ai fi putut să fii orice

ai fi putut să fii orice: pasăre, floare sau gazelă

dar rânduită-a fost să fii femeie, Evă,

tu treci prin lume precum un tren de noapte

după care toți trecătorii flutură batistele,

ca din noiane cald te întrupezi…

Înecat în ceaţă

într-o mişcare monotonă

în linia tulbure

a cerului palid,

părea nemişcat

printre meandrele

unei melancolii

în palida culoare

îngustându-se

spre orizontul

din apa gălbuie

când, peste obloanele

închise, zorii se iveau.

Beat de tristeţe

când imagini aţâţate

de uimire, expansive

pătrundeau în suflet

răsfrângând şi aruncând

umbre sângerii…

păstra tăcerea.

Cercul în care locuiesc

caută o femeie cu sufletul mort,

în unghi de var

mi-am simţit ninse tâmplele

lângă alţi…

Mi-e faţa chinuită şi murdară,

Mi-e glasul ruginit de lungi tăceri;

Mă simt cuprins de o durere-amară,

Vreau să mă scap de grelele poveri

¤¤¤

Sunt disperat şi nu ştiu ce mai vreau...

O glumă proastă este viaţa mea!

Nu pot mânca şi nici nu pot să beau,

Aş da-o astăzi celui care-o vrea!…

Ce cal împiedicat o să mai zboare

Când gâtul trist doar aripă nu e.

Ori cum să pască nori din soare

Când ochii-i sunt acoperiți, cu ce?

Ce flori îmbujorate or să râdă

Când miere ori albină nu mai e.

Sau iarba cum să ne mai crească

De rădăcina-i e cătușă, chiar cu ce?

Ce vâlvătaie poate să mai ardă

Când rece vremea acum ne e

Fierbinți zăpezi or să mai cadă

Din ceruri fără sus, oare cu…

Dacă-o să fiu nebun

Voi fi nebun cuminte

Întreaga mea, tu să mă ierți

Nu voi putea

Să-mi umblu-n minte

Dar voi putea să te iubesc.

Am să-ți vorbesc

Pe limbă de copac

Ori ciripit am să învăț

Zăpezi am să traduc…

Invoca în minte

cu o vanitate triumfătoare,

distrugerea nedefinită

într-o înduioşare egoistă.

Zgomotul vocilor, surd

lungea existenţa neantului

până la nisipul din abisuri.

Mama!

Ascultă, păsările cântă

lumina

începe să capete culoare

zăpada

mai leagănă doar munţii

să le fie somnul

curat şi alb

Vreau şi eu să cânt,

dar sun a clopot

şi a drumuri în răscruce

Privesc oglinda,

poate îmi trimiteţi

o zbatere de pleoape,

un surâs,

sau

măcar urma unui gând.

Oglinda

îmi întoarce chip străin

plin…

Noi am plecat demult

înspre lumină

pământul

se roteşte mai încet

albastrul

e numai zdrenţe cenuşii

copacii

cresc cu crengile-n adânc

florile

nu mai au corole,

ci tăciuni

nimeni

nu mai încearcă

să mute munţii

în lanurile de zgură

nu se mai coace grâul

şi-a stins lumina!

În apartamentul

de la etajul IV

plânge-un copil,…

Oraşul,

marea,

nisipul…

Jazzul cuprinde tot:

maidane,

cactuşi trişti,

ghivece fără floare.

Respiraţia rece a neoanelor,

omul singur în mulţime,

veselia calpă a reclamelor.

Câini ascunşi sub poduri,

zdrenţe de inimi,

lună spartă în betoane

păpuşi stricate…

Jazzul cuprinde tot:

fumul albastru al ultimei ţigări,

ţipătul tăcerii,

ochii…

Pământul tot este o rană

cuvintele mustesc de sânge

o suferinţa mea contemporană

când iau o piatră-n mână plânge



Cuvintele mustesc de sânge

stiloul va sări în aer

tăcerea cu aripa ne atinge

din noi rămâne doar un vaer



Stiloul a sărit în aer

o suferinţa mea contemporană

torci…

Ploaia s-a furişat dincolo de oraş,

a făcut picioare din piaţa publică

printre turnurile vechi.

Oamenii se…

Într-un instinctiv regret

de laşă supunere,

de teamă

într-o ipostază copleşită

de invidia liniştii,

o clipă stătea

atârnată-ntunecat

într-un colţ de cer.

Din vreme în vreme,

noianul de gânduri

adumbrea ochii

cu pleoape pe jumătate închise

croindu-şi drum

într-o promisiune nedefinită

în frunzişul imaginar

al existenţei inutile.

Când noaptea şi-a tăiat venele curgea întunericul,

îi intra sub piele lumina de gheaţă sticloasă

ca o fereastră între pereţii scorojiţi…

Cu cei care tac
vorbesc despre cultură
pe ceilalţi îi admir
dacă mă-njură

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Dăruieşte iubire

Când roua din ceruri pe frunze se-anină

Bătaia inimii, tunet născut din furtună

Ascult-o doar o clipă să-ţi spună încet

Secretul iubirii, clocotul sufletului poet

Revarsă prea plinul peste toţi trandafirii

Crescuţi cu roua cerului în parcul regăsirii

Lumina pe petalele vieţii va scrie uşor

În noaptea cea mare, adânc şi plăcut fior

Zămislit din a sufletului iubire…

așa suntem noi, poeții…

sunt în amestecul de lut

și întuneric și lumină

nu știu din care sunt mai mult

și dacă am și eu vreo vină.

de-mi întorc spre cer privirea

am uitat că sunt de lut

zbor odată cu…