubirea și-n tainițe prins e

Un mugur de cântec și-un strop de alean.

Ce dulce e noaptea când gându-i viclean !

Feerică-i luna ce tainică trece

Pe glezna firavă, gălbuie și rece.

Doar focu-i…

LAURA şi PETRARCA

                                                 Moto:

                                                              „Dragostea m-a plouat cu lacrimi pe faţă

                                                                Şi m-a bătut cu vânt de suspine…”

Nu ştim cu adevărat cine a fost Francesco Petrarca. Ştim atât că în anul 1341 este încununat pe Capitoliu drept cel mai mare poet al Italiei. Personalitatea lui pluteşte între realitate…

ascult armonia singurătății 

se plimbă pe străzi obscure în taxiuri galbene 

între noi doi furtunile electrizează patul lui Procust

nu-mi muri ca șarpele timpului

la asfințit

doi stâlpi doi guguștiuci doi pași 

mă poți sfinți cu tăcerea iubirii

care scutură pomii de vise cu gratii

vine primăvara, iubito

vine primăvara, iubito,

cum vine aminul

 prin psalmi,

ce miere-i veninul

când sorb lumina

din ochii tăi calmi,

senină ni-i…

din seva ultimului gând

timpul, închis într-o clepsidră goală

aşteaptă răzvrătire valurilor 

peste ţărm

Cerul meu s-a rupt în două, 

Norii grei s-au adunat 

Și-n șuvoaie lacrimi plouă 

Că ai plecat.

Nimicul despachetat pe bucăţi din lada ruginită.

Fecare bucată poate reprezenta întregul

de parcă ar fi un copil fără părinţi.…

-      De ce vrei să pleci azi,

când a venit primăvara?

Nu vezi cât de frumos

străluceşte

soarele?

Azi razele mi-au lăsat

urme adânci în obraz,

amintirea doare,

trupul doare...

Am crezut că pot zbura,

m-am aruncat în gol...

dar aripi...

nu aveam aripi...

soarele a topit ceara.

Cataractă – înaintez prin cameră,

sufletul nu poate să mă vadă

O muzică stranie…

INGRID-AMINTIRI DESPRE STAFII

Am plecat din bucătărie împreună cu sora mea,Sara în camera mea pe care trebuia să o împărțim amândouă în acea seară, pentru că în cealaltă cameră, nu erau încă finisate lucrările în curs.Patul era mare și făcusem focul în această primă seară în casă la mine chiar dacă nu era prea frig. Era totuși plăcut cu focul,era miros de văruit proaspăt și de vopseluri deși stătuseră deschise ferestrele până pe seară după ce curățasem podeaua. Era în stare bună,…

(Foto de aici)

– Mamăăăă!

– Ce-ai, fată?! Uită-te la ea, a rămas prostită uitându-se la un tip. Ha, ha, ha!

– Măi, lăsați miștoul! Voi vedeți ce văd și eu?

– Ce să spun? Un tip mai acătării. Mare brânză!

Nu, nu era ”mare brânză”, era…

Un mărţişor-

Ghiocel plecându-şi capul

De iubire osândit 

Spre umbra soarelui oglindit 

Pleoapa se-nchide,

Apasă ca o ceaţă 

Pe umerii planetei de irişi...

Târziu vise prind aripi

Erai mustul pământului sub tălpile goale,

rodul cu gust de pâine caldă

ce stâmpără foamea.

Cu haine colorate…

Lacrimă gata să zboare
din ochiul lui Dumnezeu
România-i taina care
vindecă poporul meu

Din ochiul lui Dumnezeu
coboară iată cuvântul
şi de-aceea poate eu
întrerup ziua cu gândul

Coboară iată cuvântul
România-i taina care
nu tace vecii de-a rândul
lacrimă gata să zboare

Din ochiul lui Dumnezeu
taman în cuvântul meu

Costel Zăgan, CEZEISME II

Aș înălța cuvîntul, la rangul de ''duh sfânt,''

Cu minte luminată să umplu-acest pământ

Și aș broada poeme cum n-au fost niciodată

Cu firul din simțire, nicicând abandonată.

Întâmplări din viață, le-aș scrie câte sunt

În dulce grai poetic şi-n dulcele cuvânt.

Aș scrie despre oameni și despre tot ce-i viu,

De locuri populate, sau, poate de-un pustiu.

Ar scrie-n vers cu rimă, ar scrie o poveste,

De vremea,ce-o să…

Din duritatea unui bloc de piatră 

Cioplesc cu drag frumosu-ți trup 

Și dau cu grijă deoparte laolaltă 

Cruzimea, răutatea, iar din minciună rup